Cred că nu mai sunt mulți care își amintesc de I. Ludo și deoarece eu l-am cunoscut, încerc să-l prezint ca om și ca scriitor. Bineînțeles că l-am cunoscut ca soția lui Israil Bercovici, deoarece prietenii lui, cum am mai spus, au devenit și prietenii mei. Când a venit pentru prima dată la noi, știam că e scriitor și chiar cred că citisem una din cărțile sale.

Iată în câteva cuvinte ce scrie în Wikipedia despre I. Ludo: (De fapt acesta este un pseudonim artistic, numele lui real fiind Isac Iacovitz Ludo.) S-a născut la Iași în 1894 și a decedat la București în 1973. A fost publicist și scriitor român de etnie evreiască. A fost laureat al Premiului de Stat în 1953. A debutat ca jurnalist în 1913 tipărind o revistă proprie cu titlul Absolutis. A desfășurat o intensă activitate publicistică la diferite ziare și reviste; a fost corector la ziarele ieșene Opinia și Iașul și apoi redactor la diferite publicații din țară. În perioada interbelică a fost activ în cercurile literare de stânga, demascând regimul hitlerist și politica statelor fasciste. Între 1929-1940 a fost directorul revistei Adam la care au colaborat Tudor Arghezi, Gala Galaction, Camil Petrescu, Eugen Lovinescu, Fundoianu, Aderca și alți scriitori renumiți.

Ca scriitor, Ludo a cultivat în special efectul comic. George Călinescu consideră că I. Ludo a scris cele mai valoroase cărți în perioada interbelică, în timp ce Mihail Sebastian, cu intenții răutăcioase, l-a numit „un Tănase al uliței”. Ovid Crohmălniceanu afirmă că mai drept ar fi să i se recunoască lui Ludo descendența din Șalom Aleihem.

Majoritatea cărților sale au fost publicate în climatul politic al anilor 1950 – 1960, romane cu minimum de ficțiune în care își putea exercita sarcasmul asupra evenimentelor politice din trecutul recent. Ludo a adoptat o atitudinea ostilă și față de mișcarea națională evreiască, față de sionismul pe care îl simpatizase în tinerețe, ceea ce l-a îndepărtat de unii cititori evrei. Nici Premiul de Stat, care i s-a acordat în 1953, nu l-a apropiat de cititorii evrei. Rabinul Alexandru Șafran l-a criticat vehement, numindu-l „un antisemit evreu”, pentru că Ludo i-a criticat și pe evrei.

Nu e cazul să dau titlurile numeroaselor cărți scrise de Ludo. Nu le-am citit pe toate, dar cele mai multe mi-au plăcut și cred că și acum ar fi interesante pentru cine nu le cunoaște. Din cele scrise de el în perioada interbelică am citit: Doi mari poeți: Heinrich Heine și A. C. Cuza și Domnișoara Africa, iar dintre cărțile scrise după război Domnul general guvernează și Războiul lui Tănase Cireș.

Ce m-a determinat să aleg acest subiect? Locuința mea e foarte aproape de piața Iancului și cu toate că nu prea ies din casă, recent am revăzut casa în care locuia Ludo când l-am cunoscut și am fost pentru prima dată în vizită la el, bineînțeles împreună cu soțul meu. Am cunoscut-o și pe doamna Ludo, mai târziu și pe fiica lor, Ada, o ziaristă bună. Era cam prin anii 60. Acum casa e aproape dărâmată. Ludo s-a mutat ulterior într-un apartament lângă Sala Palatului. Și peste casa lui Ludo din strada Avrig se vede că a trecut timpul, așa cum a trecut peste cărțile pe care le-a scris. Cine și le mai amintește? Nici măcar titlurile nu mai sunt cunoscute, de fapt chiar și numele lui este aproape uitat în ziua de astăzi.

A fost un om interesant, cult și foarte talentat. A scris foarte mult și cu mare ușurință. De fapt îi dicta secretarei sale textele. Nu a fost un „om bun”, dar acest lucru nu-i scade cu nimic valoarea de scriitor foarte citit în epocă. Nici măcar nu a fost un soț bun. Dar a fost un tată exemplar și fiica lui a avut multe de învățat de la el. Vizitele lui Ludo la noi erau o desfătare. Discuțiile interesante mi-au oferit prilejul să intru într-o altă lume, lumea scriitorilor, pe care nu o cunoșteam.

Și totuși, deși adesea recitesc cu plăcere cărți care mi-au plăcut, pe cele scrise de Ludo nu le-am recitit. Timpul cărților lui a trecut și nu cred că vor mai avea asupra mea același efect ca odinioară. Ar trebui să încerc, să aleg unele dintre ele ca să văd cum îmi par acum.

L-am văzut pe Ludo îmbătrânind, l-am văzut și atunci când era bolnav. A suportat foarte greu boala și nu a dorit să fie văzut ca un om neputincios. A murit discret și foarte puțină lume l-a însoțit pe ultimul drum. Și totuși I. Ludo merită să fie cunoscut ca scriitor și de generația actuală.

Mirjam Bercovici

București, 11-03-2024