În fiecare dimineaţă fac gimnastică. Asta numai de o vreme încoace, de când am nevoie de ceva timp să-mi adun oasele şi să pompez energie în braţe, picioare (și chiar în „cap”). Nu m-am dat niciodată în vânt după gimnastica de înviorare (impusă la şcoală cu geamul deschis, ba chiar şi la serviciu – într-o vreme era directivă de partid – unde ne coborau în curte şi ne comandau cum să ne mişcăm), dar iată-mă urmând „tradiţia” familiei.

Tata făcea gimnastică în fiecare dimineaţă, executându-şi imperturbabil exerciţiile (inclusiv săriturile cu coarda) pe holul apartamentului, în timp ce noi, ceilalţi membri ai familiei, muritorii de rând (care nu erau profesori universitari, şefi de catedră, cu orar privilegiat) făceam slalom la baie, ca apoi s-o zbughim pe uşă pentru a ajunge la timp la slujbă. Mai păstrez halterele lui tata, fără a le folosi, desigur.

După ce tata s-a dus de pe această lume, a început să facă gimnastică de dimineaţă mama (ne mutaserăm deja demult în apartamentul nostru). Ea avea un set de exerciţii, învăţat la orele gimnastică medicală, pe care-l făcea cu conştiinciozitate în toate zilele de lucru. Cu timpul i-am urmat exemplul (mai mult de ruşine, decât din convigere). Pe urmă s-a dus şi mama la cele veşnice, dar eu continui să-mi fac exerciţiile (o combinaţie de mişcări „moştenite” de la mama plus alte câteva specifice pentru varice, pe care le-am deprins la sanatoriul de la Covasna). Şi le fac zilnic.

Sinceră să fiu, nu mă îndemn prea tare, dar a devenit deja un ritual. Mă duc în camera de zi, deschid geamul larg şi încep cu exercițiile pentru cap şi gât, numărând conştiincios în gând. Uneori îmi vine să „ciolesc”[1] şi să scurtez numărătoarea. În fond nu mă vede nimeni. Geamul nostru dă către dealul Hoia, prima casă locuită e ceva mai departe şi nu se vede până aici, în niciun caz, prin fereastra deschisă care dă spre balcon. Şi totuşi sunt supravegheată.

Prima dată când am vrut să „scurtcircuitez” câteva mişcări de gimnastică, am simţit că cineva se uită la mine dezaprobator. Am privit pe fereastră şi am văzut un porumbel (porumbiţă) aşezat pe acoperişul casei vechi din proximitatea blocului nostru.

Când ne-am mutat, acum mai bine de patru decenii, îi vedeam pe vecini forfotind prin curte, asistam iarna (din geam) la ritualul sacrificării porcului de Crăciun şi priveam, uneori, petrecerile de familie. Ei nu prea ne simpatizau şi e de înţeles, pentru că blocul nostru a fost construit pe locul de joacă desfiinţat din faţa casei lor, aducându-le plocon patru etaje de intruşi în viaţa lor particulară.

În primii ani după schimbarea de regim din 1989, într-una din încăperile casei au amenajat un magazin, dar afacerea nu a mers. De o vreme proprietarii s-au prăpădit şi casa e nelocuită. E foarte probabil (şi de asta mi-e teamă) că cineva o va cumpăra, o va demola şi va construi în locul ei un bloc cu câteva etaje (dezvoltatorii sunt foarte interesaţi de Cluj, oraşul cu cel mai ridicat preţ al locuinţelor şi al chiriei în România). Atunci s-a zis cu priveliştea dealului din spatele blocului şi noi vom fi cei expuşi privirii iscoditoare a vecinilor, pentru că roata destinului se învârteşte, nu-i aşa?

Deocamdată, spre norocul meu, casa e încă pustie şi eu m-am procopsit cu porumbelul supervizor. De obicei stă puţin acolo (doar cât să-şi tragă sufletul) şi apoi îşi ia zborul, dar revine curând şi se reaşează pe şirul de ţigle, pentru a mă împiedica să trag chiulul (cred eu).

E un porumbel (sau porumbiţă) cenuşiu cu modele albe (simetrice) pe spinare. Nu ştiu unde-şi are cuibul, probabil în podul vreunei case, dintre cele câteva care au scăpat de demolările de pe strada Donath[2], şi trăieşte împreună cu perechea pe care – după cum ştim – şi-a ales-o pe viaţă. Ce vârstă poate avea? Porumbeii trăiesc între 5 şi 15 ani, depinde dacă îşi duc viaţa în sălbăticie sau sunt domestici. Mă gândesc că porumbelul „meu” e stră-strănepotul porumbeilor care populau zona înainte să se fi construit blocurile noastre şi că, în ultimii ani, viaţa lui e mult mai dificilă din cauza invaziei ciorilor. Clujul e literalmente cotropit de ciori[3].

Bănuiesc, totuşi, că chiar dacă are mintea „cât a unui porumbel”[4], a găsit mijloacele de supravieţuire, ştiut fiind că este cea mai răspândită pasăre de pe faţa pământului.

Porumbelul cenuşiu care îmi supraveghează – cu intermitenţe – exerciţiile de înviorare face parte din stirpea unei păsări care a înaripat imaginaţia tuturor popoarelor, începând din antichitate.

A fost strâns asociată cu Innana-Iştar, zeiţa iubirii şi a războiului din Mesopotamia Antică, dar a fost şi simbolul Afroditei.

Acest fapt este dovedit de ceramica antică grecească, statuetele de marmură în formă de porumbel din templele dedicate zeiţei iubirii, dar şi de reprezentarea Afroditei cu un porumbel în braţe.

Şi mitologia romană a preluat simbolul porumbelului, pe care l-a asociat lui Venus şi Fortuna, dar îl regăsim şi în mitologia japoneză, unde reprezintă războiul(!), în cea egipteană unde înfăţişează inocenţa, ba chiar şi în cea a indienilor Cheyenne. Potrivit zicalei lor „dacă eşti inteligent ca un şarpe, poţi să-ţi permiţi să fii blând ca un porumbel[5].

Porumbelul cu o ramură de măslin în cioc apare în Geneză, ca sol trimis de Noe pentru a cerceta locul unde pământul e uscat[6] şi cu timpul a devenit simbolul păcii.

Simbolul porumbelului este tâlcuit şi în Talmud. Blândeţea şi harul său sunt asociate cu frumuseţea şi tandreţea feminină, dar în acelaşi timp este şi simbolul fidelităţii conjugale. Porumbelul este şi o emblemă a Israelului prigonit pe nedrept, iar aripile sale cu irizaţii aurii şi argintii sunt comparate cu poruncile care ocrotesc Israelul[7].

În Evangheliile lui Luca şi Matei porumbelul simbolizează Sfântul Duh[8].

Potrivit unei legende creştine, diavolul ar putea lua forma oricărei vieţuitoare, în afară de porumbel.

Porumbelul e preţuit şi de către credinţa islamică. Se spune că porumbeii l-ar fi ocrotit pe Mohamed, derutând inamicii care se apropiau de ascunzătoarea sa din peşteră[9].

Motivul porumbelului are un loc central şi în folclorul de pe meleagurile noastre, regăsindu-se în arta ceramică, a cusăturilor şi a lemnului. Porumbelul simbolizează sufletul iubitor, sufletul nemuritor şi, desigur, dragostea. Apariţia unui porumbel în vis prezice îndrăgostirea sau nunta.

În acelaşi timp apare şi în ritualurile de doliu, tot ca o reprezentare a sufletului celui care s-a prăpădit, fiind sculptat pe monumentele tombale de lemn. În unele zone cozonacii şi alte copturi întru pomenirea celor decedaţi pot avea şi formă de porumbel.

Zicala autohtonă „i-a scăpat porumbelul” are o sorginte interesantă. În mentalitatea populară porumbelul fiind imaginea sufletului, a scăpa porumbelul e echivalent cu a vorbi din suflet, a spune adevărul-adevărat. Totuşi cu timpul, din pricina ipocriziei socialmente-necesare, această zicală a căpătat o conotaţie peiorativă, echivalentă cu „a te trezi vorbind”, spunând nişte lucruri care ar fi trebuit trecute sub tăcere.

Aflând atât de multe despre porumbei (şi nici nu am făcut vorbire despre porumbeii voiajori, cei mai inteligenţi dintre toţi porumbeii), îmi pot imagina că porumbelul (sau porumbiţa), aşezat pe acoperişul de ţiglă al casei părăsite din vecini, care mă urmăreşte zilnic în timpul gimnasticii de înviorare, este emisarul profesoarei noastre de educaţie fizică din liceu: frumoasa şi simpatica Monika, îndrăgită de noi toţi şi plecată prea curând din această lume… Un motiv în plus să-mi fac conştiincios gimnastica de dimineaţă şi să-i surând „supervizoarei” de dincolo de geam care, având privirea ageră şi vederea în culori[10], sper să-mi observe şi să-mi aprecieze strădania.

Andrea Ghiţă

---

[1] A cioli (regionalism din Ardeal) vine de la cuvântul maghiar csalni, care înseamnă a păcăli, a înşela pe cineva

[2] https://acum.tv/articol/29146/

[3] https://www.servuscluj.ro/ce-se-intampla-cu-ciorile-din-cluj-napoca-dupa-inchiderea-rampei-de-la-pata-rat/

[4] https://www.columbofil.com/inteligenta-porumbelului-o-trasatura-importanta-dar-greu-de-observat-uneori/

[5] https://en.wikipedia.org/wiki/Doves_as_symbols

[6] https://www.dvartora.ro/ramura-de-maslin-noah-5769/

[7] https://www.jewishencyclopedia.com/articles/5296-dove

[8] https://www.gotquestions.org/Romana/Duhului-Sfant-porumbel.html

[9] https://www.diane.ro/2019/08/porumbelul-in-superstitii-si-legende.html

[10] https://ro.wikipedia.org/wiki/Porumbel