De fapt acest vis este moștenit de la tatăl autorului volumului ”Casa din pașaport”. Andy Markovitz a moștenit visul american de la tatăl său, Lajos. La faimosul meci de fotbal Germania-Ungaria din cadrul Campionatelor Europene din 1954, acesta i-a spus fiului său: ”Pe noi nu ne interesează cine a câștigat, pe noi ne interesează că s-a jucat la 4 iulie, ziua declarării independenței Americii”. Era o subtilă explicație a antipatiei, justificate de altfel de istorie, față de cele două țări care i-au prigonit pe evrei, trimițându-i în lagărele morții. Fiind timișoreni, membrii familiei Markovits au scăpat de Holocaust și subiectul nu a fost abordat foarte frecvent nici în familie, nici în cercul de prieteni, dar el nu putea fi evitat, deoarece chiar sora tatălui, mătușa Manci, care trăise la Oradea, a fost deportată și a avut norocul să supraviețuiască. Abia mai târziu, în adolescență, la Viena și în America, Andy a aflat despre ce a însemnat Holocaustul și despre consecințele pe termen lung ale acestuia pentru supraviețuitori, despre sentimentul de vinovăție pe care l-au avut mulți dintre ei, inclusiv tatăl lui, că au scăpat cu viață.

Visul american al tatălui lui Andy își are și el originea în Holocaust, în teama ca acesta să nu se mai repete în Europa. Andy și-a petrecut adolescența la Viena împreună cu tatăl său (mama murise la Timișoara). Nu a avut niciodată probleme de limbă, fiind de cultură germană și urmând școala germană, și-a însușit chiar accentul vienez. Dar garanția supraviețuirii evreilor, spunea Markovits Lajos, este America, țara democratică unde evreii sunt acceptați și pot să se integreze. Această idee s-a imprimat în mintea lui Andy și el a făcut eforturi să fie admis la Universitatea Columbia din Statele Unite. Deși a urmat și a absolvit cel mai bun liceu din Viena, Theresianum, iar capitala austriacă a fost pentru el ca a doua casă, Andy a vrut să devină american. A petrecut ani de zile predând la diferite universități americane – Columbia (New York), Harvard (Boston), Ann Arbor (Michigan), ca să amintim doar câteva. Într-un capitol al memoriilor sale, el dezbate problema apartenenței și ajunge la concluzia că nu unul sau altul dintre orașele americane unde a trăit, ci America în ansamblu este casa lui, iar mândria lui este pașaportul american, de aici și titlul memoriilor.

Dacă analizăm mai atent viața lui, preocupările lui, limbile pe care le cunoaște, am putea afirma că, deși aparține altei generații, Andy Markovits întruchipează ideea globalizării. Este acasă în numeroase țări, apreciază oamenii de diferite origini, precum și cultura lor, nu are idei preconcepute, deși acasă la Timișoara, în familia lui, a putut constata prejudecăți și un fel de dispreț față de anumite popoare sau limbi. Astăzi aceste sentimente se manifestă la el prin neimplicarea în problemele țărilor respective.

Atitudinea lui față de Germania este foarte interesantă. Andy Markovits a crescut în cultura germană, prima limbă pe care a vorbit-o a fost germana și, în pofida Holocaustului, el declară că în familia lui niciodată nu s-a vorbit rău despre cultura germană. A locuit la Viena și, așa cum am mai arătat, vorbea germana ca un vienez, de aceea o serie de studii sociologice realizate de el se refereau la spațiul german. Dar și în ceea ce privește engleza americană a ajuns la perfecțiune, multe persoane care-l auzeau vorbind germana îl întrebau cum se poate ca un american să vorbească atât de bine această limbă.

O altă problemă interesantă a memoriilor este evreitatea lui. În familia neologă Markovits erau marcate doar câteva dintre marile sărbători, nu se vorbea idiș care era disprețuit, singurul lucru care se respecta cu sfințenie era jahrzeit, marcarea datei morții membrilor de familie. Evreitatea i s-a trezit mai întâi la Viena, unde frecventa comunitatea împreună cu tatăl lui, apoi în Statele Unite, unde mulți profesori universitari, cercetători și alți angajați din universități erau evrei. S-a împrietenit cu ei, era invitat la marile sărbători, se regăsea într-o atmosferă de cămin evreiesc și acest lucru i-a plăcut, a învățat puțin idiș și a făcut până și o căsătorie religioasă.

Memoriile prezintă pe larg și pasiunile profesorului Markovits – dragostea pentru formațiile americane de pop și rock, sporturile, respectiv fotbalul european și baseball-ul american și câinii. Originalitatea gândirii lui s-a manifestat și prin faptul că, spre consternarea mediului academic, unele dintre studiile lui s-au inspirat din ultimele două pasiuni.

Sunt foarte multe alte aspecte ale memoriilor lui Andy (sau Andrei) Markovits care redau personalitatea multilaterală a acestui universitar original. Poate cel mai important despre care nu am vorbit este umanitatea lui, raportarea la semenii lui, fără resentimente și ură. Este o carte care merită citită.

Eva Galambos