Mitul fondator al Revoluției Romăne a fost erodat practic în decurs de două decenii prin relativizare, compromitere și marginalizare. Evenimente minore sau periferice din istoria altor popoare sunt ridicate relativ rapid în panteonul național și li se atribuie conotații simbolice și mitice. Națiunea română a reușit performanța istorică rarissimă de a-și terfeli in mocirla platitudinii, mediocrității și indiferenței sublima revoltă populară din decembrie 1989, eroismul colectiv și racordarea unică la un destin istoric superior. “Mămăliga“ și fatalismul mioritic au explodat superb, stârnind admirația și sprijinul generos al întregii lumi. Fostele structuri de securitate şi noii lideri de opinie misiți intereselor oculte ale oligarhilor și politicienilor actuali au dus campanii profesioniste concertate de degradare, minimalizare și deturnare a semnificației istorice a Revoluției Romăne.

Poporul romăn a fost scos cu forța din rolul măreț de actor principal și distribuit apoi în cel de figurant neînsemnat al evenimentului istoric deosebit. Romănii au fost intoxicați în mod subversiv că totul a fost făcut din exterior, de la pupitrul de comandă al marilor puteri și că de fapt evenimentele din decembrie 1989 au fost o diversiune, o conspirație sângeroasă de proporții, instrumentată de serviciile secrete străine. Cert este că serviciile străine au avut un rol însemnat în transformarea revoltei populare într-o lovitură de stat. Totuși în mod regretabil, profitorii Revoluției și-au permis luxul destructiv de a arunca la groapa de gunoi a istoriei un mit întemeietor grandios, care ne putea catapulta cu viziune și strategie națională într-un viitor benefic, de națiune importantă.

Comunismul românesc a fost adevărata școală a vieții mele. Cele trei generații trăite sub comunism au învățat tertipurile și abilitățile necesare traiului la firul ierbii, descurcăreala și inventivitatea cotidiană devenind norme pentru a viețui și supraviețui cu o minimă decență. Am avut foarte mulți șmecheri, mulți dibaci, puțini demni, foarte puțini rezistenți și doar câțiva eroi și aceia o parte cu voie de la miliție. A fost epopeea micii solidarități de palier, de scară și maxim de cartier sau fabrică, ultimele două terminate mai întotdeauna cu aspre sancțiuni disciplinare pe linie administrativă și de partid. Un teatru în aer liber, mizer, puturos și găunos, unde comandantul suprem și camarila conduceau aceeași reprezentanție penibilă și stupidă la care poporul aplauda frenetic și scanda lozinci cretine, bineînțeles la comanda regizorului invizibil – Frica Supusă. Generații de căcănari, pupincuriști, carieriști, mizerabili și psihopați au răsărit din nefericire în mod majoritar, pe binecuvântatul nostru picior de plai, amanetându-ne viitorul de aur. Rezultatele mărețe ale “epocii de aur“ se văd cu ochiul liber până astăzi, când România, deși e membră în clubul select al UE și NATO, e răvășită de provincialism, incompetență, corupție generalizată, înapoiere economică și tembelism politic.

Vom muri și vom fi liberi – sublima chemare a Revoluției Române a fost cel mai poetic îndemn revoluționar din istoria omenirii. Trei mii de martiri au murit ca noi să continuăm să trăim tot la firul ierbii, amărâți și lipsiți de perspective printre supermarketuri, televiziuni comerciale, vânzări cu discount, magazine second hand, extorcați de guverne de guşteri și pițipoance, exploatați de parlamente de mafioți și interlopi semianalfabeți. Am visat că vom fi liberi, euforia s-a topit precum roua dimineții, am rămas pe cap cu copiii și nepoții nereușiți și lacomi ai fostei protipendade comunist-securiste, care au dus țara de râpă prin incompetență, iresponsabilitate și arivism. La vremuri noi, tot noi! Continuitatea imposturii, blestemul destinului colectiv periferic, triumful realității hâde asupra visului învietor! Țară second hand cu înlocuitori!

George Vigdor