„Anul trecut la Marienbad”

Au trecut câțiva ani (2010 și 2016) din acel pitoresc septembrie când am ajuns în faimosul Marianske Lazne din Republica Cehă.

Am decolat de pe aeroportul Ben Gurion și am aterizat după trei ore şi un sfert pe Ruzyne în Praga. De acolo am călătorit 140 de kilometri într-un minibus şi am coborât în faţa elegantului complex Hvezda-Skalnik.

Luăm în primire camera de la etajul 3 și ieşim imediat pe balcon. Peluzele imensei pieţe Goethe din faţa noastră, înconjurată de superbele clădiri de la sfârşitul secolului 19, catedrala şi înălţimile împădurite din jur ne taie realmente respiraţia… În acel sfârşit de septembrie efectul emoţional al priveliştii a fost intensificat atât de culorile toamnei cât şi de aerul proaspăt. Frunzele galbene sau ruginii ale copacilor şi covorul lor multicolor aşternut în parcul din apropiere ne-au adus în memorie pagini din tinereţea noastră carpatică…

Vizitatori proeminenți

Localitatea, cunoscută iniţial sub numele de Marienbad, a fost o staţiunile balneară foarte renumită. Numeroşi oameni proeminenţi din lumea artistică sau conducători ai lumii au revenit mereu în acest loc. Amintesc scriitori ca Johann Wolfgang Goethe, Mark Twain, I. S. Turgeniev, R. Kipling, N. V. Gogol şi H. Ibsen, compozitori ca Frédéric Chopin, Johann Strauss, F. Liszt, C. M. Weber şi A. Dvorak, inventatorul Thomas Alva Edison, sau somităţi politice precum ţarul Rusiei Nicolae II şi regele britanic Edward VII.

Au fost prezente în staţiune şi numeroase personalităţi evreieşti, din care îi amintesc doar pe compozitorul Gustav Mahler, scriitorii Sigmund Freud şi Franz Kafka şi nu în ultimul rând pe filozoful Theodor Lessing, care în 1933 a fost ucis de naziştii sudeţi, chiar aici la Marienbad. Lessing, care era sionist, a lăsat posterităţii opera sa clasică “Der jüdische Selbsthass”, în care a încercat să explice fenomenul urii de sine a unor intelectuali evrei. Din nefericire această operă, deşi datează din 1930, este actuală şi în prezent!

Izvoarele minerale curative

Marianske Lazne are 40 de izvoare minerale curative şi în împrejurimi mai sunt încă peste 100.  Ele au fost menţionate încă din anul 1200. La sfârşitul secolului 18, K. Reitenberger şi apoi Dr. Jan Josef Nehr de la mânăstirea Teplá au început cercetarea sistematică a efectelor vindecătoare ale izvoarelor şi în secolul 19 s-au construit primelor băi.

În primele ore petrecute în Marienbad am fost oarecum intrigat de numeroasele persoane îmbrăcate în halate albe, cu o hârtie în mână, care ciculau fără pauză, oarecum fantomatic, pe coridoarele și în ascensoarele imensului complex hotelier.

După conversaţia cu simpaticul medic al complexului, căruia i-am mărturisit în mod sincer păcatele noastre trupeşti, acesta a introdus concluziile vizitei în computerul instituţiei. Din aparat a ieşit o foaie în limba engleză care a decis cu severitate programul nostru pentru următoarele zile. Foaia era disponibilă şi în germană sau rusă, cele două limbi folosite intensiv în localitate…

De la 7 dimineaţa, o tânără îmi masează spatele fără cruţare, timp de 20 de minute. În ora următoare, împreună cu alte persoane încep gimnastica într-un bazin cu apă, mişcând nişte obiecte din cauciuc colorat împotriva diabolicelor forţe arhimedice. Am remarcat talentele poliglote ale instructoarei care comanda eins, zwei, drei şi alternativ adin, dva, tri. După micul dejun, la alt etaj, o doamnă în etate mi-a lipit pe spate nişte electrode, electrocutându-mă cu delicateţe un sfert de oră, după care mi-a ordonat să-mi automasez umerii cu un aparat de ultrascurte.

