Număr vizualizări 9 ori

După o călătorie de neuitat, o expediție spirituală și nu numai, întreprinsă anul trecut în Nepal, iată că mi-am văzut un alt vis împlinit: să ajung în Bhutan, să calc pe pământul acesta unic, locuit de oameni deosebiți pe care să încerc să-i cunosc, să le intuiesc dinamica vieții, să-i admir încercând să înțeleg semnificația fericirii așa cum o simt și cum o înțeleg ei, care au și un minister care se ocupă de acest aspect al vieții (incredibil, nu-i așa?).

Fericirea după care alergăm toată viața, pe care o căutăm în noi și în afara noastră, cu o abordare și un dinamism determinate de acumulările individuale, de educație și cunoaștere, este total diferită de experiența mea trăită în Bhutan. În această țară mică, străbătută de lanțul copleșitor al munților Himalaia, împânzită de râuri, păduri și peisaje care îți taie respirația, am întâlnit doar oameni care emană liniște, împăcare, empatie și un extraordinar simț al loialității colective. Bhutan este singura țară care măsoară progresul nu doar prin economie, ci și prin Gross National Happiness (Fericirea Națională Brută).

Peste jumătate din populație se ocupă de agricultură pe terase, din cauza reliefului muntos. Peisajele cu terase colorate și cu agricultori harnici în plină activitate sunt demne de penelul marilor pictori.

Sub influența budismului tibetan, populația Bhutanului manifestă un mare respect pentru natură, pentru animale, punând accentul pe compasiunea față de toate ființele vii. Bhutanul este cea mai ecologică țară, ea protejează pădurile, asigură energie naturală generată mai ales de hidrocentrale, promovează agricultura organică, respectă biodiversitatea, totul susținut prin legi stricte și întreținut de religie și cultură. Conștienți de valoarea acestui mod de a gândi și simți, ei trăiesc într-un fel de oază închisă, chiar dacă nu total izolată, principala sursă de venit în Bhutan fiind totuși turismul. Străinii nu se pot stabili în această țară, iar turiștii sunt foarte atent verificați înainte de-a li se acorda viza de intrare.

Deși căsătoriile mixte sunt legale în Bhutan, bhutanezul poate pierde unele beneficii, iar cetățeanul străin este supus ani de zile unor verificări stricte pentru a-și dovedi capacitatea de a se integra cultural și religios.

La oamenii cu care am venit în contact m-a impresionat în mod deosebit modul sincer și entuziast în care își exprimă respectul, încrederea și admirația pentru cuplul regal. Atitudinea lor este justificată de modul altruist în care regele și regina își tratează cetățenii: vizitează sate și se implică direct cu ajutoare substanțiale în situații de criză. Regele a decis voluntar să renunțe la puterea absolută, un gest fără precedent.

În timpul zborului de la Kathmandu, am admirat înfiorați vârful Everest, o experiență de neuitat. Avionul a aterizat la Aeroportul Internațional din Paro, un oraș mic, poarta de intrare în Bhutan. Totul era liniștit, luminos, oarecum în miniatură, serviciile cu publicul calme, lente, fără nervozitate sau stres. Munții care străjuiau aeroportul cu același calm, ne copleșeau cu măreția lor. Așa a început marea noastră „aventură” bhutaneză.

Lângă Paro se găsește Rinpung Dzong (Fortăreața Mormanului de Bijuterii), o clădire tradițională uriașă, remarcabilă din punct de vedere estetic și arhitectural, o mânăstire budistă fortificată, un complex atât religios cât și administrativ. Denumirea este simbolică, ea se referă la bogății spirituale precum înțelepciunea, învățăturile budiste și meritele religioase. A fost construită în secolul al XVII-lea de către Ngawang Namgyal, întemeietorul statului bhutanez.

La toate clădirile, indiferent de statutul lor, am remarcat ferestre foarte frumos sculptate în lemn, unitare ca stil, dar variate ca forme decorative și culori. Multe clădiri aveau și picturi simbolizând floarea de lotus, animale sau ochii spirituali. Toate clădirile trebuie să respecte stilul tradițional, la fel cum costumele tradiționale sunt obligatorii în instituții publice, în școli și la orice festival sau ceremonie tradițională.

La 11.5 km de Paro, după un urcuș anevoios de vreo trei ore pe cărări de munte, ajungi la celebra mânăstire Taktsang (Cuibul Tigrului), construită în 1692, a cărei imagine apare cel mai frecvent în broșurile turistice – un adevărat simbol al Bhutanului. Conform legendei, soția marelui Guru Padmasambhava s-a transformat în tigroaică și l-a purtat în zbor până pe vârful acestui munte sacru ca să înalțe acest lăcaș pentru învingerea spiritelor rele din munți întru cinstirea budismului. Peisajul care se arată de aici este copleșitor.

Încă de anul trecut, în călătoria mea în Nepal, voiam să vizitez o mânăstire budistă de femei și acum dorința mi-a fost împlinită. După o drumeție prin pădure, am ajuns la Neyphug Nunnery, lângă Paro, unde am cunoscut viața monahală a femeilor, autentică și liniștită. Am stat de vorbă cu două femei foarte tinere și frumoase care ne-au împărtășit câte ceva din viața lor închinată rugăciunilor, învățăturii și meditațiilor.

Drumul din Paro până în Bumthang, în regiunea Jakarului, prin lanțul muntos al Himalaiei, a fost de un pitoresc emoționant. Am trecut prin pasul Dotchula unde, la o altitudine de 3100 m, se află Druk Wangyal, adică cele 108 stupe albe, o apariție tulburătoare, ca o pânză subțire de mătase prin ceața de munte.

Tot pe acest drum de munte am admirat Phobjikha, precum și trecătoarea Pele-La, una din cele mai cunoscute trecători montane din Buthan, care leagă partea vestică a țării de regiunea centrală. Se află la o altitudine de 3300 m și oferă peisaje unice datorită pădurilor, munților, dar și a stegulețelor de rugăciune tibetane răspândite pe alocuri.

Phobjikha este o vale glaciară largă, cunoscută pentru natura ei nealterată – pajiști, câmpii întinse și liniște. Este o rezervație naturală încărcată de sfințenie, dominată de Mânăstirea Gangtey, construită în 1613, situată pe un deal cu o vedere spectaculoasă asupra văii. Este o construcție tradițională ,cu ferestre și balcoane din lemn sculptate, cu acoperișuri în trepte vopsite în roșu și auriu. Interiorul este foarte bogat decorat cu picturi murale ale divinităților și simbolurilor budiste.

La Bumthang am participat la unul din cele mai faimoase, mai vechi și mai fascinante festivaluri (Jambay Lhakhang) din Bhutan. Festivalul onorează fondarea templului și pe Guru Rinpoche, cel care a răspândit budismul tibetan. fost o experiență unică. Participanții la acest eveniment, o mare de oameni, adulți și copii de toate vârstele, creează un tablou impresionant prin costumele lor tradiționale. După credința localnicilor, festivalul aduce binecuvântări și protecție și simbolizează puritatea spirituală și iluminarea. Creează o atmosferă autentică, păstrând tradiții budiste vechi de peste 1000 de ani. Dansatori cu măști, reprezentând zei și spirite, simbolizează lupta dintre bine și rău. Am fost surprinși de dansul călugărilor mascați goi, organizat noaptea. La început mi s-a părut vulgar și inoportun, dar după explicațiile ghidului local, am înțeles simbolica lipsei hainelor: renunțarea la ego, eliberarea de atașamente materiale, starea de sinceritate totală, renunțarea la complexe și la rușine. După ce m-am eliberat de ideile preconcepute, am văzut acest spectacol cu alți ochi, a fost o experiență revelatoare.

Punakha este capitala tradițională a Bhutanului, acum capitala de iarnă. În anotimpul rece, familia regală și o parte din administrație se mută aici. A fost unicul centru administrativ și capitală până în 1955, când aceasta a fost mutată la Thimpu. Aici se află Punakha Dzong, (Palatul marii fericiri și beatitudini), cea mai renumită mănăstire fortăreață din Bhutan, o clădire magnifică, construită în 1637-38. Aici se păstrează relicve sfinte ale budismului tibetan, aici se încoronează toți regii și este și un centru important de studii.

Tot aici am vizitat Templul Chimi Lhakhang (Nebunul Divin). Mânăstirea care datează din secolul al XV-lea este dedicată fertilității. Ea proslăvește falusul care, conform credinței bhutaneze alungă demonii și transformă energia sexuală în energie spirituală.

Un alt aspect impresionant a fost mulțimea de stegulețe de rugăciune răspândite în toată țara care flutură în vânt, unele așezate orizontal, legate cu un șnur între doi stâlpi, altele ridicate vertical spre vârful câte unui deal. Aceste steaguri sunt o formă vizibilă de spiritualitate, o împletire între credință și natură, fiecare adiere de vânt fiind un act de binecuvântare. Vântul răspândește rugăciunile în toate direcțiile aducând pace, compasiune, sănătate, armonie. Încurajați de ghid, am agățat și noi, grupul de israelieni, un șnur lung de stegulețe spre culmea unui deal. Chiar dacă avem altă religie, cu toții ne-am recules, am pus mâna pe inimă și am invocat PACEA pentru țărișoara noastră și pentru întreaga lume.

Înainte de plecare am vizitat Thimphu, capitala Bhutanului, centrul politic și administrativ, sediul guvernului și al regelui. Am participat și la Festivalul Păcii, un eveniment cultural și spiritual de mare importanță pentru angajamentul populației bhutaneze la armonie, nonviolență și bunăstare colectivă. Festivalul este o amplă întâlnire spirituală internațională dedicată rugăciunii pentru pace, compasiune și armonie între oameni, unul din cele mai mari evenimente spirituale budiste din ultimii ani, reunind lideri religioși din diferite școli tradiționale pentru a promova pacea într-o lume cu atât de multe conflicte. Mesajul transmis este că pacea începe cu liniștea și bunătatea din interiorul fiecăruia.

Am intrat și noi într-un stadion uriaș care găzduia zeci de mii de oameni de toate vârstele, de la copii mici până la bătrâni, în costume tradiționale, veniți din toate colțurile Bhutanului. Priveliștea pitorească se datora nu numai costumelor multicolore, ci și a mulțimii de umbrele roșii, portocalii, galbene care îi apărau pe oameni de razele fierbinți ale soarelui. Impactul spiritual a fost foarte puternic. S-au făcut rugăciuni colective, ceremonii budiste și s-au recitat mantre pentru pace și compasiune. Am simțit o energie benefică și o înălțare sufletească unice. Peste o sută de lideri budiști de pretutindeni s-au adunat să se roage pentru Pacea întregii lumi pe care o interpretează ca pe o entitate inseparabilă, pentru toți oamenii, indiferent de rasă și religie. Ce poate fi mai înălțător!?

La o populație de cca 800.000 de oameni, la acest festival participă 40.000 sau chiar 60.000, veniți din toate colțurile țării și chiar din străinătate. Este incredibil că acești oameni care trăiesc într-un climat pașnic, fără dușmani și conflicte majore, se roagă pentru PACEA noastră a tuturor.

Fiind întrebați de unde venim, am fost emoționați că la numele de Israel am fost învăluiți de compasiune și înțelegere.

Pe arena centrală, călugări cu măști simbolice și costume deosebit de elaborate efectuau dansuri sacre. La o tribună, maeștri budiști sosiți din toată lumea ofereau învățături spirituale și inițiai rugăciuni pentru pace – și nu doar pace interioară și colectivă, compasiune și echilibru spiritual, deziderate specifice religiei și filozofiei budiste, ci pacea întregii lumi.

Printre participanți s-a numărat și Thaye Dorje, un mare lider al budismului tibetan, cu reședința actuală la Delhi (India), considerat a 17-a încarnare a lui Gyalwa Karmapa (titlul liderului spiritual al școlii budiste tibetane Karma Kagyu, Karmapa fiind reîncarnarea succesivă a aceluiași maestru spiritual). Prezența sa nu a fost atestată oficial, dar el a venit special pentru această extraordinară întâlnire spirituală dedicată păcii mondiale. Am avut și noi norocul să fim la Thimphu în aceeași zi, iar dânsul, deși avea un program foarte încărcat, a avut bunăvoința să accepte o întâlnire cu grupul nostru tocmai pentru că trăim în Israel și ne confruntăm cu dureroase conflicte și întrebări fără răspuns.

Cuvintele lui pline de înțelepciune au fost un balsam pentru noi toți, care trăim trauma războiului deja de prea mult timp și ne clădim tot mai neîncrezători suportul speranței.

Delia Bodea Jacob

Sursa imaginilor: Delia Bodea Jacob