Radu Jude –adevărul cu orice preț

Nomen est omen – cinematografia românească înscrie în paginile ei doi Radu care și-au ales ca tematică istoria evreilor.

Regretatul Radu Gabrea, al cărui palmares cuprinde pelicule despre momente de vârf ale culturii iudaice de pe teritoriul românesc, devenite cunoscute apoi în lume: Avram Goldfaden, părintele teatrului idiș, marele poet de limba idiș Ițic Manger, muzica klezmer și răspândirea ei, istoria Teatrului Barașeum, dar nu lipsesc nici subiectele despre evenimentele  dramatice ale istoriei contemporane – tragedia vasului Struma, pogromul din Iași (Călătoria lui Gruber) sau Evrei de vânzare. Și lista mai poate continua.

Radu Gabrea a dispărut dintre noi, dar tematica evreiască nu a fost uitată. Ea a fost abordată de un regizor din generația tânără – întâmplător tot Radu – și anume Radu Jude.

La o apreciere superficială, am putea spune că este regizorul minorităților, marele succes al lui fiind Aferim, un film despre robii țigani de la începutul secolului al XIX-lea. Abia după aceea s-a apropiat de subiectele  evreiești. Dar regizorul nu s-a oprit la aspectul particular de minoritate. Îndemnul spiritual și generalizator este nedreptatea și adevărul, manifestate cu certitudine mai pregnant atunci când este vorba de minorități. Nedreptatea cauzată de prejudecățile multiseculare (sau chiar multimilenare) față de aceste categorii, față de „ceilalți”, ale căror obiceiuri, idei, port și limbă provoacă temeri, sunt străine populației majoritare care nici nu vrea să le cunoască. Consecința acestor prejudecăți a fost de multe ori moartea. Cam în acest fel se aproximează interesul lui Jude față de situația și problematica evreilor.

Apropierea lui față de evrei a fost mai întâi literară. Jude l-a descoperit pe Max Blecher, l-a admirat, l-a iubit, a încercat să-l înțeleagă, rezultatul fiind filmul Inimi cicatrizate, după romanul cu elemente biografice al acestui original scriitor, decedat de tânăr din cauza unei boli dificil de tratat.

Regizorul doritor să știe mai multe despre personalitatea scriitorului și epoca în care a trăit, nolens-volens s-a confruntat cu situația evreimii din perioada interbelică, antisemitismul, legionarismul, legile rasiale. Jude a fost uimit că lumea nu-l cunoaște pe Blecher, dar acesta a fost răul mai mic. Răul mai mare era că nu se cunoștea istoria perioadei respective, cu toate faptele reprobabile comise  împotriva evreilor şi finalizate în timpul celui de-al Doilea Război Mondial cu arestarea, deportarea, anihilarea lor. Un lucru esenţial constatat de Jude a fost lipsa asumării răspunderii acestor fapte.

Jude nu a pregetat să se ducă la surse, să se documenteze, să cunoască o parte din literatura care s-a ocupat de istoria evreilor din perioada contemporană, să vorbească cu specialiști, cu puținii martori care mai sunt în viață. Consecințele acestei documentări și ale convingerilor regizorului au fost două filme, deși poate că s-ar putea include și documentarul Țara mută care este tot despre istoria contemporană.

Dacă în Inimi cicatrizate problemele se regăsesc în fundal, prin citatele pe care le introduce în desfășurarea filmului, sau prin prezența unor marșuri legionare.

Filmul său cel mai recent Îmi este indiferent dacă vom intra în istorie ca barbari este o mărturisire deschisă a crezului regizorului, o pledoarie și un angajament pentru dezvăluirea adevărului și pentru asumarea răspunderii în ceea ce privește crimele comise împotriva evreilor din teritoriile administrate de România în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. În mod concret este vorba de executarea evreilor din Odessa drept represalii pentru dinamitatea cartierului general al armatei române. Nu era vorba de executarea făptașilor care nu au fost prinși, ci de o răzbunare sângeroasă ale cărei victime au fost evreii.

Filmul a câștigat Globul de cristal la Festivalul de la Karlovy Vary. Aprecierile din articolul de față nu reprezintă o critică cinematografică propriu zisă, nu se ocupă cu unele slăbiciuni ale peliculei lui Jude. Eu cred că distincția de la festival a fost acordată în primul rând pentru mesajul filmului, și anume necesitatea de a face cunoscut adevărul despre crimele comise în cel de-al Doilea Război Mondial, de către România şi identificarea făptașilor, recunoașterea faptului că au fost „ai noștri”, nu alții. Și aici, chiar dacă au trecut 70 de ani, există o mare confuzie în opinia publică și dacă se poate vorbi de necunoaștere, se poate susține că această confuzie a fost creată voit, adevărul a fost ocultat și, de fapt, nici acum, după ce au trecut peste 70 de ani, nu se dorește aflarea adevărului deoarece e „neplăcut”, e „jenant”, „jignește prestigiul național”, „s-a întâmplat…dar au făcut-o alții”.

De fapt, filmul prezintă publicului un spectacol care reconstituie episodul Odessa din timpul războiului: cucerirea orașului în prezența a trei armate – germană, sovietică și română –, aruncarea în aer a comandamentului românesc, arestarea și executarea evreilor. O parte au fost spânzurați, o altă parte închiși într-o magazie căreia i se dat foc. Scenele sunt presărate cu explicațiile unui preot legionar și ale lui Ion Antonescu, despre vinovăția evreilor.

Există în film două momente cheie: primul – încercarea de a cenzura conținutul acestui spectacol prin exercitarea de presiuni asupra regizoarei, amenințată cu interzicerea dacă nu „îmblânzeşte” scenele. Printr-o manevră reușită se evită această cenzură.

Ceea ce conferă filmului valoarea adăugată, transformând un film bun, într-unul de excepție, este cel de-al doilea moment: ultimele 20 de minute în care este redată reacția publicului adunat în Piața Palatului, pentru a viziona spectacol. Este o reacție spontană, cu atât mai tristă…Aproape toți aplaudă armata germană, aplaudă frenetic armata română şi îi fluieră pe ruși. Mulți ascultă aprobator discursurile preotului legionar și ale lui Antonescu și nu au niciun fel de reacție de protest, părere de rău sau milă când văd cum arde magazia unde au fost închiși evreii. Este un moment psihologic sesizat și redat cu mare măiestrie. Este modul în care Radu Jude vrea să consemneze, să ilustreze actuala poziție a majorității față de „păcatele trecutului”, cu toate că în România a început un proces de dezvăluire a adevărurilor istorice.

Jude nu a vrut să demitizeze istoria ci, așa cum a declarat de mai multe ori, să provoace discuții, dezbateri, să trezească conștiințe. El este adeptul principiului împărtășit de mulți istorici din lume deoarece fenomenul prezentat aici nu este românesc, ci european: nu poți merge mai departe dacă nu te confrunți cu greșelile trecutului. Problema este că dacă alții au trecut demult prin această confruntare, noi abia suntem la început. Filmul lui Radu Jude ar trebui să grăbească acest proces.

Eva Galambos

12 Comments

  • Veronica Rozenberg commented on November 9, 2018 Reply

    As vrea si eu sa ma refer l aunele aspecte ale filmului lui Radu Jude, film care prezinta realitatea, de tip “tara in tara”, in acest caz “film in film”.
    Sunt desigur aspecte importante legate de tematica si alegerea modului de prezentare a acesteia in filmul lui Radu Jude, film care, ar trebui sa urmarim ce critica si ce primire va avea la publicul romanesc.
    Presupunerea pe care o sugereaza insusi regizorul, este intr-adevar adularea exprimata public, spre finalul filmului de catre populatia aflata in Piata din apropierea Palatului Regal, populatie care aproba trecutul criminal al armatei romane, prezentat in acest film. Deci regizorul intuieste si considera ca lucrurile nu s-au schimbat, si ca masele romanesti au ramas aceleasi. Doar reactia lor in salile de film vor putea sane arate ce se va intampla cu adevarat. La momentul in care filmul a fost prezentat in Israel, unde locuiesc, la festivalul filmului de la Haifa, filmul nu fusese inca proiectat la Bucuresti.
    Deci, desi atitudinea si ideea filmului sunt laudabile, si eu consider, fara sa fiu cineast, ca exprimarea acestora, jocul si existenta perceputa prin persoanele grupului care realizeaza filmul (din film, desigur) este defectuos, VULGAR, adeseori dincolo de ceea ce cred ca ar trebui sa se fi folosit ca limbaj, si nu de cea mai buna calitate artistica.
    Vulgaritatea exacerbata a limbajului pe care il utilizeaza permanent acesat grup de cateva persoane, cu fiecare ocazie in procesul de constituire a filmului pun pe o balanta stranie, mesajul adevarat, pe care l-am dori cu mesajul real, care este evidentiat in mod nejustificat pentru mine (vulgaritatile verbale repetate, scenele de asa zis sexiste ale regizoarei cu pilotul, total lipsite de sens , cantarind mai nimic dpdv al partii artistice, filmologice, daca pot numi asa ale acestei pelicule).
    In consecinta un scop realizat poate la nivelul rational, mai putin la cel artistic.

    • Andrea Ghiţă commented on November 11, 2018 Reply

      Stimată doamnă Rozenberg, şi mie îmi repugnă vulgarismele, dar – din păcate – trebuie să admitem că ele sunt prezente în limbajul cotidian, nu numai în România, ci peste tot în lume (urmăriţi numai dialogurile din filmele americane), la fel ca şi pedalarea pe sex. Din păcate suntem nevoiţi să distingem şi să înţelegem lucrurile esenţiale, mesajele, într-o realitate poluată în acest fel. Mă îndoiesc ca în vreme de război, când au avut loc acele atrocităţi, lumea să fi avut un discurs sau un comportament mai decent. Oricum, faptul că filmul lui Jude incită la dialog, la controverse, este deja un atu al acestei creaţii.

      • Veronica Rozenberg commented on November 14, 2018 Reply

        D-na Ghita, desigur ca vulgarismele sunt prezente in jurul nostru si in fiecare spatiu pe care-l parcurgem. Cu toate acestea, vulgarisemle emanate in filmul discutat, sunt o parte compnenta a dialogului intre acei tineri care formeaza grupul creator. Personal, nu le gasesc justificate in contextul expus.
        Ceea ce cred ca va trebui urmarit si observat cu atentie, este reactia publicului din Romania la acest film. Nu stiu inca daca a fost expus deja, si sper ca reactia publicului nu va fii precum am observat in ultima parte a filmului, ca un fel de pronostic, cu caracter poate chiar tragic, al autorului, la ceea ce poate surveni intre oamenii care vor privi astazi evenimentele reconstituite.
        Aceasta ar fi o mare dezamagire, daca s-ar produce pe scara larga si in marile orase.

        Cu bine, Veronica

  • eva galambos commented on October 28, 2018 Reply

    Fiecare spectator are viziunea proprie despre film. La Radu Juxde , așa cum de altfel am și scris, importantă pentru mine nu a fost atât partea artistică – și aici se poate discuta mult – ci mesajul. Și mesajul este ceea ce am descifrat eu.

    • Veronica Rozenberg commented on November 10, 2018 Reply

      Chiar daca v-a interesat doar partea mesajului, folosirea atat de repetata si de deranjanta a “vulgarismelor”, m-a facut de cateva ori sa ma intreb, cat de serios este mesajul pe care regizorul a vrut sa-l prezinte, oare a fost el chiar un mesaj sincer? Caci, regandind titlul, cui nu-i pasa de ce va crede posteritate, oare ii pasa de asistenta, de public, de cei pentru care este filmul produs?

      I doubt a bit….

  • Un cineast revoltat commented on October 27, 2018 Reply

    Filmul nu este un instrument de propoagandă ci unul de artă. Sau asa ar trebui să fie. Si arta se adresează emoției, iar acest film nu numai că este stăngaci si ridicol în structura lui dar este si lipsit de orice dram de emoție sau de simțire. Să nu confundăm subiectul cu punerea lui într-un limbaj artistic. Subiectul în sine nu poate răscumpăra un joc actoricesc abominabil, o lipsă de sens a relațiilor interumane, o aroganță juvenilă a regizorului căruia nu îi pasă de interlocutorul său (spectatorul) si îl ține în fața unui ecran plictisitor si static , minute în sir.
    Dar mai presus de toate filmul luiJude ascunde sub
    masca unei voci justițiare (false) un fior antisemitic pe care spectatorii sănt extrem de inconfortabili să-l
    recunoască. De fapt, NIMIC din acest film nu convinge de soarta disperat de tragică a evreilor din timpul războiului ,ci el este făcut pentru ca Jude să ne spună căt de mult se admiră el pe sine si despre căt de tare îi disprețuieste pe ceilalți ! Speculănd
    prostia din jur, Jude si-a pus pe cap aura de deținător al adeârului si moralist suprem căci numai asa se pot obține fonduri, premii si distribuție internațională. Împăratul e gol, nu are haine !

    • Andrea Ghiţă commented on October 27, 2018 Reply

      Revista Baabel, adepta pluralităţii de opnii, a publicat acest comentariu negativ. E firesc ca o creaţie să dea naştere la percepţii diferite. Am fost însă derutată de identitatea neasumată a celui care critică vehement filmul: “un cineast revoltat”. De ce se ascunde în spatele anonimatului dacă e deja cineast şi nu-şi asumă opiniile?! De ce vorbeşte la persoana a treia despre ceea ce simte spectatorul, în condiţiile îm care nu poate şti exact decât ceea ce simte el însuşi, semnatarul acestui comentariu? Cât priveşte “fiorul antisemitic pe care spectatorii sănt (sic) extrem de inconfortabili să-l recunoască”, cred că tocmai aici e cheia artei, să scoţi din lăuntrul spectatorului tocmai ceea ce e inconfortabil…Nu sunt cineasta decât iubitoare de filme. Abia aştept să văd filmul lui Radu Jude şi sper că acest comentariu acid al unui “cineast mai degrabă invidios” – cred eu pentru că juriile ştiu, totuşi, ce premiază – va determina şi alţi cititori ai revistei Baabel să se ducă să vadă filmul.

      • Un Cineast revoltat commented on October 27, 2018 Reply

        Doamna Giță,
        Juriile NU STIU întodeauna ce premiază iar de multe ori premiile sănt determinate de manevre politice si de interese financiare. Formați-vă opinii personale, bazate pe propriile criterii si nu pe ceea ce vi se spune că trebuie să vă placă. Din păcate mi-ați înțeles găndurile eronat dar nu vreau să continui să vă stric plăcerea părerii personale. Am să vă spun numai că vorbesc nu ca un cineast (ceea ce de fapt, nu sănt) ci ca un evreu pasionat de limbajul filmic.
        Cu respect

  • Tiberiu Georgescu commented on October 25, 2018 Reply

    Spre rusinea mea nu am stiut mare lucru pana acum despre filmul lui Radu Jude.
    Multzam tare mult stimata doamna Galambos

  • Alexandra commented on October 25, 2018 Reply

    Tara moarta se numeste filmul lui Radu Jude

    • Roth Maria commented on October 26, 2018 Reply

      Tara moarta este un alt fil al lui Radu Jude, dar este un fil documentar de exceptie:
      “ŢARA MOARTĂ (ROMÂNIA). Synopsis: Un documentar-eseu despre uimitoarea colecţie de fotografii realizate de Costică Axinte într-un mic oraş din România”

  • Andrea Ghiţă commented on October 25, 2018 Reply

    1. Sunt de acord cu autoarea că şi în acest caz se dovedeşte că “nomen est omen” şi nu mă refer doar la prenumele Radu, ci şi la numele de familie.
    2- Mă bucur că un regizor din generaţia tânără aduce în atenţie un astfel de subiect şi-l transmite în limbajul epocii actuale. Sper să pună pe gânduri generaţia tânără şi nu numai

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *