Număr vizualizări 34 ori
Dort wo man Bücher verbrennt,
verbrennt man am Ende auch Menschen[1]
Sigur că am greșit undeva. Prezentul acesta nu este viitorul pe care credeam că îl construiesc de-a lungul vieții mele.
Născut în 1951, face parte din G2, a doua generație, de după cea a supravieţuitorilor Holocaustului care au fost arestați, deportați, evacuați, refugiați, ca adulți conștienți de ceea ce li se face (nu li se întâmplă!), deoarece erau etichetați ca evrei.
Antisemitismul, pe vremea și în lumea în care am luat cunoștință de el, era un -ism considerat extremist, ceva legat de religie (das Opium des Volkes[2]) și fascism (Deutschland über alles[3]). Nuanțele și ambiguitatea termenului aveam să le descopăr mulți ani mai târziu.
De fiecare dată simțeam un fel de jenă nedefinită și inexplicabilă, atunci când constatam că majoritatea celor care se ocupau de Holocaust, evrei sau nu, oameni de știință sau nu, pretinși obiectivi ori declarați subiectivi, nu includeau în acest concept și soarta altor societăți umane care au trecut prin evenimente similare cu cele ale evreilor. De-a lungul istoriei, amerindienii și armenii, baha’ii și rohingya, țiganii și yazidiții și atâția alții nu au fost mai puțin persecutați. Și istoria lor ar trebui să o cunoaștem.
Tocmai trecusem de adolescență, când am început să notez schimbările produse de reapariția și consolidarea naționalismului și a xenofobiei. Identificam ceva nou pentru mine, frica celor din jurul meu, deseori însoțită de ură, față de străini, față de cei care nu-s de-ai noștri.
Regiunea Autonomă Maghiară a devenit regiunea Mureș-Autonomă Maghiară, rebotezată apoi județul Mureș. Era important dacă numești Gutin sau Gutâi muntele de lângă orașul natal. În câțiva ani numărul claselor de limbă maghiară din liceul pe care l-am frecventat (la secția română) a scăzut de la patru la una.
Evreii și germanii emigrau în valuri, atât cât le era permis. Până am intrat la liceu, jumătate din rudele mele, bunică, mătușă, unchi, veri, erau „plecați în Palestina”.
Pentru mine, festivalul Cerbul de Aur, pe care îl urmăream cu aviditate la televizor, făcea concurență festivalului de la Sanremo, dar Cenaclul Flacăra îmi amintea de ceea ce cred că citisem despre „marșurile cu torțe” ale legionarilor.
În cele două sau trei decenii care au urmat am fost scufundat, poate prea adânc, în viața de zi cu zi. Nu am observat schimbările treptate care se petreceau în jurul meu pe toate planurile. Știam că noi, evreii, nu ne omorâm unii pe alții. Nu am înțeles asasinarea lui Emil Grunzweig, eram prea nou în țară – cine, de ce, cum? Am devenit mai atent la ceea ce se întâmplă în jurul meu abia după asasinarea lui Rabin.
Dar nu am prevăzut că peste alte câteva decenii voi auzi cuvântul pogrom la televiziunea israeliană într-un scurt reportaj unde se vedeau case și mașini arzând pe întuneric într-un sat arăbesc incendiat de evrei. Nu am prevăzut nici că voi vedea câteva mii de evrei ultra religioși, îmbrăcați în alb și negru, luând cu asalt un bloc unde se ascundeau două soldate în misiune, venite ca să vorbească cu un candidat la recrutare. Nici nu îndrăznesc să mă gândesc la ce le-ar fi făcut dacă le-ar fi prins.
Nu sunt medic, dar cred că privind un pacient sub anestezie generală, întins gol pe masa de operație sau un cadavru pe masa de autopsie, nu poți ști în ce limbă și la cine s-a rugat să nu moară, nici dacă era muzician talentat sau afon, strungar sau profesor, evreu sau arab, român sau străin. Toți suntem la fel și doar decorul și scenografia ne individualizează.
Contemporani cu mine, sute de astronauți, cosmonauți și taikonauți au părăsit deja Pământul pentru a ocupa spațiul cosmic, la fel ca pe vremuri Columb, Magellan, Vasco da Gama sau căpitanul Cook, plecați să descopere rute și teritorii noi. Doar tehnologia diferă, comportamentul și moravurile prea puțin. Câțiva au ajuns pe lună și foarte curând, alții le vor urma. Nu trebuie să fiu Nostradamus ca să prevăd că, în curând, în număr mult mai mare, vor merge mai departe.
Omenirea produce mașini care, la rândul lor, produc alte mașini, mai mici, mai mari, mai complexe, la comandă. Mașini inteligente știu să facă alte mașini inteligente care lucrează cot la cot cu noi pentru a ne înlocui medicii și avocații, profesorii și soldații. Ce naționalitate, religie și cetățenie vor avea aceste creații? Oare roboții care ne vor bate covoarele și ne vor întinde rufele la uscat vor fi de-ai noștri?
Dar acum vreo 2-3 decenii, tocmai când credeam că cea mai mare parte a omenirii se comportă și va continua să se comporte conform legilor, moravurilor, logicii și rațiunii pe care le-am cunoscut eu, am observat că au apărut personalități bizare, contemporane cu mine. Osama bin Laden, inginer, fiu de milionar, care a studiat și la Oxford, a condus gruparea care a conceput și a efectuat atentatul din 11 septembrie. Victor Orban a studiat în Anglia și la 25 de ani a înființat Alianța Tinerilor Democrați, unde vârsta maximă a membrilor era de 35 de ani. Astăzi, la 63 de ani, Orban este mai departe șeful partidului aflat putere de 16 ani. Când am hotărât să părăsesc România, aveam alte griji decât să observ că dictatorul Mohamed Reza Pahlavi, Șahinșahul Iranului, cel pe care l-am aplaudat când a vizitat Bucureștiul în 1973, a fost înlocuit de Khomeini, un preot (?!) emigrant, venit de la Paris.
Acest ultim eveniment ar fi trebuit să-mi fie un semnal de avertizare pentru ce ar putea urma. Într-o bună zi, din orășelul provincial în care trăiesc a dispărut autobuzul de șabat cu care și cei fără mașină particulară puteau merge la mare sâmbăta, în ziua lor liberă. Câteva vechi cunoștințe din România, educate și talentate, ne-au povestit pe larg și cu toată seriozitatea despre reîntoarcerea lor spre credință, despre revelațiile religioase care i-au determinat să se întoarcă „spre Domnul nostru Iisus” și „Maica Domnului”.
Recent am aflat cu stupoare că site-ul The World Factbook a fost închis de CIA. Pentru mine a murit o carte.
Cartea și site-ul erau recunoscute ca surse de informații de încredere despre populația, geografia, istoria, economia și administrația fiecărei țări. Ce ironie – imediat după dispariție, trei surse recomandate de AI mi-au furnizat informații diferite referitoare la istoria acestei cărți.
În ce constelație vreun alt serviciu de informații, fie el Securitatea, Mossad, KGB sau SAVAK ar publica o astfel de carte și cum ar arăta?
Oare ce i-a trecut prin cap celui care a lichidat-o? O fi fost decizia șefului, John Lee Ratcliffe? De ce a simțit nevoia ca CIA să se poarte la fel ca organizațiile similare din alte țări?
Într-o lume tot mai complexă, omenirea alege populismul și ordinea, nu se mai aventurează în -isme frivole (hippy), riscante, liberale, „trăiește și lasă pe ceilalți să trăiască”, avem parte de dictatori aleși democratic de majoritatea alegătorilor, care conduc o societate în care „fă cum îți spun eu și o să-ți fie ție bine” nu mai este un sfat, ci un ordin, atât pentru ce să faci cât și pentru ce să simți.
Această dispariție este de rău augur pentru direcția în care merge omenirea, cu mine împreună.
Andrei Herzlinger
[1] „Acolo unde se ard cărți, se vor arde, până la urmă, și oameni.” – Heinrich Heine, evreu german devenit luteran. Aceste cuvinte, din piesa Almansor (1823), au fost rostite de Hassan, atunci când a aflat că creștinii au ars Coranul în piața din Granada. https://ro.wikipedia.org/wiki/Heinrich_Heine;
[2] „opiul popoarelor”. Expresie creată de Karl Marx (1844). https://en.wikipedia.org/wiki/Opium_of_the_people;
[3] „Germania mai presus de toate”. Primul vers al poemului care a stat la baza imnului național al Germaniei, compus de Hoffmann von Fallersleben (1841), https://ro.wikipedia.org/wiki/Lied_der_Deutschen;
