Cât de importante sunt alegerile pentru Parlamentul European?

Doar cinci săptămâni ne mai despart de un moment decisiv – alegerile pentru Parlamentul European. Dacă în urmă cu patru sau opt ani ele ne-au trezit interesul doar aproximativ, acum capătă o importanță majoră. Nu exagerez, nu-mi place să folosesc astfel de cuvinte, dar de această dată cred că reflectă în mod realist dimensiunea evenimentului. Alegerile europene și campania electorală se desfășoară în condițiile în care în Europa suntem martorii unor atacuri furibunde din partea unor state membre ale Uniunii Europene și partide politice împotriva Uniunii însăși, în ansamblul ei, a politicii și ideologiei pe care le reprezintă. Prima impresie pe care ți-o dă această încrâncenare este că lumea a uitat ce a însemnat și ce înseamnă organizația pentru o mare parte a Europei, respectiv pentru cele 28 de state membre (până la Brexit). În cei 67 ani de existență sub o formă sau alta, de la șase state membre la 28, această structură a jucat cel puțin două roluri importante. În primul rând, prin includerea de la bun început a două state inamice din punct de vedere istoric, implicate în trei războaie în ultima sută de ani – Franța și Germania, – s-a reușit evitarea unui nou nod de conflicte. (Amintim că în prima sa formă, Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului din 1952 cuprindea Belgia, Franța, Germania Occidentală, Italia, Luxemburg și Olanda). În al doilea rând, prin extinderea sa treptată și principiile acceptate, a contribuit la o dezvoltare fără precedent a unor țări rămase în urmă, iar Europa comună a ajuns una dintre cele mai mari puteri economice. Să nu uităm că în 1950, când s-a lansat ideea unei uniuni a statelor europene, trecuseră numai cinci ani de la terminarea războiului și Europa abia începea să facă pași mici pentru a depăși catastrofa economică rămasă de pe urma acestuia, ajutată, de ce să nu recunoaștem, de Planul Marshall. Unul dintre principiile fundamentale ale Uniunii, ajunsă în actuala formă în urma Tratatelor de la Maastricht (1993) și Lisabona (2007), a fost cel a renunțării statelor membre la o parte din suveranitatea lor. El a fost acceptat de statele membre, conștiente că numai așa se va putea renunța la manifestări de egoism național, la acceptarea unor contribuții mai mari din partea unor țări bogate în favoarea membrilor mai săraci, la aducerea acestora din urmă, dacă nu la același nivel cu primele, dar măcar în apropierea lor. Și acest lucru s-a realizat în bună parte. Renunțarea la o parte a suveranității a însemnat și preponderența legilor UE față de cele naționale, ceea ce a dus la impunerea principiilor democrației, statului de drept și drepturilor omului în statele membre. Am spus impunerea, deoarece au fost țări în care, fără această condiție obligatorie, ele ar fi fost legiferate doar de formă, sau nici atât.

Drumul parcurs de UE nu a fost ușor, au avut loc și derapaje, nu din cauza principiilor, ci din cauza felului în care au fost ele aplicate, ocolite, evitate, în ideea că nu se va afla. Dar s-a aflat, iar aceste nereguli au avut un efect de bumerang și cei care au suferit au fost oamenii, mulți dintre ei învinovățind nu pe liderii lor, ci Uniunea Europeană.

Trebuie să recunoaștem că a conduce o astfel de uniune nu este o sarcină ușoară, este nevoie de o structură birocratică imensă, ramificată, cu mulți oameni, deciziile sunt greu de luat și ajung greu la ”destinatari”, uneori nu sunt explicate, sau sunt explicate prost. O astfel de mașinărie greoaie se adaptează greu noilor provocări, schimbări, situații, de aceea unele decizii întârzie sau sunt chiar greșite, iar corectarea lor este de durată. Există probleme, ca de pildă cea a imigranților, care încă nu și-a găsit o soluție corespunzătoare, din cauza complexității ei și a opoziției unor state membre cu privire la unele soluții rezonabile. Toate acestea însă scad prea puțin din valoarea Uniunii, din tot ceea ce a reușit să ofere Europei de peste 60 de ani.

Numai că la ora actuală sunt atacate tocmai principiile care stau la temelia UE. Formațiuni politice populiste, cu discursuri naționaliste, partide din țări care au profitat din plin de avantajul de a fi membre ale UE au inclus în programele lor politice critici dure la adresa Uniunii. Ele au căpătat un impuls serios după ce Marea Britanie a decis să iasă din Uniunea Europeană, Brexitul fiind în permanență fluturat ca un stindard al eșecului proiectului european. (Că la ora actuală mulți britanici care au votat pentru ieșire regretă acest pas, nu este luat în considerare).

Multe dintre forțele politice eurosceptice sau chiar antieuropene se află la conducerea țărilor lor (Italia, Polonia, Ungaria), în alte țări au obținut procente considerabile în alegeri (Germania, Franța). Mai mult, ele încearcă să-și unească forțele, să prezinte o platformă comună și în speranța obținerii unui mare număr de mandate în Parlamentul European, să modifice orientarea și principiile fundamentale ale Uniunii. De-acum ele vorbesc despre formarea în cadrul viitorului parlament a unei facțiuni puternice a euroscepticilor. Denumită ”Alianța Europeană pentru Popoare și Națiuni”, propusă de vicepremierul italian Matteo Salvini, liderul formațiunii Liga. La ea au aderat de-acum Alternativa pentru Germania, Adevărații finlandezi, Partidul Libertății din Austria și Partidul Popular Danez. Dacă Marine le Pen, președintele partidului Adunarea Națională, încă nu a făcut o declarație oficială de aderare, aceasta este numai deoarece nu s-a înțeles cu Salvini în ceea ce privește conducerea viitoare a facțiunii. Aceste partide au reușit să strângă un mare număr de susținători, iar voturile lor din 26 mai (scrutinul se desfășoară între 23-26 mai, în funcție de țară) vor conta în viitoarea configurație a parlamentului.

În ce măsură partidele proeuropene vor reuși să-i depășească, depinde foarte mult de programele lor și de cât de convingător vor reuși să-și prezinte rezultatele în context european. Dacă în ceilalți ani prezența la urne nu a fost consistentă, acum este necesară o mobilizare atotcuprinzătoare. Toți cei care vor ca viitorul Europei  să fie cel pe care l-au dorit părinții fondatori și pe care-l dorim și noi, care susținem proiectul european, de data aceasta trebuie să se ducă la urne. Nu avem voie să luăm în derâdere amenințarea care plutește deasupra Europei.

Eva Galambos

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

6 Comments

  • Eugenia Mihart commented on April 22, 2019 Reply

    Felicitari, draga Eva!
    Excelent articolul. Clar. Explicit. Convingator.
    Felicitari!!

  • Ivan G Klein commented on April 21, 2019 Reply

    Nu cunosc subiectul . Am admirat claritatea articolului .Mi-ar pare bine ca în viitor , apartenența de UE să fie pozitivă pentru Romania .

  • Gabriela Langada commented on April 20, 2019 Reply

    Felicitari, Eva! Foarte bun articolul, extrem de obiectiv si pentru cei care sunt mai putin avizati in subiectul UE. Asa ar trebui sa li se explice multora importanta votului ptr P.E.

  • Tiberiu Georgescu commented on April 19, 2019 Reply

    Ca de regula, emiteti cel mai pertinent articol. Nu stiu cati dintre mandri nostri politicieni il vor citi.
    Felicitari draga doamna Eva G.

    Tiberiu Georgescu.

  • Emilia Teszler commented on April 19, 2019 Reply

    Total de acord cu cele scrise, felicitari pentru articol. Este obligatoriu sa mergem la vot.

  • Ioana Nitescu commented on April 18, 2019 Reply

    Excelent! Daca l-ar citi cat mai multi si….l-ar intelege!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *