În acest iulie torid, Orchestra Simfonică Haifa, sub bagheta dirijorului Xu Zhong, sosit la pupitrul Auditoriumului Rappaport de pe Carmel din îndepărtatul Shanghai, a realizat, unul din cele mai fantastice spectacole pe care le-am vizionat până în prezent…
Aprecierea , poate subiectivă, profesional neavând contigente cu critica muzicală, are la bază comparaţia cu multiple spectacole ale genului admirate în trecut la Moscova (cu trupa de la Balshoi), Poznan, Bucureşti şi în ultimii ani la Haifa şi NIS Tel Aviv…Adaug la comparaţie şi spectacolele, mai puţin clasice, vizionate pe canalele de televiziune.
Muzica lui Bizet, ariile nemuritoare, duetele dramatice şi melodiile Coridei plac oricui. Voci excepţionale au fost. Tenorul american Hugh Smith în rolul militarului Don José a stârnit ovaţiile publicului. De asemenea şi ceilalţi interpreţi au fost îndelung aplaudaţi: Iudit Zamir în Carmen, Olga Senderskaya în Mihaela, Anastasia Kievan în Frasquita s.a.m.d.
Spectacolul respectiv a fost însă categoric de excepţie, datorită a patru elemente esenţiale: regia lui Dani Ehrlich asistat de Netta Huebscher, costumele Shirei Weiss, corul Bat-Shir condus de Tali Waisman şi nu în ultimul rând arta coreografei şi dansatoarei Michal Bratt și trupa ei de flamenco Pasito Ensemble.
Regia a modificat corul Bat-Shir dintr-o grupă statică îmbrăcată uniform in galben, într-o aglomeraţie de tinere fete (17 +/-) şi fetiţe (10+/-) , îmbrăcate în fustiţe mini şi bluze multicolore, fardate expresiv, care se deplasau permanent pe toată scena dansând şi mimând cu talent situaţiile dramatice sau comice ale scenariului…
Succesiv, costumele de clovn ale unor interpreţi ca José, coafurile extravagante ale divelor, formaţia Pasito cu pălării populare andaluze şi diverşi acrobaţi completau diversitatea spectacoluluil de opera (definit de tragismul libretului lui Ludovic Halévy după Prosper Merimee), cu elemente de musical şi balet, într-o beţie ametitoare de mişcări şi culori…
Subtitlurire în “ivrit cala” ale lui Israel Ouvral au completat franceza uneori mai puţin inteligibilă a interpreţilor…
În rezumat, alături de spectatorii din sala arhiplină a Auditoriului Haifa, am avut privilejul sa vizionez un spectacol, cu totul ieşit din comun…
Theodor Toivi
One Comment
Expunerea m-a transpus, imaginativ,in ceeace am inteles o viziune modernista si bine prezentat si reprezentata a a creatiei lui Bizet. Sumt permanent nevoia de arta sim schimb de idei. Aici le-am primit , iar pretextul Carmenj, este si va ramane pentru multi un moptiv de de aprecierev a conversatiei, fie ea si sub aceasta forma de comunicare.