Ucraina, una din țările care de la revoluția Euromaidan (2013) și-a manifestat clar intențiile de a se alinia Occidentului, de a deveni partenera, apoi aliata instituțiilor occidentale și transatlantice, Uniunea Europeană și NATO, este poate cea mai vulnerabilă dintre statele europene pe calea aleasă a progresului și democrației. Rusia a considerat-o o amenințare de „contaminare”, fiindcă era limpede că nu de forța ei militară se temea, ci de cea ideologică. Teoriile despre apropierea NATO de granițele rusești și de atacarea Rusiei erau povești cu bau-bau, însuși argumentul rusesc folosit pentru a agresa Ucraina era ideologic, neonazismul care ar fi urmat să se instaleze într-o țară în care președintele ales este de origine evreiască.
Invazia rusă care durează de peste trei ani a coagulat Europa în sprijinul Ucrainei, democrațiile, inclusiv SUA, care și-au manifestat dorința de a i se alătura statului agresat, au apreciat că a ajuta Ucraina să înfrângă Moscova simbolizează tocmai confruntarea democrației cu autoritarismul, chiar imperialismul rus. Și dacă NATO, cu anumite excepții, nu duce războaie concrete pe alte teritorii, nimeni nu o împiedecă să-și ofere sprijinul unui stat care luptă împotriva unui astfel de regim. Iar dorința de libertate a ucrainenilor, eroismul manifestat de militari, rezistența lor care a uimit lumea și în primul rând Rusia care credea că are în față o pradă ușoară, au servit la justificarea măsurilor militare, economice, financiare, luate de statele prietene în favoarea conducerii de la Kiev.
Toate bune și frumoase, dar nu trebuie uitat un lucru: se întâmplă adesea ca în spatele acestei imagini reale de eroism și sacrificii să se ascundă și altele, mai puțin plăcute la vedere, care nu se doresc a fi dezvăluite și care afectează tocmai nimbul unei țări implicate în vâltoarea războiului. Se știe că în situații excepționale, cum este o catastrofă naturală, o pandemie, nemaivorbind de un război, unele măsuri cu caracter democratic se suspendă temporar sau se modifică, iar conducerea țării poate exercita anumite drepturi fără consultarea instituțiilor abilitate. Cum trebuie privită această situație?
Am abordat problema deoarece, de ce să nu recunoaștem, știm prea puțin despre ce se întâmplă în Ucraina, în spatele ușilor închise. Aflăm că lucrurile nu stau prea bine când, în pofida situației excepționale de război, oamenii se revoltă și protestează împotriva nerespectării statului de drept, cum a fost recent cazul încercării chiar a președintelui, de a concentra puterea în așa fel încât să afecteze independenţa unor agenţii anticorupţie.Acestea sunt de-acum fapte, formulate cu subiect și predicat, dezvăluite de oameni. Dar cu certitudine mai sunt și altele pe care le-am sesizat indirect, de pildă destul de frecventele schimbări ale unor lideri politici, inclusiv membri ai guvernului. Nu cunoaștem cauzele, am primit doar explicații sumare. Știm că democrația ucraineană nu este perfectă și o serie de reforme necesare, cerute chiar de țările prietene cu Ucraina, ca cea a minorităților, sunt nesatisfăcătoare, iar pretextul nesoluționării lor este războiul. Alte solicitări din acest domeniu vin chiar din partea Uniunii Europene care intenționa să suspende ajutorul financiar tocmai datorită măsurilor pe care președintele Zelensky le-a luat în legătură cu cele două instituții anticorupție, dar apoi le-a revocat. Un alt aspect este participarea în război a unor organizații și grupuri paramilitare. Moscova a acuzat Ucraina de neonazism tocmai datorită unora dintre acestea, care arborau însemne și simboluri neonaziste. După câte știm, unele dintre ele au fost încadrate în formațiunile de luptă ale armatei, dar poate mai sunt și altele, grupuri mai mici despre care nu avem informații. Care este atmosfera în Rada ucraineană și cum evoluează popularitatea președintelui? Se bucură în continuare de o susținere majoritară sau odată cu prelungirea războiului și lipsa de perspectivă a păcii în ciuda promisiunilor lui Donald Trump, aceasta s-a erodat?
Primim zilnic informații despre război, despre distrugerea sistematică de către armata rusă a țintelor civile din Ucraina, despre replicile ucrainenilor, încercările de negocieri, demersuri diplomatice. Sigur că cel mai important obiectiv este încetarea focului, apoi lansarea convorbirilor de pace. Dar o pace bună, o reconstrucție reușită, nu numai a clădirilor, ci și a statului și instituțiilor sale, nu se vor putea realiza fără transparență și onestitate. Poporul ucrainean și conducerea statului trebuie să pășească în viitor cu o pagină curată, cu multe probleme interne rezolvate, garanție a unui viitor sistem cu adevărat democratic. Numai în acest fel se vor risipi suspiciunile legate de acest stat, suspiciuni care au servit la intoxicarea opiniei publice din Rusia și care au stat la fundamentarea războiului.
Eva Galambos
