Cred că niciodată în cariera mea de jurnalist nu mi-a fost atât de greu să scriu un articol ca acum. Ultimele întâmplări din Israel sunt atât de dramatice, de grave și de nedrepte, încât nici nu prea ai cuvinte să le descrii. Iar noi care nu trăim acolo nu ar trebui să judecăm, să ne dăm cu părerea, deoarece oricât de mult ne-am manifesta susținerea și am condamna grozăviile, nu vom reuși să fim pe aceeași lungime de undă cu israelienii care au pierdut membri de familie, rude, prieteni, cunoștințe, fie asasinați brutal, fie luați ostatici și nu știi, poate uneori e mai bine să nu mai fii în viață decât în mâna unor astfel de creaturi pe care nu-i pot numi oameni.

Totuși, urmărind reacția Israelului, obiectivele și planurile de contracarare și sancționare a acestor fapte, nu poți să nu ai o părere, uneori chiar îndoieli, când te întrebi despre consecințe, despre șansele de reușită, câștigurile și pierderile.

Ziua Z pentru mine înseamnă începutul ofensivei terestre. Când scriu acest articol încă nu a început, dar este chestiune de zile sau poate chiar ore. Am citit recent un articol în New York Times. Semnatarii lui au stat de vorbă cu doi ofițeri superiori din comandamentul armatei israeliene care, păstrându-și firesc anonimitatea, au descris capcanele care îi așteaptă pe militarii israelieni. Nu mai vorbesc despre ce înseamnă un război urban, dus pe străzile unui oraș suprapopulat ca Gaza City, de unde nu a plecat decât o parte a populației. Hamas i-a îndemnat să rămână, fiind conștient că vor fi scuturi umane, că vor deveni victime care pot fi puse în cârca israelienilor, un factor care va contribui la subminarea simpatiei și popularității de care Israelul se bucură la ora actuală. În plus, zona este plină de tuneluri subterane, explozibile, sisteme electronice de avertizare și de declanșare de la distanță a bombelor, grupuri de teroriști ascunși în acele tuneluri, dar și în case, școli, poate spitale, moschei. În perioada așa-zis pașnică din ultimii ani, când a reușit să arunce praf în ochii părții israeliene, Hamas a putut pregăti în liniște toate aceste capcane. Pierderile israeliene vor fi incomensurabile. Nu degeaba în toate confruntările cu Hamas, Israelul s-a ferit de ofensiva terestră. Acest pas va aduce după sine și executarea ostaticilor. La ora actuală, aceștia nu mai sunt, ca în trecut, monedă de schimb pentru deținuții palestinieni din închisorile israeliene, ci pentru oprirea bombardamentelor și a războiului terestru. Este gata Israelul să-i sacrifice? Poate greșesc, poate există de-acum canale diplomatice secrete care au pus în discuție eliberarea ostaticilor, ar fi bine, deși teroriștilor Hamas puțin le pasă că opinia publică mondială îi va condamna dacă îi execută, mai ales că au numeroși susținători chiar pentru gesturile lor barbare.

O mare problemă este soarta populației civile din Gaza. Așa cum a spus un coleg de-al nostru de la Baabel într-o emisiune radio, ea și-a dat votul pentru Hamas (care a ajuns în mod legal la conducerea fâșiei), nu a manifestat împotriva lor chiar dacă poate unii nu sunt de acord cu politica teroriștilor, deci trebuie să suporte consecințele. Este adevărat, dar sunt printre ei copii, bătrâni, mame care vor muri în bombardamente, în războiul terestru, vor muri de foame, de boli din cauza măsurilor de sancționare luate de Israel. Da, și Hamas a omorât în mod barbar bebeluși, copii, femei și bătrâni israelieni, dar chiar trebuie să li se răspundă cu aceeași monedă? Ambasadorul Israelului din România a subliniat că armata israeliană respectă întocmai legile internaționale ale războiului. Dar în condițiile în care se duce ofensiva terestră, de multe ori acestea nu se pot respecta și printre victime se vor afla și nevinovați.

După prima izbucnire justificată de furie, Israelul a devenit mai conștient de consecințe, ceea ce se vede din faptul că a reluat aprovizionarea cu apă a sudului fâșiei, a deschis coridoare umanitare și a permis unele transporturi de alimente cu caracter umanitar.

Toate acestea sunt fapte, lucruri concrete. Eu cred că Israelul trebuie să cântărească cu cea mai mare atenție avantajele și dezavantajele măsurilor pe care le-a luat și le va lua. Ele vor fi atât pe plan extern – presiuni exercitate, critici, condamnări, creșterea numărului demonstrațiilor antiisraeliene și antisemite – dar și pe plan intern. Deocamdată există o unitate solidă a populației față de război. Dar cu cât se va lungi și va crește numărul victimelor, vom asista la manifestații de nemulțumire ale rudelor ostaticilor sau militarilor care-și pierd viața. Toate acestea se vor atenua dacă războiul, așa cum este acum conceput, își va atinge scopul, dacă obiectivul principal de a dezrădăcina Hamas se va putea realiza. Dar, am mai scris într-un răspuns, că după părerea mea, teroriști Hamas rămași în viață vor fugi, își vor găsi adăpost în țările „prietene” și se vor reorganiza, vor fi ca pasărea Phoenix care renaște din propria cenușă. Nu mai vorbesc despre viitorul Gazei.

Un lucru este clar. Războiul împotriva teroriștilor Hamas (sau Hezbollah) trebuie dus. Israelul are dreptul la autoapărare. Problema este prin ce mijloace și cu ce preț. Din păcate, noi cei din afară nu știm. Cei mai mulți dintre noi fiind bătrâni, nu mai putem să ne înrolăm în armata israeliană, putem doar să ne exprimăm temerile pentru Israel, să-l susținem și să sperăm că sfârșitul va aduce ceva mai bun.

Eva Galambos