Tăria de caracter a înaintașilor

„La noi toți au fost răpusi de inimă, cu moarte frumoasă, domoală”

(Magda Szabó: Für Elise)

Mă afecteză în mod dureros cuvintele rostite fără urmă de patos de scriitoarea Magda Szabó. În ramura ascendentă a familiei din partea mamei se suferea de boli de inimă, dar înaintașii nu s-au stins cu moarte domoală, ci bruscă, fulgerătoare. Străbunicul meu, Árpád, decan incontestabil al familiei, seara, între două feluri de mâncare, și-a dus mâna la inima și s-a rostogolit de pe scaun. La fel s-a stins și unchiul Imre, fratele mai mic al bunicului, care nu a urmat tradiția familiei, devenind medic ortoped, spre deosebire de frații săi, care au ales profesia de avocat. Imre a murit în mod subit, în timp ce contribuia la gătitul cinei.

Cum de primise numele Árpád?

Rămâne o enigmă cum și, mai ales, de ce străbunicul meu de limbă maternă germană primise prenumele Árpád?  Se născuse cu patru ani înainte de acordarea egalității în drepturi evreilor, ca urmare a legii propuse de contele Gyula Andrássy, premierul Ungariei. Prin alegerea acestui nume, părinții săi au dat expresie identificării familiei cu limba și cultura maghiară. Árpád era proprietarul și directorul cotidianului Temesvarer Zeitung. Îi păstrez permisul de călătorie cu fotografie și semnătura titularului, permis legat în piele de culoare castanie, emis în 1915. Îi conferea drept de călătorie la clasa I-a, cu tarif redus, la Căile Ferate Regale Ungare (MÁV). Conform ștampilei purpurii, permisul anual era valabil pentru „toate liniile”. Árpád și-a înscris cei patru fii la un liceu de limbă maghiară, după care și-au urmat studiile universitare la Budapesta.

Panopticonul familiei

Legendele de familie înregistrează rareori povești despre străbunici și acelea, de obicei. cu puține date personale. Arborele genealogic, dacă este întocmit de vreun membru mai activ al familiei, cuprinde șase-șapte generații. În cazul decendenței nobiliare, rădăcinile se întorc în Evul Mediu, dar sunt rememorate mai ales acțiunile de luptă și de vitejie ale strămoșilor, caracterul înaintașilor de obicei nu este transmis posterității. Tocmai de aceea cred că este important să relatăm tot ceea ce se mai poate salva din istorisirile generațiilor de demult.

Străbunicul meu, Árpád. a fost un om înstărit care, pe lângă cel mai citit ziar de limbă germană din Timișoara, era și proprietarul unei păduri și a unei fabrici de var în apropiere de Lugoj, în Banat. Nu se mai cunoaște locul unde se afla pădurea, iar localitatea în care funcționa fabrica de var am identificat-o întâmplător, întrucât figura pe câteva scrisori de afaceri cu antet, scrisori păstrate într-un sertar al secretairului în stil empire, moștenit de la familia mamei.

Averea a fost pierdută și uitată, în schimb tăria de caracter a lui Árpád a lăsat o amprentă de durată în memoria familiei. Și-a înscris cei patru fii la o școala particulară. Cu excepția lui Imre, medicul ortoped de mai târziu – care la început își neglijase studiile – au  fost cu toţii elevi eminenți. Cu toate acestea, la un sfârșit de an școlar, Árpád a constatat cu uimire că fiul său, Pista, care avea „două mâini stângi”, dar era un elev eminent, primise calificativul excelent și la desen, în timp ce Imre, care excela prin dexteritate manuală și talent la desen, primise doar calificativul bine. „Este o școală care descurajează talentele!” – a conchis Árpád și și-a transferat imediat toți cei patru fii la un liceu de stat. Autoritatea sa paternă era atât de mare, încât niciunul dintre fii nu a îndrăznit să se împotrivească, chiar dacă cel mai în vârstă, Gyuri, a fost nevoit să urmeze ultimul an de liceu la o școală nouă.

Cariera întreruptă în mod subit a fratelui celui mai talentat

Fără dubiu, Gyuri fusese marea speranță a familiei. Se remarcase ca poet, critic de teatru și jurnalist încă de pe băncile liceului. Articolele sale critice la adresa Monarhei Austro-Ungare au fost decupate din ziar de către fratele său, cu un an mai tânăr, Pista, și lipite pe pagini de album de format mare. S-au umplut șase albumuri de această mărime și au fost păstrate cu grijă de Pista, bunicul meu din partea mamei. Publica sub numele de Temesvári György și l-am regăsit în dicționarul de pseudonime al literaturii maghiare (Magyar írói álnév lexikon).  

Cariera de publicist a lui Gyuri avea să se termine brusc. Fiind student la Facultatea de drept de la Budapesta, fusese mobilizat și trimis pe frontul italian. A fost răpus de un glonte rătăcit la 6 septembrie 1915, războiul terminându-se pentru el doar după câteva zile. Străbunicul Árpád fusese chemat la comandamentul militar de la Timișoara. S-a urcat într-o trăsură și l-a luat cu sine și pe Pista, care a trebuit să-l aștepte în afara clădirii. După cîteva minute tatăl s-a întors și a spus lapidar: Er ist tot (a murit) după care nu a mai rostit un singur cuvânt până acasă. De trei generații este dat ca exemplu al stăpânirii de sine.

Gyuri fusese readus de pe front în sicriu metalic și în cinstea sa a fost deschisă cripta subterană de la cimitirul neolog timișorean, criptă mai apoi populată cu numeroși membri ai familiei.

Curajul străbunicii Helén

La scurt timp timp după „căderea eroică” a primului născut, primise ordin de concentrare și cel de-al doilea fiu, Pista, urmând să fie trimis pe același front unde pierise fratele său. Acest ordin nu putea fi acceptat de străbunica Helén, cunoscută de altfel pentru blândețea și toleranța sa fără margini. S-a urcat în tren și nu s-a oprit până la Viena, cerând audiență la Ministerul de război (Kriegsministerium). Femeia îmbrăcată în doliu a arătat că își pierduse deja un fiu „pentru patrie” și a cerut ca cel de-al doilea să nu fie trimis pe același front. Doleanța sa a fost ascultată, astfel că bunicul meu a fost trimis la munci administrative. După mulți ani, la cea dintâi vizită făcută la Viena, am ajuns la clădirea imensă a fostului Minister de Război, cu uriașul vultur bicefal al Austriei deasupra intrării principale.

Înclinat în jos, vulturul pare să se prăbușească în orice clipă, trezind o senzație de frică. Mă gîndesc cu admirație la prezența de spirit și curajul străbunicii când a trecut pragul acestei clădiri înfricoșătoare pentru a-și pleda cauza. 

Daniel Lőwy  

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

7 Comments

  • Daniel Lõwy commented on January 17, 2021 Reply

    Mulțumesc tuturor acelora care în comentarii postate aici ori în mesaje personale m-au încurajat să-mi continui istorisirile de familie. Sper să pot relua firul relatărilor moștenite ori trăite de mine într-un viitor nu prea îndepărtat.

  • Eva Grosz commented on January 16, 2021 Reply

    În scurta poveste fiecare frază impresionează. Mulțumim că ați împărțit cu noi aceste amintiri.

  • eva galambos commented on January 14, 2021 Reply

    te rog să continui. Să devină un fel de Lowy Saga

  • Muresan Judit commented on January 14, 2021 Reply

    Dani, oare exista in arborele tau genealogic vreo persoana obisnuita, fara vreo dotare iesita din comun? Din cati cunosc eu – e adevarat, doar din doua generatii – toti au aratat talent de scriitor, si creativitate de ceva fel in domeniul culturii. Reiese acum ca nu e intamplator , avand predecesori atat de deopsebiti!

  • Veronica Rozenberg commented on January 14, 2021 Reply

    Poate exista posibilitatea de a continua legenda impresionanta a familiei dvs, dle Daniel Lőwy.

    Respect pentru cei care au fost inaintasii dvs !!

  • Andrea Ghiţă commented on January 14, 2021 Reply

    Cu câteva trăsături de condei Daniel Lőwy creionează într-un tablou sugestiv atât atmosfera Timişoarei de odinioară, cât şi cea familială, precum şi figurile străbunicilor, oameni inteligenţi, talentaţi, perseverenţi şi temerari, trăsături pe care le-am regăsit şi la autorul acestui articol (prieten din copilărie).

  • Tiberiu Ezri commented on January 14, 2021 Reply

    Articol scris din suflet despre oameni pe care nici nu i-ati cunoscut.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *