Tocmai m-am întors dintr-o excursie de o săptămână în Israel; acum îmi fac ordine în amintiri și îmi ling rănile. În ultimii doi ani, de când cu pandemia, mi-a fost imposibil să ajung în Israel. Nu puteam decât să dau târcoale Țării Sfinte, tot mai aproape, din Indonezia în Dubai și din Creta în Peninsula Sinai – dar și de acolo mi s-a refuzat accesul spre destinația viselor mele. Mă simțeam aproape ca venerabilul nostru strămoș, cu documentele sale de călătorie săpate în piatră…În timp ce coronavirusul azvârlea peste noi un val după altul, în orășelul biblic Ra’anana fiica mea a născut un băiat. Cu tristețe priveam la firmament căutând semne cerești care să-mi arate calea, dar la urmă tot nu aveam permis de intrare pământean. Mă perpeleam de dorul de a-l vizita pe copilul nou născut și întreaga familie. Mă obseda problema ce să fac ca să-mi cunosc nepotul – pe cât posibil înainte ca el să ajungă la școală. În pofida tuturor obstacolelor birocratice, căutam un mijloc de a intra în Israel cât mai curând posibil.Read more…
Simpatia iraţională faţă de underdog
Ce este un „underdog”? Cuvântul nu are un echivalent românesc și nici nu se poate traduce direct din engleză. În dicționarul Dexonline.ro: underdog s. m. (cuv. engl. americ.) ◊ „Cea mai largă categorie socială, aceea numită de americani «underdogs» (textual: câini învinși într-o competiție canină și, prin extensiune, orice perdant, orice handicapat sau neprivilegiat în lupta pentru existență […]” R.lit. 19 V 77 p. 2 [pron. ándărdog]. Este vorba de partea dintr-un conflict, care, în mod anticipat, este considerată inferioară și care este confruntată, în mod real sau prezumtiv, cu nedreptatea. Desigur, termenul acesta este bine cunoscut sociologilor și psihologilor, dar mai ales este foarte la modă în mass-media și cercurile stângii progresiste, care solidarizează cu patos cu orice subiect care poate fi considerat un underdog. Conform acestei ideologii, oprimatul are întotdeauna dreptate, iar adversarul puternic este, a priori, de partea greșită a istoriei lumii. Aș vrea să mă apropii acum din perspectiva canis lupus familiaris asupra conflictului din Orientul Apropiat și să combat percepția publică, care urmărește evenimentele recente ca un discipol fidel al mișcării underdog – și asta în mod explicit în dezavantajul Israelului.Read more…
Impresii andaluziene
În cronicile vechi de familie se menționa că am descins dintr-un trib de evrei nomazi ce aveau o vastă experiență în pornirea pripită în călătorii. Adesea erau nevoiți să-și împacheteze bunurile în mare grabă și să plece în lumea largă. După cum relatează scripturile, o dată chiar, nici nu au mai avut timp să lase aluatul de pâine să crească cum se cuvine. De multe ori, strămoșii și-au schimbat locul de reședință din cauza circumstanțelor nefaste, ca foametea, seceta sau pentru că șeful era prea dur și sindicatele inactive. Uneori erau urmăriți de inchizitori, alteori de cazaci, situații care ii îngrozeau peste măsură, încât preferau să se mute în zone mai pașnice…Poate din această cauză eu sufăr incurabil de dromomanie. Pulsează în mine o dorință constantă de rătăcire, pe care nici măcar restricțiile epidemiologice actuale nu le pot suprima. Iată motive suficiente pentru a porni într-o noua călătorie, de această dată spre Spania.Read more…
Legăturile mele cu Marghita
Fragmente din cartea autobiografică aflată în pregătire și care va apărea, sper, în toamna anului 2021, cu titlul german Vom Taumeln zwischen den Kulturen și cu cel maghiar Váradtól Váradig a szatíra útján. Un lucru care îmi place foarte mult la revista Baabel este că uneori un articol îl inspiră pe următorul. Așa s-a întâmplat și cu contribuția prietenilor mei Tibi Ezri și Ștefan Kleinmann, Memoria cetățenilor evrei din Marghita https://baabel.ro/2021/05/memoria-cetatenilor-evrei-din-marghita/, care m-a determinat să prezint aici un fragment din manuscrisul autobiografic menționat mai sus. Mai ales fotografia rudelor mele din Marghita, din fericiții ani 1920, m-a inspirat să fac această postare. Automobilul din centrul imaginii era pe atunci o mare atracție. El anunța binecuvântările iminente ale modernității, care începuseră să pătrundă chiar până în zonele rurale ale Bihorului. Pasagerii lui nu-și puteau imagina nici pe departe ce catastrofe îi așteptau în anii următori, pe ei și pe familiile lor. Această incapacitate de a-și închipui viitorul e aparentă în zâmbetele lor lipsite de griji și pe mulți dintre ei, ea avea să-i coste viața.Read more…
Ignatul gustos al bicicletei după o rețetă oltenească
Mă dusei aseară în garaj să iau damigeana cu zaibăr, și dădui cu ochii de bicicleta aia veche. Oare nu cumva Veta avea de gând să arunce bicicleta la gunoi? Așa, ca pe un lucru jalnic, care ocupă inutil un loc şi care zace de ani de zile când în pivniță, când în garaj? Vezi să nu vezi, Veto? Ceea ce nu știe ea încă este că acest mijloc de transport plin de praf este un obiect care poate fi reciclat într-un mod deosebit de util, și căruia i-am putea da o nouă întrebuințare la masa de Revelion. În acest fel nu vom mai fi siliți să așteptăm curcanul de la rudele de la țară! Şi, în plus, făcui loc în garaj pentru alte lucruri mai folositoare, ca de exemplu: grătarul vechi cu pietre de lavă, care a rugint în grădină, după cinci sezoane ploioase de barbechiu în Craiova. Acum vom începe să reciclăm bicicleta şi aş vrea să vă explic cum putem facem acest lucru în același timp cât mai eficient şi ecologic. Așa că ne suflecăm mânecile şi ne apucăm de treabă, eu şi cu nevasta-mea, scoțând obiectul în fața intrării garajului. Mai întâi, îndepărtăm plasele de păianjeni, o ștergem de praf cu o cârpă şi îndepărtăm crustele de murdărie cu o periuță de dințiRead more…
Refugiați de Corona în Peninsula Sinai
Din nou s-a ivit ocazia de a pleca în vacanță, dar restricțiile și pericolele pandemiei continuă să amenințe peste capetele noastre plecate. Unde mai putem călători? Și dacă la întoarcere va trebui să intru în carantină și toată supărarea angajatorului se va revărsa pe capul meu purtat și mai jos? Bântuiți de asemenea gânduri, cu doar câteva zile înaintea sezonului de vacanță, am fost nevoiți să recurgem la extreme: am consultat Google. Căutam o destinație tropicală, la mare și mai ales all-inclusive. Posibilitățile erau limitate, puteam pleca doar în Egipt, la Hurghada, sau la Sharm el-Sheikh. Am optat pentru cea din urmă, datorită posibilității de a merge la Taba, la granița cu Israelul (un drum de 200 km). Iar acolo aveam șansa infimă să o văd pe fiica mea israeliană, dacă va putea veni și ea prin Eilat. Speram că mi-l va arăta pe noul meu nepot prin gardul de frontieră, sau chiar că se va aventura pe teritoriul egiptean și să ne putem întâlni. Micuțul Ruben s-a născut în septembrie 2020, iar eu nu suportam ideea că aș putea să-l văd abia după ce își va fi terminat serviciul militar, sau poate nici atunci. Numai că totul s-a dovedit o iluzie. O cercetare mai atentă a arătat că copiii oricum nu au voie să treacă granița la Taba.Read more…
Wellness – o distracție potrivită în epoca de pandemie
