Întoarcerea huliganului este titlul unui roman autobiografic al scriitorului Norman Manea. Dar ar putea fi și mottoul apropiatelor alegeri din Israel.

Itamar Ben Gvir este o corcitură ciudată între un habotnic și un guraliv. Uneori, în lumea noastră deformată, asta ajunge pentru vreo duzină de mandate care să-l facă să devină, conform sondajelor, al treilea partid în Parlament. Deține și un pistol, pe care nu sunt sigur că știe să-l folosească, pentru că atunci când promoția lui își făcea serviciul militar, el se ocupa de vandalizarea bunurilor arabilor din teritorii, ori a evreilor care nu-i erau pe plac. Printre altele a demontat și tăblița cu logoul de la mașina fostului prim ministru Yitzhak Rabin, declarând atunci că dacă a ajuns la tablă, poate ajunge și la om.

Bineînțeles că Itamar Ben Gvir nu acționează singur. El este “ajutat” în primul rând de acei teroriști arabi, înfierbântați de propaganda Hamasului, care au comis o serie de atentate pe străzile Israelului. Fiecare astfel de terorist îi mai adaugă lui Ben Gvir un mandat. Pe de altă parte este sau, cel puțin, a fost ajutat și de fostul premier Netanyahu care i-a conferit legitimitate, văzând în el un potențial Golem în cruciada pe care vrea să o declanșeze împotriva sistemului de justiție din Israel. Dar dacă ar fi citit pildele înțeleptului din Vilna, ar fi știut domnul Netanyahu că de obicei Golemul sfârșește prin a-și distruge creatorul.

Asemenea personajului Arturo Ui din piesa lui Bertold Brecht, nici ascensiunea lui Itamar Ben Gvir nu mai poate fi oprită. Orice grădinar începător știe că acolo unde terenul e lăsat în paragină, cresc buruienile. Sau, altfel spus, Itamar Ben Gvir este produsul lipsei de speranță într-o coexistență pașnică între evrei și arabi, sub măslini. Iar pentru asta ar fi nedrept să-l acuzăm doar pe Ben Gvir. O mare parte din vină o poartă și palestinienii care și ei au tras volanul către dreapta. Iar în astfel de vremuri apar în ambele tabere tot felul de pescari în ape tulburi care spun că lucrurile se pot repara cu barosul. Și dacă nu merge cu barosul, trebuie încercat cu un baros și mai mare. Iar publicul dezorientat riscă chiar să-i creadă. Și nu doar în Israel.

Primul premier al Israelului, David Ben Gurion, spunea odată, jumătate în glumă, jumătate în serios, că pentru a deveni o țară normală trebuie să avem nu doar magistrații, inginerii și profesorii noștri, ci și delicvenții și prostituatele noastre. La asta aș adăuga că acum vom avea și fasciștii noștri în Parlament, ba poate chiar în guvern.

Ceea ce nu înțeleg însă acei tineri debusolați – din care cunosc și eu câțva – care îi votează, este că acești huligani nu se opresc niciodată la obiectul urii. După ce Ben Gvir le va mai arăta pistolul arabilor și va sparge nasul câtorva demonstranți evrei pentru drepturile omului în teritorii, el va încerca să reformeze sistemul de justiție, mass-media și în general pe oricine nu gândește ca el. Apoi va continua să submineze elitele militare pe care le vede ca fiind prea de stânga pentru gustul lui, iar pe fondul acestui haos generalizat, Hamas, Hezbollah și Iran nu vor mai avea nevoie de arme sofisticate pentru a distruge inamicul sionist. Tot ce le va mai trebui va fi un ibric de cafea tare, câteva pachete de țigări și puțintică răbdare pentru a vedea cum inamicul sionist se va distruge singur.

George Schimmerling