Operaţia de amigdale – alte amintiri cu medici din Clujul anilor 1950

Îmi amintesc foarte bine de ziua în care, de mână cu ambii părinţi, mă îndreptam către aşa-numita Casă Pop Alexandru, de pe strada Moţilor. Edificiul se afla vizavi de vechiul sanatoriu “Parc”, al profesorului Mátyás Mátyás (unde în prezent se află Clinica de Pediatrie I). Ne duceam la doctorul Mihai Iubu ca să-mi scoată amigdalele.

Am fost întâmpinaţi de Maya Pop, văduva lui Alexandru Pop, prietena mamei mele. Era o femeie deosebită, una dintre cele mai elegante doamne ale Clujului acelor ani. Era vestită pentru felul în care se îmbrăca, pentru bijuteriile pe care le purta, pentru viaţa socială pe care o organiza și preocupările extravagante pe care le avea, toate învăluite într-o bunătate de netăgăduit.

Soţul ei, profesorul Alexandru Pop (1895-1954), a fost unul dintre corifeii chirurgiei clujene, alături de alte nume de chirurgi vestiţi din perioada interbelică și postbelică (Iacobovici, Nana, Cosma, Mircioiu, Țeposu, Roth, Mátyás Mátyás).

Prof. Dr. Alexandru Pop

Alexandru Pop a fost un mare patriot român, a participant la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia de la 1 decembrie 1918. A organizat și a condus învăţământul și serviciile chirurgicale clujene; a fost colonel medic în armata română în cel de al Doilea Război Mondial, salvând vieţile a mii de soldaţi.

A publicat peste optzeci de lucrări știinţifice în România și în străinatate, în special în limba germană. Ȋn 1948, în plină dictatură stalinistă, a fost îndepărtat din învățământul superior ca “element nesănătos” , fiind reintegrat cu puţin timp înainte de decesul său. S-a stins din viaţă în 1954 şi este înmormântat la Blaj.

În subsolul Casei Pop Alexandru funcţiona clinica profesorului. După moartea sa, aici lucra Mihai Iubu, medic specialist ORL. El urma să mă opereze și pe mine. Țin minte, de parcă a fost ieri, că mama mă ţinea în braţe doctorul Iubu mi-a pus pe faţă un tifon mare cu eter, iar apoi n-am mai știut nimic. Iubu era un medic foarte bun care știa să le vorbească pe limba lor, și copiilor, și adulţilor.

Dr. Mihai Iubu s-a născut în 1916. În perioada interbelică în primii ani de după război era considerat unul dintre cei mai buni oreliști din Cluj şi era șef de lucrări la Facultatea de Medicină. A fost medicul unor mari personalități clujene, tratându-l chiar şi pe Iuliu Haţieganu, care suferea de polipoză nazală.

Mihai Iubu s-a născut la Găiești (Dâmboviţa) și a învăţat la Cluj.

În 1959 a fost arestat pe motiv că în cabinetul său că tratase în cabinetul său luptători anticomuniști din munţii Apuseni. Codul etic medical și jurământul lui Hipocrate cuprinde o regulă care stipulează că un medic trebuie să trateze în mod egal pe toţi bolnavii, indiferent de concepţiile lor politice. Așa a procedat și Mihai Iubu, dar cu toate acestea autorităţile comuniste l-au condamnat la detenţie. Timp de 7 ani a fost închis în penitenciarele din Jilava, Gherla și Aiud.

Dr. Mihai Iubu şi Lucian Blaga

Ȋntre “blândul și minunatul” Dr. Iubu de la Cluj, cum îl numeau sătenii din Apuseni, și poetul și filosoful Lucian Blaga s-a închegat o prietenie de o viaţă.

Prin anii ’50, cei doi, cu raniţele în spinare, mergeau cu trenul până la Poieni şi de acolo, pe jos, la Valea Drăganului. Locul le-a plăcut atât de mult încât și au construit acolo o casă de vacanţă, pe care oamenii o pomeneau drept “Casa Iubu”.

Casa Iubu

Construcţia s-a încheiat în 1957, dar nu s-au bucurat prea mult de ea. Iubu a fost arestat în 1959, iar Blaga a trecut în lumea celor drepţi în 1961… Iată versurile de casă nouă, compuse de marele poet:

Lui Mihai Iubu,

de Lucian Blaga

Toate stau la locul lor,

Stă păianjenul în plasă

Ca-ntr-o lume de mătase,

Nu-i încearcă niciun dor

Din ocolul lui să iasă.

Toate stau la locul lor,

Piatră, floare și ulcior,

Vatră și amnar și iască.

Asta-i legea tuturor,

Zări să-și facă din pridvor,

Să se simtă bine-acasă.

Ȋntors din închisoare, Iubu a constatat cu tristeţe că minunata cabană a fost naţionalizată și transformată în birt. Mihai Iubu a murit în 1970, în urma unui accident de mașină.

Lucian Blaga la masa de lucru de la bibliotecă

Nu pot să nu subliniez valoarea operei literare și filosofice a lui Blaga, care se pare că a fost propus și pentru Premiul Nobel pentru literatură, în 1956. Propunerea nu a fost făcută de statul român, ci de un grup de scriitori români din Franţa şi Italia.

În general candidaţii pentru Premiul Nobel au nevoie şi de susţinerea ţării de origine, însă statul român nu a agreat deloc această premiere, ci dimpotrivă. Se pare că Zaharia Stancu (pe atunci președintele Uniunii Scriitorilor) ar fi fost trimis la Stockholm să aducă la cunoștinţa Comisiei Nobel că guvernul României se împotrivea ca acest premiu să fie decernat unei personalităţi din perioada interbelică.

Îmi aduc aminte cu mare emoţie de una din zilele de primăvară ale anului 1956, când, copil fiind, mă plimbam cu tatăl meu prin faţa Bibliotecii Universitare din Cluj. Pe poarta mare de fier a ieșit Lucian Blaga, pe vremea aceea bibliotecar, împreună cu Constantin Negulescu, pe atunci director al bibliotecii, cunoștință apropiată a părinţilor mei. Ne-am oprit câteva minute. Blaga era un bărbat încărunţit, cu un palton gri, lung și cu o geantă cam învechită sub braţ. Cei “mari” au vorbit câteva minute, iar tata i-a transmis salutări soţiei poetului, doamna Dr. Brediceanu-Blaga, medic stomatolog ca și părintele meu.

Din păcate, în tinereţe, marele poet şi filosof român a fost membru al partidelor de extremă dreaptă din România acelor ani. Din acest motiv, în 1948, a fost dat afară din Universitatea clujeană unde era profesor şi retrogradat ca bibliotecar la Biblioteca Universitară…

Johanan Vass

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

4 Comments

  • JOHANAN JANOS VASS commented on November 23, 2021 Reply

    VA MULTUMESC DOAMNA VIORICA PENTRU APRECIERI
    COLEGUL DVS DE LA BAABEL
    J. V.

  • Veronica Rozenberg commented on November 22, 2021 Reply

    M-a impresionat aceasta evocare, desi ea scoate in evidenta o lume care nu imi este foarte apropiata, si chiar mai mult decat atat, este o lume, care se leagana intre ultimele doua secole, cele dinaintea scolului in care traim. Deci o lume destul din urma. Si totusi…stiu putine despre Blaga, poet despre care abia se invata in scoala pe vremea mea, cu toate acestea fara sa-mi amintesc versurile, imi revine in minte Corola de minuni a lumii, o poezie pe care Blaga a scris-o in timpul Primului Razboi Mondial. Imi permit s-o citez mai jos:

    Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
    şi nu ucid
    cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc
    în calea mea
    în flori, în ochi, pe buze ori morminte.
    Lumina altora
    sugrumă vraja nepătrunsului ascuns
    în adâncimi de întuneric,
    dar eu,
    eu cu lumina mea sporesc a lumii taină –
    şi-ntocmai cum cu razele ei albe luna
    nu micşorează, ci tremurătoare
    măreşte şi mai tare taina nopţii,
    aşa îmbogăţesc şi eu întunecata zare
    cu largi fiori de sfânt mister
    şi tot ce-i neînţeles
    se schimbă-n neînţelesuri şi mai mari
    sub ochii mei-
    căci eu iubesc
    şi flori şi ochi şi buze şi morminte.

    Sunt convinsa ca autorul acestui articol
    “si el iubeste si flori si ochi si buze si morminte”, dar mai mult decat atat din evocarile trecute si din aceasta, rezulta ca iubeste oamenii.

    Articolul mai aminteste numele Miricioiu, oare o fi existand vreo legatura cu cantareata romana de opera, care traieste la Londra, Nili Miricioiu?
    Si nu in ultimul rand, desi amigdalele mele s-au pastrat intacte pana in ziua de azi, fara ca macar sa fi fost vreodata supuse unei clasice amigdalite, ani de zile nu am putut uita mirosul de eter, prin care am fost si eu anesteziata, precum se obisnuia in vremea aceea, pentru operatia de polipi. Polipi care nu au acceptat sa fie eliminati si s-au reintors la locul lor, dupa o vreme; au fost insa cuminti.

    Zile bune si amintiri frumoase va doresc, dle Vass.

  • Andrea Ghiţă commented on November 18, 2021 Reply

    Operaţia de amigdale era în mare vogă pe vremea copilăriei noastre. Astăzi medicii sunt mai circumspecţi cu extirparea amigdalelor care, se pare, au şi un rol benefic. Doresc să fac o remarcă legată de renumitul chirurg Alexandru Pop. Înainte de refugiu l-a operat de stomac pe Nandor Friedmann (viitorul meu bunic adoptat), dar nu era prea mult vreme de pierdut, aşa că i-a făcut “o improvizaţie” spunându-i că va reface operaţia după război. Bunicul meu adoptat a trăit cu “improvizaţia” până la 81 de ani şi a murit de inimă.

  • Anca Laslo commented on November 18, 2021 Reply

    Ce frumos! Lucian Blaga este poetul cel mai drag mie, va multumesc pentru aceasta calda evocare a lui.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *