Evenimentele istorice petrecute curând după întemeierea statului Israel sunt învăluite într-o aură de aventură și de romantism. Acest lucru însă nu trebuie să ne inducă în eroare: era vorba despre interese vitale ale tânărului stat care lupta pentru supraviețuire.

Operațiunea Damocles a fost campania Israelului pentru a-i împiedica pe inginerii germani să dezvolte arme moderne în serviciul Egiptului, în special rachete balistice și avioane de luptă. Înfrângerea suferită în războiul din 1948-49 l-a determinat pe conducătorul egiptean Nasser să caute modalități de modernizare a arsenalului care consta în mare parte din stocuri britanice rămase după al Doilea Război Mondial. Părea logic ca arabii, care erau nu numai antisemiți, ci și mari admiratori a tot ce era german, să se adreseze constructorilor de arme din fosta Germanie nazistă, printre care oricum mulți erau șomeri. Prin urmare, între sfârșitul anilor 1950 și mijlocul anilor 1960, industria de armament egipteană a angajat câteva sute de specialiști germani.

Ei au fost recrutați de comerciantul de arme Hassan Sayed Kamil, fiul unui egiptean și al unei elvețience. Ca multimilionar, Kamil locuia într-o vilă elegantă cu o priveliște încântătoare asupra orașului Zürich și își împărțea timpul liber între partide de vânătoare în Carpați și excursii de pescuit în Canada. Era inginer mecanic, absolvent al prestigiosului ETH Zürich și lucrase în industria elvețiană de armament, la firma Oerlikon-Bührle. Avea legături directe cu Nasser și la cererea acestuia a contribuit la întemeierea industriei egiptene de armament. Prin companiile sale, Mechanical Corporation (Meco) AG și Motoren Turbinen und Pumpen (MTP) AG, a contactat cercurile de dreapta din R.F.Germania, Austria și Elveția și, folosindu-se de aceste legături, a recrutat sute de foști specialiști în construcția de avioane și rachete pentru Egipt. Printre ei se numărau și unsprezece specialiști de la Forschungsinstitut für Strahlenantrieb (Institutul de cercetare pentru motoare cu reacție) din Stuttgart. Șeful lor, pionierul în construcția rachetelor Eugen Sänger, s-a implicat și el pe post de consultant. Unii dintre ei erau foști ofițeri SS și aveau, ca de obicei, o atitudine ostilă față de statul evreu. Kamil l-a numit pe fostul comandant SS Ferdinand Brandner în funcția de director al MTP, în timp ce doctorul Heinz Eisele, supranumit și „Măcelarul de la Buchenwald”, a găsit un post bine plătit, ca medic de încredere al angajaților germani în Egipt. Pentru a nu atrage atenția poliției elvețiene și pentru a preveni investigații nedorite, experții recrutați au petrecut întâi câteva săptămâni în Elveția, după care și-au continuat drumul spre Cairo.

Prin alte companii, precum Patvag AG din Zürich și Dimex din Karlsruhe, Kamil a obținut și materii prime importante, inclusiv tone de substanțe chimice necesare pentru fabricarea bombelor incendiare. Tot el a aranjat testarea prototipurilor avionului de vânătoare egiptean H300 în tunelul aerodinamic al uzinei de avioane din Emmen, Elveția. A dejucat abil obstacolele juridice ale țărilor implicate unul împotriva celuilalt, astfel încât în principiu toate activitățile sale au rămas legale – cu toate că de fapt exportul de arme în Orientul Mijlociu era interzis de lege atât în Germania, cât și în Elveția.

În instalația numită Fabrica 333 din Heliopolis, lângă Cairo, urmau să fie produse rachete balistice în stilul celebrei V2, dar cu încărcătură radioactivă – un indiciu clar al intențiilor de genocid. La două locații din Heluan se lucra la noul avion de vânătoare cu reacție H300: Fabrica 36 pentru structurile și aripile avioanelor și Fabrica 135 pentru motoare. Aceste proiecte au fost finanțate cu miliarde de dolari (o parte provenind din ajutoarele străine pentru dezvoltare) și inițial ele s-au bucurat de un anumit succes. Personalul vorbitor de germană, uneori chiar autorizat să poarte arme, circula pe terenul strict securizat, care putea fi accesat doar cu permise speciale de identificare. Angajații, strict anonimi, erau cazați în cămine speciale, cu tot confortul permis de stilul de viață decadent al Orientului. Totuși, în timpul lor liber, ei aveau uneori contacte cu lumea exterioară, iar spionii israelieni au profitat de ele pentru a obține informații despre activitatea din fabricile de armament. Printre ei se afla și Wolfgang Lotz, agentul israelian zis “Spionul Șampanie”, care s-a infiltrat în cercul inginerilor germani și a angajatorilor lor egipteni prin ospitalitatea și petrecerile generoase pe care le oferea.

Nu a trecut multă vreme și israelienii au aflat ce se petrecea în deșertul de lângă Cairo, în special de la doi angajați elvețieni de la MTP care aveau remușcări pentru activitățile firmei lor. Un aspect foarte îngrijorător al acestor eforturi, făcute în mare parte de foști ingineri naziști, era că noile arme puteau fi echipate cu mijloace de distrugere în masă. Prima reacție publică a fost discursul tulburător ținut de Golda Meir în fața Knesset-ului, în care apela la guvernul german să intervină: “… la 18 ani după căderea regimului lui Hitler care a ucis milioane de evrei, membri ai acestui popor s-au făcut din nou vinovați de acțiuni destinate distrugerii statului Israel.” Inițial, presiunile diplomatice asupra RFG au eșuat, mai ales că era vorba despre o afacere pur privată. Autorităților germane le lipseau nu numai mijloacele, ci și dorința de a lua o poziție în această chestiune, mai ales că nu voiau să pericliteze relațiile economice în plină dezvoltare cu lumea arabă.

Întrucât demersurile la autoritățile germane nu păreau să dea rezultate, israelienii s-au văzut nevoiți să ia măsuri aflate în afara legalității și a protocolului diplomatic. Așa s-a ajuns la acțiuni spectaculoase cunoscute sub denumirea Operațiunea Damocles.

Când lucrările în deșertul egiptean au ajuns în faza în care Nasser a putut prezenta la o paradă militară prototipuri ale primelor sale rachete balistice, Al-Kahir (Cuceritorul) și Al-Safir (Învingătorul), au început să se producă o serie de accidente și alte evenimente neplăcute…

În iulie 1962, avionul privat al lui Kamil s-a prăbușit în împrejurări suspecte. Proprietarul nu era la bord, (își schimbase brusc planurile), dar soția sa se afla printre victime.

În luna septembrie a aceluiași an a dispărut un important inginer șef al proiectului de rachete. Heinz Krug, care participase la construcția rachetelor V2 la Peenemünde, a dispărut fără urmă în apropiere de München. Acțiunea a fost condusă de însuși soldatul preferat al lui Hitler, Otto Skorzeny, pe care israelienii l-au recrutat în acest scop. El se bucura de încrederea foștilor săi camarazi și l-a convins pe Heinz Krug să se întâlnească cu el în secret. Se presupune că el l-a ucis și l-a îngropat. O altă versiune spune că Krug ar fi fost răpit, dus în Israel, interogat timp de luni de zile și apoi aruncat în mare din avion.

Începând din noiembrie 1962, mai mulți angajați ai proiectului de rachete au primit prin poștă colete-capcană. Un asemenea pachet a explodat în interiorul fabricii de avioane ucigând cinci muncitori egipteni și rănind alți șase. Un altul, trimis șefului de proiect Wolfgang Pilz, a explodat în mâinile secretarei sale, rănind-o grav.

În februarie 1963, la Lörrach, a avut loc un atentat asupra lui Hans Kleinwächter, responsabil pentru furnizarea sistemelor de control ale rachetelor, dar atentatul a eșuat.

La hotelul Drei Könige din Basel, unde cu șapte decenii în urmă locuise Theodor Herzl în timpul primului Congres Sionist, doi domni bine îmbrăcați au încercat să pună sub presiune copiii lui Paul Goerke, unul dintre dezvoltatorii germani de rachete, pentru ca acesta să-și înceteze activitatea din Egipt. Numai că acțiunea israeliană a eșuat lamentabil. Cei doi domni, austriacul Otto Joklik și israelianul Josef Ben Gal, aflați deja sub observația autorităților elvețiene, au fost arestați curând după aceea la Zürich – tocmai la un bal mascat. Ambii au fost învinuiți de șantaj, iar în urma negocierilor cu statul Israel au fost eliberați și expulzați.

Până la urmă, Operațiunea Damocles a eșuat datorită nivelului profesional scăzut al execuției. Chestiunea a provocat discuții aprinse în conducerea israeliană. Experții militari considerau că rachetele, bazate pe o tehnologie deja învechită, nu mai erau o amenințare prea serioasă. Dar aspectul moral al amestecului german în ostilități împotriva Israelului, la scurt timp după Holocaust, cântărea greu în considerațiile liderilor israelieni. Când s-a aflat despre activitățile din Egipt și măsurile luate de Israel, problema a devenit jenantă pentru majoritatea celor implicați. Autoritățile germane au reușit să convingă mulți concetățeni să părăsească Egiptul, în special prin oferte mai atractive în țara de baștină. Lipsa experților, împreună cu reducerile bugetului alocat de statul egiptean au dus în ultimă instanță la terminarea proiectelor. Ultimii experți germani au părăsit Egiptul în 1967, curând după Războiul de Șase Zile. Pentru a compensa acest eșec, Nasser s-a adresat Moscovei și ca urmare Egiptul a primit cantități semnificative de materiale de război sovietice și un mare număr de experți din Rusia și Europa de Est.

Epilog

Această poveste a fost prezentată publicului în mai multe forme. Pe lângă sursele menționate mai jos, există documentare TV și chiar un roman cu personaje fictive în contextul evenimentelor descrise mai sus: Experții de Merle Kröger, publicat de Suhrkamp în 2021.

Peter Biro

Tradus din germană de autor și editat de Hava Oren.

Surse

https://en.wikipedia.org/wiki/Operation_Damocles

https://de.wikipedia.org/wiki/Aff%C3%A4re_um_deutsche_Raketenexperten_in_%C3%84gypten

https://www.spiegel.de/video/wie-der-mossad-in-aegypten-deutsche-raketentechniker-jagte-video-1827294.html

Der Mossad, die Nazis und die Raketen – Showdown am Nil