Aceasta este o poveste imaginară, care se petrece în anul 2119. Fatma este profesoară de istorie în Reykjabad, fosta Reykjavik, capitala Aslandiyei, care pe vremuri se chema Island (Islanda).

Fatma s-a născut în urmă cu 30 de ani, în 2089, din părinți de origine creștină, tatăl Magnús Magnússon și mama Helga Ingimundardóttir. După declararea victoriei Jihadului mondial, în 2088, exact cu un an înainte de nașterea Fatmei, toți locuitorii insulei s-au convertit la religia musulmană și și-au schimbat numele, dar puteau să-și păstreze și numele de familie islandez.

Fatma era măritată cu un bărbat de origine arabă, Hamed Ibn Farid, al cărui bunici imigraseră din Siria. Cuplul nu avea copii. Fatma și Hamed erau doi tineri chipeși, ea blondă-roșcată cu ochii verzui, iar el brunet, cu o mustață respectabilă și ochi mari, căprui. Tânăra pereche își petrecea timpul liber acasă, vizionând video-holograme, în care personajele apăreau tridimensional, ca și cum ar fi prezenți în cameră. Aceste video-holograme erau pe teme religioase islamice. Fatma a moștenit de la bunicul ei un CD player cu care asculta muzica unor formații rock, înregistrată în urmă cu peste 100 de ani. Fatmei îi plăceau mai ales Beatles și Queen. Legea interzicea audiția în public a acestei muzici decadente. Uneori tânăra pereche organiza acasă întâlniri cu prietenii și ascultau muzică clasică arabă, a unor cântăreți vestiți din secolului XX, Umm Kulthum și Farid El Atrash. Consumul băuturilor alcoholice și a drogurilor era strict interzis atât în locuințele private, cât și în localurile publice.

Copiii au rugat-o pe Fatma să le explice de unde se trage numele ei de familie cu o terminație atât de ciudată: Muhammad-dottir. Fatma le-a explicat că în perioada pre-islamică a țării, oamenii primeau numele de familie după numele tatălui, iar numele de familie se termina la bărbați cu son (în limba islandeză: fiul lui…), iar la femei cu dottir (fiica lui…). Ca urmare, pe tatăl ei îl chema la început Magnús Magnússon (fiul lui Magnús), dar fiindcă în 2088 Magnús și-a schimbat numele în Muhammad, ea devenit Fatma Muhammad-dottir. Însă numele ei oficial, în arabă, era Fatma Bint Muhammad (Fatma fiica lui Muhammad).

În cărțile de istorie ale noilor “islandezi”, istoria Aslandiyei începea cu un an înainte de nașterea Fatmei, în 2088, când Jihadul mondial a triumfat, fiind urmat de Sharia. Deși la origine interpretarea cuvântului Jihad este complexă și adeseori se referea la lupta spirituală interioară a unui individ, militanții musulmani au interpretat cuvântul ca pe o chemare la un război sfânt de apărare și chiar de răspândire a islamului. Misionarismul acestei religii se evidențiază de-a lungul istoriei prin islamizarea multor popoare din Asia, Africa și chiar Europa, de exemplu Albania, Kosovo și Bosnia. După al Doilea Război Mondial lipsa de mână de lucru în Europa Occidentală a facilitat emigrarea a milioane de musulmani din Turcia spre Germania și din Africa de Nord spre Franța. Și continentul American a primit milioane de emigranți musulmani. Următorul val de emigranți musulmani a ajuns în Europa Occidentală la începutul secolului XXI.

Majoritatea musulmanilor, la fel ca a creștinilor, budhiștilor, evreilor, etc. erau oameni simpli, pașnici și muncitori. Însă anturajul a fost prielnic unor grupuri de militanți extremiști care până la urmă au reușit să stăpânească o mare parte a lumii.

Sharia reprezintă implementarea indisputabilă a tradițiilor și legilor religiei islamice, care sunt întărite și prin ordini și legi statale și a căror încălcare este pasibilă de pedepse, chiar grele.

Între anii 2015-2060 populația globului a crescut cu 32%, pe când populația musulmană a crescut cu 70%. Motivele acestei creșteri sunt multiple: natalitatea lor ridicată comparativ cu creștinii, mai ales cei europeni, dar și convertirea la islam a oamenilor de alte religii. (The guardian.com – Religion: why faith is becoming more and more popular).

Încă de atunci 84% din populația globului se declarau religioși, religia musulmană ocupând al doilea loc ca număr de credincioși, după cea creștină. Religia musulmană a devenit populară, fiindcă la origine ea propaga pacea și înțelegerea între oameni, toleranța față de alte religii și în special față de noii convertiți la islam. Spre deosebire de ei, pe vremea Inchiziției (și nu numai atunci), convertiții la creștinism erau tratați cu suspiciune și chiar cu cruzime. Un exemplu a fost masacrul a mii de evrei convertiți la creștinism în Spania și Portugalia. Documentele atestă că în sec al XVI-lea, în timpul unei predici la catedrala din Lisabona, a suflat o adiere de vânt în marea catedrală. Creștinii spuneau că era un semn al Sfântului Spirit, la care un convertit a replicat că motivul era o crăpărura în tavan. Considerându-i eretici, creștinii au căsăpit mii de convertiți.

Religia iudaică nu este misionară, iar comportamentul unor rabini ortodocși față de cei care vor să se convertească la iudaism este uneori execrabilă. Condițiile de convertire la iudaism sunt și ele foarte aspre.

La origine islamul încuraja, vedea chiar ca o obligație ajutorarea celor săraci. Religia islamică are reguli clare, simple și ușor de acceptat – acesta pare motivul primordial al islamizării mondiale. Începând cu a două jumătate a secolului XXI, islamizarea mondială s-a petrecut în general în mod pașnic. Numărul musulmanilor creștea tot timpul și ei au ajuns la putere în majoritatea țărilor lumii, fiind ajutați de legile democratice promulgate în Europa, Statele Unite și chiar în Israel. 

Microcosmosul Aslandiyei reflecta cu fidelitate ceea ce s-a întâmplat în majoritatea țărilor lumii după Jihad și Sharia. În esență musulmanii au ajuns majoritari la alegerile democratice din lumea liberă, apoi Africa creștină și America Latină au fost “cumpărate” cu petrodolari.

În majoritatea statelor europene au apărut grupări extremiste de creștini, care se opuneau cu forța islamizării legale, dar în curând ele au fost anihilate. Victoria la alegerile parlamentare, ca semn al democrației, trebuia respectată. Singurele țări în care islamul a ajuns la conducere prin forță au fost Statele Unite și Israelul, unde musulmanii majoritari au recurs la forță ca să materializeze victoria lor la alegeri.

După victoria în aceste două țări, cunoscută în istorie ca întemeierea Marelui Califat Mondial în 2088, 70% din populația lumii a devenit musulmană. islamul a mai rămas minoritar doar în China, India, Rusia, Australia și Noua Zeelandă.

Fostele state est europene, inclusiv România, s-au declarat neutre, păstrându-și religiile seculare, dar din punct de vedere economic erau supuse globalizării musulmane.

Revenind la povestea Aslandiyei, situația demografică și economică a țării s-a schimbat radical în ultimii 50 de ani: populația a crescut de la 500.000 la cinci milioane. Datorită încălzirii globale și a noilor tradiții, s-a trecut la o alimentație sănătoasă, bazată pe humus, pita și multe legume, doar de sărbătorile sfinte se sacrifica câte o oaie.

Și capitala Reykjabad (fostă Reykjavik) s-a schimbat. Catedrala din central orașului a fost înlocuită cu o moschee, iar statuia kafirului (necredinciosului) viking Leifur (Leif) Erikson a fost înlocuită cu cea a eroului arab Salah-ad-Din (Saladin), dușmanul cruciaților, cel care în secolul al XII-lea a întemeiat un sultanat uriaș, care se întindea între Egypt și Siria. Saladin a cucerit și Ierusalimul, ocupat pe atunci de cruciați.

Istoricii erri pre-islamice considerau că vikingii lui Leifur Erikson au descoperit America, iar statuia lui a fost ridicată de guvernul American în anul 2000, la 1000 de ani de la descoperirea Americii.

Fatma învăța în secret limba islandică de la o bătrână de 90 de ani, care locuia într-un orășel în afara Reykjabadului. Limba islandică fiind în curs de dispariție, Fatma a hotărât să o învețe și să o transmită generațiilor viitoare. Dar cine preda sau învăța limba autohtonă, sau păstra în taină tradițiile religiei strămoșilor săi, era considerat kafir și era pasibil de pedepse grele și chiar de închisoare.

La o razie a poliției rituale Fatma și profesoara ei au fost arestate și pedepsite cu trei ani de închisoare pentru erezie și sacrilegiu. Profesoara a murit în închisoare de o boală cronică, de care suferea dinainte. Fatmei i s-a propus să fie eliberată mai devreme, cu condiția să devină profesoară de limba arabă la o școală de fete religioase.

Fatma a acceptat. O aștepta La vie en rose.

P.S. Această poveste imaginară ar putea fi relevantă și pentru eventualitatea extremismului creștin sau iudaic, sau chiar a extremismului nereligios.