După prezentarea înregistrărilor lui Eichmann într-un serial de TV, descris de Tiberiu Ezri în recentul articol „Mărturiile pierdute ale lui Eichmann”, Mosadul a mai publicat un episod legat de un subiect apropiat.

Mosadul nu are purtător de cuvânt și nu vorbește cu ziariști. În chestiuni operative, legătura se face neoficial, printr-un ziarist apropiat de serviciu. În ultimii ani acesta este Dr. Ronen Bergman, un specialist de talie mondială în activitatea serviciilor secrete. El a scris multe cărți despre operațiunile Mosadului și contribuie la Yediot Aharonot și New York Times. Dezvăluirile din acest articol au apărut simultan în cele două ziare, precum și în câteva interviuri.

Dr. Josef Mengele, așa-zis „medic”, a fost super-ucigașul de la Auschwitz, cel care a inventat și a implementat înfiorătorul sistem de „selecție” și chiar a ucis cu mâna lui bolnavi, persoane cu dizabilităţi, copii… El a dispărut încă în mai 1945, reapărând abia în 1948 în Argentina, cu acte emise de Crucea Roșie. După documente aflate la Mosad, Crucea Roșie știa că era criminal de război. În Argentina el a purtat la început un nume fals, însă curând și-a reluat numele adevărat; pe ușa lui era scris „Dr. J. Mengele”.

Cu toate că instanțele germane îi cunoșteau crimele, nu numai că nu i-au cerut extrădarea, ci chiar l-au ajutat cu documente false. Ambasadorul Germaniei la Buenos Aires avea ordine să se poarte cu el ca și cu oricare alt cetățean german. Abia în 1959 guvernul Germaniei de Vest a emis pentru el un mandat de arestare.

În cartea A căuta un ac în carul cu fân, apărută în editura lui Yad Vashem, Yossi Cohen descrie eforturile Mosadului de a-l prinde și pe Mengele odată cu Eichmann.

Mosadul a inițiat căutarea lui Mengele în 1959, după informațiile primite de la „vânătorul de naziști” Simon Wiesenthal. Imediat după capturarea lui Eichmann, încă pe teritoriu argentinian, el a fost anchetat în legătură cu Mengele. Spre mirarea anchetatorilor, Eichmann a povestit că l-a întâlnit pe Mengele de trei ori: în 1951, 1952 și 1954 sau 1955. Eichmann știa că „Gregor” (numele fals al lui Mengele) era criminal de război, însă nu a încercat să afle cine era. Abia spre sfârșitul anilor 1950 a aflat din presă că „Gregor” era Mengele.

Un agent al Mosadului, originar din Buenos Aires, a vorbit cu poștașul. Acesta a declarat că la adresa respectivă nu stă niciun Gregor, ci o persoană numită „Menge sau Melge”, dar el a părăsit locuința de câteva luni. Așa se face că unul din cei doi criminali a scăpat.

Eforturile au continuat. Existau informații că Mengele este în viață. În 10 iunie, exact la o lună după capturarea lui Eichmann, la ambasada Israelului în Germania a sosit o telegramă spunând că Mengele trăiește în Argentina. În ziarul Haaretz din 29 iunie 1960 a apărut știrea că Mengele fusese arestat. Mai târziu a apărut o știre asemănătoare și în ziarul Davar.

Din noile informații publicate de Ronen Bergman reiese că Eichmann a fost interogat încă o dată, în Israel, despre legăturile lui cu Mengele și despre familia și prietenii acestuia. Eichmann a povestit despre înregistrările făcute de ziaristul Willem Sassen. De curând Mosadul a dezvăluit că Eichmann a vorbit și despre prietenia apropiată dintre Sassen și Mengele. Ziaristul olandez Willem Sassen, care fusese în Waffen SS, a rămas un nazist fanatic și după război. În 1962 agenții Mosadului au luat legătura cu Sassen și i-au oferit bani în schimbul informațiilor despre Mengele – iar el a cooperat. Era și el unul din „gașca” de naziști care duceau o viață tihnită la Buenos Aires. Sassen era nu numai un ticălos, ci și un trădător. Doar înregistrările cu Eichmann tot pentru bani le făcuse! Mosadul îi plătea mii de dolari pe lună și într-adevăr informațiile furnizate de el erau foarte exacte și atât de surprinzătoare încât păreau de necrezut!

Tocmai atunci a ajuns în Israel o știre extrem de gravă: Egiptul a recrutat mai mulți savanți germani, foști naziști, pentru a construi rachete de mare precizie. Îmi amintesc foarte bine de teama care domnea atunci în Israel. Mosadul de atunci era o organizație modestă, cu un personal limitat. Era nevoie urgentă de agenți de origine germană. Toate celelalte operațiuni au fost anulate și toți agenții au fost rechemați în Israel. 

Curând după aceea, conducerea Mosadului a fost preluată de generalul Meir Amit. Poziția lui era clară: „Nu mai goniți după fantome ale trecutului, ci dedicați-vă luptei pentru asigurarea siguranței naționale!” Urmărirea naziștilor a trecut pe planul doi, ea se făcea numai după ce toate sarcinile de apărare a țării erau îndeplinite. Cu sprijinul primului ministru Levi Eshkol, Meir Amit s-a concentrat pe două fronturi: lichidarea pericolului reprezentat de savanții germani din Egipt și culegerea de informații pentru Războiul de Șase Zile aflat în pregătire. Însă mulți agenți ai Mosadului care erau supraviețuitori al Holocaustului au exercitat presiuni pentru reluarea urmăririi criminalilor de război naziști.

În 1968 s-a confirmat că Mengele trăiește în Brazilia, lângă São Paulo, sub paza acelorași oameni ca atunci, cu șase ani în urmă, când au fost sistate urmăririle. Agentul i-a scris lui Amit: „Niciodată nu am fost atât de aproape de Melzer!” (numele de cod al lui Mengele). Șefii din Israel credeau că agentul exagerează și l-au rechemat. Între timp a luat amploare terorismul palestinian, a avut loc Războiul de Yom Kipur și urmărirea naziștilor a trecut din nou pe planul doi.

Era deja 1977. Noul prim-ministru, Menachem Begin, dorea să schimbe prioritățile Mosadului. Șeful de atunci al Mosadului, generalul Ițhak Hofi, s-a împotrivit, dar până la urmă s-a ajuns la o înțelegere tacită și căutările lui Mengele au fost reluate. În iulie 1977, într-o ședință secretă, comisia de securitate a Knessetului a aprobat propunerea lui Begin „de a ordona Mosadului reînceperea căutărilor criminalilor de război naziști, mai ales a lui Mengele”.

Urmărirea lui Mengele a continuat cu avânt. Agenții Mosadului au încercat să ajungă la el prin intermediul bunului său prieten, pilotul nazist Hans-Ulrich Rudel. Plănuiau să-l răpească pe fiul cestuia, pentru a încerca să afle astfel unde se ascunde Mengele. Dar planul a eșuat, pentru că Rudel a murit. Un alt plan era legat de fiul lui Mengele, Rolf, care locuia în Berlinul de Vest. Mosadul i-a ascultat telefonul, sperând ca acesta să vorbească cu tatăl lui.

Dar Berlinul era atât de înțesat de rețele de spionaj, încât proiectul a trebuit să fie abandonat. Oricum era prea târziu. Mengele a murit în februarie 1979, pe plaja din Bertioga, lângă São Paulo, unde s-a dus împreună cu bunul său prieten Wolfram Bossert și familia sa, ca să se mai răcorească. Un accident vascular i-a paralizat jumătatea corpului în timp ce înota și el s-a înecat. Familia l-a îngropat în taină sub numele fals de Wolfgang Gerhard, la Embu, în împrejurimile orașului São Paulo.

Trei ani mai târziu, în 1985, poliția federală germană a găsit în casa unui simpatizant nazist o scrisoare în care Wolfram Bossert îl anunța despre moartea lui Mengele. Poliția braziliană l-a arestat pe Bossert, iar acesta a divulgat locul mormântului. Osemintele au fost exhumate, duse la poliția din São Paulo și după analize criminalistice amănunțite, comparate cu datele personale din dosarul său de la SS, s-a dovedit că era într-adevăr Josef Mengele. Datele au fost publicate de ziaristul american John Ware.

După confirmarea morții lui Mengele, ziarul New York Times scria: „El a fost simbolul întregului proiect de ucidere în masă a regimului nazist. Chiar dacă nu a fost prins și pedepsit, totuși într-un fel el și-a ispășit pedeapsa, trăind într-o succesiune de ascunzători mizerabile, un bătrân urât, singuratic, măcinat de amărăciune și de o listă tot mai lungă de boli dureroase și conștient că numele lui va personifica pentru totdeauna răul, macabrul, monstruosul.”

Astfel s-a încheiat urmărirea lui Mengele de către autoritățile israeliene. El a scăpat nevătămat numai pentru că la început israelienii s-au îndoit de veridicitatea datelor furnizate de Sassen și până să le verifice, a fost prea târziu. Dintre cei doi ucigași de frunte ai Reich-ului nazist, numai unul a fost prins, judecat și condamnat. Era tocmai birocratul, un funcționar care gestiona cu mult succes logistica transportării a milioane de evrei spre dușurile de gaze și de acolo spre cuptoarele infernului. Celălalt era un călău, o fiară care a tăiat și a chinuit cu mâna lui mii și mii de evrei, care a inventat și a aplicat groaznicul sistem de „selecție”, de despărțire forțată a familiilor, un medic care era în slujba morții și a chinurilor. El a mai trăit ani mulți, a dus o viață bună, dar cel puțin în ultimele clipe a simțit pe propria piele o mică parte din ce au simțit victimele lui. În ultimele clipe ale vieții, paralizat, a asistat încă o dată la spectacolul său preferat: sufocarea unui om, numai că de data aceasta victima era el însuși. Poate a recitat cuvintele nemuritoarele ale regelui David din Psalmi 69:1-4:

1. Scapă-mă, Dumnezeule, căci îmi amenință apele viața.

2. Mă afund în noroi și nu mă pot ține; am căzut în prăpastie și dau apele peste mine.

3. Nu mai pot strigând, mi se usucă gâtlejul, mi se topesc ochii privind spre Dumnezeul meu.

4. Cei ce mă urăsc fără temei sunt mai mulți decât perii capului meu… (Biblia Ortodoxă)

Bibliografie parțială:

Ronen, Bergman, Why did Israel let Mengele go? New York Times, 6.9.2017

Yossi, Cohen, A căuta un ac în carul cu fân: pe urmele „medicului morții” de la Auschwitz – Josef Mengele. Yad Vashem, 2007 (în ebraică).

John, Ware, When Rolf questioned his father, the „doctor” of Auschwitz. 27.2.2020

Joachi, Sondermann, Nazi Doctor’s son to give evidence to Prosecutor. 14.6.1985.

Tiberiu, Ezri, Mărturiile pierdute ale lui Eichmann. Baabel, mai 2022.

https://baabel.ro/2022/06/marturiile-pierdute-ale-lui-eichmann/

Asher Shafrir