În sfârșit am lăsat halatul alb în care umblam bezmetic de la un cabinet la altul şi m-am îmbrăcat ca oamenii, dar nu ca să mă plimb. Am coborât cale de câteva sute de metri la hotelul Centralni Lazne, unde am prezentat documentul unor doamne responsabile cu sălile de tratament. După ce m-am dezbrăcat puşcă, am fost împachetat într-un nămol negru fierbinte timp de 20 de minute. În ora următoare am stat o perioadă similară într-o baie cu apă minerală maronie la 38 C, după care, învelit în pături, m-am odihnit un timp nedefinit, revenind la normal…

După prânz, potrivit programului, am intrat în camera de… gaze. Nu vă speriaţi, al Doilea Război Mondial era deja în istorie. O doamnă distinsă care vorbea germana mi-a introdus jumătatea inferioară a corpului într-un sac din plastic albastru, strâns ermetic în talie. În continuare a umflat sacul ca pe un balon cu un gaz numit Maria CO2, lăsându-mă cu gândurile mele un timp determinat. Din informaţiile unei broşuri disponibile în camera de gaze rezulta că acest tratament vindecă aproape orice maladie. Într-un târziu, mai precis după ora 14, am devenit liberi ca păsările cerului care, fără privilegiul unor proceduri sofisticate, ciripeau vesele în parcul alăturat.

Un film legat de subiect

Mi-am amintitit de filmul lui Alain Resnais “Anul trecut la Marienbad”. Într-un hotel de lux, un bărbat (Giorgio Albertazzi) încearcă să seducă o femeie măritată (Delphine Seyrig), amintindu-i o relaţie avută cu ea în urmă cu un an, în acelaşi loc, la Marienbad. Dar femeia nu-şi aminteşte nimic.

Filmul, cel mai celebru al regizorului, aproape excesiv de estetizat, este redat într-un joc de planuri – prezent, amintire, vis – unic în istoria filmului universal. Resnais a creat un film în care trecutul se amestecă miraculos cu prezentul, fantasma cu realitatea, minciuna cu adevărul, de-a lungul unei naraţiuni vizuale şi sonore. Structura enigmatică a scenariului a fascinat şi a derutat deopotrivă publicul şi criticii, unii considerând filmul o capodoperă, iar alţii ca ceva bizar şi neinteligibil.

Pâna la urmă am aflat că pelicula nu a fost filmată în Marienbad, ci în palatul Nymphenburg din Bavaria.

* * *

Trecând aproape zilnic pe sub cupola albă a izvoarelor Rudolf şi Ferdinand, traversăm aleea principală a grandiosului parc proiectat de arhitectul Vaclav Skalnik. Ajungem la ”Fântâna Cântătoare”, care la fiecare două ore prezintă – prin intermediul unei excelente staţii de amplificare – un program de muzică clasică (Chopin, Mozart, Bach, Gounod, Smetana sau Dvorak) şi jocurile a 250 jeturi de apă expulzate la o înalţime de 6 metri! De notat că Marienbad are cea mai veche orchestră simfonică din Cehia, Orchestra Simfonică a Boemiei de Vest, înfiinţată în 1821.

Marienbad Fântâna cântătoare

Alături intrăm în superba clădire pseudo-barocă a Colonadei (1889), păşind sub broderia arcadelor din metal turnat. Aici am aflat că regele britanic Edward VII a vizitat localitatea de nouă ori(!), întâlnindu-se aici cu Franz Joseph I, împăratul Austro-Ungariei. Conversaţia s-a ţinut desigur în limba germană, pe care regele britanic o vorbea fluent!

Nu știu care din cele peste 50 de amante (atribuite de istorie) îl însoţea pe Edward VII la luxosul hotel Nové Lázne. Poate că era Lady Randolph Churchill (mama lui Winston Churchill), sau actriţa Sarah Bernhard, sau bunica lui Camilla Parker (actuala madame Charles). Din păcate celebrul “Bunic al Europei”, pacifist convins, a părăsit această lume în 1910, lasând urmaşului sau George V trista decizie a Primului Război Mondial.

* * *

În câteva seri am conversat pe îndelete cu regretatul dr. H, distinsul oftalmolog şi văr, de la care am primit informaţii preţioase privind arborele meu genealogic din perioada pre-ploieşteană a familiei, cu rădăcini la Fălticeni şi ramuri în New-York, Geneva, Tel Aviv, Haifa şi Kraiot.

În alte ore libere am coborât strada Reitenbergerova, admirând din exterior arhitectura hotelurilor Centralni Lazne şi Nové Lázne, precum şi a Cazinoului, ajungând pe Hlavni Trida, strada mare, cu magazine şi localuri unde cafeaua e excelentă, dar prăjiturile, deşi foarte aspectuoase, nu au nici pe departe savoarea celor servite pe vremuri la cofetăria Scala pe bulevardul Magheru din Bucureşti.

