Tevet, luna a patra a anului evreiesc

După o pauză relativ lungă, iată-mă în ultima noapte a deja defunctului an 2019. În mod ciudat, e pentru prima oară din viața mea matură că în noaptea de revelion în loc să petrec cu prietenii sau cu familia la televizor, mă delectez scriind cugetări.

Mă despart cu o oarecare nostalgie de anul 2019, aparent un an anost, neinteresant nici măcar numerologic, un număr impar, total dizgrațios, nici nu știu cum se poate ține minte. Eu mi-l voi aminti ca fiind anul în care am publicat o carte cu peste 1000 de pagini. Este prima și probabil ultima mea carte, cu un titlu neobișnuit: Evreu fără frontiere.

Antisemitism în America?

Probabil că majoritatea cititorilor nu știu că volumul doi, care a apărut la finele anului trecut tot în editura brașoveană Libris.ro, poartă ca subtitlu o zicală evreiască citată des de marele scriitor Șalom Aleichem: ”Este greu să fii evreu”. Oare chiar este? Poate a fost acum un secol, pe vremea când el (alias Solomon Naumovich Rabinovici) s-a refugiat din Rusia ca să scape de amenințarea pogromurilor, găsindu-și un adăpost generos la New York. Acolo a scris istoria tristă a veselului Tevie Lăptarul, care a făcut carieră pe scenele lumii. Cine ar fi crezut atunci că peste o sută de ani stihia antisemitismului va reînvia pe străzile animate din Brooklyn și vecinătăți? Din păcate subtitlul este chiar potrivit prin unele locuri, unde nici nu te-ai fi așteptat. Se pare că anul 2019, deloc simpatic, va rămâne în memorie cu un accent strident al unor incidente cu caracter antisemit.

Destul de mulți vor trata aceste întâmplări ca lipsite de relevanță, printre atâtea evenimente ieșite din comun cu care ne asaltează mediile tot mai numeroase și mai agresive. Destul de mulți oameni responsabili își manifestă însă cu insistență îngrijorarea că aceste manifestări antisemite care au depășit faza ”inocentă” a vorbelor sau caricaturilor insidioase, au revenit în forță și cu brutalitate în cea mai democratică țară a lumii, care adăpostește cea mai mare comunitate evreiască din diaspora, ba chiar în cel mai mare oraș evreiesc al lumii, New-York, cu 1,5 milioane de locuitori evrei, adică un sfert al celei mai însemnate diaspore și 10% din întregul popor evreu!

Desigur, evreii din New York nu consideră nici firească, nici neglijabilă această evidentă recrudescență a acțiunilor antisemite. La Monsey, unde a avut loc sălbaticul atac asupra unui grup de evrei adunați în casa rabinului Haim Rottenberg pentru festivitatea de Hanuka, evreii se pregătesc nu de răzbunare, ci de o mare demonstrație. Lozinca sub care mii de evrei din New York urmează să treacă în aceste zile podul Brooklyn este simplă ”Fără Frică, fără Ură”! Monsey, un orășel locuit aproape în întregime de de evrei ultra religioși, vreo 20.000 la număr, se află în apropiere de Manhattan, centrul New York-ului. Oficialitățile din New York, inclusiv unele cercuri evreiești, înclină să minimizeze impactul antisemit al acestor acțiuni criminale, considerându-le ”simple acte de terorism domestic”. Autorul atacului nesăbuit asupra unor oameni pașnici care participau la o solemnitate religioasă, un afro-american de 37 de ani pe nume Grafton E. Thomas, s-a declarat nevinovat în fața procurorului care cercetează împrejurările crimei; unele opinii oficiale consideră că atacatorul este dezechilibrat mintal, deși la percheziția făcută la el acasă au fost găsite numeroase însemne naziste. (Poate asta justifică dezechilibrul mintal?)

Din păcate nu doar mințile înfierbântate ale unor activiști evrei, ci chiar analizele statistice ale poliției americane confirmă creșterea îngrijorătoare a crimelor, atacurilor și incidentelor, ale căror victime sunt cetățeni evrei ai Statelor Unite.

Un șir întreg de evenimente, de la graffiti antisemite de pe ziduri, la profanarea de cimitire și atacuri, au constituit o uvertură la cel mai neașteptat și șocant asalt antisemit care nu a mai putut fi nici interpretat peiorativ, nici considerat ca ”nevinovat”. La sinagoga Arborele Vieții din Pittsburgh au fost uciși unsprezece evrei care se rugau, alții au fost răniți. Nu la întâmplare, nu de un dezechilibrat mintal, ci cu sânge rece și cu precizie. După șase luni, în sinagoga Chabad din orășelul Poway (la nord de San Diego, în California), în ultima zi de Pesach o evreică a fost ucisă și trei bărbați răniți în sinagogă. Și avem încă amintirea proaspătă a atacului comis la băcănia cașer din Jersey City (lângă New York) în 10 decembrie, luna trecută.

Police officers arrive at the scene following reports of gunfire, Tuesday, Dec. 10, 2019, in Jersey City, N.J. AP Photo/Eduardo Munoz Alvarez)
Primarul Steven Fulop alături de câţiva membri ai consiliului orpşenesc din New Jersey, sosit la faţa locului accidentului din 10 decembrie 2019

Iranul și bomba

Este și mai alarmant că atacurile provin din ambele extreme ale eșichierului politic, oricum agitat de perspectiva următoarelor alegeri prezidențiale din SUA. Este evident și chiar firesc că evreii, deși sunt un grup etnic, național, cultural și religios cu particularități speciale, sunt foarte implicați, ca cetățeni ai Statelor Unite, în demersul politic pe toată lărgimea paletei de opțiuni în acest domeniu. Ei sunt și foarte influenți prin performanțele lor profesionale, culturale, academice și financiare. Paradoxul situației care intrigă azi politica Statelor Unite este procentul ridicat al votanților evrei care susțin tabăra democrată, în ciuda faptului că republicanii și-au dovedit irefutabil sprijinul substanțial acordat Statului Israel în plan politic, diplomatic, economic și militar.

Această orientare politică a electoratului evreu din SUA nu este de dată recentă. Chiar dacă atitudinea președințiilor americane față de Israel a mai cunoscut unele oscilații, votanții evrei americani și-au păstrat fidelitatea față de democrați. Dintre numeroasele amenințări ale statelor musulmane din Orientul Mijlociu, cea mai periculoasă pentru Israel a fost și a rămas cea iraniană, Iranul fiind singurul stat din zonă (cu excepția Statului Israel) în măsură să devină un potențial deținător de arme nucleare. De-a lungul ultimului deceniu Israel a avertizat opinia publică și mai ales marile puteri asupra pericolului major care planează asupra întregului Orient Mijlociu. Aranjamentul inițiat sub președinția Obama, aparent liniștitor, nu a făcut decât să ofere un răgaz teocrației dictatoriale care guvernează Iranul de 40 de ani, înlesnind dezvoltarea unei rețele de organizații teroriste pro-iraniene care amenință cu distrugerea Statului Israel, dar și a unor state arabe sunite. Se spera că președintele Trump va îndrepta erorile predecesorului său, renunțând la participarea SUA în pactul nuclear cu Iranul.

Atitudinea mult prea reținută a președintelui Trump față de câteva provocări inacceptabile ale conducerii iraniene (bombardarea instalațiilor petroliere din Arabia Saudită, avarierea petrolierelor din Golful Persic și doborârea unei drone americane de către Iran) a dezamăgit profund pe evreii susținători ai taberei republicane, dar mai ales politicienii și responsabilii militari ai Israelului. Toată lumea se aștepta la un răspuns militar prompt și adecvat din partea armatei SUA. ”Capacul” a fost pus prin atacarea Ambasadei Statelor Unite din Bagdad, sub ochii îngăduitori și neputincioși ai Guvernului irakian, pro-șiit. Suprimarea generalului Qassem Soleimani a fost o lovitură magistral administrată printr-o dronă de forțele armate americane, cu aprobarea președintelui Trump, mai ales că nu a necesitat trimiterea de noi trupe americane în Irak, acțiuni pe care publicul american nu le privește cu simpatie.

Generalul Soleimani alături de Ayatollahul Khamenei

Qassem Soleimani era omul numărul doi al ierarhiei militare de la Teheran, fiind confidentul Ayatollahului Suprem Ali Khamenei și șeful unității ”Forța Quds (Ierusalim)” a Gărzii Iraniene a Revoluției Islamice (IRGC), cea mai importantă forță conducătoare a Iranului. Toate formațiunile militare și paramilitare organizate în numeroase țări ale Orientului Mijlociu (Hezbollah din Liban, Hamas în Gaza și Cisiordania, Houthii din Yemen, Jihadul Islamic din Teritoriile Palestiniene, Milițiile șiite din Siria, Irak și Afganistan) au fost înființate și întreținute de această faimoasă ”Forță Quds”, creată și manevrată de Generalul Soleimani. Pentru Israel slăbirea consistentă a capacității de agresiune a acestor organizații îndreptate mai ales împotriva statului evreu, au fost salutare și sugerate de mai mult timp, mai ales de guvernul condus de Netanyahu. În contextul politic israelian actual, destul de confuz, acest deznodământ (deocamdată) fericit i-a fost binevenit lui Netanyahu. Asta însă nu ameliorează tensiunile majore și incertitudinile care preocupă și domină interesul opiniei publice din Israel, dar și a majorității poporului evreu din diaspora.

Un nou război?

În aceste împrejurări complicate și grave intenția mea de a lansa al doilea volum al cărţii Evreu fără frontiere ar putea părea nepotrivită. Sper că nu este chiar așa, căci în timp ce demonstrațiile antiamericane și anti-Trump duduiau la Teheran, Bagdad sau Basra și chiar la New York, Philadelphia, Washington sau Seattle, la Hollywood era veselie mare la distribuirea Globurilor de Aur 2020. Este pură întâmplare desigur că în atmosfera încinsă de presa mondială prorocind al III-lea război mondial, premiul cel mare l-a primit filmul lui Sam Mendes ”1917”, o poveste din Primul Război Mondial. Doar să nu uităm!

Sunt însă și alte împrejurări care fac inoportună preocuparea mea de distribuire a propriei cărți, deși cred că am mai multă expertiză în acest domeniu decât am avut în materie de scris!

Zile de doliu

Zilele acestea sunt zile de doliu, atât pentru mine, cât și pentru poporul evreu

Pentru mine și familia mea, ziua de 8 Tevet (după calendarul evreiesc) este o zi de doliu. Mama mea și Tatăl meu au trecut la veșnicie în aceeași zi de 8 Tevet. Tata în anul evreiesc 5738, Mama 11 ani mai târziu. Tata, Shlomo ben Zeev (Z.L.), ne-a părăsit la vârsta de 76 de ani, Mama, Miriam bat Abraham (Z.L.), la 84 de ani.

Familia Roth în scurta perioadă de fericire din copilăria autorului acestui articol

S-au căsătorit în 1934, dar mulți ani au trăit despărțiți de vicisitudinile vieții, de ravagiile dictaturilor antisemite și antiumane. Tata a fost mulți ani la închisoare, la muncă obligatorie sau domiciliu forțat. Au murit în aceeași zi, dar în locuri diferite. Tata e înmormântat la Cimitirul Evreiesc (neolog) din Arad, Mama la Cimitirul evreiesc (neolog) din Brașov. Anul acesta după calendarul gregorian 8 Tevet a corespuns zilei de 5 ianuarie. 

Pentru poporul evreu ziua de 10 Tevet este o zi de doliu. În urmă cu 5756 de ani (data a fost verificată cu migală de numeroase generații de talmudiști), armata regelui babilonian Nabucodonosor a început asediul Ierusalimului, străpungând zidul de apărare care împrejmuia capitala Regatului Davidic. Talmudiștii destoinici au mai descoperit ceva, și anume că ziua de 8 Tevet a corespuns zilei în care Ptolemeu al II-lea, regele Egiptului, a poruncit rabinilor din Alexandria să traducă Tora în limba greacă. 72 de rabini au realizat performanța, pe care ei înșiși o considerau o blasfemie, o insultă la adresa limbii ebraice. Septuaginta, traducerea greacă a Torei, devenită apoi Vulgata sau Biblia latină, a deschis drumul victorios al monoteismului în lume. Dar istoria zilelor de doliu nu s-a încheiat. Nabucodonosor, regele Babiloniei (regatul dintre Tigru și Eufrat, azi cunoscut ca Irak) a învins rezistența evreilor. După 30 de luni de asediu și lupte sângeroase a dărâmat Templul construit de regele Solomon, apoi i-a deportat pe evrei în Babilon. Aceasta a fost prima deportare a evreilor. 

Exilul în Babilon

Exilul în Babilon nu a durat decât vreo 60 de ani. În 539 î.Cr. un nou imperiu în frunte cu marele Cyrus a cucerit Regatul Babilonian și nu numai că i-a eliberat pe evreii deportați, ci i-a ajutat să se întoarcă în țara lor și i-a sprijinit să-și reconstruiască Templul. Prima întoarcere a evreilor în patria lor, prima alia, a fost condusă de un fost guvernator din Imperiul Achaemenid, premergător al Persiei (actualul Iran) cu numele de Zarubbabel. La început s-au întors vreo 40.000 de evrei exilați și sub îndrumarea lui Ezra și Nehemia au încheiat reclădirea celui de-al Doilea Templu și au condus refacerea vieții evreilor și întoarcerea lor în propria țară. Cei doi au realizat o operă inestimabilă de refacere a poporului evreu după întoarcerea unei părți însemnate a diasporei din Babilon. Ezra și Nehemia au avut numeroase dispute între ei, dar au murit împreună, în 9 Tevet.

Cei doi Ayatolahi

După peste 2500 de ani Orientul Mijlociu este teatrul unor evenimente unde actorii poartă alte măști, dar nu pregetă să invoce aceeași istorie. Irak și Iran au devenit țări și popoare musulmane. Ce-i drept, unii sunt şiiți alții suniți și nu numai că nu se iubesc, dar nici nu se suportă! Singurul popor din Orientul Mijlociu, care nu și-a schimbat credința, ființa și istoria este poporul evreu.

Cu toate dușmăniile care asaltează poporul evreu, cu toți dușmanii care amenință Statul Israel, sunt tot mai numeroși cei care sunt sau devin prieteni ai poporului și statului evreu.

Tiberiu Roth,10 Tevet 5780

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

8 Comments

  • Veronica Rozenberg commented on January 10, 2020 Reply

    Felicitari pentru cartea/volumele dvs, cu toate acestea
    cifrele anului ebraic nu vobesc oricui, de aceea nu ar fi fost rau sa le traduceti in cele ale calendarului gregorian !

    • tibeiu roth commented on January 13, 2020 Reply

      Multumesc pentru aprecieri.Anii evocati potrivit calendarului evreiesc (caci datele pentru comemorari “jaarzeit’ se calculeaza potrivit acestuia) au fost astfel (va multumesc pentru observatii) Anul decesului Tatalui meu 5738 a corespuns anului 1977 iar cel al Mamei anului 1988. Inceputul asediului Ierusalimului de catre armata babiloneana condusa de Nabucoonosor s-a petrecut in anul 587 i.Cr.(cu 2597 de ani in urma nu cum este eronat in text)

  • Tiberiu Georgescu commented on January 10, 2020 Reply

    Concizie in relatare;cu asta ne-a obisnuit domnul Roth.Felicitari.

    • tibeiu roth commented on January 13, 2020 Reply

      Multumesc

  • D.Gh. Benga commented on January 10, 2020 Reply

    Felicitari pentru articol.

    • tibeiu roth commented on January 13, 2020 Reply

      Multumesc!

  • Tiberiu Vanca commented on January 9, 2020 Reply

    Un articol care merită să fie citit.

    • tibeiu roth commented on January 13, 2020 Reply

      Multumesc

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *