A murit o eră!

Președintele Franței, Emmanuel Macron, spunea acum câteva zile englezilor: „A fost Regina voastră, dar pentru noi a fost „Regina”. Cu alte cuvinte, unica, singura, care nu avea nevoie de niciun alt calificativ. Toată lumea știa despre cine era vorba. Dar, fără să vrea, Macron a evidențiat ceea ce pentru englezi era un postulat, și anume că Elisabeta a Doua a fost regina lor, a fiecăruia dintre ei. Când m-am stabilit în Marea Britanie, în 1970, am fost foarte mirat să văd portretul reginei sau fotografia ei cu prințul Philip în numeroase locuințe. (În definitiv, în primii 20 de ani de viață, în România nu văzusem în nicio casă particulară portretul lui Gheorghiu Dej.)

Cu trecerea anilor însă, am înțeles că dragostea britanicilor pentru regină este sinceră, profundă și nestrămutată. Miile, zecile de mii de oameni care s-au adunat în ultimele zile în jurul reședințelor regale aducând flori, mulți cu obrajii scăldați în lacrimi, cetățeni ai Commonwealth-ului care au venit din străinătate să aducă personal omagiile lor în fața sicriului regal, condoleanțele sincere prezentate familiei regale din toate colțurile lumii, toate acestea spun mult despre ce a reprezentat Elisabeta a Doua, și nu numai pentru britanici, mult mai mult decât pot reda sutele de necrologuri apărute în întreaga lume, autorii lor chinuindu-se să găsească cele mai adecvate adjective care să o caracterizeze. Superlativele s-au devalorizat complet, fiind folosite ad nauseam în cancanuri despre „celebrități”, despre care nicio persoană care nu urmărește Big Brother sau Love Island nu a auzit vreodată, interpreți de manele, comedieni stand-up fără pic de umor, dar cu un bogat bagaj de vulgarități, etc. De aceea nu se poate scrie, cred eu, un necrolog cu adevărat excepțional pentru o femeie cu adevărat excepțională, sub domnia căreia am avut privilegiul să trăim, unii dintre noi chiar să o cunoaștem personal.

De fapt, ar mai fi nevoie de un necrolog? Nu ne spune viața ei totul despre ea? Despre ce fel de om a fost și despre ce lasă în urma sa? Cu siguranță că da. E suficient să urmărești evoluția fetiței de la începutul anilor 30, transformarea ei într-o adolescentă și apoi în tânără femeie, care printr-un concurs neașteptat de împrejurări a devenit regină la vârsta de numai 26 de ani, într-o țară care abia își revenea dintr-un război devastator. Astăzi, 70 de ani mai târziu, când Era Elisabetană s-a încheiat, moștenirea pe care o lasă este de nerecunoscut. Părțile bune poartă și amprenta ei: menținerea unității Regatului, transformarea pașnică a fostului imperiu în Commonwealth, o scenă politică și socială poate nu perfectă, dar mai decentă decât în multe alte țări, etc, etc. Regina Elisabeta a Doua nu a făcut, după părerea mea, niciun pas greșit. Domnia ei a fost impecabilă. E adevărat, imediat după moartea prințesei Diana a fost acuzată că nu manifestă suficientă compasiune. Dar în fluviul de „incontinență emoțională”, cum a numit recent un ziarist irlandez explozia de scene uneori aproape isterice, fără precedent în Anglia sobră, stoică și moderată de până atunci, regina a refuzat să-și exprime sentimentele în public. Or, în epoca disecțiilor TV asupra tuturor sentimentelor și activităților umane, i s-a reproșat tocmai faptul că și-a păstrat cumpătul și așa numita „privacy”. În cele din urmă, în urma presiunilor din partea mass media și a insistențelor primului ministru Tony Blair, a acceptat să-și încalce principiile și a dat supușilor Cezarului ceea ce doreau aceștia: s-a întors de la Balmoral, unde avea grijă de cei doi copii ai Dianei, încercând să-i protejeze de reflectoarele mass media și s-a întors la Londra, unde a ținut un discurs elogios despre prințesa dispărută. Episodul a dovedit încă odată că regina era capabilă chiar să-și încalce unele principii de dragul menținerii unității.

Elogiile aduse acum reginei Elisabeta a Doua menționează onestitatea ei, cumpătarea, seriozitatea, spiritul de familie, dragostea pentru componentele Regatului Unit: Scoția, Țara Galilor, Anglia și Irlanda de Nord, demnitatea ei, talentul de a-și face interlocutorul să se simtă în largul său în prezența ei, atenția la detaliu și așa numitul common sense, care se traduce prin bunul simț dar care este mult mai mult, este modul de a privi viața logic, rațional. Și, mai presus de toate, cel mai puternic simț al datoriei de care poate da dovadă cineva. Practic, a murit la datorie, cu doar două zile după ce primise în audiență pe premierul demisionar și pe noul premier al țării.

Un singur cuvânt nu a fost menționat de nimeni: „patriotismul” ei, și aceasta din simplul motiv că aici, în UK se subînțelege. Nu este nevoie să te bați cu pumnul în piept. (La fel cum nu trebuie să specifici că X sau Y este intelectual. Dacă nu înțelegi asta din activitatea lor, atunci degeaba mai precizezi.) Deci patriotismul reginei răzbate, anonim, din tot ce a întreprins și tot ce a spus de-a lungul îndelungatei sale domnii. A domnit cu compasiune, inteligență, blândețe, modestie, eleganță și noblețe. Este adevărat că aproape în tot acest timp a avut alături un om care a fost egalul ei din toate punctele de vedere, „stânca ei de stabilitate” cum spunea chiar ea, soțul ei, prințul Philip. Dar aceasta nu reduce cu nimic impresionantul ei palmares, ci din contră.

Șocul resimțit de atâtea milioane de oameni la anunțarea încetării din viață a reginei a mai demonstrat că afecțiunea pentru ea este atât de mare încât, deși știau că are 96 de ani și că momentul trecerii ei în eternitate nu era prea departe în timp, acești oameni nu puteau concepe dispariția ei. Cum aveau să trăiască ei de-acum încolo fără ea, oameni care se născuseră și trăiseră toată viața lor sub domnia Elizabetei a Doua? Or, și în această privință regina a dovedit clarviziune. În ultimii ani delega multe din atribuțiile ei fostului prinț moștenitor Charles, actualul rege, și fiilor acestuia, William și Harry, așa că vom asista acum la cea mai lină tranziție posibilă, concepută și aplicată impecabil de administrația britanică și exprimată succint dar foarte potrivit prin sintagma The Queen is dead, long live the King.

Dorian Galbinski

Londra septembrie 2022

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

7 Comments

  • Klein Ivan commented on September 17, 2022 Reply

    De apreciat decizia reginei ( 1993 ) de plăti voluntar taxe ca orice cetățean britanic ( obligație suspendată de parlament în urmă cu jumătate de veac ). K.I.

  • theodor toivi commented on September 16, 2022 Reply

    În lumea a spionajului nu există nicio agenție de spionaj mai legendară decât Serviciul Secret al Majestății Sale. Astăzi sediul său se află în centrul Londrei. Făcut celebru prin poveștile emblematice despre James Bond. Sunt deplorabile zvonurile ca Serviciul Secret al Majestății Sale ar fi fost implicat in moarte Dianei…

  • theodor toivi commented on September 16, 2022 Reply

    Felicitări pentru excelentul articol. Au rămas câteva întrebări. Dece Regina nu a vizitat niciodată Statul Israel? Dece Regina nu areusit să evite divorțurile surorii, ficei sau fiilor săi? Dece nu a reușit să preîntâmpine căsătoriile nereușite ale acestora? Dece un dublu standard pentru unchiul Eduard cu Wallis Simpson și altul pentru fiul Charles cu Camila, privind prohibiția căsătoriei regilor cu o parteneră divorțată? Dece cheltuieli exagerate pentru întreținerea numeroaselor castele regale?

  • Andrea Ghiţă commented on September 16, 2022 Reply

    M-am născut în anul în care Elisabeta a Doua devenea regină, dar zeci de ani nu m-au interesat deloc regii şi nici reginele, în afara celor din poveşti. Am început s-o apreciez pe Elisabeta a Doua de abia după decesul Prinţesei Diana pe care – chiar dacă era frumoasă ca în poveşti – nu am simpatizat-o deloc, din mai multe motive care nu fac obiectul acestui comentariu. M-a impresionat demnitatea, reţinerea şi decenţa Reginei Elisabeta a Doua şi îmi era teamă că avea să tragă toate ponoasele exagerărilor publice. Am admirat-o cum a cedat în anumite momente, cum s-a adaptat evenimentelor din familia ei năbădăioase. În acelaşi timp am apreciat şi modul în care a reuşit – cu toate restricţiile impuse de Constituţia Marii Britanii – să imprime un suflu caracteristic “celei de a doua ere elisabetane ” care se încheie acum. A fost o femeie frumoasă care nu a făcut paradă cu frumuseţea ei, ci – cel puţin aşa mi s-a părut – s-a străduit să-şi camufleze atributele feminităţii, să adopte o ţinută de femeie matură, chiar din anii tinereţii, pentru spori (probabil ştia ea de ce) ponderea acţiunilor ei ca şef de stat. Unii îi reproşează că nu a abdicat mai devreme în favoarea fiului ei. Eu nu cunosc vreun precedent de acest gen la Curtea Angliei şi cred că Regele Carol al III-lea ar fi domnit în umbra mamei. Ceea ce se poate întâmpla şi acum. Dar să sperăm că va face faţă acestei provocări.

    • theodor toivi commented on September 23, 2022 Reply

      Tot gobul a simpatiay-o pe diana. Dvs. Si camila nu!

  • Ivan Avraham Schwartz commented on September 16, 2022 Reply

    Articolul consacrat acestei “personalitati” care a fost Regina Angliei in decurs de sapte decenii reuseste sa scoata in evidenta trasaturile de caracter impresionante ale unei femei deosebite. Cu toate ca a pastrat cu sfintenie conservatorismul tipic al monarhiei Engleze si-a condus tara si poporul cu o sensibilitate si intelegere deplina a actualitatii care o inconjura in tara ei si in intreaga lume. Admiratia si recunostinta exprimata de cei care au venit sa-si exprime un ultimul omagiu sunt un semn curat de dragoste fata de ea. Nu e vorba de cultul personalitatii, atat de bine cunoscut la noi, ci doar o expresie sincera de apreciere pentru cei care considera ca ” TRADITIA” trebuie respectata!

  • Tiberiu ezri commented on September 16, 2022 Reply

    Este un articol excelent despre o femeie deosebita. Dar nu inteleg ce rol practic au familiile regale in zilele noastre, in afara poate de Maroc unde regele este inca atotputernic. Cum de majoritatea statelor din lume se descurca fara regi. Oare in Britania ei sunt un fel de “panem et circensis”?, sau traditia ii obliga moral sa subventioneze cu multi bani aceasta familie? In afara de asta, toate procesiunile regale stralucitoare produc multe locuri de munca si afaceri, de exemplu de vindere a tot felul de obiecte cu fotografia reginei sau a familiei sale pe ele.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *