În anul 1981 am vizitat Israelul pentru a doua oară. Această vizită, care a durat patru săptămâni, mi-a rămas în amintire datorită croazierei pe Marea Mediterană pe care am făcut-o în timpul acestui sejur. Ce m-a determinat să scriu despre această croazieră după atâția ani când datele exacte au pălit demult? Se știe că bătrânii trăiesc în trecut și mai ales acum, când sunt mai singură ca altădată, deoarece ai mei sunt de peste un an la Bușteni din cauza pandemiei, am tot timpul să evoc amintiri și evenimente plăcute dintr-o „altă” viață, care nu se va mai întoarce. Sunt exact 40 de ani de la această croazieră pe care nu o plănuisem. Erau 10 ani după prima mea vizită care m-a entuziasmat, doream să-mi revăd rudele, veri și verișoare și în special țara.

Surpriza mi-a făcut-o una din verișoare, când m-a invitat să-mi petrec ultimele zile ale vizitei într-o croazieră care pornea din portul Haifa, pe care încă nu-l văzusem, deși fusesem de mai multe ori în acest oraș frumos; iar escalele erau în locuri care mi se păreau foarte interesante: Rhodos, Atena și Larnaca. Bineînțeles că am fost încântată și am primit cu plăcere acest neașteptat cadou. Croaziera implica o serie de drumuri la Legația Greciei pentru viză, dar le-am rezolvat foarte ușor și în timp util, bucuroasă să pot cât de cât vizita locuri necunoscute. Nu știam că însăși croaziera e o trăire deosebită. Nu călătorisem pe mare decât între Constanța și Mangalia, în cursul unei vacanțe și nu cunoșteam plăcerea unui drum de aproape șapte zile pe mare. De fapt nu știam ce este o croazieră. Verișoara mea și prietena ei m-au luat ca a treia persoană în cabina lor, care era foarte mică și înghesuită. Dar asta nu conta – cabina, situată la primul nivel, o foloseam numai pentru dormit, și cum vremea era foarte frumoasă, restul timpului ni-l petreceam făcând plajă. Rău de mare nu am avut niciuna dintre noi, așa că am putut gusta din plin drumul minunat, destul de lent totuși, de pe mare. Cele trei mese, seara cu muzică, au fost acceptabile și chiar fără escalele planificate, excursia pe mare tot ar fi fost minunată.

Prima oprire a fost în insula Rhodos și nu pot spune că aş fi cunoscut prea multe despre ea. Nu știam că trebuie să ai o pregătire pentru a face turism. Însă coborând de pe vapor, prima clipă mi s-a părut magică. Să pășești din nou pe pământ și mai ales pe o insulă care arată ca în povești, mi-a lăsat o amintire de neuitat. Nu cred că am vizitat obiectivele turistice ale insulei, dar s-a nimerit să văd insula Rhodos primăvara, când e cea mai bună perioadă de a o vizita. Pe insula Rhodos, insula iubită de zei, cum se mai numește, m-a impresionat în primul rând orașul medieval, încărcat de 24 de secole de istorie, cu fortărețe, bastioane, biserici datând din Evul Mediu, străduțe înguste, case vechi, piațete, fântâni, moschei și minarete. Am căutat ghetoul care ar fi existat aici, dar nu l-am găsit.

Mărturisesc că nu am vizitat muzeul care promitea să fie interesant și mi-am petrecut ziua admirând panorama superbă, cotrobăind prin mici magazine de suveniruri și în final într-o cârciumă modestă, numită acolo tavernă. Abia acum îmi dau seama ce am pierdut în această excursie: ar fi trebuit să văd măcar urma celei de a șaptea minuni a lumii antice, amprenta tălpii colosului din Rhodos.

Am continuat apoi drumul pe vapor pe o vreme minunată, cu un cer albastru care se oglindea în marea albastră și liniștită și am ajuns foarte repede în portul Pireu, poarta spre Atena. Surpriza a fost imensă când am văzut ce poate adăposti un vapor în partea lui inferioară. Din „burta” vaporului au ieșit o sumedenie mașini, un autocar și chiar un întreg circ (care pe atunci avea foarte multe animale, chiar și lei și elefanți, nu numai pisici și căței) cu tot personalul, o întreagă defilare a celor cu care am călătorit împreună. Un autocar ne-a dus la un hotel chiar în centru, în piața Syntagma, unde urma să stăm în cele două zile ale escalei. Nu știu câte stele avea hotelul, dar mie mi s-a părut bun și curat și deși eram odihnită, n-am rezistat tentației să dorm într-un pat normal, care nu se leagănă ca cel de pe mare.

Ziua următoare era destinată turismului și după micul dejun, pe o vreme de primăvară minunată, am pornit la drum: Partenon și tot ce se poate vedea pe Acropole, acel complex plin de istorie. Doar în muzee n-am intrat, eram stoarse de puteri și după amiază toate trei am fost nevoite să ne odihnim, pentru a petrece apoi seara la o tavernă care ne-a fost recomandată pentru mâncarea bună și pentru muzica autentică grecească. Nu am avut ghid, ne-am descurcat singure, cu engleza noastră minimă. A doua zi în zori autobuzul ne-a dus în portul Pireu și ne-am întors pe vapor, în cabina noastră cunoscută.

Am ajuns foarte repede în Cipru și am coborât la Larnaca. Auzisem despre istoria frământată a Ciprului, ocuparea Ciprului de Nord de către Turcia, dar aceste probleme nu au influențat deloc excursia și cele câteva ore petrecute pe o plajă mare cu nisip fin, alb, au fost o încununare superbă a croazierei. Din lipsă de timp nu am vizitat orașul și am mâncat la un bistro, chiar pe plajă. Îmi amintesc ceva nostim, care atunci a fost nou pentru mine. Pe plaja foarte populată, nu știu dacă erau turiști sau localnici, am văzut pentru prima dată femei cu costum de baie topless. După două sau trei ore ne-am întors pe vapor și parcă mult prea repede vaporul a ajuns în portul Haifa, unde s-a încheiat croaziera.

Amintirea acestei croaziere unice în viața mea a pălit cu timpul, ca toate amintirile. Chiar și pe oameni foarte dragi altădată îi țin minte numai când mă gândesc la ei și parcă sunt fotografii vechi. Să fie o reacție de autoapărare? Prezentul e mai puternic și mai ales evenimentele actuale domină. Nu e loc pentru amintiri.

22-03-2021 București

Mirjam Bercovici