Amintiri din Războiul de Șase Zile, după 55 ani

Nu, nu am fost prezentă la Războiul de Șase Zile, deși în cariera mea ziaristică aș fi dorit să fiu și reporter de război, să merg pe front și să asist la confruntări. Probabil că aveam și o doză de inconștiență, nu mi-am pus problema că aș putea fi rănită sau împușcată, așa cum s-a întâmplat recent ziaristei de la Al Jazeera și altor zeci chiar sute de ziariști, victime ale războaielor. În timpul Primului Război din Golf, din 1991, l-am rugat pe directorul meu general de la Agerpres să mă lase măcar în Israel, spre care Saddam Hussein lansa rachete, cu toate că la rugămintea americană Israelul s-a abținut să participe. Dar nici acolo nu m-a lăsat.

Singura dată când ”am gustat” cât de cât atmosfera de război a fost în timpul celui de-al Doilea Război din Liban, din 2006. Pentru a obține informații corecte despre acest război, Asociația Sionistă din România a trimis în Israel un grup de ziariști din presa română, iar în această delegație m-am aflat și eu. Cu chiu cu vai partea israeliană ne-a dus la Haifa, care era ținta principală a rachetelor lansate de Hezbollah din nordul Libanului. Spre deosebire de imaginile transmise de partea arabă, cu clădiri bombardate de israelieni pe teritoriul libanez, la Haifa am văzut doar două-trei blocuri afectate și ni s-a spus că israelienii începeau să le refacă imediat după bombardament. Am asistat în schimb la o alarmă de lansare a unei rachete. Eram pe malul mării. Ne-au scos din autobuzul în care ne aflam și ne-au înșirat lângă un gard. Mă așteptam să văd și eu în sfârșit o rachetă, dar n-a fost să fie – se pare că aceasta căzuse în mare. În schimb am vizitat multe tabere de refugiați provenind din nordul Israelului, foarte mulți dintre ei fiind arabi. Hezbollah nu a ținut cont că în nordul țării existau așezări locuite aproape în exclusivitate de arabi. Am fost și la Sderot, în apropiere de Gaza, bombardat frecvent de Hamas, dar asta e o altă poveste.

Dar să ne întoarcem la Războiul de Șase Zile, din 1967. Față de situația de după 1989, atunci era mai greu să fii informat. Totuși, prin 1965-66, când România a început să se îndepărteze de URSS, a avut loc un fel de liberalizare, ceea ce a însemnat, printre altele, că s-a adus presă occidentală la câteva chioșcuri de ziare și la hoteluri, inclusiv la mare. Ziarele străine se găseau greu, dar se găseau. Redacțiile puteau face abonamente. Astfel am putut să ne informăm din mai multe surse despre ce se întâmplă în Israel. Mai interesantă pentru noi era poziția pe care urma să o adopte România față de acest război: dacă îl va condamna, la fel ca întreg blocul sovietic, sau dacă se va diferenția, așa cum s-a întâmplat de câteva ori, după 1964 și mai ales după 1965, când Ceaușescu a ajuns la putere. Pentru noi evreii era vitală poziția României în condițiile existenței unui antisemitism latent. Dar Ceaușescu, din varii motive, a ales o cale separată, nu a condamnat Războiul de Șase Zile și nu a întrerupt relațiile cu Israelul. Astfel am avut acces la informații mai relevante cu privire la mersul războiului.

În general, opinia publică românească a fost de partea Israelului și nu îi simpatiza pe arabi. Interesant că nu se făcea o identificare între evreii din țară și israelieni. Curajul și capacitatea militarilor israelieni au fost admirate de români; mai târziu am aflat că la Academia Militară din București s-a predat strategia și tactica armatei israeliene din Războiul de Șase Zile.

Și aici ajung la cea mai frumoasă amintire a mea din timpul acestui război. (Cred că am mai relatat-o în Baabel.) Într-o dimineață dintre cele șase zile, la intrarea în redacție mă întâlnesc cu un coleg, un sas din Brașov. Când m-a văzut, a fugit spre mine, m-a îmbrățișat și mi-a spus plin de entuziasm: ”Eva, am cucerit Ierusalimul”. S-a întîmplat cu 55 de ani în urmă, dar și acum am în fața ochilor această scenă.

Războiul de Șase Zile a fost un element determinant pentru Statul Israel. De fapt, atunci și-a făcut intrarea pe scena mondială. Statele mari au început să-l ”bage în seamă”, să-l ia în considerare ca pe un jucător important în Orientul Mijlociu. Din acele momente a început și o dezvoltare economică benefică, Israelul a depășit sărăcia care l-a caracterizat în anii 50 – începutul anilor 60, s-a intensificat imigrarea, cu posibilitatea de a oferi noilor veniți condiții mai bune de integrare. Cucerirea Orașului Vechi din Ierusalim, unde se află Zidul Plângerii, și unde evreii nu au avut acces după Războiul de Independență din 1948, a stimulat și spiritul religios, evreii din întreaga lume având posibilitatea să viziteze și să se roage la locurile sfinte. Pe de altă parte, în urma războiului s-au creat uriașe probleme de ordin politic care, din păcate, nu și-au găsit rezolvarea nici până astăzi.

