Întrebări la sfârșit de an

Dec 29, 2022By

Anul trecut, în ultimul articol din decembrie vă propuneam chestionarul lui Proust spre atenție și eventuală completare (https://baabel.ro/2021/12/chestionarul-lui-proust/). Îmi face plăcere ca la sfârșit de an să reflectez măcar puțin la ceea ce am trăit, la cum m-au schimbat întâmplările anului care a trecut, ce mi-a oferit și ce mi-a luat și pentru ce trebuie să-i mulțumesc. Mă gândesc la felul în care am hotărât lucruri, la ce am izbândit, la ce trebuia să fac și n-am făcut, la câtă iubire sau timp am irosit, la ce am greșit și peste ce am răzbit. Mie aceste reflecții mi-au intrat deja în obicei și recunosc că îmi fac bine, îmi sunt folositoare spre a-mi împuțina poticnelile viitoare. Unele din întrebările pe care vreau să vi le împărtășesc le-am discutat pe parcursul acestui an și au un caracter inedit în doze care le poate face interesante, așa încât iată-le în cele de mai jos! Poate veți avea dispoziția să le acordați atenție.Read more…

Dec 29, 2022 10 comments

Note de lectură: Destinul unui evreu comunist într-o democrație populară

Dec 15, 2022By

Cartea despre care doresc să vă împărtășesc câteva gânduri a apărut în luna noiembrie a acestui an la editura orădeană Ratio et Revelatio. Nădăjduiesc ca, prin aceste succinte note de lectură, să vă stârnesc interesul pentru a o citi. Este o carte-document care aduce mărturie despre momente ale istoriei recente, zbuciumate și apăsătoare, istorie care a spulberat destine, le-a învălmășit și continuă să le influențeze. Cartea este alcătuită sub forma unui dialog care transcende decenii și reunește autorul, Adalbert Rosinger, cu fiica lui, Veronica Rozenberg Rosinger. Este un dialog excepțional care se transformă într-o structură de rezistență a unei construcții de adevăr și istorie trăită, suferită. Adalbert Rosinger a fost orădean, el s-a născut în 1909 în acest oraș caracterizat prin multiculturalitate și, iată, parcă printr-un joc al destinului, după 113 ani, memoriile lui regăsite în carte sunt publicate tot în orașul lui natal. Subtitlul cărții, O lume care se prăbușește, se referă la prăbușirea lumii ideilor marxist-leniniste dar, citind cartea, ne dăm seama că însăși lumea lui Adalbert Rosinger s-a prăbușit chiar de mai multe ori pe parcursul vieții lui.Read more…

Dec 15, 2022 23 comments

Miniatură cu jucărie uitată

Dec 15, 2022By

Când mă întorc din oraș spre casă trebuie să trec printr-o porțiune de parc unde mă întâlnesc adesea cu bunici care-și plimbă și își distrează nepoțeii. Pe jos sau pe triciclete viu colorate, micuții aduc în parc voia bună, glasurile cristaline, micul lor univers în expansiune, cu care umplu locul și-l înveselesc. Deunăzi, pe acest drum am asistat fără intenție la o conversație delicioasă între o bunică și nepoțelul ei. Erau orele după-amiezii. Bunica îl scosese pe copil de la sistemul after school și îl conducea spre casă. Băiețelul avea vreo șase sau șapte ani și era grozav de necăjit, fiindcă își uitase în bancă mașinuța roșie de jucărie. Urmau câteva zile libere și el era neliniștit că mașinuța lui va fi de negăsit când se va întoarce la școală. Bunica încerca să-l consoleze cum putea mai bine, dar cum băiatul se lamenta în continuare, bunica și-a cam pierdut răbdarea și a întors-o spunând că, din capul locului, el nu ar fi trebuit să-și ducă jucăria la școală. Read more…

Dec 15, 2022 9 comments

Cum era să devin membră a PCR

Dec 1, 2022By

Exista ”pe vremea lui Ceaușescu”, căci așa s-a încetățenit să numim acum ”epoca de aur” mult trâmbițată când el trăia, (sub)cultura bancurilor. Sunt convinsă că înțelegeți la ce mă refer. Era modalitatea noastră de a rezista unui timp și unei situații chinuitoare, schiloditoare. Era capacitatea noastră de a ne folosi de umor pentru a critica orânduirea și a ne spune oful, răcorindu-ne măcar puțin, prin râs. Asta a fost o practică în România timp de zeci de ani. Un banc spunea atunci că Bulă ar fi fost întrebat la organizația de bază de ce nu a participat la ultima ședință de partid. La care Bulă a răspuns în stilul lui ”Dacă știam că e ultima, veneam!” N-o să mă credeți, dar eu am fost chiar la ultima ședință de partid. Când a avut loc Revoluția din 1989, aveam 28 de ani și lucram deja de câtva timp într-o întreprindere din Oradea care construia de zor socialismul. Se lucra pentru export fiindcă ”mult iubitul conducător” avea ambiția să plătească toate datoriile țării. Încă de pe la 15 sau 16 ani, când eram liceană, mi-am dat seama că trăiam într-o minciună de proporții gigantice. Discuțiile cu colegii mei, plus realitățile concrete m-au lămurit. Nu era chiar așa greu. În familie nu se discuta despre politică sau situație din țară și din lume. Mult mai târziu am înțeles că asta se întâmpla din nevoia de a fi protejată și de a ne simți cu toții într-o siguranță iluzorie. Ca studentă am trăit aceleași situații și sentimente de dedublare, când credeam un lucru dar afirmam un altul, cel care asigura acceptarea siguranței fiecărei zile. Vinovăția de a fi tăcut, de a nu fi făcut nimic, m-a urmărit mulți ani după Revoluție, mai ales după ce au fost dezvăluite ororile bine ascunse, făptuite în numele ideilor comunismului și a punerii lor în practică.Read more…

Dec 1, 2022 11 comments

Nisa și lovitura de tun

Nov 3, 2022By

Orice călătorie are și o componentă de învățare. Atunci când descoperi lucruri pe care nu le știai despre locul pe care-l explorezi, e ca și cum ai avea acces la o lecție care nu se desfășoară într-o sală de clasă, printre elevi sau studenți, ci îți este livrată doar ție, iar tu trebuie s-o observi, s-o reții dacă dorești și să te îmbogățești. Poți să înveți în câteva minute despre lucruri pe care trebuia să le cauți poate în zeci de cărți și, unde mai pui că lecția îți este ”predată” în modul cel mai direct, chiar pe… teren! Riviera Franței are ca ”perlă a coroanei” orașul Nisa, situat în Golful Îngerilor, pe malul mării azurii, de o culoare uluitoare în lumina blândă a mijlocului de septembrie, o culoare de o frumusețe care aproape m-a făcut să gândesc, ardeleancă ce sunt, că ”așa ceva nu există”…Read more…

Nov 3, 2022 12 comments

Prietenie – Din nou împreună

Oct 20, 2022By

Am văzut chiar azi o frază a lui Jack Kerouak, foarte subtilă dar penetrantă, care mă însoțește: ”bietele inimi omenești bat oriunde s-ar afla…” M-am gândit, dacă așa este, atunci hai să le ducem departe, în locuri care să le facă să bată mai repede. Avem o destinație pe măsură, avem pretextul cum se spune. Este prima vizită după exact 20 de ani la Émilie, buna mea prietenă, în adorata Franță care e mult schimbată și care trebuie văzută ”la pas” aproape, în acest an de grație, anul călătoriei noastre epice. Călătoria mea și a fiului meu Mircea, un drum care va relua și va pecetlui prietenia și legătura dintre Émilie și noi. Avem o destinație pe măsură, avem pretextul cum se spune. Este prima vizită după exact 20 de ani la Émilie, buna mea prietenă, în adorata Franță care e mult schimbată și care trebuie văzută ”la pas” aproape, în acest an de grație, anul călătoriei noastre epice. Călătoria mea și a fiului meu Mircea, un drum care va relua și va pecetlui prietenia și legătura dintre Émilie și noi. Fiul meu a avut ideea și mi-a propus, în felul lui generos, să mă ducă la prietena mea pe care n-o mai văzusem de 11 ani, de la ultima ei vizită în România, atunci când ne sărbătoriserăm împreună 100 de ani de viață. Hotărârea a fost repede luată, cu entuziasm și încredere, care ne-au fost răsplătite de Univers prin reușita ei deplină. Așa că am început să ne pregătim amândoi planul timp de mai multe luni, întâi s-a conturat intenția, apoi aceasta a început să se concretizeze în acțiuni serioase, cum a fost cumpărarea unei mașini de către Mircea. De fapt, i s-a dat ocazia, aproape necrezută, de a-și vinde mașina veche și apoi, curând, a găsit mașina americană, încăpătoare și puternică, perfect potrivită în planul nostru – frumosul Crysler argintiu, cu eleganța lui neostentativă, în stil retro, puternic și confortabil, având cutia de viteze automată, care s-a comportat minunat pe cei peste 5.300 de km parcurși în total.Read more…

Oct 20, 2022 17 comments

Demografie

Sep 22, 2022By

Abia de câteva zile porțile școlilor s-au redeschis după vacanța mare, e un nou început de an școlar și copiii și-au pregătit ghiozdanele, le-au umplut cu rechizite, caiete și visuri, părinții și-au împachetat emoțiile și speranțele, au pregătit florile, iar bunicii și-au revigorat ajutorul, mândria și nesfârșita iubire. Timp de doisprezece ani, toată perioada școlii pe care am petrecut-o în orășelul meu transilvan, data de 15 septembrie însemna prima zi de școală, o dată ne-negociabilă, la fel ca 15 iunie, ultima zi de școală și închiderea anului, înainte de vacanța de vară. La fiecare început de an școlar, din clasa I-a până într-a XII-a, mama mea a venit la deschiderea festivă a anului școlar și mi-a adus un buchet de flori, marcând astfel importanța zilei și a activității școlare. Florile erau modeste, buchetele din flori de grădină nu aveau nimic din fastul căutat al celor de acum, dar reușeau să facă exact ceea ce trebuia – să înveselească curtea plină a școlii, unde festivitățile durau puțin, directorul ne spunea câteva cuvinte de bun venit și apoi toți colegii ne regăseam în clase. Desigur că prezența constantă a mamei, susținerea ei și încurajarea performanței și a seriozității în educație, au marcat întru veșnicie legătura noastră. Mama era educatoare și, trebuie să spun, n-am întâlnit niciodată vreun om mai pasionat de meseria lui. Legătura mea cu școala pornea din familie, mai mulți de-ai mei fiind de-a lungul timpului dascăli. O jumătate de veac mai târziu, prin natura serviciului meu, eram din nou conectată cu școala și cu deschiderea anului școlar.Read more…

Sep 22, 2022 13 comments

Albastru de Tunisia

Aug 11, 2022By

În toamna anului 2014 am vizitat pentru prima oară o țară musulmană, Tunisia, una din cele mai relaxate din punct de vedere al fundamentalismului religios. A fost un sejur obișnuit de șapte nopți, cu un zbor din Budapesta la Monastir, la doar trei ani după Primăvara Arabă. Nu insist asupra șocului cultural pe care l-am avut, sau poate ar fi mai corect să spun șoc social. Voiam doar o vacanță la mare, cea mai caldă mare pe care mi-a fost dat s-o încerc vreodată, unde după-amiaza apa era ca o supă răcită și unde foarte puțini dintre turiștii hotelului făceau baie. Nu știu de ce majoritatea lor copleșitoare prefera piscinele hotelului, de parcă piscine nu sunt peste tot. Sunt o împătimită a mării, cu specific pe Marea Mediterană dar, oricât de mult îmi place plaja, soarele și apa, după un timp trebuie neapărat să părăsesc pentru câteva ore aceste splendori și să explorez împrejurimile. De-a lungul coastei se înșirau satele tunisiene, toate având case mici, cu ziduri albe, ferestre și uși cu lemnărie albastră. Toate, fără excepție, aveau aceste culori și un farmec extraordinar. Poate contribuia și lumina specială și vecinătatea mării, nu știu, dar mie totul mi se părea ca o pictură vrăjită în care apărea câte o pată de culoare foarte vie – tufa de bougainvillea, cu rozul ei puternic, cățărată pe zidurile albe.Read more…

Aug 11, 2022 13 comments

Farmacia Rodia – Muzeul Farmaciei din Oradea

Jul 28, 2022By

Pe strada Republicii, pietonala care străbate centrul orașului Oradea începând din dreptul Teatrului Regina Maria și ducând până la Gara Mare, la numărul 33 se află clădirea unei farmacii care a funcționat ca atare nu mai puțin de 250 de ani – farmacia Rodia. Deși era una din cele mai vechi și mai cunoscute farmacii din Oradea, în urmă cu vreo zece ani ea și-a închis ușile și așa a rămas până de curând când, în anul 2019, în această incintă s-a deschis Muzeul Farmaciei. În minutele petrecute aici suntem purtați în trecut și ajutați să ne facem o idee despre modul cum se tratau oamenii odinioară, ustensilele folosite în laboratoarele farmaciilor de dinaintea epocii industriale, modul de păstrare a materiilor prime și a preparatelor farmaceutice și ambalajele vechi ale medicamentelor. Chiar neavând studii în acest domeniu, locul este fascinant vizita este o incursiune în istoria farmaceutică a orașului nostru. Existența primei farmacii din Cetatea Oradiei a fost consemnată în anul 1598, sub numele latin domus specierum et aromatorum. Locul găzduia plantele și condimentele necesare fabricării leacurilor și era dotat cu mojare, cu vasele trebuincioase și cu cuptoare. La vremea respectivă Cetatea găzduia și un spital.Read more…

Jul 28, 2022 14 comments

Expoziția care atinge inimi: ”Biró József Remember 2022”

Jul 14, 2022By

Este o după-amiază ploioasă de duminică, dar ploaia se oprește exact la ora potrivită, o după-amiază ca un dar făcut orașului nostru – povestea adevărată despre viața unui om excepțional, născut la Oradea și, iată, neuitat după mai bine de un veac de la nașterea lui. Este József Biró, tânărul pictor și om de cultură de o anvergură excepțională, spun tânăr fiindcă a murit la nici 38 de ani, asasinat la Budapesta de către jandarmii partidului crucii cu săgeți (Nyilas-Keresztes Párt) chiar în ajunul eliberării capitalei ungare, în ianuarie 1945. În după-amiaza zilei de 10 iulie 2022, în clădirea Muzeului Istoriei Evreilor orașului Oradea, Sinagoga Aachvas Rein, a avut loc vernisajul expoziției pictorului martir orădean, cu prilejul împlinirii a 115 ani de la nașterea lui, în 8 iulie 1907. Expoziția intitulată ”Biró József Remember 2022”, a cărei curator este scriitorul Daniel Lőwy, cuprinde tablouri în ulei, grafică, caricaturi, documente și fotografii personale din colecția donată Comunității Evreiești din Cluj Napoca de nepotul artistului, scriitorul Adam Biró. Prin prezentarea emoționantă și caldă a dlui Daniel Lőwy, toți cei prezenți am simțit ca pe un dar posibilitatea de a cunoaște momente ale vieții și creației unei personalități uriașe, a unui artist și erudit de marcă.Read more…

Jul 14, 2022 20 comments

Zece ani în Baabel. Anca Laslo: 10 ani dintre care unul e și al meu

Jun 30, 2022By

Așa cum mi s-a mai întâmplat de câteva ori în viață, legat de lucruri importante pentru mine, am aflat cu totul întâmplător despre revista Baabel acum un an, la începutul lunii iunie 2021. Uitându-mă înapoi la zilele acelea îmi spun ”așa a fost să fie!”

Câteodată Universul îți face daruri despre care pur și simplu nu știai că ți le-ai dori. Dar știe el.

A fost un an plin, satisfăcător în multe feluri, am descoperit în mine și despre mine lucruri neștiute, neexplorate, am învățat foarte mult. Mi-am reamintit despre oameni, locuri și întâmplări pe care le crezusem șterse din memorie. Am reușit să le evoc și mi-am dat seama că cititorii textelor mele se regăsesc în multe din cele descrise de mine. Mi-am dat seama că a scrie cere curaj, cel care o face își asumă dezvăluirile unor trăiri, ale unor gânduri și experiențe pe care le scoate în cruda lumină publică din intimitatea minții și a inimii sale și asta nu e nici ușor și nici lipsit de riscuri. Răsplata este însă uneori magică. Curajul ia de mână sinceritatea și pornesc în lume, iar cititorii simt.Read more…

Jun 30, 2022 12 comments

Ziua Mondială Art Nouveau

Jun 16, 2022By

Din anul 2013 există o zi dedicată, la nivel mondial, curentului artistic Art Nouveau. Acesta face parte dintr-o serie de stiluri care au caracterizat din punct de vedere artistic sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, sub denumiri diferite, în funcție de țările unde acestea s-au manifestat, cele mai cunoscute fiind Art Nouveau (Franța, Belgia), Secession (Austria, Ungaria), Jugendstil (Germania), Liberty (Italia), Modernismo Catalán (Spania), Nieuwe Kunst (Olanda), Mir iskusstva (Rusia). Ziua Mondială Art Nouveau a fost organizată pentru prima oară de Muzeul de Arte Aplicate din Budapesta în cooperare cu revista maghiară Szecessziós Magazin, iar ziua aleasă, 10 iunie, este aniversarea morții a doi arhitecți celebri ai mișcării, catalanul Antoni Gaudi (1852-1926) și ungurul Ödön Lechner (1845-1914). Ziua de 10 iunie este caracterizată, la nivel mondial, de organizarea unor evenimente menite să creeze în rândul publicului mai multă conștientizare a patrimoniului Art Nouveau. Am privilegiul de a locui la Oradea, un oraș impregnat de amprenta stilului Art Nouveau care îi conferă o individualitate și un farmec deosebit. El este singurul oraș din România inclus încă din anul 2012 în Réseau Art Nouveau Network (RANN) alături de Budapesta, Barcelona și Viena.Read more…

Jun 16, 2022 19 comments

Primul meu pașaport

Jun 2, 2022By

Acum câteva zile mi-am reînnoit pașaportul și mi-a revenit în memorie epopeea primului meu pașaport, cel din anul 1989. Poate nu ar strica să reamintesc că, în timpul Republicii Socialiste România, granițele erau cvasi-închise, cel puțin pentru cetățenii români, în direcția ieșirii din țară. Legea spunea că puteai călători doar o dată la doi ani în țările din blocul comunist, adică în țările socialiste dintre care unele erau vecine și toate erau ”prietene”. Dar în coruptul, decadentul occident, călătoria era aproape imposibilă,Mărturisesc că noul meu document biometric, cel pe care stă scris frumos UNIUNEA EUROPEANĂ și care conține într-un cip până și amprentele mele, tare mă tem că va fi ultimul pentru mine. Este eliberat cu o valabilitate de zece ani și mă gândesc că peste atâta timp poate nu voi mai avea prea mult chef de plimbări… Doamne ajută să n-am dreptate. În orice caz, chef de plimbare am avut de când mă știu și încă mai am, trăsătură de caracter moștenită de la tatăl meu care era și el un adorator al naturii și un mare călător. Din nefericire a trăit aproape toată viața în regimul comunist, așa încât nu a ieșit niciodată din granițele țării. Dar a visat… Eu, în schimb, am umblat cât de mult am putut și am făcut-o din primele zile când a fost posibil. Când îmi aduc aminte cum s-au aranjat lucrurile ca să obțin pașaportul în decembrie 1989, mai că-mi vine să cred în karma, că numai ea și cu mine știam cât de mare era dorința mea de a călători și cum în anii de comunism feroce pierdusem până și speranța că acest lucru ar fi posibil.Read more…

Jun 2, 2022 9 comments

Clubul de engleză

May 19, 2022By

În clădirea unui prestigios liceu orădean, aflată chiar în spatele teatrului, în fiecare vineri seara, între ora șase și ora opt, se întâlnesc niște oameni, într-o sală de clasă care devine pentru scurt timp sediul Clubului orădean de engleză. Clubul nu este menit învățării ci exersării, nu sunt lecții de tip clasic și totuși sunt excelente lecții de engleză. Ce este asta și cum se desfășoară totul, vă veți. Acest club este cel mai bun exemplu al unor oameni obișnuiți care s-au organizat fără ajutorul unor autorități administrative, fără regulamente rigid încadrate în legiferări sterile, doar cu voința și priceperea lor, și desfășoară o activitate dragă lor, benefică și interesantă, dedicându-se unor idei care îi reunesc pentru două ore săptămânale de prietenie reciprocă și devotament față de limba engleză. La întâlnirile săptămânale participă un grup eterogen ca vârste și ocupații – tineri, unii elevi sau studenți, dar și oameni maturi, unii retrași deja din activitate.Read more…

