Au conștientizat cetățenii germani cuvintele înscrise pe zid?

Zilele trecute, peste 1,4 milioane de germani din marile orașe ale țării au participat la demonstrații de masă împotriva partidului Alternativa pentru Germania, formațiune de extremă dreaptă, populistă și antieuropeană. Această trezire a conștiinței – ”E cam târziu, am așteptat prea mult, ne-am complăcut în indiferență”, a declarat un participant – a fost declanșată de informația potrivit căreia în noiembrie anul trecut reprezentanți ai partidului au participat la o reuniune secretă a unor organizații de extremă dreaptă la Potsdam în care ar fi dezbătut un plan cu privire la relocarea imigranților (remigrație), respectiv expulzarea lor. Nu era vorba de imigranți ilegali, ci expulzări pe criterii etnice, inclusiv ale celor care aveau de-acum cetățenie germană.

Dar situația din Germania depășește această problemă, ea este mult mai complexă și întrebarea care se pune este dacă cetățenii germani au știut să interpreteze „cuvintele înscrise pe zid” : mene, tekel, fares – care îi avertizau pe babilonieni de iminența dispariției lor.

La demonstrațiile din Berlin, alături de manifestanți s-au aflat reprezentanți ai cabinetului, ai marilor partide democratice, inclusiv cancelarul Olaf Scholz (social-democrat), ministrul de externe Annalena Baerbock (Verzii) și ministrul de interne Nancy Faeser (social-democrat). Cancelarul a lansat un apel populației, cerând să ia poziție cu toții ”pentru coeziune, toleranță, pentru Germania noastră democratică”. Nancy Faeser a atras atenția asupra simbolisticii reuniunii extremei drepte, la un hotel din Potsdam, în apropierea căruia, la 20 ianuarie 1942, exact cu 82 de ani în urmă, naziștii au pus la punct ”soluția finală a chestiunii evreiești” și au discutat uciderea sistematică a milioane de evrei din Europa. ”Vrând-nevrând îți evocă amintirea teribilei conferințe de la Wannsee”, a declarat ministrul de interne la un post de radio.

Reacția cetățenilor din Germania are loc în condițiile în care, potrivit sondajelor, Alternativa pentru Germania se găsește pe locul doi în rândul partidelor politice, depășindu-i pe social-democrați și pe Verzi. În multe landuri, precum și la Berlin, partidul a obținut succese remarcabile la alegeri, iar eventualitatea repetării acestora la alegerile din cadrul Parlamentului European trezește fiori cu gândul la viitor, de aici acest răspuns viguros al populației.

Cauzele succeselor Alternativei pentru Germania sunt multiple. După cel de-al Doilea Război Mondial, Germania a făcut eforturi uriașe pentru a-și depăși trecutul nazist și a crea un stat democratic, pentru ca noile generații să se integreze într-o Europă democratică. Unificarea Germaniei ar fi trebuit să impună acest spirit și în landurile din est, unde nu s-au aplicat niciodată măsurile de denazificare și Germania de Est nu și-a recunoscut vina pentru crimele din război. După unificare, diferența de nivel de trai care, cu toate eforturile materiale ale statului, nu s-a putut echilibra nici până astăzi, plus elementul psihologic al unui dispreț al Vestului față de cetățenii din estul Germaniei au determinat menținerea unui conservatorism și paseism, teren prielnic pentru partidele naționalist-populiste. Aceasta explică succesul Alternativei în landurile din est.

Cum crizele din ultimele decenii – cea din 2008, pandemia, războiul din Ucraina cu consecințe economice dramatice, războaiele din Orientul Mijlociu, imigrarea în masă, Germania deschizându-și porțile pentru imigranți, au afectat și nivelul de trai al landurilor din vest şi nu este de mirare că Alternativa a câștigat popularitate și aici, astăzi ajungând la o cotă de popularitate de 23 la sută pe plan naţional.

Cei care susțin acest partid împărtășesc opiniile membrilor altor formațiuni populiste, antieuropene, condamnă războiul din Ucraina și doresc o reapropiere de Rusia. Nu este vorba de vreo simpatie ideologică, ci de faptul că mulți cetățeni germani nu uită că gazul rusesc ieftin a contribuit la menținerea unui nivel de trai decent pe care, odată cu începerea războiului din Ucraina, l-au pierdut.

Germania nu mai este motorul Europei, guvernul este obligat să ia măsuri economice dure la care populația implicată reacționează – vezi demonstrația fermierilor. Toate aceste elemente dau apă la moara Alternativei pentru Germania. Există în Bundestag o dezbatere privind interzicerea Alternativei, dar se pare că, potrivit Constituției germane, este dificilă aplicarea unei astfel de măsuri.

Reacția dură a cetățenilor germani la vestea planurilor secrete ale extremiștilor Alternativei este totuși dătătoare de speranță. Credeam că noile generații din Germania, majoritatea populaţiei ţării, nu-şi doreşte un sistem politic inspirat din trecutul care părea îngropat odată pentru totdeauna, dar din păcate nu este așa. Salvarea vine din conștientizarea pericolului pe care, în al 12-lea ceas, germanii l-au înțeles: descifrarea corectă a avertismentului înscris pe zid.

Eva Galambos

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

9 Comments

  • Monica+Ghet commented on January 27, 2024 Reply

    Chestiunea e amețitor de complexă și nu e loc și cadru aici să poată fi dezvoltată. Un lucru e sigur: adormirea în confortul oferit de democrații a adormit vigoarea rațiunii treze. Apoi, dilema: n-ai imigranți, n-ai forță de muncă la ”șmotru”. Dar s-a exagerat. Iar a doua generație ”de aiurea” refuză orice integrare, ergo: mare pericol.

  • klein ivan commented on January 25, 2024 Reply

    Doamna Andrea Ghiţă. Nu m-am “șifonat”. Am citit cu atenție articolul. M-am referit la miezul problemei – modul cum e acceptată/încurajată imigrația legală/ilegală. Din ceeace am perceput de-a lungul anilor , la fața locului în altă țară democrată (SUA) , apreciez că o imigrație la o scară exagerată va duce țara la dezastru . Tot pe baza experienței proprii pot afirma că s-a acordat cetățenie americană extrem de ușor , multe persoane fiind mai degrabă interesate să-și aducă familia decît să se integreze într-o societate în care se propovăduia cu asiduitate multiculturalismul ce practic a însemnat o divizare în comunități distincte . În ceeace privește partidul “advers” , bănuesc că locuind în Germania n-aș vota pentru el pentru multe motive dar nu pentrucă s-a zis că ar fi zis ….. K.I.

  • Andrea Ghiţă commented on January 25, 2024 Reply

    În aceste condiţii e cu atât mai de apreciat ceea ce scria Peter Kleine, primarul general al oraşului Weimar, pe pagina sa oficială de Facebook, în 23 ianuarie 2023

    We must not allow extreme right-wing forces to deny, distort or rewrite history. Because it reminds us especially in Weimar of how terrible the consequences of hate and intolerance are – the fight against anti-Semitism, racism and for openness to the world is an ongoing task, because only in this way we can build together a Thuringia, in which human rights, the values of democracy and freedom democratic basic order should be respected.

    • Andrea Ghiţă commented on January 25, 2024 Reply

      Acelaşi primar Peter Kleine care anul trecut (2023) conferea Cetăţenia de Onoare a oraşului Weimar, lui Vasile Nuszbaum (1929-2023) supravieţuitor al Holocaustului şi autor în Baabel.

      • Tiberiu Ezri commented on January 25, 2024 Reply

        Marea greșeală a europenilor occidentali a fost că nu au făcut nicio diferenţă între imigranţii politici şi cei economici, cei care nu erau supuși persecuţiilor sau atrocităților din țara lor de baștină, ci voiau să trăiască mai bine. Și fiind de tradiții și cultură complet diferite de cea europeană, contradicțiile au apărut în mod inevitabil. Desigur, politica de generalizare a problemei de către partidele de extremă dreaptă este condamnabilă. În schimb pedepsirea celor care încurajează actele teroriste și subversive împotriva civilizației europene, trebuie să se materializeze, inclusiv prin expulzarea lor înapoi în țara de baștină, uneori cu întreaga lor familie dacă și ei sunt implicați în aceste acte.

  • Veronica Rozenberg commented on January 25, 2024 Reply

    Astazi spun din pacate, Germania nu numai ca a oferit locuri de munca populatiei musulmane din Turcia si aceasta inca de zeci de ani, o populatie care in majoritate s-a integrat, desi e posibil ca si aceasta integrare e aparenta. Dupa 2014, cand valul de imigranti prin tarile Europei s-a marit considerabil mi-am pus problema cum se va “descurca” Merkel si tara ei cu atitudinea umanista in principiu de a accepta inca atatia refugiati musulmani, de aceasta data nu turci ci proveniti din felurite state asiatice si africane. Va exista o evidenta clara a fiecaruia intrat in tara, ca sa poata sa fie localizat in cazul unor revolte si manifestari de tipul celor care incepusera deja sa se arte in Franta? Trebuie sa recunosc ca nu am urmarit niciodata ceea ce se intampla, am ascultat doar convorbiri la paneluri europene din vremea respectiva.
    Am apreciat intr-un fel atitudinea luata de Germania in acei ani. In urma actelor de agresiune impotriva Israelului din ultimele luni, si nu numai, incep sa-mi schimb gandurile, practic ele evolueaza intr-o directie nedefinita.
    Ar fi desigur inacceptabila eliminarea cetatenilor Germaniei de etnii diferite. Dar faptul ca lumea “civilizata” aluneca spre dreapta aprinde o faclie rosie in fata unei populatii care s-ar defini ca pacifista, intelegatoare, dornica de globalizare pozitiva si integrare. Se pare ca aceste idealuri raman inca pe linia unui orizont indepartat.

  • Hava Oren commented on January 25, 2024 Reply

    Pot să vorbesc numai în numele meu…

    Am fost de multe ori în Germania, am cunoscut mulți germani, cea mai bună și mai veche prietenă a mea e germană. Germania pe care am cunoscut-o eu mi-a fost întotdeauna foarte simpatică, chiar dacă eram conștientă că există și forțe oculte care amenință din culise.

    În ultimii ani imigrația fără limită le-a dat apă la moară, Germania de astăzi nu mai e cea pe care am cunoscut-o eu. Sper că mai există destui oameni de bine care să țină amenințarea în frâu, dar sunt pesimistă. Și, de fapt, nu e vorba numai de Germania, ci de întreaga lume „civilizată”.

  • klein ivan commented on January 25, 2024 Reply

    “La demonstrațiile din Berlin, alături de manifestanți s-au aflat reprezentanți ai cabinetului, ai marilor partide democratice….” – Aceștia au luat foarte ușor decizia de a demonstra deoarece demonstrația era împotriva unui partid advers . Important de știut este dacă au acționat pentru o imigrare legală rezonabilă . Nota bene – anul trecut , raportul născuți în SUA / imigranți intrați ilegal a fost 2/3 . K.I.

    • Andrea Ghiţă commented on January 25, 2024 Reply

      Citind articolul cu atenţie se poate înţelege că “partidul advers” intenţiona să expulzeze persoanele care AVEAU DEJA CETĂŢENIA.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *