Fiecare dintre noi a cunoscut oameni care l-au influențat și chiar i-au schimbat cursul vieții în mod semnificativ. Pi Mușlea era un asemenea om.

Pi ne-a părăsit și multe din amintirile mele despre el au revenit și mai proaspete… Pi Mușlea va fi întodeauna cu noi. Toți cei care l-au cunoscut îi datorează ceva. Eu îi datorez accesul la o cultură care era interzisă și inaccesibilă pentru majoritatea celor care au trăit în perioada comunistă. Alături de regretata Magdalena Boiangiu (redactor la Student Club, apoi secretar literar la Bulandra și la urmă redactor la Dilema Veche – a plecat dintre noi în 2009), Pi a fost cel care mi-a format educația în artă, literatură, jazz și m-a învățat ce este avangarda și arta militantă.

Dacă nu era el, nu aș fi aflat în tinerețe despre Fellini, Wajda, Tarkovski, Paradjanov, Soljenițîn, Bulgakov, Daneliuc și mulți alții. Nimeni nu va uita discuțiile “underground”, la propriu și la figurat, din pivnița casei lui din Andrei Mureșanu, care a fost transformată într-o sală de cinema. Am aflat de la el ce este jazzul și chiar poezia. Dacă nu era el, nu aș fi aflat niciodată cine a fost Daniil Harms, nu aș fi înțeles cine a fost Bulgakov. Probabil că nu aș fi înțeles nici absurditățile unui regim instaurat de inculți și ignoranți. Nu l-am văzut de doi ani, dar înainte de a se fi îmbolnăvit mai grav îl vizitam și povesteam o oră-două despre artă, politică, muzică, etc.

Înainte de 1989 Pi era obsedat că nu luptă activ împotriva regimului comunist. Îi admira pe cei care o făceau: Doina Cornea, Paul Goma, Virgil Ierunca și alții. El lupta în felul lui, răspândind o cultură la care avea acces prin prietenii lui. Asta se numește în diplomație soft power, adică să educi și să investești în alte lucruri decât armata sau violența ca să ajuți oamenii în lupta lor pentru libertate.

Pi era centrul mai multor cercuri care se intersectau la fel ca cercurile olimpice: Cercul Pi de Poezie, Cercul Pi de Jazz, Cercul Pi de Film, Cercul Pi de Politică. El adapta discuția în funcție de interesul interlocutorului său. Toate aceste Cercuri aveau în comun arta adevărată, mesajul pentru o societete normală, care apreciază adevăratele valori. Toate aceste arte erau purtătoare ale acelorași idei, doar că ideile erau exprimate prin alte canale de comunicație. Am învățat de la el să văd în aceste arte ideile comune.

Nu o să uit când am văzut la el, împreună cu Harry Tavitian, filmul Sayat Nova al lui Paradjanov, despre cel mai mare poet armean. A doua zi, la un concert de jazz la Casa de Cultură a Studenților, Harry a prezentat o piesă inspirată de acest film, iar eu am aflat de genocidul armenilor. Pi era o inspirație pentru toți cei cu care se întâlnea.

Pi m-a introdus în scrierile lui Radu Cosașu, pe care îl admira mult, cu toate că era cunoscut mai ales ca un cronicar sportiv. De fapt este un scriitor extraordinar, evreu, care a scris mai multe romane în care își descrie frământările legate de plecarea din România, oarecum similare cu frământările lui Pi, legate de lipsa lui de combativitate împotriva comunismului. Pi mi-a dat cele patru volume ale romanului Supraviețuiri. Le-am discutat pe îndelete, iar când a apărut cartea lui Cosașu O Viețuire cu Stan și Bran, am discutat împreună fuziunea extraordinară între viață, literatură și film. Cartea lui Cosașu vorbea despre viața în România, fiecare perioadă a vieții lui fiind asociată cu filmele pe care le-a văzut atunci.

Magdalena Boiangiu era și ea o mare admiratoare a lui Radu Cosașu, erau buni prieteni. Din păcate eu nu am reușit să îl cunosc personal, dar mulțumită lui Mușlea îl cunosc foarte bine prin scrierile sale.

Pi avea o prietenie interesantă cu Gabi Goldner, au avut împreună multe discuții pe tema antisemitismului din România.

Biroul lui Pi, la etajul II al Centrului de Calcul era locul unde un grup de persoane se întâlnea în fiecare dimineață și discutau știrile din presa liberă, occidentală, pe care toți o ascultam. Era ca un sumar al presei libere. Era locul unde uitam că în România era cenzură și că toată presa era controlată politic. Trăiam într-o “bulă” de normalitate și libertate completă a ideilor. Sunt sigur că Securitatea știa de aceste întâlniri, dar nimeni nu a avut de suferit din cauza lor (cred).

În plus Pi organiza rețele de împrumutat filme, muzică și literatură. Prin el aveam acces la arta dizidentă din Rusia, Polonia, Cehoslovacia și la beletristica occidentală. Toți simțeam că ceea ce trăim în România este o anomalie temporară în istorie și asta ne dădea energie, era un fel de rezistență pasivă prin artă și cultură, ceea ce din fericire a existat în multe locuri în România comunistă. Asta s-a datorat în primul rând lui Pi, care a creat în jurul lui această oază de de normalitate care ne-a ajutat să supraviețuim. Această oază era Centrul Teritorial de Calcul.

O parte din mine a plecat cu Pi, dar “efectul Mușlea” va rămâne cu mine toată viața, la fel cum va persista în toți cei care l-au cunoscut.

Am învățat în SUA că atunci când pierzi pe cineva drag, să amintești lucruri vesele despre el. Îmi aduc aminte de un dialog cu fiul lui Pi, Ionuț. Acum câțiva ani, când Ionuț lucra la Language Weaver, l-am întrebat ce face firma lui. Ionuț mi-a spus că lucrează la o firmă care dezvoltă o tehnologie care să traducă texte dintr-o limbă în alta. Ionuț a adăugat că tehnologia va putea traduce orice – “în afară de poeziile lui tata”.

Drum bun Pi, te-am iubit și te vom iubi. Vei fi întotdeauna în sufletul nostru. Nu știu cine ți-a dat numele de Pi, dar asemănarea cu acest număr magic, transcedental, este perfectă, acum când ai devenit și tu transcedental și nemuritor. Și toate cercurile din jurul tău au în comun numele Pi, 3.14…, numărul magic al cărui zecimale nu se termină niciodată.

De văzut: Ardelenisme cu Ioan Mușlea – 2011

Un interviu cu Doina Cornea, realizat de Ioan Mușlea în 2007

George Roth