May 19, 2022 12 comments

Un altfel de turn

Apr 21, 2022By

La începutul anilor 2000 vizitam pentru prima dată muzeul de istoria artei din Viena, Kunsthistorisches Museum Wien, pe mare fugă, fiindcă eram într-un grup de care a trebuit să mă desprind pentru două ore ca să intru la muzeu, într-o după amiază, cu puțin timp înainte de închidere. Puțin timp, dar suficient ca pașii să-mi fie purtați spre sala în care este expus flamandul Pieter Bruegel cel Bătrân, unde minutele petrecute în fața tablourilor Vânători în zăpadă și Marele Turn Babel m-au făcut să-l ador pentru totdeauna. Mulți ani mai târziu, în 2018, fiul meu trăia la Bruxelles și în timpul vizitei mele la el, în mod paradoxal și total neașteptat, primul loc pe care m-a dus să-l văd a fost o biserică aflată în apropierea locuinței lui, o biserică în fața căreia se afla statuia unui pictor. Biserica era Notre-Dame-de-la Chapelle și acolo se află mormântul geniului picturii flamande de ale cărui lucrări fusesem fermecată la Viena. Pieter Bruegel cel Bătrân a murit la Bruxelles în anul 1569, iar statuia din fața bisericii este bineînțeles a lui. Mi-am amintit de după-amiaza vieneză din urmă cu mulți ani, când fusesem atât de grăbită, și m-am simțit încântată și privilegiată să ajung pe urmele pașilor idolului meu! Ne facem fiecare, tot timpul, fel de fel de planuri, neștiind că destinul are uneori pentru noi realități chiar mai bune. Nu știm pe cine vom cunoaște, pe cine vom reîntâlni, ce locuri vom vedea și cât de bogați vom fi prin toate acestea peste cinci sau zece ani și adesea uităm să fim recunoscători pentru fiecare zi încărcată de senin, îmbogățită și iluminată de prezența unor oameni dragi, din trecut sau din prezent.Read more…

Apr 21, 2022 13 comments

Prietenie (5). După 30 de ani

Apr 7, 2022By

Prietenia dintre mine și Émilie rezistă de decenii până azi. Continuăm să fim în legătură, uneori prin scrisori, sau mai ales prin vederi pe care ni le trimitem din călătorii, dar și prin mijloacele actuale facilitate de tehnica avansată căreia îi suntem martore și beneficiare. Așa cum am început, continuăm să vorbim englezește, desigur cu multe inserții de cuvinte românești și franțuzești. Esențialul este că ne înțelegem, o româncă și o franțuzoaică, și putem depune mărturie că în prietenie, oamenii trec peste bariere impuse de distanță, cultură și timp. La un moment dat, acum vreo 15 ani, într-o convorbire telefonică, ne-am promis una alteia că în anul când vom împlini fiecare 50 de ani, ne vom întâlni negreșit. Suntem fete paroliste și așa se face că în 2011 Émilie și Pascal au venit din nou în România, tot cu trenul, la fel ca în tinerețe, făcând o călătorie foarte lungă, cu schimbări în patru locuri. Trecuseră aproape 20 de ani de când Émilie fusese la noi ultima oară șera încântată de schimbările în bine pe care le recepta mult mai acut decât suntem noi capabili să o facem. Ziua mea este în iunie, iar a ei în decembrie și, pentru că Émilie a putut să vină doar în luna septembrie, am stabilit o sâmbătă ca fiind ziua noastră și am instituit o zi comună de naștere, la fel cum făcusem cu celebrarea Crăciunului în august, în Franța, la prima noastră vizită. Fiul meu, Mircea, ne-a comandat un tort aniversar, pe care a cerut să fie scris Bonne aniversaire 100!Read more…

Apr 7, 2022 8 comments

Prietenie (4). Crăciun în august

Mar 24, 2022By

La zece ani după ce Émilie și cu mine începuserăm să corespondăm a avut loc Revoluția în România și regimul politic s-a schimbat. Deși avea să mai dureze mulți ani până la ridicarea vizelor de călătorie pentru români, ne puteam mișca deja mult mai ușor. Ținuserăm legătura în toți acești ani, cu toate că nu mai eram niște fete de școală, terminaserăm această etapă, aveam familii, lucram, ne construiam vieți și cariere, eram prinse în iureșul tinereții în care, ne amintim, vrei să le faci pe toate – și vrei ca toate să iasă bine. citite de vigilenta Securitate. Mai mult și mai des vorbeam la telefon, demers care devenise posibil, dar costa destul de scump. libertate și într-o societate capitalistă care semăna mult cu banditismul. Era începutul anilor 90. câteva luni după noi.Read more…

