Incredibil!

Te duci pe Google și găsești filmulețe de opt minute, rezumând istoria omenirii în ultimele 65 milioane de ani. Evoluția muzicii se poate condensa în 13 minute și 13 secunde, iar originea și evoluția limbilor în 17 minute și 5 secunde.

Ba mai mult, nu voi descoperi America dacă voi aminti cititorilor că istoria evreilor poate fi expusă și explicată într-o singură frază: ei au vrut să ne omoare, n-au reușit, atunci hai la masă!

Dar un roman în mai puțin de două mii de cuvinte?! Un roman întreg, cu patru capitole, cu vreo zece personaje și cu un epilog aproape la fel de lung ca întreaga acțiune?!

Sper ca în cele ce urmează să pot dovedi că acest proiect e realizabil și chiar nu ai nevoie decât de (foarte puțină) imaginație pentru a-l duce la bun sfârșit.

Deci să începem.

Prolog

O distinsă persoană găsește în poșta ei electronică un ”colaj” de patru întâmplări erotico-satirice, aproape toate cu ”perdea”, prezentate foarte concis, sub formă de anecdote. Sunt povestioare demult cunoscute, dar plasarea lor împreună creează o atmosferă destinsă și produce un râs sănătos, ca un șir de glume reușite.

”Romanul” nu are titlu, dar doamna în cauză nu ține cont de această lipsă și trimite textul unei persoane care se ocupă, printre multe altele, cu scrisul.

Nu, nu e o simplă trimitere, cum trimiți tu altuia și cum ți se trimit ție, cu zecile în fiecare zi, și asta pentru că sfârșitul textului conține o propunere / provocare: e nevoie de un epilog!

Tipul ridică mănușa, acceptă provocarea cu dezinvoltură, chiar cu plăcere, și scrie epilogul.

Și uite-așa, din mai nimic se naște o creație pseudoliterară, dar importanța ”creației” nu trebuie a priori subapreciată, pentru că nu știi de unde sare iepurele și poate că într-o bună zi te trezești cu un critic literar care declară apariția unui nou gen literar: roman în trei pagini!

Și cum ni se spune din fragedă pruncie, niciodată nu trebuie să pierzi speranța.

Drept pentru care, semnatarul acestor rânduri cere permisiunea redacției de a publica această elucubrație (pentru cine a uitat, elucubrația este o combinație haotică de idei absurde, închipuire fantastică, vorbărie deșartă, aberație).

Și acum romanul.

Capitolul 1

Un bărbat însurat avea o aventură cu secretara sa. Într-o zi, pasiunea lor s-a dezlănțuit și s-a u dus la casa ei; epuizați datorită unui sex dezlănțuit până târziu, au adormit, trezindu-se pe la 8 seara. În timp ce bărbatul se îmbrăca, îi ceru femeii să-i scoată pantofii afară și să-i murdărească cu iarbă și cu pământ. Deși intrigată, femeia se supuse, el își puse pantofii, se urcă în mașină și plecă acasă.

– Unde ai stat până acum? – îl întrebă nevasta când intră.

– Dragă, nu pot să te mint: m-am încurcat cu secretara și am fost toată seara să facem dragoste. Am adormit și nu m-am trezit până la ora asta.

Soția lui se uită în jos, îi vede pantofii și îi spune:

– Ticălos mincinos! Ai fost să joci golf!!!

Capitolul 2

Într-o noapte, un funcționar de la Pompe Funebre a lucrat până târziu. Munca lui era să pregătească trupurile morților pentru a fi trimise la groapă sau la incinerate. Examinând trupul domnului Jean Popescu, care urma să fie incinerat, făcu o descoperire uimitoare: Jean avea “organul” cel mai mare pe care-l văzuse vreodată!

– Regret, domnule director, zise funcționarul, nu pot trimite la incinerat un asemenea “organ”. După părerea mea așa ceva trebuie păstrat pentru posteritate. Spunând asta, funcționarul tăie “organul”, îl puse în valijoara lui și plecă acasă.

Prima persoană căreia i-a arătat ”podoaba” a fost soția lui:

– Hai să vezi ceva și să nu-ți vină să crezi, îi spuse și deschise valijoara.

– Dumnezeule!! – strigă ea. A murit Jean!!

Capitolul 3

O pereche trecută de prima tinerețe, care avea două fete frumoase adolescente, s-a hotărât să mai încerce o dată să aibă un băiat, așa cum își doriseră din totdeauna. După multe încercări, soția rămase însărcinată și după nouă luni născu un băiat sănătos. Fericitul tată alergă la maternitate să-și cunoască noua progenitură, dar se îngrozi: era cel mai urât bebeluș pe care îl văzuse în viața lui. Fugi spre salonul unde lehuza se odihnea și îi declară că e imposibil ca el să fie tatăl acelui copil:

– Uită-te și tu la cele două fete frumoase pe care le-am făcut înainte! Cum e posibil să se nască o asemenea urâciune?!

