“G”, tânărul inginer din fosta echipă a consultantului nr. 1 (consultant deja dispărut din peisajul nostru), a obținut titlul de Master și într-o bună zi s-a prezentat în serviciul nostru ca angajat.

Fără a fi un component al trioului de doctori ingineri în construcții care au format nucleul inițial al departamentului, l-am considerat în categoria “oameni de știință” din motive care vor fi relatate mai departe…

Discut cu el și îmi mărturisește că va lucra la noi numai câteva săptămâni, urmând să fie trimis de întreprindere la Stanford University din California, pentru obținerea titlului de doctor.

– Pentru a fi trimis la studii trebue să lucrez un timp la voi, așa este regula, afirmă viitorul PhD.

La un moment dat mă întreabă cu naivitate (sau mai curând în glumă):

– Ce, așa se lucrează la voi, veniți în fiecare zi la 7 dimineața și plecați acasă abia la orele 15?

***

Într-o discuție prietenească, ”G” mă informează:

– De câte ori vezi o fotografie cu Ben Gurion sau Itzhak Rabin, să știi că undeva pe alături se află și tatăl meu… Și punctează un loc aflat undeva în afară cadrului unei fotografii.

Altă dată mă informează că plănuiește să facă o călătorie în Italia, parcurgând cu bicicleta traseul unde, în perioada celui de al Doilea Război Mondial, tatăl său a luptat în Brigada Evreiască.

***

Într-o perioadă Dr.”G” a fost invitat (?) să participe la o cursă de veliere. A zburat în Noua Zeelandă, de unde s-a îmbarcat pe o navă cu pânze. De acolo a navigat pe Oceanul Pacific, a trecut în Atlantic prin sudul Americii Latine, ajungând (dacă nu mă înșel) la Rio de Janeiro, de unde s-a întors cu avionul…

Câteva superbe fotografii ale velierului, navigând cu toate pânzele desfășurate, pe o mare învolburată și fotografiate dintr-un elicopter sau avion, au împodobit întotdeauna biroul său, în toate funcțiile pe care le-a deținut în cariera sa.

***

Întors din Statele Unite cu titlul PhD de la Stanford, Dr. ”G” a fost numit șeful unui proiect important destinat exportului în Statele Unite. Am colaborat cu el, semnând cinematica și hidraulica produsului. M-a apreciat că eram probabil singurul (sau în orice caz primul) care elaboram un document normal cu calcule, așa cum scrie la carte, ca în instituțiile serioase: capitole distincte, numerotate, formule scrise inițial cu simboluri și apoi cu cifre, explicația simbolurilor și a unităților de măsură…

M-a sprijinit “până în pânzele albe” într-o controversă cu partenerii americani privind eliminarea unor aparate hidraulice din schemă, aparate pe care le-am dovedit inutile și dăunătoare siguranței în exploatare. Polemica cu americanii devenise o problemă de prestigiu pentru ambele părți. Am ieșit câștigător (și el împreună cu mine) printr-un calcul de “siguranță în fucționare” a schemei hidraulice, folosind metode de calcul și statistici americane de ultimă generație.

O altă procedură de calcul care a fost considerată ca un succes tehnic a fost calculul complex al comportamentului sistemului hidraulic la temperaturi scăzute, când viscozitatea uleiului crește semnificativ. Rezultatul a fost rezumat într-o diagramă în care era indicat timpul de pliere/retragere a produsului la diferite temperaturi.

Am considerat un “succes tehnic” orice activitate care mi-a fost luată în considerare pentru  primirea categoriei ”cercetare”, cu avantajele financiare de rigoare. Amintesc că în Dacia Felix, cu ani în urmă, noțiunea de “succes tehnic” era legată de încadrarea lucrării ca inovație sau invenție. În ambele cazuri (atât “acolo” cât și “aici”) succesele majore, care mi-au dat marile satisfacții, au fost cele care au dus la obținerea unor comenzi importante din țară sau din străinătate. Nu întotdeauna marile succese de acest fel s-au concretizat pentru mine cu deplasări peste hotare sau recompense financiare.

***

Dr. ”G” se interesează de retribuția mea și mă întreabă oarecum indignat:

– Cum se face că ai un salariu mai mare ca al meu?

– Am o vechime ca inginer cu 25 de ani mai mare ca a ta, aparțin de cercetare și… am realizat un număr de proiecte care funcționează!, răspund eu cu modestie. Am accentuat cuvintele “care funcționează”, referindu-mă în mod ironic la rezultatele eronate obținute de el.

***

Salariatul “Crețu”, glumețul serviciului nostru, făcând o figură impresionată, ne spune:

– Știți podul pe care se intră în cartierul R.?

– Da, ce s-a întâmplat?

– S-a prăbușit când trecea camionul-container cu lucrurile aduse de Dr. ”G” din America!

***

În continuarea ascensiunii sale Dr. ”G” a ajuns directorul general al filialei din oraș. Puțin timp înainte îmi arăta cu degetul câte unul din inginerii serviciului nostru și declara cu glas scăzut:

– Îl vezi? Uită-te bine la el, în curând n-o să-l mai vezi pe aici!

Când a ajuns pe scaunul directorial s-a ținut de cuvânt!

***

Într-o perioadă de restructurări, un fost ofițer, numit recent șef de cadre, mă invită în biroul său și îmi propune să ies la pensie mai devreme. Îi explic că marele și singurul proiect aflat pe rol a fost generat de mine și nu este cazul să plec.

M-am prezentat imediat în biroul directorial la Dr. ”G” și i-am pus pe masă schema desenată de mine, cu noul concept, schemă care a fost actul de naștere al marelui proiect în valoare de zeci de milioane de dolari, aflat în curs de dezvoltare!

Dr. ”G” mă liniștește și mă anununță că voi trece în “open-space” din clădirea principală, unde va înființa o grupă de cercetare și dezvoltare.

Interesant era faptul că în anticamera directorială aștepta un necunoscut simpatic în vârstă de vreo patruzeci de ani, cu o barbă scurtă, căruia, dintr-un sentiment nelămurit i-am arătat prestigioasa schemă și i-am relatat discuția cu Dr. ”G”. Decizia a fost binevenită, deoarece tipul era noul director general care după o scurtă perioadă l-a înlocuit pe Dr. ”G”!

***

În ciuda inteligenței sale sclipitoare și a diplomei PhD de la prestigioasa Stanford University, în opinia mea (și nu numai a mea) Dr. ”G” prezenta câteva mari inconveniente:

*Dorința acerbă de a avansa în ierarhia companiilor pentru care lucra.

*Faptul că viza în permanență scaunul superiorilor săi (adeseori mai puțin dotați decât el)

*Dorința afișată public de a elimina din sistem persoanele care, în opinia sa, erau incompetente.

Acestea, în mod logic, au dus la numeroase împotriviri, motiv pentru care nu a reușit să rămână prea mult timp în același loc de muncă.

După ce a părăsit intreprinderea noastră, i-am urmărit evoluția (și involuția!) prin articolele din presă. Am constatat că a fost inclus pe lista personalităților remarcabile din domeniul conducerii tehnico-administrative a Țării Sfinte.

***

Într-o zi “Crețu” ne anunță:

– S-a rezolvat definitiv problema gunoiului în țară noastră!

– Cum adică?

– Dr. ”G” a fost numit directorul unui organism guvernamental care se ocupă de problema reciclării gunoiului!

După mai mulți ani ziarele au comunicat că a fost numit directorul general al filialei unei mari intreprinderi americane din Israel. Probabil această funcție a fost punctul culminant al carierei sale.

Într-un interviu acordat presei, Dr. ”G” a declarat că în afara funcției de director general va conduce și departamentul de cercetare și dezvoltare pentru a-l reorganiza, concediind într-o primă fază câteva sute de angajați inutili!

Probabil că prin această declarație publică a devenit indezirabil. Eliminarea unei personalități de calibrul lui Dr. ”G” nu a fost ușoară nici pentru americani.

Am înțeles din presă că în acest scop directoarea din Statele Unite s-a deplasat personal în Țara Sfântă, discutând decizia cu factori guvernamentali!

***

M-am reîntâlnit nu de mult cu Dr. ”G” la o oră târzie din noapte, pe culoarul spitalului Carmel, unde tatăl său era internat. Mi-a relatat că are un birou de consultanță pentru întreprinderi start-up…