Mar 24, 2022 8 comments

Prietenie – încurcături (3)

Mar 10, 2022By

Prima vizită în România a dragei mele prietene franțuzoaice Émilie, avea destinația finală Marghita, orașul meu natal, pe care pe vremuri l-am îndrăgit foarte mult și așa a făcut și Émilie. este foarte rar, nostalgia mă sufocă, nu pot să stau prea mult, mi-e un dor sfâșietor de cei absenți și atunci mai bine mă țin departe, mă retrag, așa cum fac în viață și cu alte lucruri din care dezertez. Dar, la vremea despre care vorbesc acum, anii 80, aveam la Marghita un grup de prieteni tare dragi care au devenit, majoritatea, și prietenii Émiliei. Distracțiile noastre, încă din timpul liceului, erau, vara, întâlnirile cu grupul la ștrandul termal și seara, în parcul din centrul orașului, unde doi dintre prietenii noștri cântăreți la chitară ne cântau muzica folk, în mare vogă în epocă. Erau apoi desigur și discuțiile îndelungi pe multe teme, majoritatea filosofice, ne puneam întrebările firești ale celor tineri, la care nu aveam răspunsuri și poate nu avem nici azi… Émilie a găsit în grupul nostru prietenii pe care nu îi avea în Franța. A găsit căldură sufletească, umor, preocupări asemănătoare. Și a găsit, cum era de așteptat, dragostea.Read more…

Mar 10, 2022 10 comments

Prietenie – prima vizită (2)

Feb 24, 2022By

Au trecut cam trei ani de prietenie la distanță, prin intermediul scrisorilor, cu Émilie, fata din Franța care mi-a devenit apropiată și foarte dragă. Corespondența se desfășura în limba engleză, eram, fără să știm, exponente ale unui soi de globalizare, o româncă și o franțuzoaică scriindu-și în limba engleză. Eram însă și exponente ale unei atitudini de frondă adusă orânduirii sociale de atunci din România, una care socotea străinii ca fiind aprioric dușmani. Altfel de ce ar fi fost interzisă prin lege găzduirea lor? Dacă nu erai rudă cu musafirul venit din străinătate, nu aveai voie să-i oferi sălaș, te putea vizita, asta da, dar să stea peste noapte, asta nu se putea. de granița maghiară. O vizită destul de complicată, fiindcă Émilie nu se urcă în avion, deci a trebuit să vină cu trenul și a făcut-o pe la Timișoara. Era luna iulie, eu eram încă la Cluj, în ultimele zile de practică și planul era ca Émilie să vină la Cluj, să stea vreo trei, patru zile până terminam eu cu practica și de aici să mergem la Oradea pentru vreo  două zile, unde locuia tatăl meu, și apoi acasă, la Marghita, acolo urmând să petrecem împreună cea mai mare parte din vacanța ei, mai cu seamă la ștrandul termal și în mici excursii prin împrejurimi. Read more…

Feb 24, 2022 10 comments

Prietenie – începutul (1)

Feb 10, 2022By

Cred că prietenia, ca noțiune, este sora mai mică a iubirii. Doar puțin mai mică, foarte, foarte aproape de iubire, altfel nu pot explica trezirea afinității față de o persoană, rezonanța inimilor și a minților unor oameni, găsirea și regăsirea pe îndelungatul drum al vieților lor, ne- strămutarea unor sentimente de loialitate, devotament și bunăvoință. Consider prietenia aproape mai valoroasă decât iubirea pentru un singur argument, acela că prietenia poate dura o întreagă viață, pe când extrem de rar iubirea este în stare de așa ceva. Sau, în orice caz, la cupluri la care iubirea durează decenii multe, ea se transformă la rândul ei într-o prietenie cu valoare de briliant, tot atât de prețioasă și… tot atât de rară. Nu la iubire vreau să mă refer acum, ci la prietenie și la felul în care aceasta mi-a fost dăruită acum multe decenii, într-un timp când destinul părea să ne fi încarcerat în minciună, frică, penurie și amărăciune.Read more…

Feb 10, 2022 13 comments