M-am născut în anul izbucnirii celui de al Doilea Război Mondial și tot ce știu despre calamitățile provocate de acest măcel, care a dat 75 milioane de jertfe, pe toate continentele, și care a schimbat complet fața lumii, am aflat doar după aceea, din cărți, povești, filme.

Pe scurt, pot spune că am căpătat noțiunile necesare pentru a fi în stare să judec cele întâmplate atunci, timp de numai șase ani, și să am curajul de a susține că actualmente suntem din nou în plin război care se duce pe mai multe fronturi și pe toate continentele, și spre deosebire de cel din anii 1939-1945, el afectează fiecare țară și bucată de pământ de pe globul pământesc.

Dacă veți căuta pe internet acest link: https://www.worldometers.info/coronavirus/, veți afla că în zilele noastre această conflagrație se desfășoară în nu mai puțin de 223 state și teritorii, în numai 18-19 luni ea a provocat peste 5 milioane de victime și, cum se spune pe la noi, socoteala încă nu s-a încheiat.

Ca în oricare măcel mondial nu e vorba numai de morți, ci și de ”răniți”, adică indivizi afectați în mod serios de boală chiar după ce au trecut de faza ei acută și au rămas în viață.

Spitalele sunt din nou pline, mijloacele de tratament insuficiente și personalul medical cade din picioare.

Familii întregi se distrug, nu numai prin decese, ci și prin înmulțirea numărului de divorțuri, create de starea permanentă de stres, de probleme financiare care pun în pericol însăși procurarea alimentelor celor mai esențiale. Prețurile cresc pentru că transportul internațional e afectat de situația existentă, lipsește mâna de lucru în porturi și cantități imense de marfă așteaptă pe vapoarele care stau la coadă luni de zile pentru a fi descărcate.

La fel ca acum 80 ani, sute de mii de instituții de peste tot își închid porțile pentru că nu are nici cine să lucreze și nici cine să le cumpere produsele.

Ca urmare, peste tot în lume, magazine se închid, nu pentru că sunt distruse de bombardamente, ci din lipsă de cumpărători.

Tot ca în timp de război, în multe colțuri ale lumii e interzisă circulația în cursul nopții.

Toate formele de cultură sunt afectate: cinematografele, teatrele, concertele, etc.

Oamenii se feresc să iasă din casă, să întâlnească alți oameni.

Turismul e afectat exact ca în orice război, (aproape) nimeni nu mai vizitează locuri interesante.

Nimic nu e întâmplător. Peste tot în lume șomajul a crescut cumplit. Ca în orice război, dispariția locurilor de muncă necesită ajutorul statului, dar statul se află deja într-un deficit imens, provocat de cercul vicios: nu sunt locuri de muncă, deci nu sunt impozite, deci e nevoie de ajutor, care e limitat, deci statul nu poate să ajute la redeschiderea acelor instituții și întreprinderi care au rămas închise vreme îndelungată.

Nevoia de a achiziționa ”arme” (în cazul de față vaccinuri) devine pe zi ce trece mai acută și ca în orice conflagrație mondială, această cumplită nevoie de fonduri accentuează diferența dintre țările bogate și cele care din totdeauna au fost (și foarte probabil vor rămâne) sărace. Țările cu capacitate financiară reușesc să pună la adăpost o bună parte a populației, dar în multe țări absența posibilității de a se ”înarma” cu vaccin duce la permanentizarea stării de ”război”.

Încă un fenomen cunoscut ca fiind produs de conflagrații serioase: bineînțeles că unii se îmbogățesc de pe urma celor întâmplate. Nu e nevoie să vinzi produse periculoase (ca în celebra piesă Toți fiii mei a lui Arthur Miller) ca să faci avere. Trebuie doar să ai inițiativă, să prevezi corect viitorul și să te pui pe lucru. Ca în orice război, și acum producătorii de ”arme” sunt singurii în câștig în această situație cumplită care ne afectează pe toți.

Și acest război produce în număr imens ceea ce azi numim sindromul de post-traumă.

Mulți se întreabă cât de repede ne vom putea întoarce la situația de dinainte. Pentru unii situația a devenit ireversibilă. Numărul de sinucideri e în creștere, pentru că lipsurile de zi cu zi, ca în orice război, au ca efect depresii, gânduri negre și disperarea în fața unei situații care nu pare a avea un sfârșit.

Ca în fiecare război de o asemenea magnitudine, apariția ”coloanei a cincea” a fost doar o chestiune de timp. ”Trădătorii” de toate felurile și din toate straturile sociale produc derută în rândurile populației, scad încrederea în capacitatea guvernelor de a rezolva problema și reușesc să producă apariția unor adevărate mișcări de respingere a măsurilor propuse de cei a căror specialitate e tocmai lupta pentru limitarea pericolului.

Oare cineva își mai amintește de lordul Haw-Haw (alias William Brooke Joyce), cetățean britanic fugit în 1940 în Germania, de unde transmitea regulat știri false, calomnii împotriva aliaților și propagandă nazistă, pentru a slăbi rezistența împotriva fiarei fasciste în propria sa țară? Nu aduc amănunte legate de modul cum trădătorul s-a despărțit de această lume, pentru a nu fi acuzat de incitare la acte violente.

Dar în mai toate țările afectate de situația actuală există și acum ”lorzi” de acest tip.

Nu mă refer la posibilele scopuri pentru care această campanie e susținută într-un mod atât de violent, doresc doar să amintesc pe scurt consecințele ei, de fapt cunoscute și dezbătute peste tot.

În aceste zile de cumplită panică universală există mulți indivizi care cu ultimele puteri, înainte de a-și da obștescul sfârșit, declară că au greșit nevaccinându-se! Pentru fiecare din ei, mii sau zeci de mii de alți locuitori ai planetei sunt puși în pericol iminent de a dispărea.

Până aici am încercat să fac o paralelă între ultimul război mondial și cel actual, al treilea, cum l-am numit în titlu. Dar diferențele sunt cel puțin la fel de evidente.

Acum 80 ani dușmanul era vizibil, putea fi identificat cu ușurință, iar scopul era deasemenea foarte clar: anihilarea fizică a celor care au produs acel cataclism cu zeci de milioane de victime.

În cazul de față inamicul e invizibil și nici măcar nu poate fi identificat până în momentul în care a atacat – și pentru mulți, prea mulți, acest moment e deja tardiv, pentru că e deja inutil de a încerca să-l contracarezi.

Dacă acum 80 de ani era evident cine-ți vrea moartea, astăzi unii pun sub semn de întrebare însăși existența pericolului.

În cel mai bun caz, cei care se declară specialiști în materie vorbesc despre campania de exagerare a pericolului, pentru a produce panică și a obliga cetățeanul de rând să se supună ordinelor și ordinei venite ”de sus”.

”O gripă ca toate celelalte”, adică un pericol minor, care trece ca orice gripă. ”O conflagrație lipsită de pericol”, ca un schimb de focuri între două trupe, care va fi uitat chiar a doua zi după ultima împușcătură.

Alarmele sunt false, nu e nevoie de adăposturi (adică purtatul măștilor, distanțarea de cel de lângă tine, spălarea serioasă a mâinilor, etc.), totul e o invenție.

Am mai scris și repet cu orice ocazie celebra frază a lui Einstein: Two things are infinite: the universe and human stupidity; and I’m not sure about the universe.‘

Incapacitatea multora din jurul nostru de a pricepe ceea ce se întâmplă în aceste zile este un pericol cu care se confruntă cei care țin în mână destinele tuturora.

Cred că nu există divergențe de păreri asupra faptului că o țară bogată are la îndemână mult mai multe resurse pentru a-și educa populația și a-i îmbunătăți gradul de înțelegere a ceea ce se întâmplă în realitatea de azi. Dacă așa stau lucrurile, ar fi fost de așteptat să găsim în statistici o legătură directă între nivelul financiar al unei țări și numărul de victime provocate de inamicul actual. Cu alte cuvinte, cu cât o țară e mai bogată, cu atât procentul de decese ar trebui să fie mai mic, pentru că populația înțelege mai bine pericolul și se conformă prescripțiilor și recomandărilor.

Ei bine, eroare!

Iată doar un foarte mic exemplu, patru țări luate mai mult sau mai puțin la întâmplare (date raportate la sfârșitul lunii octombrie 2021):

Țara	GNP (growth national product) pe cap de locuitor în US $	Numărul de decese la 1 milion de locuitori
SUA	66,000	2,296
Marea Britanie	47,000	2,054
Turcia	28,000	821
Indonesia	11,750	517

Nu sunt sociolog și nu cred că privirea mea de ansamblu e suficient de largă pentru a oferi o explicație a acestei stări de lucruri. Las pe seama altora, mai dotați, de a se lupta cu cifrele de mai sus. 

Unii se vor întreba de ce am deschis acest subiect. Iată explicația.

Rolul fiecăruia din noi e minor, dar extrem de important: trebuie să ne oferim ajutorul în lupta de anihilare a părerilor celor care – dintr-un motiv sau altul – denigrează importanța conflagrației mondiale din aceste zile și se opun singurei soluții existente: vaccinarea.

Foarte mulți au acces la rețelele sociale care, în ciuda multiplelor pericole pe care le reprezintă, pot fi folosite pentru a îndemna pe cei care necesită încurajare de a -și lua inima în dinți și a-și oferi brațul pentru a primi binecuvântarea înțepăturii acului.

În urmă cu câteva zile FDA american a hotărât să sfătuiască părinții să-și vaccineze copiii între 5-11 ani. Cât mi-aș dori să aflu că această recomandare e luată în serios și că în curând vom vedea cozi la punctele de vaccinare pentru copii!

Cred că e datoria fiecăruia să folosească orice mijloc care îi stă la dispoziție pentru a promova campania de vaccinare și a încerca să convingă pe cei încă neconvinși că nu există un alt mijloc de a opri tragedia care are loc sub ochii noștri.

Și acum la sfârșit, un element – în ochii mei crucial – prin care războiul de azi se deosebește în mod esențial de cele dinainte: inamicul cu care ne luptăm acum nu va dispărea, el va fi aici încă mult timp. Dacă nu-l putem anihila, cel puțin să-i limităm capacitatea de distrugere!

Nimeni nu știe ce va fi peste câțiva ani. El va dispărea la fel ca virusul poliomielitei ca urmare a folosirii vaccinului, sau va rămâne cu noi la fel ca virusurile gripale, în ciuda vaccinului.

De aceea pericolul nu e virusul cu toate variantele lui, ci nepăsarea, pasivitatea și lipsa de înțelegere a realității.

Din păcate încă nu avem la dispoziție vaccinuri împotriva acestor elemente și se pare că nici nu vom avea vreodată…

Gabriel Ben Meron