Număr vizualizări 22 ori
În lumea nebună în care trăim, amenințați de un atac iminent al Iranului, ne-am petrecut sâmbăta într-o oază de liniște, mai exact în satul Neve Șalom / Wahat as-Salaam / Oasis of Peace. El a mai fost pomenit în paginile revistei Baabel, https://baabel.ro/2021/06/cosmarul/, dar aș mai avea multe de adăugat, atât de multe, încât nici nu știu cu ce să încep, poate cu norocul nostru de a prinde o minunată zi de primăvară, cu cer senin, flori și ciripit de păsărele.
Satul este așezat pe culmea unui deal, chiar la începutul urcușului spre Ierusalim. De jos nu se văd blocuri înșirate ordonat, ci case aruncate parcă la întâmplare, ca în satele arabe – și tocmai aici îi stă farmecul: nimic nu e standardizat, fiecare și-a făcut casa pe gustul lui, după nevoile lui și… după buget, și totul într-un noian de verdeață. Pe dealul alăturat se află mănăstirea Latrun; sunetul îndepărtat al clopotelor bisericii m-a readus pentru o clipă pe pământurile copilăriei… (De altfel, terenul pe care s-a construit satul a fost donat de mănăstirea Latrun.)
Vedere generală a satului
Experimentul a început în anii 1970, la inițiativa lui Bruno Hussar (1911 – 1996), un evreu convertit la catolicism – era parcă predestinat, un supraviețuitor al Holocaustului, un om care a cunoscut suferința și s-a aflat la răscrucea dintre două identități. Ideea lui era de a dovedi că se poate și altfel, fără violență, că evrei și arabi pot trăi în bună vecinătate.
În zilele noastre satul are în jur de 300 de locuitori, cam jumătate arabi și jumătate evrei, plus încă o dată atâția pe o listă de așteptare, în speranța că se va elibera vreun loc… Majoritatea fac naveta, pentru că satul oferă doar puține locuri de muncă: un hotel, o cafenea (plină de pisici), școala, dispensarul și, la raison d’être a întregului proiect, Școala Păcii, unde se organizează întâlniri la care se promovează dialogul între grupuri de tineri evrei și arabi, se pregătesc cadre care să modereze asemenea întâlniri, se fac cursuri de perfecționare pentru învățători și profesori.
Cu timpul a avut loc o apropiere între locuitorii de origini diferite, dar asta nu înseamnă că ei nu-și păstrează identitatea etnică, culturală și religioasă. Despre căsnicii mixte între arabi și evrei nu am auzit. Satul are o „casă a tăcerii”, o clădire deosebită, rotundă, fără nicio decorație, ca un iglu, doar cu o fereastră uriașă îndreptată spre peisajul încântător, peste întreaga Vale Ayalon. Fiecare poate veni să se roage în liniște, să mediteze, să se reculeagă. Tot acolo au loc și serviciile religioase: vineri pentru musulmani, sâmbătă pentru evrei și duminică pentru creștini; în alte zile vin și grupuri care fac împreună yoga, meditație transcendentală…
„Casa tăcerii”
Vedere spre Valea Ayalon. Pe dealul din față se află mănăstirea Latrun
Nu înseamnă că armonia e perfectă, doar locuitorii sunt și ei oameni. Dar dacă izbucnește o neînțelegere, ea este rezolvată în mod democratic: toți locuitorii adulți sunt convocați la ședință, subiectul este discutat și supus la vot.
Impresia mea este că dintre toți locuitorii satului, cei mai fericiți sunt copiii. Ei cresc împreună și sunt prieteni din start. Dacă printre evreii adulți, nivelul limbii arabe mai lasă uneori de dorit, copiii sunt cu toții bilingvi. Școala are un program de studii deosebit: fiecare clasă are două învățătoare, una evreică și una arabă, unele materii sunt predate într-o limbă, altele în cealaltă. M-am bucurat să aflu că școala acceptă și copii din satele din jur – nici lor n-o să le strice…
Situația se complică atunci când copiii cresc și trec la liceu. E adevărat, există rețeaua Yad beyad (Mână în mână) care are câteva licee bilingve, unul din ele la Ierusalim, dar ele nu sunt lipsite de probleme, iar restul școlilor sunt, de fapt, segregate. Universitățile israeliene sunt deschise arabilor, chiar îi încurajează să studieze, dar apar și alte greutăți, de exemplu nu e ușor pentru un arab să închirieze o locuință într-un oraș evreiesc. Din câte am înțeles, idealul pentru copiii localnici este să se întoarcă în sat. Din păcate terenul care le stă la dispoziție este limitat, blocuri nu vor, așa încât fiecare familie a primit încă un loc de casă pentru generația tânără și cine nu are loc… să se descurce cum poate. Mulți se stabilesc în așezările mixte: Haifa, Jaffa, Lod, Akko…
Multe din aceste informații se află pe internet, dar unele le am direct „de la sursă”, pentru că avem cunoștințe printre locuitorii satului: Lili Manaa a absolvit biologia și a fost ani de zile laboranta soțului meu, astfel încât nu e prima oară că venim în vizită la Neve Șalom. De altfel, și ea ne-a vizitat la Ierusalim. Soțul ei, Adnan, e farmacist (și mare bucătar – o dată ne-a pregătit o mâncare din plante sălbatice, bucate tradiționale ale arabilor locali). Dar cum Adnan e musulman, iar Lili e creștină ortodoxă, nu și-au prea găsit locul în altă parte și așa au ajuns la Neve Șalom. (Lili povestește, plină de mândrie, că familia ei nu a fost creștinată de vreun misionar din secolul al XIX-lea, ci și-a păstrat credința încă dinainte de apariția islamului, din epoca bizantină.) Am făcut cu ea o plimbare prin sat, am stat de vorbă, ne-am simțit foarte bine împreună. Ea mi-a recomandat un podcast făcut recent de BBC, unde vorbește fiul ei cel mai mic, Ramez. https://www.bbc.com/audio/play/p0n1vv6t Și pe el l-am întâlnit. Are 26 de ani, a absolvit informatica la Tel Aviv și acum caută de lucru – cu recenta dezvoltare a inteligenței artificiale, problema a devenit destul de spinoasă, dar sper să găsească ceva satisfăcător. Oricum, nu e șomer. Un alt fiu are casă în sat, un al treilea lucrează deocamdată în Cipru, dar vrea să se întoarcă…
Lili în părculețul satului
Și, în concluzie, trebuie să pun aceeași întrebare pe care am pus-o în legătură cu experimentul Birobidjan https://baabel.ro/2025/10/ce-ar-fi-fost-daca-2-birobidjan/: Oare încercarea a reușit? Întrebarea e foarte grea. Mulți vor spune că este o utopie, o naivitate, că este un strop de liniște într-un ocean de ură și că experimentul a rămas unul singur, o excepție. Dar eu nu l-aș respinge cu atâta ușurință. În primul rând, satul există de vreo jumătate de secol și toată lumea e mulțumită, cerea de a fi admis depășește cu mult oferta. Întâlnirile și discuțiile dintre evrei și arabi promovează înțelegerea și cred că în acest domeniu fiecare contribuție contează. Și, mai ales, experimentul a dovedit fără o umbră de îndoială că o conviețuire pașnică este posibilă!
Bibliografie:
Sursa imaginilor:
https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Neve-Shalom-2013.jpg MathKnight, CC BY-SA 3.0 <https://creativecommons.org/licenses/by-sa/3.0>, via Wikimedia Commons
3. Photo credit: Lili Manaa
1, 4, 5. Photo credit: Hava Oren
