La drept vorbind, Vlad Decebal Popescu (cunoscut ca Vlăduț), un aligator în vârstă de cinci ani de la Grădina Zoologică Băneasa, nu avea niciun motiv să evadeze. Dimpotrivă, era foarte îndrăgit atât printre colegele sale reptile, cât și printre colocatarele înaripate originare din America de Nord. Printre rezidenții grădinii el se remarca prin curiozitatea lui mult mai mare ca a oricărui crocodil bine crescut.

Interesul tânărului Vlăduț față de lumea de afară s-a trezit într-o după-amiază de joi, când a prins câteva fragmente din conversația maimuțelor, vecinele sale, la o partidă de poker. Se discuta despre fluctuațiile cursului materiilor prime listate la bursă și despre oportunitățile de investiții în acest domeniu.

Până acum, pe Vlăduț îl duruse în cot de tot ceea ce se întâmpla în lumea din afara habitatului său. Și de ce nu? În cei cinci ani ai săi nu făcuse decât înot, plajă, relaxare și la ora mesei, la 13:45 fix, deschidea larg gura ca să prindă micii cu muștar aruncați de Gică Forțescu, îngrijitorul său. Gândindu-se că discuțiile pe teme economice i-ar putea prinde bine, Vlăduț și-a continuat cercetările preluând informații utile și din convorbiri cu antilopele africane de peste drum. Așa a aflat despre dezastrul pieței imobiliare de pe Bulevardul Magheru, prețurile în continuă creștere din sistemul sanitar și cele mai recente tendințe din lumea modei. În concluzie, Vlăduț a hotărât să investigheze pe cont propriu aceste oportunități de afaceri. Mai ales, din interes personal, dorea să se informeze despre ultimele modele de poșete din piele de crocodil.

Picătura care a umplut paharul și l-a făcut pe Vlad D. Popescu să evadeze a fost o pagină din ziarul local, purtată de vânt până în culcușul său. Foaia conținea oferte de locuri de muncă pentru persoane necalificate. Ce oportunitate! Postul, destul modest plătit, i se potrivea ca o mânușă! Vlăduț avea exact profilul căutat: era necalificat, cu deficiențe de cultură generală și cu o experiență de viață foarte limitată, dar era plin de inițiativă antreprenorială și îi plăcea să se confrunte cu noi provocări.

E adevărat că avea dificultăți cu textele tipărite – tipic reptilelor nord americane nu putea deosebi „b” de „p” și „t” de „d” – dar cu multă răbdare și sudoare a reușit să înțeleagă anunțul: „o oferdă dendandă bendru un bosd te ucenic…” într-un magazin de delicatese din apropierea grădinii zoologice. Se căuta un ajutor necalificat care să scoată lăzile goale și să stropească andivele și salata verde din jumătate în jumătate de oră. Pentru Vlăduț, familiarizat de mic cu vegetația luxuriantă, era o oportunitate care nu trebuia ratată. Fără să clipească cu pleoapele sale lipsite de gene, a hotărât să profite imediat de situație și să se angajeze la magazinul de delicatese „Haleala´n Grabă” din bine-cunoscutul Mall dinBăneasa „Folie de la Ville”.

Cea mai urgentă problemă a lui Vlăduț era să evadeze la timp. Ascunderea identității de animal părea mai puțin problematică; un bot lung și verde ar fi putut părea un pic ciudat, dar nu ar fi atras atenția mai mult ca unele coafuri la modă. Urma să îmbrace salopeta zdrențuită, aruncată într-un colț de Gică, fostul lui îngrijitor care nu de mult ieșise la pensie. Mai dificil era să explice la interviul de angajare viitorului său patron, de ce se deplasa în patru labe. Dar în vremuri de schimbări sociale, criză climatică și semne de circulație puse la nivelul trotuarului, nici acest lucru nu mai părea prea ciudat.

Mult-așteptata ocazie de a evada s-a ivit într-o zi din luna mai a anului trecut, când era planificată redecorarea habitatului său și îndepărtarea plantelor ofilite și compostabile. Ca întotdeauna, măsurile de siguranță și de organizare a autorităților locale lăsau de dorit. Mitică Amărășteanu, noul îngrijitor, era specialist în creșterea cucuvelelor, dar novice în domeniul reptilelor. Mai mult, panicat de vizita apropiată a soacrei sale, Mitică primea tratament cu antidepresive și era nervos și nu se putea concentra. Așa se face că a omis controlul obligatoriu al vegetației compostabile, iar călătorul clandestin nu a fost remarcat, ceea ce a permis fuga lui V.D. Popescu din grădina zoologică Băneasa. Acesta s-a ascuns printre verdețuri și a ajuns neobservat în containerul de compost aflat în afara zidurilor.

Atenție! Urmează evenimente memorabile și cu mare impact emoțional, care au afectat profund pe toți cei implicați; unii mai suferă și astăzi!

Aici vă datorez o explicație. Cititorul educat, având cunoștințe de zoologie și etologie animală, se va întreba pe bună dreptate: animalele din grădinile zoologice pot comunica, sunt capabile de acțiuni complexe și, mai ales, sunt ele înzestrate cu suficiente capacități intelectuale pentru a se descurca în viața economică din Băneasa? Ei bine, este rezultatul dezvoltării spectaculoase a digitalizării și inteligenței artificiale în zootehnie. Personalități marcante ale Institutului Național de Tehnologie, Departamentul de Neurocibernetică și Nanobâjbâială, au reușit implantarea de microcipuri sub calota craniană, chiar și la animale al căror creier nu depășește mărimea unei alune. Procedura unică pe plan mondial se bazează pe proprietățile unui amestec de ulei de trufe și de acid dihidro-coadă-de-mâță-sulfuric, care reduce rezistența la transmiterea impulsurilor nervoase. Animalele dotate cu aceste microcipuri au o capacitate crescută de gândire, de abstractizare, de efectuare a unor calcule matematice simple și, surprinzător, chiar o abilitate pentru analiza textelor literare. După implantare, unele rozătoare au progresat în opt săptămâni de la ronțăială la extragerea rădăcinii pătrate fără greșeală și în timp record. 

Cum s-a dovedit ulterior, mărirea performanțelor intelectuale în regnul animal a avut consecințe dăunătoare pentru întreaga societate, chiar dincolo de cartierele de nord ale Bucureștiului. Intervenția ar fi trebuit să faciliteze numai comunicarea animalelor cu îngrijitorii și medicii veterinari, mai ales când erau necesare intervenții dureroase (cu excepția maimuțelor cu coadă care refuzau categoric orice vaccinare). Animalele cipate în mod corect puteau conversa pașnic între ele, ceea ce a dus la o scădere semnificativă a agresivității și a luptelor teritoriale. Însă cu timpul au apărut exemplare poate prea istețe și șmechere. Deși făceau parte din specii diferite, ele au învățat să schimbe informații, zvonuri sau opinii, ceea ce a condus la o conspirație, la început secretă și ulterior demascată public. Au urmat cereri tot mai impertinente ale locuitorilor grădinii zoologice la Primăria Băneasa: ecologizarea spațiului public, cantină cu meniu vegetarian, aprovizionarea cu jucării din plastic, acces nelimitat la internet și în cele din urmă, referendumul locuitorilor din nordul Bucureștiului pentru recunoașterea lobby-iștilor și în regnul animal în întreaga capitală.

Cel mai mare profit din dezvoltarea inteligenței artificiale l-au avut primatele din grădina zoologică Băneasa. Ele au fost primele care s-au informat despre cele mai importante tranzacții de pe Wall Street, transformând apoi aceste cunoștințe în bani gheață sau afaceri familiale prospere. Prin urmare, vizitatorii nu mai sunt surprinși că imobilele destinate maimuțelor au facilitățile unui hotel de cinci stele, cu wellness, infinity pool și cazinou. 

După lungi dispute cu administrația, cimpanzeii au reușit să se alieze cu gorilele și cu orangutanii mai în vârstă, obținând astfel un statut special în defavoarea pavianilor, care, îmbrăcați în livrea, au devenit servitori de lux. După ce acesta a fost legiferat, primatele au pretins îngrijitorilor să li se adreseze doar cu titluri academice. Au primit posturi de conducere în administrația grădinii zoologice, devenind tot mai conștiente de apărarea intereselor animalelor în fața conducerii umane ale instituției. Se înțelege de la sine că Dr. rer. nat. Nicolae Mai-Muțoi și-a folosit fără scrupule noua poziție socială, deținând controlul dictatorial nu numai a societății zoologice, dar și a animalelor sălbatice din împrejurimi. 

În timp ce toate celelalte vertebrate s-au adaptat perfect la noile condiții de viață și oportunități din grădina zoologică, doar Vlăduț a rămas cam nemulțumit de noua situație, mai ales de faptul că primatele dictau regulile. Așa că, din curiozitate, și-a dorit să cunoască lumea din afară.

Dispariția lui Vlad Decebal Popescu a rămas mult timp neobservată. Spre deosebire de fostul îngrijitor, Mitică Amărășteanu tot amâna recensămintele periodice ale locuitorilor din habitatul său, așa că timp de mai bine de trei luni nu s-a observat lipsa unui aligator. Pe de altă parte, Vlăduț s-a integrat perfect în colectivul de la „Haleala´n Grabă”. Lăzile goale erau debarasate în mod corespunzător, iar salatele udate cu grijă păreau mai proaspete ca niciodată, chiar și pentru cei mai critici clienți vegani. Nici apariția ciudată îmbrăcată în salopetă nu a atras atenția angajaților sau clienților extrem de pretențioși de la „Haleala´n Grabă” și de la celelalte buticuri din mall.

Această situație ar mai fi putut continua, dacă nu intervenea criza microcipurilor și semiconductorilor. Produsele au dispărut de pe piață și industria de cipare a animalelor a dat faliment. Astfel, microcipul lui Vlăduț a expirat, instinctele lui animalice s-au restabilit, iar el a revenit treptat la vechile lui obiceiuri alimentare. La început a mai reușit să-și înfrâneze senzația de foame, dar într-o seară nu a mai avut suficientă stăpânire de sine. În loc să se retragă, ca de obicei, și să înnopteze pe malul lacului Herăstrău, înainte de închiderea magazinului s-a ascuns în camera frigorifică. La miezul nopții, reptila poichilotermă, aproape paralizată de frig, dar cu un apetit nestăvilit, s-a năpustit asupra cărnii, devorând cu lăcomie întregul stoc.

 

A doua zi, un angajat al magazinului l-a găsit pe Vlăduț în fața frigiderului golit, întins pe spate și scufundat într-un somn adânc. Angajații mai isteți au constatat că în salopeta cu nasturii pocniți pe burtă nu era o ființă umană, ci un aligator evadat din grădina zoologică din vecinătate. Acest lucru s-a dovedit și de pe micul ecuson de metal fixat pe un solz de pe spatele animalului.

Incidentul bizar a făcut mare vâlvă în presa locală. S-au făcut investigații atât în grădina zoologică, cât și la „Haleala´n Grabă”, pentru a înțelege cum a fost posibilă această întâmplare nefericită. Au urmat mai multe concedieri, inclusiv a îngrijitorului Mitică Amărășteanu, a superiorului său direct din habitatul reptilelor, dar și a șefului secției de Administrație și de Exploatare a Personalului din mall. Iar lui Vlad Decebal Popescu, cel mai curios și mai renumit aligator din București și poate din toată România, soarta i-a hărăzit o întoarcere triumfală la semenii săi din Grădina Zoologică Băneasa, în fața cărora cu greu și-a putut stăpâni câteva lacrimi de crocodil.

Morala: Înțelept este cel care știe cum să întoarcă totul în favoarea sa!

Peter Biro

(Textul tradus din germană de către autor și editat de Simona Fuchs și Hava Oren.

Ilustrațiile sunt colaje originale create de Peter Biro).