Conceptul de „poporul ales al Domnului” l-am auzit de când eram copil, de la evrei și de la unii creștini. La fel ca mine, care nu eram și nu sunt specialist în ale Bibliei, mulți creștini credeau că „poporul ales” înseamnă un popor superior, lucru infirmat în viața de toate zilele și de majoritatea documentelor legate de acest concept. Unii creștini erau convinși că evreii sunt aroganți față de alte religii. Maimonide susținea că „popor ales” înseamnă, de fapt, legământul permanent, necondiționat dintre Abraham și Dumnezeu, pentru a respecta moralitatea și pentru salvarea umanității. Cum nu cunoșteam definiția exactă a „poporului ales” și nu înțelegeam în profunzime conceptul, am consultat inteligența artificială. Iată dialogul nostru:Read more…
Peter Rosenthal a mai publicat sporadic în revista Baabel, cel mai recent fiind romanul autobiografic În capcana timpului, apărut în foileton în 2022. Peter este „medicul-condeier” prin excelență. Și când a primit un post, o dată pe săptămână, în zilele de joi, la o clinică de psihiatrie în celălalt capăt al orașului Köln, i-a venit o idee: să consemneze, timp de un an, întâmplările mărunte din zilele de joi, scenele inedite la care a fost martor, impresiile, ideile, stările de spirit… Așa s-a născut culegerea de proză scurtă intitulată Donnerstags [Joi], apărută în decembrie 2025 la editura Parasitenpresse. https://parasitenpresse.wordpress.com. 5 Octombrie Furie. Uneori îți vine să-ți iei lumea-n cap, parcă nu mai ești tu însuți, te învârți toată ziua mânios și nici măcar nu știi de ce. A început încă de dimineață, când am găsit motoreta vecinilor aruncată în grădina noastră. Oglinda retrovizoare rămăsese agățată de o creangă. Am încercat s-o dau jos și m-am ales cu un spin în deget. Cu greu l-am scos și m-am gândit că în aceste condiții, cel mai bun lucru ar fi să mă opresc pe drum și să-mi iau o cafea de la rulota roșie. Până să-mi iau cafeaua, am lăsat un moment bicicleta la poarta institutului de vizavi și tocmai atunci una din femeile de serviciu s-a apucat să claxoneze ca o nebună, pentru că, vezi Doamne, trebuia să aștepte zece secunde! Apoi, când am plecat din nou, era cât pe ce să mă calce o mașină care ieșise pe neașteptate din parcarea de alături și cafeaua a aterizat în geanta deschisă a bicicletei, unde îmi pusesem portmoneul. Read more…
În centrul Bucureștiului, în zona fostului cartier evreiesc, se află Templul Coral, unul dintre cele mai importante și mai impresionante edificii evreiești din România. Revoluțiile din 1848, care au răspândit în Europa ideile de libertate și egalitate civică, au dat un nou impuls și luptei evreilor pentru emancipare și pentru dobândirea unor drepturi cetățenești depline. În acest context, ideea construirii unei sinagogi moderne și reprezentative la București a apărut în 1857, la inițiativa lui Isaac Leib Weinberg. Noul lăcaș urma să exprime integrarea evreilor în societatea modernă și să devină un simbol al procesului de emancipare a comunității. Construcția a început în 1864, după ce Iacob Löbel a reușit să strângă fondurile necesare. În iunie 1866, chiar înainte de inaugurare, edificiul a fost atacat și avariat în timpul unor tulburări antisemite. După restaurare, Templul Coral a fost inaugurat în 6 iulie 1867, devenind unul dintre principalele centre ale vieții evreiești din capitală.Read more…
Judit Mirjám Kertész, căsătorită Mureșan, s-a născut la Cluj în 1929, într-o epocă în care a fi evreu în România nu era deloc un avantaj. Desigur, omul nu-și poate alege nici părinții, nici locul de naștere, iar ea nu a făcut excepție de la această regulă. Născută din părinți evrei, a crescut deodată cu Garda de Fier, cu Mișcarea Legionară, ceea ce nu prevestea nimic bun. Tatăl ei, Izráel Kertész, s-a născut în 1866 la Sânpaul, în Secuime, iar mama ei, Fáni, s-a născut în 1898 la Săsar, lângă Baia Mare. Familia s-a stabilit la Cluj, unde Izráel a ocupat mai întâi funcția de contabil, iar mai târziu pe cea de contabil-șef la Uzinele de pielărie „Dermata”. Părinții, a căror limbă maternă era deja maghiara, și-au crescut copiii în același spirit de asimilare, astfel încât limba maternă și cultura acestora au devenit, de asemenea, maghiare. Această atașare față de identitatea maghiară s-a dovedit ulterior extrem de dezavantajoasă, întrucât atunci când, în toamna anului 1940, autoritățile ungare s-au întors în Transilvania, au făcut tot posibilul pentru a-i exclude pe evrei din națiunea maghiară, a-i jefui, a-i separa de restul societății și a-i extermina fizic în cele din urmă. Judit învățase anterior la liceul „Prințesa Ileana”. Autoritățile maghiare au interzis însă, încă de la început, ca elevii evrei să frecventeze școlile creștine. Au avut însă norocul să-l aibă alături pe matematicianul Márk Antal, care, folosindu-se de relațiile sale din Budapesta, a obținut autorizația oficială pentru înființarea unui liceu evreiesc independent.Read more…
Rândurile noastre se răresc din ce în ce mai mult. Orice pierdere ne doare, dar ne afectează mai ales dacă este vorba de o personalitate care și-a lăsat amprenta – și nu cred că exagerez – asupra vieții evreiești din România. Ionel Schlesinger (pentru mine Janó, am fost colegi de generație) a fost mai multe decenii președintele Comunității Evreilor din Arad și membru al Consiliului de Conducere al Federației, reales de fiecare dată în ambele funcții. Pentru el, a da o nouă viață comunității din urbea sa, unde evreimea a avut o istorie de sute de ani, a devenit o sarcină prioritară pentru care a muncit în toate mandatele de președinte. A creat legături internaționale de excepție ca cea cu familia regală română – cum fostul suveran Mihai își petrecea o parte din timp la castelul de la Săvârșin, aflat în apropiere, acesta a vizitat Aradul.Read more…
Aluzia e clară, mă gândesc la romanul lui Jules Verne, Ocolul Pământului în 80 de zile. Autorul avea o idee foarte clară despre posibilitățile de călătorie din vremea lui (romanul a apărut în 1873). Și într-adevăr acestea s-au îmbunătățit simțitor. Odată cu perfecționarea mașinii cu abur, rețeaua de căi ferate s-a extins într-un ritm uluitor, corăbiile cu pânze au fost înlocuite de vapoare cu aburi, călătoriile au devenit mai rapide, mai confortabile, domnea o atmosferă de optimism, totul părea posibil… Și cu 16 ani mai târziu, recordul (fictiv) al lui Jules Verne a fost bătut de unul cât se poate de real și încă de o femeie călătorind singură, lucru foarte neobișnuit pe atunci. Dar era și o femeie cât se poate de neobișnuită: Nellie Bly (1864 – 1922). Numele ei real era Elizabeth Jane Cochran. S-a născut într-un capăt de lume, în Pennsylvania, într-o familie destul de înstărită, dar a avut o copilărie foarte grea, după ce a rămas orfană de tată la doar șase ani. Și cum tatăl a avut două soții și o droaie de copii, moștenirea s-a împărțit până nu a rămas practic nimic. De nevoie, mama s-a mutat la Pittsburg și s-a recăsătorit, dar al doilea soț era bețiv și violent. În aceste condiții, Elizabeth a înțeles de la o vârstă fragedă că nu trebuie să depindă de toanele unui bărbat, ci să se descurce singură. Și-a găsit un post ca ziaristă, dar nu a fost simplu, mai ales că nici studii nu avea – după un semestru la școala de învățători a fost nevoită să renunțe din lipsă de bani.Read more…
Site-ul baabel.ro foloseste cookies pentru a oferi un maxim de performanta experientei tale aici. Cookie-urile sunt pentru autentificare, statistici trafic Pentru a continua te rugam sa dai click pe ACCEPT, in caz negativ pe REFUZ