La Pilsen

Agenţiile de turism oferă excursii zilnice în numeroase localităţi din Cehia şi Germania. Am optat pentru o excursie la Pilsen, oraş celebru atât pentru berea care-i poartă numele cât şi pentru uzinele Skoda.

Piaţa centrală din Pilsen este dominată de grandioasa catedrală Sf. Bartolomeu, până de curând cea mai înaltă clădire din Cehia (102 m.) Pe o stradă alăturată se află o superbă clădire în stil maur şi neo-renaissance: Sinagoga Mare. Proiectul iniţial din 1882 a fost modificat de consiliul municipal al vremii, reducând înalţimea la numai 45 de metri, pentru a nu distrage atenţia celor care admiră catedrala. Spaţiul lăcaşului permitea accesul a 2.000 de credincioşi, întreaga comunitate de atunci a oraşului. Actualmente clădirea este folosită ca sală de concerte.

Drumul trece prin regiunea sudetă, cu istoria ei complicată. Tânăra ghidă evită cu prudenţă subiectul, aminteşte doar că mulţi cehi părăsesc regiunea de teama reîntoarcerii refugiaţilor germani.

Am văzut ca Marianske Lazne mii de turiști germani din fosta regiune sudetă, satisfăcuți de prețurile mai reduse ale Cehiei față de cele din Germania. În centru se auzea mai multă germană ca în München-ul invadat de musulmani! În 1942 Churchill a decis anularea acordului de la München şi rezolvarea problemei germane din Cehoslovacia (după război) prin transferul tuturor nemţilor în Germania. În 1945-46, democratul Edvard Beneş a pus în practică această decizie, oficializată în timpul Conferinţei de la Potsdam, deplasând 1,6 milioane de germani în viitoarea RFG şi 0,8 milioane în zona sovietică, care avea să devină RDG.

 Krakonosh

În duminica următoare am parcurs cu automobilul pitoreştile serpentine care urcă la Miniaturpark (Krakonosh 665). Aici, într-un peisaj superb, între brazi şi foioase, se pot admira replicile unor monumente cehe celebre în miniatură.

La sfârşitul vizitei am intrat în hotelul alăturat pentru a comanda taxiul de întoarcere. Dar directorul hotelului s-a oferit cu amabilitate să ne ducă personal cu mașina lui. Aflând de unde suntem, omul ne-a povestit că a vizitat de curând Ţara Sfântă şi că… a avut o bunică evreică. Replica noastră, deşi puţin insinuantă, a fost spontană: „Bunica din partea tatălui sau a mamei?”

Am părăsit Marianske Lazne şi Republica Cehă, aterizând în Ţara Sfântă într-o noapte fierbinte de octombrie. Fiecare dintre noi avea dorinţa clară de a reveni într-un septembrie următor la superba natură cu frunze galbene şi ruginii, la aerul proaspăt, şi de a accepta fără crâcnire programul de gimnastică arhimedică, împachetările cu nămol şi băile fierbinţi în ape minerale cu bioxid de carbon, de la izvoarele Rudolf sau Carolina…

Theodor Toivi

2 Comments

  • Veronica Rozeberg commented on March 16, 2019 Reply

    D-le Toivi, articolul dvs mi-a facut o placere deosebita
    In istoria mea personala, mai ales a istoriei mele din Romania, si a adolescentei petrecute la Bucuresti, filmul despre care scrieti mai sus, cu atata poezie si delicatete, ca sa nu mai spun, impresionanta capacitate de exprimare lingvistica, a ramas ca una dintre marile bucurii intelectuale oferite de cultura, de loc minimalizata, pe care o puteam absorbi, chiar in anii aceia grei ai comunismului.
    Poate ca alaturi de Padurea de mesteceni, reamintirea filmului regizat de Alain Resnais, despre care nu-mi amintesc mai mult decat alternarea realitatii prezente cu cea trecuta, a imaginarului cu realul, este oricand o clipa dulce a tineretii trecute.

  • Julian Satran commented on March 14, 2019 Reply

    Interesanta perspectiva. Noi am ajuns la Marienbad in 1992 intro incercare de a visita Europa de Est inainte de McDonald (n-am reusit!). Pentru mine filmul a ramas mai impresionant decat Marienbad (Marienbad arata jalnic in 1992) – ma invatat ca trecutul este mai inscrutabil decat viitorul (chiar si aderand la determinismul newtonian) si ca nu trebuie sa ignori rolul autoritatii/sotului/regizolui – M. In 1992 Marienbad era in Trecut iar Carlsbad era foarte mult in present si avea deja un McDonald 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *