Cu aceste cuvinte s-a încheiat comentariul unui membru al Comunităţii Evreilor din Cluj, atașat postării pe Facebook de către Andrea Ghiţă, în amintirea celui care a fost prof. Nicolae Kallós, care a plecat dintre noi în urmă cu doi ani.

A fost declicul care a declanșat impulsul de a așterne pe hârtie, în câteva rânduri, amintirile trezite în mintea mea, legate de acest adevărat OM.

Personal, l-am cunoscut târziu, după ce a fost ales președinte al Comunității Evreilor din Cluj și o bună perioadă de timp au ajuns la mine doar ecourile echidistanței, răbdării și înțelepciunii cu care acționa, luând cele mai potrivite hotărâri, spre binele comunității în fruntea căreia se afla, câștigând întregul meu respect, simpatie și considerație.

Fac o paranteză. Formația klezmer a comunității a luat ființă, la inițiativa și sub conducerea prof. Vasile Socea, în februarie 2002, când președinte al Comunității era dl. prof. Gavrilă Goldner, care ne-a sprijinit cu mult entuziasm în acțiunile noastre. Peste ani, dl. prof. Kallós și-a exprimat în public regretul că această formație nu s-a constituit mai devreme, în timpul mandatului președinției dumnealui.

Am făcut această precizare pentru că în rândurile de față mă voi referi la relația specială pe care am avut-o, eu personal și întreaga formație klezmer cu omul de suflet Nicolae Kallós.

S-a întâmplat înainte de 2002, cu ocazia unei acțiuni culturale legate de muzica evreiască, desfășurate în cadrul clubului comunității cu membrii de vârstă medie și “de aur” și dl. Kallós a fost invitat să dezvolte această temă. Ne-a fermecat prin expunerea deosebit de atractivă, însoțită spre exemplificare și de o serie de înregistrări audio, demonstrând vastele sale cunoștințe și în acest domeniu.

De aceea în 2003, când formația klezmer MAZEL TOV a fost invitată la postul de televiziune clujean NCN, în cadrul emisiunii « Folclor nepieritor », l-am solicitat pe dl. prof. Kallós să ne prezinte. Dumnealui a acceptat cu mult entuziasm să fie alături de noi și cuvintele pline de profesionalism, dar și de căldură, au dovedit că nu puteam face o alegere mai bună.

https://youtu.be/XUHbxOMPClk

Un alt moment când formația s-a bucurat de sprijinul necondiționat al Omului, aflat de această dată în poziția de șef al Comunității (asigura interimatul, președintele în funcțiune fiind grav bolnav) a fost în martie 2007. Formația MAZEL TOV aniversa 5 ani de la debut. Cu acest prilej am prezentat un spectacol aniversar, la care au participat toți foștii membri care au cântat cu noi de-a-lungul celor 5 ani. Am beneficiat de sprijinul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, care ne-a pus la dispoziție o sală de spectacol și ne-a decernat o diplomă de excelență.

Bineînțeles că nici Comunitatea nu a stat deoparte. Spectacolul a fost urmat de o masă festivă oferită tuturor artiștilor (și nu erau puțini, pe lângă membrii titulari ai formației fiind și cei invitați), la un local din apropierea Casei Armatei, unde a avut loc concertul, din inițiativa dlui Kallós, costurile « banchetului » fiind suportate din bugetul Comunității. Acesta a fost și momentul când președintele interimar, dl. Nicolae Kallós, și-a exprimat regretul de care am amintit mai sus.

Un ultim moment care mi se pare important, referitor la legătura dintre noi, am să-l numesc « Anima Mundi Trans Silva ». Așa s-a intitulat festivalul de muzică sacră desfășurat în 2013, la care a participat și formația MAZEL TOV, evoluând pe scena Operei Române din Cluj.

Dată fiind tematica festivalului, când am alcătuit programul, l-am ales consilier pe dl. prof. Kallós, pe care îl găseam cea mai avizată persoană în acest sens, din toate punctele de vedere. Sincer, m-am bucurat să primesc girul dumnealui pentru felul în care am structurat programul, la prezentarea căruia a fost invitatul nostru de onoare, reținându-i un loc în loja centrală. Spre dezamăgirea noastră, locul a rămas neocupat dar mai târziu am aflat că a preferat un loc mai aproape de scenă, având probleme cu vederea și auzul.

Am avut și un schimb de e-mailuri, noi l-am invitat la spectacol, iar dânsul ne-comunicat impresiile (care ne-au emoționat și ne-au dat aripi!) după vizionarea acestuia.

După ce starea sănătății dlui profesor s-a deteriorat în așa măsură încât nu-și mai părăsea locuința, am păstrat legătura cu dumnealui, simțind că îi face plăcere să îl vizităm, soțul meu și cu mine, și să-i povestim câte ceva din acțiunile noastre.

Este greu să îmbrac în cuvinte plăcerea plină de emoție care mă învăluia când, trecând pragul casei de pe str. Constantin Brâncuşi, intram în camera plină de cărți și, așezată în fotoliul comod care îmi amintea de cel al bunicii, ascultam glasul cald care spunea mereu lucruri interesante.

Știind că i-ar fi făcut plăcere să asiste la programele noastre și să ne aplaude pe viu, dar nu avea forța s-o facă, noi îi duceam înregistrări pe DVD. Le primea cu bucurie și spunea că în fotoliul de orchestră de acasă, chiar dacă nu vede bine, le ascultă cu mare plăcere, copleșindu-ne cu complimente și laude, pe care le simțeam sincere, pornite din inimă, nicidecum de complezență.

Imaginea OMULUI așezat în fotoliul din fața calculatorului rămâne agățată la acest lanț al amintirilor, al cărui capăt se află acum sub o lespede de mormânt, pe care las o piatră de fiecare dată când trec pe lângă el, în drum spre mormântul părinților mei.

Sulamita Socea