Levi Eșkol – prim-ministru al Israelului, uitat pe nedrept

Anul acesta s-au împlinit 50 de ani de la moartea celui de al treilea prim-ministru al Israelului, Levi Eșkol (1895-1969). Din 1951 a deținut diferite funcții de ministru, iar prim-ministru a fost din 1963 până în 1969.

Levi Eșkol s-a născut în 25 octombrie 1895 în târgușorul Oratov, astăzi în Ucraina, sub numele de Levi Yițhak Șkolnik. A învățat la heder (grădiniță și școală primară religioasă evreiască) și a continuat la Gimnaziul Evreiesc din Vilnius. S-a stabilit în Palestina (Ereț Israel) în 1914, făcând parte din al doilea val de imigranți, în rândurile căruia se aflau mulți dintre întemeietorii statului Israel: Ben Gurion, Yițhak Ben Țvi, Zalman Șazar… Înainte de 1948 a activat în diferite organizații ale populației evreiești din Palestina, precum Sochnut și Histadrut. În timpul celui de al Doilea Război Mondial a fost trezorierul organizației Hagana, unitatea paramilitară premergătoare armatei israeliene. Printre activitățile lui înainte de 1948 trebuie amintită în primul rând dezvoltarea așezărilor evreiești în Ereț Israel, în special programul intitulat „Homa Umigdal” („Zid și Turn”), prin care au fost înființate zeci de kibuțuri într-o singură noapte. Ele au fost prima linie de apărare în Războiul de Independență, punând bazele granițelor Israelului, stabilite mai târziu prin armistițiul cu țările arabe. În 1937, după zece ani de eforturi, a înființat societatea națională de exploatare a apei Mekorot, pe care a condus-o până în 1951, când a devenit ministru. În timpul Războiului de Independență a fost șeful departamentului de recrutare al armatei, director general la Ministerul Apărării și șeful secției de colonizare a Sochnutului care în anii 50-60 reglementa unde urma să se stabilească fiecare imigrant. Din 1951 Levi Eșkol a jucat un rol central în economia țării, fiind ministru de finanțe timp de 11 ani.

În anul 1963 Ben Gurion a demisionat din postul de prim-ministru și l-a propus pentru acestă funcție pe Levi Eșkol. Dar un an mai târziu a izbucnit între cei doi o dispută aprigă, legată de o afacere de spionaj eșuată, petrecută cu aproape zece ani înainte în Egipt, Esek biș („Afacerea nenorocită”). Ben Gurion a cerut să se înființeze o comisie guvernamentală de investigație, dar Eșkol s-a împotrivit. Ca urmare, Ben Gurion cu câțiva apropiați al săi (Moșe Dayan, Șimon Peres, etc.) au părăsit partidul Mapai și au înființat partidul Rafi. Totuși, partidul Mapai condus de Eșkol a câștigat alegerile din 1965.

În perioada în care Levy Eșkol a fost prim-ministru, Israelul a trecut printr-o serie de schimbări profunde, atât politice cât și economice și sociale. Sub conducerea lui a fost desființat guvernul militar în care era încadrată toată populația arabă din Israel. Astfel arabii din Israel au devenit cetățeni egali în drepturi, dar fără obligația de a presta serviciul militar. În perioada guvernării sale s-a închegat primului bloc de partide de stânga, care stă la baza Partidului Socialist Haavoda, existent până astăzi. În perioada de așteptare dinaintea Războiului de Șase Zile el a înființat primul guvern de unitate națională. Tot sub conducerea lui, în 1964, au fost aduse în Israel osemintele lui Zeev Jabotinsky, ideologul partidelor de dreapta. Acestea a fost un punct suplimentar în favoarea renumelui său de personalitate tolerantă.

Războiul de Șase Zile

Levi Eşkol pe front, alături de generalii din statul major.

În anii 1965-66 situația economică și militară din Israel s-a deteriorat. Era o perioadă de recesiune cumplită și de căutare a unui mod de ieși din impas. Cu toată situația economică dificilă, armata continua să se aprovizioneze cu armament de primă calitate, situația militară fiind și ea periculoasă, mai ales în nord, la granița cu Siria. Și din Iordania veneau numeroase atacuri teroriste. În 13 noiembrie 1966 s-a desfășurat pe teritoriul Iordaniei „Operațiunea Samu”, după numele satului iordanian distrus de armata israeliană. Însă atacurile teroriste au continuat. La început, ripostele lui Eșkol au fost moderate. Dictonul său „Caietul e deschis și mâna notează” (un citat din Mișna), e renumit până astăzi.

La sfârșitul anului 1966 și începutul anului 1967 situația s-a înrăutățit. În aprilie 1967, în cursul unei lupte aeriene, aviația israeliană a doborât șase avioane rusești. Unii analiști susțineau că Nasser, președintele Egiptului, a mobilizat armata în Sinai de teamă că Israel va doborî regimul din Siria. La 15 mai, de Ziua Independenței, a avut loc la Ierusalim o paradă militară. În timp ce se aflau la tribună, Eșkol și Yițhak Rabin, șeful statului major, au fost anunțați de intrarea trupelor egiptene în peninsula Sinai, lucru interzis prin acordurile de încetare a focului. Au urmat trei săptămâni de tensiune de nedescris: „Perioada așteptării”. Îmi amintesc că oamenii săpau tranșee în curtea blocurilor, pentru că nu existau adăposturi. Așteptările erau pesimiste. Eu am fost mobilizat chiar de la început, fiind rezervist. La cazarmă tensiunea nu se simțea, ba chiar ne amuzam fiindcă o mulțime de cântăreți și actori dădeau spectacole pentru soldați. Viitoarea mea soție își făcea și ea serviciul militar, dar în alt regiment, astfel că ne vedeam rar.

Și în guvern tensiunea era enormă. Din păcate Eșkol dădea impresia unui lider ezitant, iar acestei imagini i s-a adăugat discursul nefericit de la radio, din 28 mai. În text era un pasaj neclar, cu ștersături, din cauza căruia el s-a bâlbâit. Această ezitare a fost interpretată ca fiind produsă de frică. Situația devenea din ce în ce mai încordată. Consilierii sovietici s-au retras din Egipt și Siria, iar Uniunea Sovietică a avertizat Israelul să nu îndrăznească să atace. După multe presiuni, la 1 iunie Eșkol a predat lui Moșe Dayan portofoliul de ministru al apărării și a cooptat la guvernare partidele de dreapta, instituind un guvern de alianță națională. La 6 iunie a început războiul, care s-a terminat în șase zile cu o victorie covârșitoare și cu cuceriri teritoriale.

Imediat după aceea a început o intensă activitate politică atât în Israel cât și în restul lumi. În noiembrie 1967 Consiliul de Securitate al ONU a adoptat rezoluția 242, care cerea retragerea Israelului din toate teritoriile cucerite. Această hotărâre este valabilă și astăzi. În August 1967, la Khartoum, statele arabe au hotărât că nu vor negocia cu Israelul. Iar în Israel a început lupta între cei doi foști generali, Moșe Dayan și Yigal Alon, pentru a-l înlocui pe Eșkol. Fiecare și-a prezentat planul pentru rezolvarea problemei. În 1968 președintele Lindon Johnson l-a invitat pe Eșkol la Casa Albă. Dar boala de inimă de care suferea avansa inexorabil. La începutul anului 1969 a mai apucat să unifice partidele de stânga, din care s-a format partidul Haavoda. În 3 februarie 1969 a avut un atac de cord. În 25 februarie, când părea că se simte mai bine, a avut un nou atac, de data aceasta fatal.

Levi Eșkol a fost un patriot adevărat, întemeietorul programului de integrare a peste un milion de nou veniți, după înființarea statului Israel. Mulți îl consideră cel mai bun prim-ministru pe care l-a avut Israelul până astăzi. Păcat că este dat uitării atât în lume cât și în Israel.

Miriam, soția lui Levi Eșkol

Levi Eșkol a fost căsătorit de trei ori, Miriam fiind ultima lui soție. Am ales să scriu despre ea din câteva motive. În primul rând pentru că ea i-a stat alături în perioada în care a fost prim-ministru. Apoi pentru că era o femeie cu calități deosebite, pe care a știut să le pună în valoare. Și nu în ultimul rând, pentru că era originară din România.

Miriam Zelikowitz s-a născut la Bacău, prin 1927-1930 și a ajuns în Israel la vârsta de vreo 6 ani. Tatăl ei era activist sionist. A crescut în Ramat Gan și Tel Aviv, unde a terminat liceul, apoi a fost asistentă medicală în Războiul de Independență. A studiat istoria și literatura engleză la Universitatea Ebraică din Ierusalim. Din 1956 a lucrat la biblioteca din Knesset, continuând până la pensie. Levi Eșkol, pe atunci ministru de finanțe, stătea cu închirie în casa familiei Zelikowits. Soția lui, Elișeva, era grav bolnavă. Miriam, care fusese asistentă medicală, a îngrijit-o până la moarte. Nu se știe dacă iubirea dintre Levi și Miriam s-a născut când Elișeva era încă în viață sau după moartea ei, dar prin ziarele mondene circulau diverse zvonuri. Un lucru este clar: Miriam era cu 35 de ani mai tânără decât Levi, un lucru de neconceput în Israel atunci și acum.

Levi şi Miriam Eşkol

Cei doi s-au căsătorit în 1964 și au rămas împreună până la moartea lui, în 1969. Ea a fost o soție de prim-ministru diferită de toate celelalte. A rămas aceeași persoană, a continuat să lucreze, dar l-a însoțit în vizitele oficiale în străinătate. Legăturile personale pe care le-a stabilit cu soția președintelui american Lindon Johnson au fost de mare valoare pentru legăturile între state. Și în Africa s-a înțeles cu soțiile președinților pe care i-au vizitat. Ea l-a apărat pe soțul ei în fața criticilor crunte de care a avut parte pentru comportamentul său în perioada de așteptare din ajunul Războiului de Șase Zile.

A fost și o adevărată luptătoare feministă, poate altfel de cum ne închipuim noi azi acest lucru. Toată viața a desfășurat activități caritabile și de voluntariat.

Eu am avut șansa să o cunosc personal la sfârșitul anilor 70 și începutul anilor 80, când am condus un proiect de cursuri de limba arabă pentru parlamentari și apoi în anii 2000, când am predat câteva cursuri de stilistică pentru redactarea protocoalelor oficiale din ședințele de parlament. Era o persoană extraordinară, foarte cultivată, foarte modestă și frumoasă în toate sensurile.

Mormintele soţilor Eşkol, pe Muntele Herzl

A murit în 2016, la 87 de ani. Este înmormântată lângă soțul ei, pe muntele Herzl, în parcela rezervată „părinților națiunii”.

Eu cred că ea a fost una din reprezentantele cele mai de seamă ale femeilor de origină română în Israel. Era cea mai cultivată, cea mai nobilă și cea mai modestă, o femeie adevărată.

4 Comments

  • Asher Shafrir commented on July 24, 2019 Reply

    1. Nu am înțeles întrebarea
    2. Când am scris „uitat” m-am referit la populație în general, la persoane care nu numai că nu l-au citit pe Aba Even ci habar nu au cine a fost el, darmite Levi Eșcol

    • Ivan G Klein commented on July 24, 2019 Reply

      2. M-am referit la Abba Eban pentru persoanele ( evident foarte puține ) care știu cine a fost A.E. și care vor să știe mai mult despre Levi Eșkol .
      1. Am avut plăcerea , fiind în Israel în Iunie 2017 , să urmăresc la TV Israel relatări ale unor participanți la evenimentele de la care se împlineau 50 de ani . Nu sînt în stare să reformulez întrebarea pe care acum sper că o înțelegeți .

      • Asher Shafrir commented on July 25, 2019 Reply

        Despre radio-Tv vă pot spune ca ascultător că nu am legătură cu ei de 20 de ani. În luna Martie 2019 am auzit în programul săptămânal „Șabat olamit (mondial)” o oră întreagă de program istoric despre LE la împlinirea 50 de ani de la moartea lui. Programul este monitorizat de Dr. Yițhay Noi. S-a mai vorbit și scris multe despre comemorare.

  • Ivan G Klein commented on July 23, 2019 Reply

    ABBA EBAN are multe cuvinte de apreciere pentru Levi Eschol ( vezi – Israel through my Eyes – ). Întrebare : “ L-a amintit TV Israel pe L.E. ? “

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *