Frații Rosenthal și „jucăria” lor de lemn

Vara, o mare atracție a parcurilor de distracții este acea structură complicată de metal cu mașinuțe mai mari sau mai mici care urcă pe serpentine, apoi coboară brusc, smulgându-le ocupanților strigăte de emoție. La terminarea „cursei”, adulții sunt palizi, abia pășesc și încă nu le vine să creadă că au ajuns cu bine pe pământ. Copiii, în schimb, par foarte amuzați și ar mai vrea să se dea încă o dată. Aceste locuri se numesc montagne russe în Europa sau roller-coaster în America de Nord. Sigur, ele au o istorie interesantă, dar eu mă voi opri doar asupra celui din Coney Island, New York. Este singurul roller-coaster din lemn care mai funcționează și, de ce să nu recunosc, succesul lui m-a uimit. La începutul secolului XX era normal ca asemenea structuri să fie construite din lemn. Astăzi acest lucru nu mai este permis nicăieri în lume. Renumitul roller-coaster din lemn din Coney Island, New York se numește The Cyclone și povestea lui este o călătorie fascinantă prin epoca de aur a parcurilor de distracții, marcată de rivalități intense, degradare urbană și o salvare miraculoasă.Read more…

Cu cine semeni dumneata?

Trebuie să recunosc că am ajuns la vârsta la care, în plimbările mele zilnice prin Clujul meu, oraşul în care trăiesc de când mă ştiu, întâlnesc tot mai puţini cunoscuţi. Spaţiul e „cotropit” de mulţi tineri grăbiţi (şi gălăgioşi), de familii cu copii frumoşi (şi neastâmpăraţi), de adulţi bine îmbrăcaţi, cu fizionomii străine, dar şi de străini vorbitori de multe limbi cunoscute (şi altele mai puţin cunoscute de mine). Arareori îmi iese în cale o persoană cunoscută. Fie că am fost colegi (la şcoală, la facultate sau unul dintre locurile de muncă) vecini (în cele câteva locuri unde am locuit), cunoştinţe întâmplătoare din vremurile „noastre”, sentimentul e acelaşi: ne bucurăm de faptul că ne revedem şi ne… recunoaştem. De altfel nu e atât de dificil să intuieşti potenţialii cunoscuţi: îndeobşte sunt cărunţi, merg mai agale, au încălţări comode (sketchers sau sneakers), femeile poartă poşeta în bandulieră (să nu le apese umărul). Problema mai dificilă este să-i recunoşti, mai ales dacă nu i-ai văzut de multă vreme sau nu mai arată (aproape… deloc) ca pe timpuri. În aceste momente de dilemă, gândul mă duce către… Iphone-ul meu.Read more…

Europa se topește

Iunie e luna mea preferată pentru vacanțe. Nici nu mai e frig și nici vara nu e complet instalată, aşa că nu e prea cald. Dar anul acesta am dat greș și peste tot pe unde am umblat a fost caniculă. La începutul lunii, la Cluj, „m-am ascuns” la Teatrul Național și am vizionat două spectacole foarte bune: Cartoforii, de NV Gogol și piesa Un altfel de Harap Alb, inspirată de cunoscuta poveste a lui Ion Creangă. Este o satiră a lumii actuale, o poveste tragi-comică despre corupție, intoleranță și dorința de a parveni. La sfârșit Împăratul Roșu este înfrânt și „Clujul, orașul de cinci stele verzi” iese învingător. Încă un motiv pentru care aleg luna iunie sunt festivalurile: Festivalul Internațional de Filme TIFF, Festivalul de jazz, de Operă în Aer Liber. În mai puțin de o lună am fost la două spectacole de operă, la concertul de închidere a stagiunii orchestrei filarmonice Transilvania din Cluj și la un concert de jazz în Parcul Echo, adică pădurea Hoia. Întâlnirile anuale cu colegii de școală, cu cei de la Spitalul de Boli Infecțioase, cu prieteni, mi-au făcut multă plăcere. A fost prima dată când am vizitat Clujul, orașul meu natal cu un ghid. Dacă am învățat ceva nou? Da, chiar foarte mult.Read more…

La Sala Radio, coralul este “noul Cool” – Concertul dedicat Zilei Internaţionale a Copilului

Cum era de aşteptat, în primele zile ale acestui nehotărât iunie, cam cu o oră înaintea concertului dedicat Zilei Internaţionale a Copilului sub genericul Corul de Copii Radio, avându-i ca dirijor pe Răzvan Rădos şi ca pianistă pe Magdalena Faur, strada General Berthelot şi cele din împrejurimi au fost inundate – la propriu – nu doar de buchete de flori, de zumzet ori de voioşia din zâmbet de copil, ci de speranţe, bucuria revederii, strângeri de mâini şi atente priviri de foşti copii (părinţi, bunici, rude…). Afişul îi anunţa şi pe invitaţi: Corul de copii şi tineret “Maestra” – dirijoare Elena Radu, “Corul de Băieţi Radio” – dirijor Liviu Ofiţeru, “Vocea mâinilor “– corul de copii cu deficienţe de auz al Liceului Tehnologic Special nr. 3, dirijoare Marieta Negru şi “Atelierul Şcoala de Cor”. Practic, vorbim despre oameni-instituție la cârma evenimentul care aliniază astfel o constelație de mentori cu viziuni complementare: rigoarea și energia lui Răzvan Rădos, sensibilitatea pianistică a Magdalenei Faur, versatilitatea lui Liviu Ofițeru, expresivitatea modernă a Elenei Radu și devotamentul terapeutic al Marietei Negru. Evident, m-am întrebat unde ar trebui căutate rădăcinile profunde ale acestui eveniment-manifest din 6 iunie, concert care – aşa cum ne-a transmis-o Răzvan Rădos – are ca ţintă înstăpânirea, din acest an, a unei tradiţii la început de iunie. Răspunsul mi-a venit aproape instantaneu: ele nu apar în zbor de nicăieri; sunt rezultatul unei convergențe organice între istoria instituțională a Radiodifuziunii, avangarda pedagogiei muzicale românești și curentele de emancipare socială prin artă. Dacă desfacem firele acestui uriaș nod cultural, identificăm patru rădăcini posibile din care se hrănește unicitatea acestui concert.Read more…

Ţara fericirii

După o călătorie de neuitat, o expediție spirituală și nu numai, întreprinsă anul trecut în Nepal, iată că mi-am văzut un alt vis împlinit: să ajung în Bhutan, să calc pe pământul acesta unic, locuit de oameni deosebiți pe care să încerc să-i cunosc, să le intuiesc dinamica vieții, să-i admir încercând să înțeleg semnificația fericirii așa cum o simt și cum o înțeleg ei, care au și un minister care se ocupă de acest aspect al vieții (incredibil, nu-i așa?). Fericirea după care alergăm toată viața, pe care o căutăm în noi și în afara noastră, cu o abordare și un dinamism determinate de acumulările individuale, de educație și cunoaștere, este total diferită de experiența mea trăită în Bhutan. În această țară mică, străbătută de lanțul copleșitor al munților Himalaia, împânzită de râuri, păduri și peisaje care îți taie respirația, am întâlnit doar oameni care emană liniște, împăcare, empatie și un extraordinar simț al loialității colective. Bhutan este singura țară care măsoară progresul nu doar prin economie, ci și prin Gross National Happiness (Fericirea Națională Brută).Read more…

Infidelitățile conjugale

Precum se vede și în tabloul de mai sus, adulterul există de când lumea. Îmi amintesc încă din copilărie de o aventură între un chirurg și o asistentă medicală de la spitalul din Marghita. Când soțul asistentei a aflat, a intrat în cabinetul chirurgului și l-a înjunghiat mortal. Literatura clasică (Anna Karenina, Madame Bovary) descrie psihologia adulterului. Infidelitatea poate fi nu numai fizică, ci și romantică, emoțională, pe când adulterul se referă strict la o legătură sexuală extraconjugală. Infidelitatea este definită drept un comportament secret emoțional, sexual sau romantic care lezează legăturile dintre doi parteneri. Femeile sunt mai predispuse la infidelităţile emoționale. Pe bărbați îi deranjează mai mult adulterul partenerei, pentru că trebuie să fie siguri că ei sunt tații copiilor, pe când  femeilor infidelitatea emoțională le face griji mai mari privind posibilitatea destrămării familiei și despărțirea de copii. O statistică americană din 2017 arată că soții înșală mai mult (20%) comparativ cu soțiile 13%. Interesant este că femeile înșală mai mult în tinerețe, iar bărbații la o vârstă mai înaintată. Unor bărbați mai în vârstă le este greu să accepte că activitatea lor sexuală este pe terminate. Bărbații tind să-și înșele soția din cauze pur fiziologice, atunci când femeia este gravidă. Discrepanța paternală (tatăl copilului nu este soțul mamei) are o incidență de 10% în Africa și 1-2% în Europa.Read more…

Minciuna ca armă a dezinformării

Alegând acestui subiect, mă poziționez de la bun început într-o situație de inferioritate, dezvălui cititorului o lipsă de respect pentru profesionalism. A scrie despre „știința” dezinformării publice cere o pregătire teoretică serioasă și o cantitate semnificativă de date, obținute de-a lungul timpului, înmagazinate în memoria calculatorului ca să fie scoase la iveală în momentul prelucrării fenomenului numit dezinformare, la nivel național / internațional. Ori eu nu am făcut așa ceva. Și atunci, de unde tupeul de a ataca un subiect în care mă simt chiar ceva mai puțin decât amator? Parafrazând o expresie ebraică, răspunsul e clar: situația mi-a atins toate mădularele. Pe scurt, în ziua de azi se minte de o manieră care afectează pe oricine și aproape orice tărâm al realității publice. Nu, nimic nu amintește de cumplita perioadă pe care am trăit-o în tinerețe, când dezinformarea și minciuna făceau parte din politica de căpătâi a celor care conduceau destinele țării în care m-am născut. „Acolo” și „atunci” totul era clar, nu credeai nimic din ce scria în ziar, nici măcar data nu era sigură… În acea vreme toți eram victime. Subiectul acestui text este cu totul altul. Minciuna a fost din totdeauna o unealtă în mâna / în gura celui care dorea să-și ascundă faptele și, mai ales, intențiile. „Calomniați, calomniați, ceva tot va rămâne,” spune Don Basilio în opera lui Rossini, Bărbierul din Sevilla. Dar în ultimii ani, tendința aproape naturală a multora de a distorsiona adevărul s-a transformat într-o adevărată profesiune de credințăRead more…

Barbă Albastră

A fost odată…  A fost odată un mare boier.  Era putred de bogat, trăia într-un castel și mai măreț decât al împăratului.  Dar era un om cam ciudat.  Avea o barbă neagră-albăstruie, de unde îi venea și porecla.  Boierul era văduv, fusese însurat de mai multe ori, dar despre soarta nevestelor sale nu se știa nimic precis și se zvoneau lucruri dintre cele mai cumplite… De bună seamă că știți povestea.  Ca orice basm popular, ea a circulat în diferite variante – cea considerată „originală” apare în culegerea lui Charles Perrault Contes de ma mère L’oye, din 1697, dar teme înrudite apar și la Frații Grimm.  După Wikipedia, povestea ar fi fost inspirată de o legendă bretonă sau poate de un cavaler care a luptat alături de Jeanne d’Arc și despre care se povestea că a fost un criminal în serie.  Mie basmul îmi amintește mai degrabă de cele șase soții ale lui Henric al VIII-lea, regele Angliei (doar că acesta avea barba roșcată). Povestea lui Henric al VIII-lea este tragedia unui rege dispus să facă orice sacrificiu pentru a avea un fiu care să continue dinastia, dar toate încercările lui sunt zadarnice.  Într-o lume catolică, în care divorțul nu este permis, el rupe relațiile cu Vaticanul și instituie o nouă formă de protestantism pentru a putea divorțaRead more…

JOI. UN AN. IULIE (II)

Peter Rosenthal a mai publicat sporadic în revista Baabel, cel mai recent fiind romanul autobiografic În capcana timpului, apărut în foileton în 2022.  Peter este „medicul-condeier” prin excelență.  Și când a primit un post, o dată pe săptămână, în zilele de joi, la o clinică de psihiatrie în celălalt capăt al orașului Köln, i-a venit o idee: să consemneze, timp de un an, întâmplările mărunte din zilele de joi, scenele inedite la care a fost martor, impresiile, ideile, stările de spirit…  Așa s-a născut culegerea de proză scurtă intitulată Donnerstags [Joi], apărută în decembrie 2025 la editura Parasitenpresse. 20 iulie   Halt das Herz an (Oprește-ți inima). Din biroul Europcar se aude muzică.  Crainicul anunță un șlagăr de succes: Halt das Herz an.  Așteptând sfârșitul formalităților pentru închirierea mașinii, nu am încotro, trebuie să suport gălăgia și mă gândesc: Oprește-ți limba!! Dar știu că în curând vom fi pe autostrada A1, în direcția nord, și atunci uităm de toate.  Cu câteva săptămâni înainte, toți m-au întrebat de ce nu plecăm spre sud și acuma eu mă mir de ce ei merg spre sud, cu toate că acolo sunt 40 de grade. Contează numai schimbarea peisajului, altfel, cu neștiința omului de rând, te lași dus la întâmplare, de la sud la nord sau de la est la vest, de cu totul alte motive decât de simplul chef de a călători sau de curiozitatea de a vedea țări străine. Doar totul a fost deja descoperit. Read more…