Şoah la Satu Mare. Mormântul Adelei Lindenthal şi un puzzle de istorie familială

Luna trecută un evreu sătmărean mi-a transmis rugămintea unei cunoştinţe din Israel de-a afla data decesului şi înmormântării a unei anume Adél Lindenthal, menţionându-se faptul că a fost înmormântată în cimitirul catolic din Satu Mare, după 1966. La început nu mi-a fost dezvăluită identitatea solicitantului din Israel.

Mi-am amintit că întâlnisem numele Adélei Lindenthal în cercetările mele anterioare privind istoria evreilor sătmăreni, în contextul Holocaustului. Într-adevăr ea figura ca martor în Procesul Ghetourilor din Nordul Transilvaniei, din 1946 http://www.survivors-romania.org/text_doc/sentinta.htm . Din documentele procesului am aflat că la sfârşitul lunii februarie 1944 Adél Lindenthal a adoptat o fetiţă evreică de optsprezece luni, pe nume Anna Goldfinger. Mama ei, Ibolya, a decis s-o dea spre adopţiune, după ce a aflat că tatăl, Tibor Goldfinger, dispăruse cu batalionul evreiesc de muncă în ianuarie 1943, la Cotul Donului. Ibolya dorea să-şi pună la adăpost fiica de evenimentele care se prefigurau în primăvara lui 1944. Adél s-a îngrijit cu multă dăruire de fetiţă şi în mai 1944, văzând că evreii sătmăreni au fost adunaţi în ghetou şi începuse deportarea lor, a decis să plece cu fetiţa la Budapesta, pentru a preîntâmpina eventualitatea ca acest copilaş evreu să fie smuls de lângă ea. Înainte de a pleca s-a dus la cumpărături, lăsând-o pe Anna în grija vecinului Ştefan Kerényi. Acesta a denunţat-o deîndată detectivului de poliţie Ioan Vancsa (Vancea), care a venit şi le-a ridicat de la domiciliu atât pe Anna cât şi pe Adél. Pe Anna a dus-o în ghetoul sătmărean şi cu mult zel a trimis-o la Auschwitz-Birkenau, cu toate că putea să nu ţină cont de denunţul făcut doar verbal, iar adopţiunea având loc înainte de ocuparea Ungariei de către nazişti, putea fi considerată cu bunăvoinţă valabilă. Pe Adél a anchetat-o personal zile în şir, supunând-o unor torturi înfiorătoare, după care i-a dat drumul.

În timpul anchetei din Procesul Ghetourilor, Vancea a fost confruntat cu martora, după ce acesta negase evidenţa torturilor, lucru infirmat însă de alţi martori ai suferinţei Adélei.

Din procesul verbal al mărturiei depuse am aflat data şi locul naşterii ei: 1898, Oderberg, trecut eronat Odenberg. Actualmente Oderberg se numeşte Bohumin şi se află în Cehia, la graniţa cu Silezia din Polonia. La acea vreme populaţia majoritară a localităţii era formată din etnici germani sudeţi.

M-am adresat administratorului cimitirului pentru evidenţa înhumării Adélei, dar fără succes. La arhivele Episcopiei am găsit, în sfârşit, înregistrarea decesului în actele parohiale la 26 februarie 1966, înscrise de către parohul Ferenc Rényi, cel care a înmormântat-o. Parohul Ferenc Rényi a fost un exemplu de fidelitate în credinţă şi loialitate faţă de Biserică, pentru care a avut de suferit ani de închisoare în timpul prigoanei staliniste.

Fotografia parcelei unde a fost înhumată Adél Lindenthal. Neavând aparţinători, a fost înmormântată de surorile Ordinului Pietăţii şi Misericordiei din Satu Mare.

Am transmis lui Ivan Gerendás, solicitantul din Israel, cele aflate. Din relatările mele acesta şi-a dat seama că Anna Goldfinger, fetiţa pierită la Auschwitz, fusese sora lui din prima căsătorie a mamei. Punând laolaltă piesele descoperite din înregistrările evidenţei comunităţii evreilor din Satu Mare, din relatările lui Ivan Gerendás şi din presa sătmăreană a vremii, am recompus un puzzle de istorie familială din timpul Holocaustului.

Ibolya Goldfinger, născută Braun, a fost deportată la Auschwitz-Birkenau, iar apoi la Stutthof. A supravieţuit şi în 1948 s-a recăsătorit cu Jenő Gerendás

https://www.ushmm.org/online/hsv/person_view.php?PersonId=5456271

În decembrie 1948 a născut un fiu, pe Ivan, dar a murit la naştere din cauza organismului ei nerefăcut după deportare. Familia Braun era o familie înstărită de comercianţi în Satu Mare, care a angajat-o pe Adél Lindenthal în primii ani de după Primul Război Mondial.

Jenő Gerendás a fost coleg de suferinţă cu Tibor Goldfinger, primul soţ al lui Ibolya, în batalionul evreiesc de muncă.

https://yvng.yadvashem.org/nameDetails.html?language=en&itemId=5282339&ind=1

A revenit de pe frontul rusesc în martie 1944, https://adoc.tips/erdei-sarga-karszalagosok-els-ktetc9b22b81a9887f071ff164b4ff7d97e012221.html dar a fost deportat din Satu Mare la Auschwitz-Birkenau şi Dachau.

Soţia şi fiica Vera din prima căsătoriei au pierit la Auschwitz. Înainte de război fusese comerciant de sticlă de geam şi porţelan, având magazinul în actuala Piaţa Libertăţii (Deák Ferenc, Regele Carol, I.C.Brătianu, Horthy Miklós, Stalin). https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/3/38/Monitorul_Oficial_al_Rom%C3%A2niei._Partea_1_1945-11-26,_nr._271.pdf 

Clădirea magazinului era Casa Albă (Fehér Ház), http://szatmar.us/images/gallery/Feherhaz1.jpg aflată pe colţul Corsoului Evreiesc al Pieţii (Zsidókorzó), cu clădiri şi magazine evreieşti în stil Art Nouveau.

Corsoul Evreiesc din Satu Mare

După moartea lui Ibolya, Jenő Gerendás s-a recăsătoreşte cu Ilona, lăsându-l pe micul Ivan în grija guvernantei Adél Lindenthal, care i-a fost a doua mamă.

În 1964 familia Gerendás a făcut aliya, Adél Lindenthal rămânând în casa în care s-a îngrijit de creşterea mai multor generaţii ale familiei. Au păstrat legătura cu Ivan până ce acesta a fost convocat pentru serviciul militar, de unde corespondenţa externă era interzisă, mai ales în condiţiile anterioare Războiului de Şase Zile.

Ivan Gerendás a fost profund emoţionat că a reuşit să aprindă o candelă în memoria „celei de-a doua mame” în ziua de comemorare a morţii acesteia.

Paul Dancu

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

4 Comments

  • Andrea Ghiţă commented on March 20, 2020 Reply

    Foarte impresionantă povestea Adelei Lindenthal (etnic german, romano-catolic) care putea fi un Drept al Popoarelor dacă o salva pe fetiţă. Dar nu din vina ei nu a salvat-o, ba a şi fost torturată pentru fapta ei de mare omenie. Ce s-a întâmplat cu agentul de poliţie Vancsa, cel care a trimis fetiţa în ghetou şi, implicit, la Auschwitz? Potrivit Sentinţei Procesului Ghetourilor din Cluj, 1946: În baza art. 3. alin. I. şi II. din Legea nr. 312/1945 combinat cu art. 101, 102 Cod Penal şi cu art. 121 şi 123 Cod Penal şi cu aplicarea art. 157 pct. I. litera a. Cod Penal, condamnă pe acuzaţii: Vancsa Ioan […] la 20 (douăzeci) de ani MUNCĂ SILNICĂ, pentru crima prevăzută de art. 2. litera h. la câte 5 (cinci) ani DETENŢIUNE RIGUROASĂ, pentru crima prevăzută de art. 2. lit. o. la câte 5 (cinci) ani DETENŢIUNE SIMPLĂ, pentru complicitate la crima prevăzută de art. 2. lit. m. din Legea nr. 312/1945, urmând a se executa pedeapsa cea mai gravă, adică fiecare acuzat câte 20 (douăzeci) ani MUNCĂ SILNICĂ.
    Din Enciclopedia geografică a Holocaustului, scrisă de Randolph lewis Braham şi Zoltán Tibori Szabó aflăm că:
    Practic nici un condamnat nu şi-a ispăşit integral pedeapsa. Potrivit prevederilor unui decret-lege adoptat în 1950, criminalii de război care „în timpul executării pedepsei au bună purtare, execută conștiincios munca repartizată și dau dovadă că au devenit apți pentru conviețuirea socială” aveau şanse să fie eliberaţi de îndată, fără a se lua în considerare gravitatea sentinţei iniţiale.
    Fie memoria Adelei Lindenthal binecuvântată. Îi mulţumesc lui Paul Dancu pentru tot ceea ce a făcut pentru păstrarea amintirii acestei femei curajoase.

    • Paul Dancu commented on March 21, 2020 Reply

      Multumesc pentru apreciere si posibiltatea de publicare.

  • Veronica Rozenberg commented on March 20, 2020 Reply

    D-le Paul Dancu,

    Impresionanta evocarea dvs, documentatia si eforturile arhivistice pe care le-ati depus pentru a oferi lui Ivan posibilitatea de a gasi urmele locului de veci al lui Adel Lindenthal.
    Citirea acestei evocari mi-a trezit din nou dorinta de reveni in zona cea frumoasa pe care nu am apucat s-o vad decat trunchiat, Maramuresul.
    Va doresc mult succes in cercetarile dvs, si momentan numai sanatate !!

    • Paul Dancu commented on March 21, 2020 Reply

      Studiez si impartasesc pagini din memoria colectiva a evreilor satmareni, contributia lor la dezvoltarea culturala si economica a acestor meleaguri.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *