La ieșirea din clădirea Gării Centrale de la Tel Aviv, am urcat în primul taxi care mi-a ieșit în cale. M-am așezat lângă șofer, cum făceam întotdeauna, uitând că suntem în plină pandemie. Șoferul m-a privit curios. Amândoi ne-am pus măștile, după care i-am spus destinația la care voiam să mă ducă.

– Nu ți-e teamă să stai în față? Organele sanitare recomandă călătorilor să se așeze pe bancheta din spate.

– Scuză-mă, întotdeauna îmi place să stau în față când călătoresc cu taxiul, văd mai bine orașul, clădirile, oamenii, am răspuns. Când conduc, nu pot să mă uit în jur, asta e explicația, dar dacă te deranjează, oprește și trec în spate.

– Pentru mine e în regulă, important este că avem măști, a spus Michael. (Așa s-a prezentat mai târziu.)

Era un bărbat pe la vreo șaizeci de ani, roșcat, cu nas proeminent și o șapcă de piele cu cozoroc, à la Robert de Niro.

– De unde ești matale? – m-a întrebat Michael.

– Din Beer Șeva, am răspuns.

– Nu mă refeream la orașul în care locuiești, asta mă interesează mai puțin. De unde ai emigrat ?

– Poți să ghicești? – l-am întrebat, văzându-l bine dispus.

– Ai accentul lui Ephraim Kishon, deci vorbești ungurește (Ephraim Kishon, 1924-2005, a fost scriitor, dramaturg și regizor, născut la Budapesta), deci poți fii originar din Ungaria, România, sau ce știu eu de unde, a spus Michael.

– Din Cluj, România, i-am răspuns.

– De cât timp ești șofer? – l-am întrebat.

– De patruzeci de ani. Douăzeci de ani am lucrat la Egged (societate de autobuze), a răspuns Michael.

– Din câte știu, șoferii de la Egged sunt mai bine plătiți decât cei de pe taxiuri. De ce ai trecut la taxiuri? – l-am întrebat.

– În primul rând pentru că am mai mult timp liber și apoi pe parcursul călătoriilor cunoști o sumedenie de oameni, cu care îmi place să stau de vorbă. Am avut parte de atâtea întâmplări deosebite, încât numai pentru acest lucru merită să fiu șofer de taxi.

– Povestește-mi câteva, l-am rugat pe Michael.

– Văd că și dumitale îți place să stai de vorbă cu oamenii, a răspuns noua mea cunoștință și imediat a început să povestească.

Nașterea

Într-o zi am dus o clientă însărcinată la prietena ei la Holon (oraș de lângă Tel Aviv). Deodată a început să geamă de durere și mi-a spus înspăimântată că a început să nască. Pentru un moment am intrat am intrat în panică, dar mi-am revenit repede. Neștiind dacă voi ajunge la timp la spital, am sunat la Salvare și am pornit spre spitalului cel mai apropiat. Nu am ajuns, a trebuit să opresc mașina și s-o ajut să nască. Până când a ajuns salvarea, clienta mea adus pe lume un băiețel mare și rozaliu. Paramedicul mi-a mulțumit pentru activitatea mea de moașă și a luat mama și copilul la spital.

– Te-ai mai întâlnit cu ei? – l-am întrebat pe șofer.

– Am fost invitat la brit milla (circumcizia) copilului, a spus Michael.

Sfaturi pentru tineri

Cu altă ocazie, a continuat șoferul, un băiat tânăr, foarte supărat, m-a rugat să-l duc unde vreau eu. Bani are, mi-a spus, numai să-l duc, nu contează unde. L-am întrebat de ce era atât de prost dispus. Mi-a relatat că îl părăsise iubita. I-am povestit că și eu am avut parte de asemenea situații neplăcute, ele fac parte din viața oricrui tânăr. Astfel câștigi experiență în relațiile cu fetele, i-am spus. Mi-a mulțumit și m-a rugat să-l duc acasă.

Aeroportul

Într-una din seri, un bărbat mi-a cerut să-l duc repede la aeroport. Era pe cale să piardă avionul, iar a doua zi avea o întâlnire extrem de importantă la Londra. Am mers cât puteam de repede. Nu știu dacă a ajuns la timp, dar eu am fost amendat pentru exces de viteză.

Toți clienți plătesc?

L-am dus pe actorul meu preferat la teatru, își continuă povestirile Michael. Descoperind o poză a lui pe bordul mașinii, actorul a fost atât de impresionat, încât a uitat să plătească drumul.

Un loc pentru sinucigași

– Una din aventurile cele mai nebunești, a continuat Michael, am avut-o cu un tânăr care m-a rugat să-l duc într-un loc izolat, unde să se poată sinucide. Eu doar cunosc bine orașul.

– Și ce ai făcut cu el? – l-am întrebat, văzând că a tăcut. N-ai încercat să-l convingi să nu o facă?

– Am încercat, a răspuns Michael, l-am întrebat de ce voia să-și pună capăt zilelor, dar nu mi-a răspuns.

– Și cum s-a terminat povestea? – l-am întrebat.

– L-am asigurat că îi găsesc locul perfect… și l-am dus la cel mai apropiat spital de psihiatrie.

Despre pasageri și șoferi

– Se spune despre voi, șoferii de taxiuri din Tel Aviv, că înaintea alegerilor voi îl mirosiți înaintea presei pe candidatul care va fi primul ministru.

– În ultimii zece ani ne-am cam pierdut acest simț, a răspuns taximetristul. În tot acest timp Bibi a fost prim ministru. În 1999, când Ehud Barak a ajuns șeful statului, aproape toți șoferii de taxi din Tel Aviv aveau în mașină poza lui.

– Despre ce le place clienților să discute? l-am întrebat.

– Despre sport, politică, afaceri, mi-a răspuns Michael. Mulți îmi cer să le povestesc despre locurile pe unde trecem. Despre politică nu-mi place să vorbesc, nu știu pentru care partid votează clientul. Unii îmi cer să le povestesc ultimele bârfe din lumea artistică, alții se interesează de magazinele de alimente, unde se pot face cumpărături ieftine, multe femei mă întreabă dacă nu și-a pus din greșeală ruj sau rimel pe obraji. Pe una dintre cliente am asigurat-o că are de toate pe ambii obraji, dar îi stă bine oricum…

– Îi recunoști pe pasageri de unde sunt? – l-am întrebat.

– De obicei da, mi-a răspuns. Cei care vin din alte orașe sunt mai tăcuți și îmi cer să-i duc la gară sau la autogară. Cei din Tel Aviv sunt mai dezinvolți, mai siguri de sine și mai guralivi, se aruncă pe bancheta din spate în timp ce îmi spun adresa dorită.

Ajuns la destinație, mi-a părut rău să cobor din taxi, aș fi continuat să discut cu Michael încă multă vreme. Păcat că în Tel Aviv distanțele sunt atât de scurte…

Andrei Schwartz

30/09/2021