Pentru Israel, dar și pentru noi, evreii din Diaspora, acești 55 de ani au adus și bucurie și tristețe, îngrijorare pentru soarta țării și a poporului ei. Ne gândim cu mândrie la realizările care s-au obținut în urma acestui război, dar și cu părere de rău că ele nu s-au realizat pe cale pașnică. Ne dorim ca în viitor să fie așa, dar, la ora actuală premisele nu indică această cale.

Eva Galambos

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

6 Comments

  • Andrea Ghiţă commented on June 3, 2022 Reply

    Rîzboiul de Şase Zile a schimbat statutul nostru, al evreilor din Diaspora. Am întâlnit un cineast german care mi-a povestit că după Războiul de Şase Zile a început să poarte un medalion cu Steaua lui David.

  • gabriel gurm commented on June 3, 2022 Reply

    Enormul sprijin si enorma admirație pentru succesul armatei israeliene in războiul de 6 zile a început să scadă constant și semnificativ după ce lumea a aflat că israelienii erau de fapt….evrei!!!!
    GBM

    • Veronica Rozenberg commented on June 3, 2022 Reply

      Chiar asa de tampita este omenirea??

  • Veronica Rozenberg commented on June 2, 2022 Reply

    Am citit acest comentariu inainte de a fi aprobat si m-am intrebat curioasa, cine oare l-a scris. Marea majoritate a persoanelor din Israel, nu ar fi mentionat ca dupa 1977, Israelul a fost transformata intr-o tara de “dreapta”.

    Si acum este o surpriza, pentru ca nu mi-as fi inchipuit asocierea intre dta, Asher Shfrir si acest comentariu.

    Scuze, daca am deviat de la comentariu la articol, si am comentat la comentariu.

    Intr-adevar Razboiul de sase zile a generat o stare euforica in Israelul de atunci si a determinat un sprint economic remarcabil, oamenii parca au profitat prea multe de ceea ce li se putea oferi. Din pacate, asa cum se intampla in istorie, balonul s-a dezumflat ulterior, urmatorul razboi a fost un fel de cadere, o interventie cu nenumarate pierderi, cu comisii guvernamentale de verificare a “cum s-a putut intampla”, si cu altele.

    Dar, am retinut felul in care “sasul din Brasov” s-a manifestat, de-a dreptul emotionant, extraordinar.

    Si nu cred ziarista omorata (inca nu stim de cine, sper ca nu de israelieni) este un exemplu elocvent, ea nu a participat la RAZBOI, ci la conflictele curente, care au loc intre Israel si palestinieni.

    Se va termina vreodata conflictul? Poate peste sute de ani si cu sute, sau mii de pierderi de vieti si de bani cu care s-ar fi putut imbunatati viata chiar a palestinienilor. Omul care are un servici, un loc de munca, si un scop pentru care sa se scoale de dimineata, ca sa aduca acasa rodul muncii sale, tind sa cred ca se da mai putin la acte teroriste.

    Poate sunt naiva !!!

    • Marica Lewin. commented on June 6, 2022 Reply

      Toti teroriştii implicați in ultimul val de atentate erau bine situati material. Primul atacator, acela care a omorât cu sânge rece 4 nevinovati in Bersheva si a lasat peste 10 copii orfani, era Profesor intr- un oras beduin din Israel, tata a 5 copii. El care trebuia sa educe tineretul, , sa sadeasca ideile de pace, solidaritate se sfințenie a vieții.
      Care a fost urmarea? Asigurarea sociala urma sa dea pensie sotiei si copiilor Teroristului, recunoscându- i ca văduvăsi orfani.
      Conflictul se va termina când arabii ‘ palestinieni” nu vor mai fi indoctrinati cu ura si violenta impotriva evreilor, când Abu Abbas nu le va mai acorda titlul de ‘martir” ucigaşilor
      si recompense materiale solide familiilor lor. Atunci când o parte din arabi vor fura mai puțin

  • Asher Shafrir commented on June 2, 2022 Reply

    Într-adevăr războiul de șase zile a schimbat Israelul, însă a adus și la situația complicată care nu s-a rezolvat nici până astăzi, iar cele două părți nici nu au de gând să o rezolve. Însă războiul care a schimbat Isarelul din interior s-a petrecut șase ani mai târziu – războiul de Iom Kippur care a adus la schimbarea regimului din 1977, a transformat Israelul într-o țară de dreapta, în care 80% din populație sunt de dreapta (după apartenența politică a parlamentarilor), a schimbat harta etnică a populației Israelului și a rămas o rană deschisă în amintirea poporului. Eu am luptat în ambele războaie, ca și în cele două din Liban.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *