Douăsprezece scaune… în variantă personală

Generației mele și poate și celei de după mine, care și-au petrecut o mare parte a vieții în regimul comunist, acest titlu îi este cunoscut. Romanul, căci este titlul unui roman, scris de doi scriitori ruși din Odessa, Ilf și Petrov (Evgheni Petrovici Kataev și Ilia Ilf), a apărut în 1928 și este o satiră la adresa vieții sovietice din acea perioadă, respectiv a NEP-ului – Noua Politică Economică. NEP a fost introdusă la câțiva ani după revoluția din 1917, când liderii sovietici de atunci și-au dat seama că populația moare de foame, că lipseau cele mai elementare bunuri și că nemulțumirea creștea. Atunci s-a luat măsura de a permite micilor meseriași, artizani, micilor întreprinzători să-și deschidă afaceri. Drept care multă lume a încercat să se îmbogățească și au apărut tot felul de escroci. Este perioada în care se petrece acțiunea cărții. Cele 12 scaune. făcuseră parte din mobila unei sufragerii, confiscate de comuniști. Fosta proprietăreasă, pe patul de moarte, mărturisește preotului și fiului său vitreg că într-unul din ele ascunsese niște bijuterii, dar nu știa în care. Oricum, scaunele nu-i mai aparțineau. Romanul descrie avatarurile eroului, care se asociază cu Ostap Bender, devenit tipul escrocului din perioada NEP-ului. Până la urmă scaunul în cauză este găsit – era tocmai cel de-al 12-lea, dar fără bijuterii, care fuseseră descoperite anterior și predate statului, care a construit din banii proveniți prin valorificarea lor un cartier de locuințe. De ce am relatat la început această poveste? Deoarece, la un moment dat, am trecut și eu printr-un episod aproximativ asemănător și nu puteam să nu fac comparația. Read more…

Matineul pensionarilor COVID19

Are loc zilnic între orele 11.00 şi 13.00, dar nu e vreun spectacol de teatru, operă sau concert, cu abonamente dedicate sau bilete cu preţ preferenţial (toate aceste locuri de desfătare sunt acum închise), ci mai degrabă o mişcare care se desfăşoară simultan pe teritoriul întregii ţări, o competiţie care pune la încercare abilităţile persoanelor trecute de 65 de ani, a „dragilor noştri pensionari”, cum s-a exprimat deunăzi preşedintele ţării. Pensionada COVID19 este alcătuită din mai multe probe – fizice, de inteligenţă şi psihice – contra cronometru, având drept scop îndeplinirea tuturor activităţilor outdoor, în intervalul de două ore, bătut în cuie de prevederile Ordonanţei Militare nr. 3. Mai întâi competitorii seniori trebuie să-şi pună la contribuţie cunoştinţele din domeniul optimizării şi managementului resurselor, pentru a-şi stabili traseul în care să atingă maximum de obiective (cumpărături de alimente, medicamente, activităţi bancare, plimbarea cu sau fără animalul de companie, etc., în funcţie de necesităţi), în minim de timp. Acest traseu urmează să fie parcurs în marş sau alergare cu masca pe faţă…Read more…

Interviu cu un coronavirus

Pe clanța ușii de la intrare în parcarea operei Scala am întâlnit-o pe Viorica Coroană, o coronavirusă care stătea la pândă să-l înhațe pe următorul meloman. Eu purtam mănuși de cauciuc, fiind deja prevenit de mass-media. Am observat cum domnișoara mi-a sărit pe degetul mare al mâinii drepte. S-a uitat întâi nemulțumită la stratul impenetrabil care îmi apăra degetul, apoi mi-a aruncat o privire nemulțumită: – Ei, ce faci, nu-ți atingi nasul, fricosule? – Nu mă lua așa, i-am răspuns ușor amuzat. Știu eu ce ai de gând! Ține-ți firea și nu te enerva, chiar dacă eu nu mă las infectat. – Atunci măcar pune-mă înapoi pe clanță, mi-a spus ea cu reproș. Vezi doar că nu mă pot mișca singură decât odată cu saliva împroșcată de un strănut puternic. – De acord, dar cu o condiție: să-mi dai un interviu la o cafea. – Bine, dar numai zece minute, altfel mă prăpădesc în mediul ăsta ostil. Să începem! Read more…

Contează cum te îmbraci, dacă nu te vede nimeni?

În perioada asta, cele mai multe dintre noi lucrăm de acasă: ne-am reconfigurat programul, spațiul de locuit şi cel personal, obiceiurile. În plus, nu primim vizite, nu mergem în vizite, am rărit până şi ieșirile la supermarket. În condițiile astea, contează cu ce te îmbraci, dacă tot nu te vede nimeni? Știu cât e de tentant să rămâi îmbrăcată în pijama sau să tragi pe tine un hanorac şi o pereche de colanți. Sunt atât de comode şi merg numa’ bine atunci când lucrezi de la masa din sufragerie, dar nu vrei să te transformi în Hannah Horvath (https://girls.fandom.com/wiki/Hannah_Horvath ), nu-i aşa ?Read more…

Comunismul – şcoală a vieții. Revoluția – mitul prăbușit.

Mitul fondator al Revoluției Romăne a fost erodat practic în decurs de două decenii prin relativizare, compromitere și marginalizare. Evenimente minore sau periferice din istoria altor popoare sunt ridicate relativ rapid în panteonul național și li se atribuie conotații simbolice și mitice. Națiunea română a reușit performanța istorică rarissimă de a-și terfeli in mocirla platitudinii, mediocrității și indiferenței sublima revoltă populară din decembrie 1989, eroismul colectiv și racordarea unică la un destin istoric superior. “Mămăliga“ și fatalismul mioritic au explodat superb, stârnind admirația și sprijinul generos al întregii lumi. Fostele structuri de securitate şi noii lideri de opinie misiți intereselor oculte ale oligarhilor și politicienilor actuali au dus campanii profesioniste concertate de degradare, minimalizare și deturnare a semnificației istorice a Revoluției Romăne. Poporul romăn a fost scos cu forța din rolul măreț de actor principal și distribuit apoi în cel de figurant neînsemnat al evenimentului istoric deosebit. Romănii au fost intoxicați în mod subversiv că totul a fost făcut din exterior, de la pupitrul de comandă al marilor puteri și că de fapt evenimentele din decembrie 1989 au fost o diversiune, o conspirație …Read more…

O felie de realitate americană aşa cum o văd eu

Tartarin din Tarascon (din scrierea cu același titlu a lui Alphonse Daudet) a remarcat, fără vreo explicație, că “prințul“ de Muntenegru cunoștea în detaliu numai partea de nord a urbei. (Tartarin a avut mai târziu explicația – fereastra celulei în care acesta a fost închis avea vedere spre nord. Asemenea prințului, fiecare dintre noi cunoaște și eventual înțelege acea parte a realității cu care interacționează. Pentru mine mediul înconjurător al ultimilor 20 de ani a fost orașul New York. Ceea ce m-a frapat la sosire au fost prețurile la alimente, mai mici sau mult mai mici ca în Israel. Desigur diferențele nu s-au păstrat. Alt aspect – pe atunci cetățeanul de rând era în siguranță ziua/noaptea atât pe străzi, cât și în transportul în comun. Situația s-a deteriorat mult, iar cursul descendent continuă, criminalitatea / delicvenţa fiind în creștere. Măsurile inadecvate, ineficiențe ale primarului actual, democratul di Blasio, nu se compară cu cele ale predecesorilor săi – independentul Bloomberg, iar înaintea acestuia republicanul Giuliani – de departe cu cele mai bune rezultate legate de ordinea publică.Read more…

Viaţă de epidemiolog sub zodia COVID19 şi nu numai. Interviu cu dr. Liana Monica Deac

Fără COVID19 nu cred că aş fi făcut acest interviu cu prietena mea Liana Monica Deac (n. Costescu), colegă de şcoală primară, gimnaziu şi liceu. Deşi noi, colegii de clasă de la Colegiu Naţional Emil Racoviţă, promoţia 1971, ne întâlnim foarte des (practic lunar) la un taifas în jurul mesei dintr-un local clujean, niciodată nu am discutat cu Liana despre profesiunea ei, la fel cum nici cu ceilalţi colegi de clasă nu abordam acest subiect pentru că aceste întâlniri sunt incursiuni dătătoare de energie pe Planeta LER (https://baabel.ro/2016/06/noi-cei-de-pe-planeta-l-e-r/) . Iar pe acea planetă specială, Liana era o elevă zurlie, tonică, plină de energie. Acum, de când cu COVID19, am ajuns să aflu despre ea lucrurile pe care nu le-am cunoscut vreme de…cinci decenii! Liana îmi trimite zilnic, cu conştiinciozitate, informarea curentă despre starea epidemiei din ţară, însoţită de opiniile şi sfaturile specialistului. Liana Monica Deac este doctor în medicină şi cercetător ştiinţific la Institutul Naţional de Sănătate Publică, departamentul de Epidemiologie. Şi-a făcut doctoratul în domeniul infecţiilor nosocomiale şi a publicat un număr mare de lucrări ştiinţifice şi mai multe cărţi de specialitate, dintre care câteva adresate publicului larg. Read more…

Și dacă n-am dreptate?!

Pentru cine încă nu știe, eu am copilărit în celebra urbe a Buhușului, despre care se spunea că acolo se afla o fabrică (mare, de postav, 5000 muncitori!) care poseda un oraș. Limba pe care am învățat-o și-am vorbit-o din fragedă pruncie era cea a locurilor, adică o românească cu elemente moldovenești, cuvinte care nu erau înțelese nicăieri în afara ”granițelor” acestei regiuni: leică, povidlă (sau magiun), cucuruz, cerdac, oleacă…Dar mai era ceva, ceva care deosebea pe cei de acolo și care mă deosebea pe mine de cei pe care, de exemplu, i-am întâlnit la vârsta de 11 ani la București: eu mă nu adresam celor mai în vârstă, inclusiv părinților mei, cu ”tu”, ci cu ”mata”! Iar ”mata” este, de fapt, o prescurtare a pronumelui ”dumneata”. Deci în limbajul meu (și bineînțeles nu numai al meu) există pe lângă ”tu”, și ”voi, și ”dumneavoastră”, un pronume care se plasează pe undeva între termenul familiar, cu care te adresezi oricăruia cu care ai legături personale, de familie sau de prietenie, și cel de politețe, care-ți permite contactul cu oricine cu care nu ai niciun fel de relații.Read more…

Luxemburg și paradoxul coronavirusului

Luxemburg este și o țară foarte bogată cu o economie dinamică. Fiind așa situația, populația locală de 600000 de locuitori nu poate satisface nevoile în forță de muncă, mai ales specializată. Soluția sunt faimoșii “frontalieri”, francezi, germani și belgieni care vin să lucreze la Luxemburg în fiecare zi și se întorc acasă seara. Și frontalierii reprezintă cam 50% de forța de muncă în toate domeniile, de la finanțe, construcție, logistică,uzini și până la sistemul de sănătate (al doilea element din povestea noastră). Situația asta, în timpuri de pace este una de “Win/Win” cum ar spune americanii. Luxemburg are o forță de muncă calificată plătită cu salarii mult mai mari decât în țările limitrofe, și ele profită de cetățeni cu o putere de cumpărare mai mare. Și să nu uităm taxele care ei le plătesc în țările lor respective. Dar în timp de război împotriva coronavirusului situația se schimbă. Read more…

Toate casele suprapuse

Atunci când mătușa mea a murit am revenit în casa bunicilor să mă ocup de înmormântare. Casa în care fusesem primită mereu cu bucurie și cu foarte multă dragoste. Locul în care mi-am petrecut cea mai mare parte din copilărie. De fapt, până pe la 10 ani am locuit mai mult cu bunicii decât cu ai mei. Era pentru prima dată când acolo nu mă aștepta nimeni, când am descuiat ușa de la intrare cu cheia lăsată în vecini. Și cel mai greu de suportat mi s-a părut liniștea, lipsa zgomotelor. Umblam din cameră în cameră deschizând și închizând dulapuri, mirosind, căutând să regăsesc spațiul care pentru mine a fost mereu primul acasă. Ușa de la cămară trebuia împinsă cu genunchiul ca să se închidă și pocnea sec. De câte ori o auzeam știam că bunica gătește, bagă și scoate oale, borcane și cutii. Și mi se părea că simt miros de vanilie și gust de orez cu lapte.Read more…

Va mai fi sărbătoare pe strada noastră

Actualmente trăim o pandemie a infecției cu un virus care până acum nu l-am băgat în seamă, nici măcar după epidemia de SARS. Viața modernă, globalizarea, ușurința cu care ne deplasăm dintr-o țară în alta, de pe un continent pe altul, a dus la realitatea de azi: Nu trăim doar în țara noastră, trăim pe întreg globul pământesc. La început problema epidemiei actuale a fost doar a chinezilor, dar în scurtă vreme ea a devenit problema noastră, a tuturor celor care trăim pe această planetă. Mii de oameni se îmbolnăvesc zilnic, multe vieți umane sunt pierdute. Este o criză economică asemănătoare celei din 2008. Mulți oameni își pierd slujbele, numărul șomerilor crește mai rapid ca numărul celor infectați. Își va reveni oare economia mondială? Omenirea a mai trecut prin crize economice de acest fel și și-a revenit mai devreme sau mai târziu. Nu uitați însă că nu sunteți singuri, milioane de oameni sunt în aceeași situație. Spiritual nu sunteți izolați.Read more…

Haiducii vechi și noi

Prin comportament, majoritatea așa-zișilor politicieni cu care ne-am blagoslovit alegându-i de bunăvoie și nesiliți de nimeni, se distinge prin haiducie. Doar că la noi, nu doar democrația (propusă de tov. Iliescu), ci și haiducia este originală: Conform uneia din definițiile DEX, haiducul originar era un om care fura de la cei bogați pentru a împărți averile săracilor. Conform definiției mele, noul haiduc fură de la toți, își ia copios partea și, spre a-și menține statutul, împarte pomeni tuturor.Read more…

Epidemii, pandemii și alte urgii în Vechiul Testament

În Vechiul Testament apar câteva urgii care pot fi interpretate ca epidemii, chiar dacă ele nu sunt definite ca atare. Toate au o explicație unică: poporul, sau o pare a lui, a păcătuit, iar molima este o pedeapsă divină, care încetează atunci când păcatul este ispășit, apelând la Dumnezeu prin post, restricții, rugăciune sau alte ritualuri. Prima urgie de care ne vom ocupa s-a petrecut în pustiu, după ieșirea din Egipt. Pe parcursul celor 40 de ani de peregrinări au avut loc câteva revolte contra conducerii lui Moise și a lui Aaron. Una dintre ele, poate cea mai amenințătoare, a fost inițiată de un văr al celor doi, Core (Korah). Acesta, fiind din tribul Levi, la fel cu cei doi veri, a pretins că este egalul lor și i se cuvine, lui și fiilor lui, să slujească la fel ca preoții (Cohen). 250 de bărbați, căpeteniile triburilor, i s-au alăturat. Moise le-a spus să ia aprindă tămâia din cădelnițe. Ei însă au pus tămâia pe altar, o acțiune sacră permisă numai marelui preot. Ca pedeapsă, pământul s-a despicat și i-a înghițit pe Korah și pe ceata lui. A doua zi adunarea poporului i-a învinuit pe Moise și Aaron de uciderea rebelilor. Atunci a apărut norul deasupra cortului, semn că vine urgiaRead more…

Pe timp de pandemie

Se scrie atât de mult despre pandemie, încât m-am întrebat dacă este cazul să spun și eu ceva. O fac în felul meu, cu speranța că mai sunt oameni care gândesc ca mine și poate asta ne va ajuta să ne cunoaștem toți aceia care împărtășim valori umane comune. Da, mai avem valori comune și ne sunt prețioase. Prima dintre ele este să rămânem umani și să gândim nu doar în ceea ce ne privește, ci să vedem ce se întâmplă cu cei din jurul nostru, cu societatea și încotro se îndreaptă ea. Acum stăm în casă, ceea ce este bine pentru sănătatea noastră, așa că putem gândi mai mult decât în zilele aglomerate dinainte. Uite, de exemplu un simplu telefon poate face diferența între starea proastă și cea bună a unui om aflat singur, izolat în căsuța lui, în care poate se simte captiv, iar tu întrebi ce face și îi vorbești despre nimicurile cotidiene, pentru că viața este făcută din aceste mici lucruri și rutina lor. Vorbești cu un prieten și îi amintești că nu este singur. Cred că abia acum simțim cât ne îndepărtează de tare internetul de prietenii cu care vorbeam mai des înainte și ale căror probleme le cunoșteam și încercam să le aducem alinare. Unde sunt toate aceste sentimente umane? Read more…

Casa Hansen, vechea leprozerie din Ierusalim

În literatura medicală lepra este denumită boala Hansen în cinstea medicului norvegian G.A. Hansen care a elucidat cauza îmbolnăvirii, o infecție cu un microb asemănător cu cel al tuberculozei. Până atunci au circulat diverse teorii fanteziste, că boala s-ar datora unor „miasme” sau că ar fi ereditară. Este adevărat că boala apare adesea la mai mulți membri ai aceleiași familii, dar faptul că ei se află în contact apropiat favorizează transmiterea. (Ereditară ar putea fi totuși rezistența scăzută la infecție.) Se pare că lepra este una din cele mai vechi boli ale omenirii. Bolile foarte virulente, care ucid în câteva zile, ca de exemplu ciuma, se pot propaga numai în populații mari și mobile. Omul preistoric trăia în grupuri mici și relativ izolate – chiar dacă un om se infecta cu ciumă, grupul lui era distrus și răspândirea ciumei era oprită. În schimb lepra progresează extrem de lent. Primele simptome pot apărea la zece, sau chiar douăzeci de ani de la infectare. Iar bolnavul poate ajunge la adânci bătrânețe, ceea ce lasă microbului destul timp pentru a se răspândi. Cum erau gestionate cazurile de lepră în zorii istoriei putem afla din Vechiul Testament – Leviticul, cap. 13-14. În Ierusalimul secolului al XIX.-lea, aflat În orașul aflat la periferia Imperiului Otoman situația nu se deosebea prea mult de cea descrisă în Levitic – câteva zeci de leproși locuiau în colibe aflate în afara Porții Sionului și trăiau din cerșit…Read more…