Alegerile prezidențiale din Rusia s-au încheiat cu o victorie copleșitoare a lui Vladimir Putin. În principiu, nimeni nu se îndoia că va câștiga alegerile, în pofida unui număr  mare de contracandidați președintele rus nu avea un concurent viabil. Chiar dacă lui Alexei Navalnîi, personalitate a opoziției, i s-ar fi permis să participe, rezultatul nu s-ar fi modificat, probabil, decât cu câteva procente. Vladimir Putin a câștigat cu 76.7 la sută, un scor pe care nici el, nici alți candidați la președinție de după 1990 nu au mai înregistrat, la o rată de participare de 67,4 la sută. Procentul celorlalți candidați este neglijabil, totuși este interesant de remarcat că pe locul doi, cu aproximativ 10 la sută, s-a situat cel al Partidului Comunist, cu peste opt milioane de voturi. Sigur, comparativ cu Putin nu este o cifră mare, dar este un indiciu semnificativ –10 la sută din alegători s-au pronunțat pentru un regim comunist și nu unul democratic, pe locul trei situându-se veșnicul Vladimir Jirinovski, cu un mesaj naționalist.

Ce i-a atras pe ruși către Vladimir Putin? Analiștii, dintre care unii au fost în Rusia și au vorbit cu alegători din diferite grupuri sociale și de vârstă, au apreciat ca prim element stabilitatea. Rușii știu la ce să se aștepte din partea lui Vladimir Putin  și sunt mulțumiți, în pofida unor dificultăți în traiul de zi cu zi, provocate de sancțiunile economice ale Occidentului. În acest context trebuie să amintim eroarea psihologică a Occidentului când este vorba de Rusia. Cea mai mare parte a populației consideră sancțiunile economice  un atac nemeritat împotriva țării, nu o pedeapsă din cauza politicii greșite a conducerii, respectiv a lui Vladimir Putin. Se pare că atitudinea deosebit de critică a țărilor occidentale față de Rusia, în loc să ducă la reducerea popularității liderului rus, a determinat acest rezultat excepțional de la alegerile prezidențiale. Și acest lucru s-a văzut și în urmă cu patru ani, la anexarea Crimeii când au fost impuse primele sancțiuni. Majoritatea rușilor a considerat măsura anexării ca una justificată în contextul istoric, cunoscându-se faptul că până în 1954 Crimeea a aparținut  Rusiei și abia atunci i s-a dat Ucrainei, din motive care nu au fost clarificate nici până astăzi. Uniunea Sovietică avea baze navale și ieșirea la Marea Neagră în Crimeea, dar până la dispariția URSS nu conta sub jurisdicția cărei republici se aflau aceste baze. Juridic, însă, Federația Rusă a recunoscut în 1991 granițele Ucrainei, inclusiv apartenența Crimeii la Ucraina, de aceea anexarea ei a fost și este considerată ilegală de către Ucraina și comunitatea internațională, dar nu și de ruși.

Referindu-ne la sondajele făcute de ziariștii occidentali, interesante sunt și răspunsurile date de „generația Putin”, tinerii născuți în ultimii 20 de ani care nu au cunoscut alt regim decât cel al lui Putin. Chiar dacă sunt nemulțumiți cu anumite aspecte ale vieții rusești și ar dori niște schimbări, au declarat că îl vor vota tot pe Vladimir Putin.

Un alt element care a contribuit la acest  succes electoral este mândria națională indusă chiar de Putin. Ideea a fost susținută de ambasadorul rus de la București, V. Kuzmin. Întrebat despre popularitatea lui Putin el a spus că aceasta se explică „prin eforturile sale de a «reconstrui» Rusia, proces care implică redarea demnității naționale și lupta împotriva corupției”. (În ce măsură a avut aici succes se vede din analiza Transparency International, potrivit căreia Rusia, după indicele de percepere a corupției,  se află pe locul 135 din cele 180 de țări luate în considerare). Printr-o propagandă abilă, Putin a reușit să-și convingă concetățenii, sau o mare parte din ei, că Rusia și-a recăpătat prestigiul din trecut, că se află din nou în rândul marilor puteri, că joacă un rol esențial în politica globală –vezi Siria – iar atitudinea critică a Occidentului față de ea se datorează invidiei. Rusia, a vrut să demonstreze Putin, nu trebuie să se teamă de nici un dușman, ea dispune de arme senzaționale, dovadă acel film ca de desene animate despre noile arme  care îi vor distruge într-o secundă pe agresori, prezentat în cadrul mesajului despre starea națiunii dinaintea alegerilor. Faptul că Occidentul pune sub semnul întrebării aceste arme nu a ajuns la urechea rușilor, așa că în continuare dau crezare invincibilității patriei lor. Ei nu dau crezare nici acuzației de otrăvire a fostului spion rus din Marea Britanie, informație care a ajuns la ei probabil prin intermediul negării de către Kremlin și de către Putin a acestui episod și prin expulzarea diplomaților britanici drept contramăsură față de cea luată de Londra privind expulzarea unor diplomați ruși. Nu știu dacă a ajuns la urechea lor acuzația SUA de amestec în campania electorală americană, probabil că nu, oricum nu o vor crede.

Un alt stimulent electoral a fost promisiunea lui  Putin  că în următorii ani se va ocupa de ridicarea nivelului de trai al populației. Rusia a scăpat abia anul trecut de o serioasă criză economică și speră că va reuși să  înregistreze  creșteri. Numai că, în actuala situația internațională când tensiunile dintre Rusia și Occident s-au acutizat, unii observatori susținând că suntem din nou într-o perioadă de război rece și că s-ar putea să se ajungă chiar la unul cald, șansele îmbunătățirii stării economice a Rusiei nu sunt prea optimiste. Și dacă în urmă cu un an-doi existau țări care cereau o atenuare a sancțiunilor, astăzi nici o țară europeană nu cred că ar avea curajul să susțină în continuare această idee. Astfel că nu se știe în ce măsură promisiunile lui Putin vor putea fi aplicate, cel puțin pe termen scurt.

Norocul liderului rus este că rușii sunt obișnuiți să aibă puțin, așa că poziția lui nu va fi amenințată de nemulțumiri sociale. În concluzie nu numai ei, ci și noi, europenii, vom avea încă șase ani cu Vladimir Putin și cu o Rusie din ce în ce mai agresivă.

Eva Galambos