Apoi, privind-o cu neîncredere, o întrebă:

– Nu cumva m-ai înșelat?

Femeia surâse dulce și îi răspunse:

– De data asta nu, dragul meu!

Capitolul 4

O femeie era în pat cu amantul ei, când auzi că soțul ei deschide ușa de la intrare.

– Repede, îi spuse bărbatului de lângă ea, rămâi în picioare în colț.

Apoi îl unse cu ulei pe tot corpul și îl pudră cu talc.

– Nu te miști până nu-ți spun eu, îi șopti. Simulează ca ești o statuie.

– Ce-i asta, dragă? – o întrebă soțul, intrând în cameră.

– Ah, este o statuie – răspunse ea. Ioneștii au cumpărat una pentru dormitorul lor și mi-a plăcut atât de mult, încât am cumpărat și eu una și pentru noi.

Pe la două noaptea soțul coborî din pat, se duse la bucătărie și se întoarse cu un sandvici și un pahar de lapte.

– Ia, îi zise ”statuii”, mănâncă și tu ceva. Eu am stat în picioare ca un idiot două zile în casa Ioneștilor și nimeni nu mi-a dat nici măcar un pahar cu apă…

Epilog

Bineînțeles, cele patru doamne sunt bineînțeles israeliene, frecventează același club de fitness, se cunosc între ele și deseori stau la taifas, la o cafea și o băutură răcoritoare, dar fără zahăr, după atâta efort. Și ca orice grup de femei care se cunosc de ani de zile, nu prea au secrete între ele.

Duminică seara, după două ore de activitate la toate aparatele posibile și o bună doză de transpirație, se stă la cafea și se discută ultimele ”evenimente”. Sara, o blondă (la origine brunetă):

– Pe mine ”el” nu mă minte! I-am interzis să mai joace golf. Acum doi ani și-a fracturat o gleznă când a călcat într-o gropiță și de atunci n-a mai trecut pe acolo… Doar că săptămâna trecută l-am prins cu talpa tenișilor plină cu iarbă și l-am pedepsit: nu mai facem amor timp de lună! Să se învețe minte. Dacă nu mai poate lucra, cum se poate trăi dintr-o pensie ca a lui?!

– Și tu ce mai faci? Îl mai ai pe tipul ăla care, cică, vine să-ți repare țevăria de la stropitul grădinii?

Rivka, în vârstă de aproape 50 ani, cam plinuță, dar ei îi place așa:

– Bărbatul meu de la o vreme nu prea înțelege ce se întâmplă în jurul lui… Ieri a venit acasă cu un penis în valiză, luat când îmbălsăma un cadavru. Mi l-a arătat și când am strigat că a murit Jean, ce crezi că mi-a răspuns? Cică nu-l chema Jean, ci Jean-Pierre. Și dacă nu-l cred, îmi aduce o copie după certificatul de deces. Uite cum se dovedește că m-am măritat cu un geniu!

Miri, cea mai sportivă dintre toate, lucrează la o mare companie farmaceutică și se crede jumătate doctor:

– Eu cred că așa începe Alzheimer. Credeți că la mine e mai bine? Acuma mi-am amintit că imediat după nașterea lui Adi, fiul nostru, bărbatu-meu l-a văzut la spital și mi-a spus că e prea urât să fie al lui, când cele două fetițe sunt atât de frumoase, și m-a întrebat dacă nu cumva l-am înșelat. Și când i-am spus că de data asta nu, cum credeți că a reacționat?! A zis: „Slavă Domnului!!!”

Ruth, a patra și cea mai tânără, cu un trecut erotic demn de semnalat:

– Spuneți-mi voi ce e mai rău: un bărbat pe cale de demență, sau unul prostălău de la bun început? Acum câteva zile a fost la mine Nathan, știți voi cine, și tocmai terminasem când am auzit cheia în ușă. Atunci l-am uns la repezeală cu ulei și l-am pudrat cu talc și lui bărbatu-meu i-am spus că e o statuie cumpărată de dimineață la piață, pe un preț de nimic. Ca răspuns el m-a întrebat dacă i-am cumpărat brânza aia de 5%, s-a dus în bucătărie să mănânce și apoi imediat la culcare.

După plecarea doamnelor, un barman îi spune celuilalt:

– Cum facem rost de numerele lor de telefon??

P.S. Cum să-i mulțumesc persoanei în cauză pentru text și ideea epilogului? Doar gândindu-mă cu plăcere la ”provocare”.

Gabriel Ben Meron