«Wellness să fie!» spuneau grecii antici, iar grecii cotemporani o mai spun și astăzi. Numai că la ei sună puțin diferit, și anume „ά άνεση θέλει να είναι”, care se pronunță „I ánesi thélei na eínai”, dacă puteau ține capul deasupra apei suficient de mult. Cam așa răsuna de pe pereții împodobiți cu mozaicuri, atunci când scăldătorii eleni își confirmau reciproc convingerile despre beneficiile acestor activități relaxante. După ei, romanii de toate vârstele și-au scufundat membrele obosite în apa caldă a izvoarelor termale pentru a se simți bine, sau pentru a găsi alinare după marșurile lor forțate. Acolo unde nu exista apă termală naturală, romanii au construit așa-numitele hipocausturi, cu care au generat artificial mult râvnita apă caldă. Dar helveto-daco-romanilor de azi nu le mai ajunge apa fierbinte de la robinet, pe care oricum o au acasă în fiecare zi. Nu, în zilele noastre e nevoie de peisaje elaborate, cu palmieri de plastic, cu saune și jeturi de apă caldă pentru a atrage consumatorii din baia de acasă și a-i convinge să folosească centrele generos amenajate. Contra cost, bineînțeles. În mod normal nu alerg după tentațiile oferite în mass-media, în broșuri ilustrate, în reviste publicitare și videoclipuri cu sirene care se bălăcesc fericite. Read more…
Păreri păroase despre…păr
Adesea contribuțiile mele au fost criticate că ar fi prea superficiale, că nu ar fi destul de serioase ca să pătrundă în esența problemelor, rămânând în zona banalităților cotidiene. Ce pot să spun? Doar că ele sunt complet justificate! Aș putea să adaug totuși că gândurile mai puțin profunde își au și ele rostul lor, mai ales că și acestea își găsesc un public interesat. În acest sens, eseul de față despre părul uman va fi la nivelul cel mai superficial imaginabil. Dacă nu vă deranjează să vă pierdeți vremea citind o serie de inepții, acest articol o să vă vină ca turnat! Subiectul părului uman nu poate fi chiar atât de banal, dacă ne gândim că există chiar un musical dedicat acestui subiect: «Hair» 1968, cu muzica compusă de Galt MacDermot. Părul are multe alte semnificații, nu numai decorarea și acoperirea corpului. De exemplu, spunând despre un om că „i s-a făcut părul măciucă” poate sugera și intenția lui de a lua pe cineva la bătaie. În aceeași ordine de idei, lipsa părului, numită alopecie, ar sugera o formă de lașitate, deoarece persoanei în cauză îi lipsește materialul esențial care i-ar putea sluji ca armă.Read more…
Lupta pe viață și pe moarte din fața centrului de vaccinare
Aceasta este realitatea: aici în Elveția ne aflăm într-o adevărată criză de vaccinare. Numărul celor care doresc să se vaccineze depășește cu mult numărul de doze disponibile, când de fapt ar trebui să fie invers: numărul dozelor să fie de două ori mai mare ca al celor care urmează să fie vaccinați. În plus antagonismul dintre susținătorii vaccinării, și adversarii ei, a atins proporții grotești. Acesta amintește, oarecum, de un conflict fictiv, suprarealist, dintre cei care sunt pentru alimentație, și cei care se opun. De necrezut! Până la urmă majoritatea populației a acceptat opinia experților și chiar solicită vaccinarea. Dacă am avea la dispoziție o cantitate suficientă de fiole, totul s-ar aranja. Cei care se opun n-au decât să rămână nevaccinați și să-și caute alte măsuri de protecție: să-și învelească întregul corp în folie de plastic, să se ascundă în vizuini, să consume preparate homeopate și remedii florale Bach, sporindu-le eficacitatea prin utilizarea de brățări magnetice cu pietre semiprețioase, amulete de cristal, și semne magice. Pe termen mai lung, selecția darwiniană, naturală, va reduce proporția acestei subpopulații. Cât despre cei care acceptă acest tratament profilactic care să le salveze sănătatea, ba chiar viața, ei se luptă să-l obțină la timp, ceea ce nu e simplu deloc…Read more…
Ura! Îmbătrânesc, în fine!
Într-un articol publicat de curând (https://baabel.ro/2021/01/ultimul-an-dinainte-de-pensionare/) îmi împărtăşeam gândurile melancolice stârnite de apropiata mea pensionare, storcând lacrimi amare cititorilor. Cred că a sosit timpul să mă împac cu viitorul inevitabil şi să reflectez, în sensul original al materialismului senilic, asupra numeroaselor avantaje ale îmbătrânirii. Deci care ar fi motivele de satisfacţie? Potrivit unei prognoze fundamentate ştiinţific, în fiecare zi care trece îmbătrânim cu 24 de ore. Acest fapt surprinzător mă bucură nespus. „De ce?”– mă întreabă nedumeriţi cei de un leat cu mine, care acordă o importanţă deosebită ultimelor urme de tinereţe, străduindu-se din răsputeri să nege semnele bătrâneţii care se instalează treptat. Pentru ei vârsta înaintată echivalează cu decăderea, aducând după sine degradarea sănătăţii şi scăderea utilităţii sociale, nemaivorbind de agerimea minţii… Dimpotrivă, consider că tinereţea are o mulţime de dezavantaje faţă de bătrâneţe şi aş putea scrie o disertaţie întreagă despre acest subiect dacă… mi-aş aminti detaliile. Dar, din păcate, nu mai ţin minte argumentele.Read more…
Ultimul an dinainte de pensionare
Iată-mă în dimineaţa zilei de 1 ianuarie, prima zi din ultimul meu an în câmpul muncii, ca angajat la stat, cu contract de muncă full-time şi cu cartelă electronică de acces în garajul subteran. De-acum încolo zilele se vor scurge implacabil, precum firele de nisip din clepsidra acestui ultim an. Încă nu ştiu dacă acest asalt final este prilej de bucurie sau de tristeţe. Aştept cu nerăbdare vremea libertăţii neîngrădite, care va să vină peste un an, când nu voi mai fi legat de un program strict şi nu voi fi nevoit să mă milogesc pentru câteva zile libere ca să mă duc la vreun congres sau să mă bucur de o vacanţă de sărbători. După acest ultim an voi putea merge şi veni după pofta inimii – presupunând că vom putea călători liber, ceea ce nu mai este de la sine înţeles. Totuşi, pensionarea mea care se apropie, mă întristează puţin. Scăderea previzibilă a venitului meu este cât se poate de dureroasă. Singurul lucru care mă consolează este posibilitatea de a-mi completa pensia cu diverse munci teoretic posibile. Însă în ciuda acestei perspective e puţin probabil să-mi pot păstra nivelul de trai actual. Evident, îmi vor scădea şi pretenţiile, dar nici acest fapt nu este o sursă de optimism, ci mai degrabă de îngrijorare.Read more…
Un safari în șifonier
Soția mea și cu mine avem călătoriile în sânge. Dacă nu ne mișcăm de acasă mai multă vreme, suferim amândoi in tăcere. Am vrea să evadăm spre tărâmuri îndepărtate, însă nu putem. Cu vocea înecată în lacrimi vorbim despre plaja fierbinte, străjuită de palmieri, excursiile pe potecile de munte şi de minunatele benzinării de pe autostrăzi, cu tăvile de la autoservire și automatele în care pui o monedă pentru a folosi toaleta. Câteodată stăm împietriți şi privim în gol, în spațiul infinit care se întinde dincolo de tapetele de pe pereți. Cu timpul, la melancolie se adaugă și primele semne de suferință fizică: tensiunea arterială o ia razna, ici-colo furnicături, înțepături, mâncărime, dar mai ales atacuri de somnambulism, în care visăm să fim purtați de valurile mării la reflux, în lumina apusului de soare. Și iată că de la călătoria noastră în Dubai s-a scurs deja mai mult decât o lună întreagă și simțim din nou dorul de ducă, de tărâmuri exotice, de limbi şi culturi străine, chiar și de boli infecțioase rare, pe care însă nu am dori să le încercăm pe propria piele, ci să savurăm în siguranță excursiile aventuroase până în cele mai îndepărtate colțuri ale lumii. De atâta stat acasă, impulsurile subconștiente care ne apasă încep să ia forme grotești.Read more…
Refugiați de Corona în Dubai (II)
Bineînțeles că după prima zi de vacanță nu poți scrie impresii de călătorie complete, mai ales când ești, ca mine, om de rând și nu ai darul prezicerii viitorului. În schimb a povesti retrospectiv nu e mare lucru, asta știe oricine. Și cum aceste impresii de călătorie nu au nicio ambiție artistică, voi povesti în continuare despre sejurul nostru din Dubai, unde ne-am refugiat de teama frigului și a coronavirusului. Aveam o cameră cu demipensiune și nimic nu ne obliga să părăsim hotelul, așa că în prima săptămână am trăit practic ca într-o carantină voluntară. A fost un fel de exercițiu pentru situațiile dificile care ne-ar mai putea aștepta la întoarcere. După cum stau lucrurile, se pare că ne vom putea încă întoarce în Elveția fără mari probleme, dar în zilele noastre nimic nu e sigur. Șederea noastră la hotel, pe nisipoasa peninsulă Palm, era structurată mai ales în funcție de mese, ne rămânea doar să ne umplem timpul dintre ele. Zilele decurgeau după o ordine prestabilită: micul dejun – internet – plajă – gustare – piscină – internet – cină – somn. A doua zi la fel. Ca să nu devină plictisitor, începând din a patra zi am schimbat ordinea dintre plajă și piscină. Ce ușurare!Read more…
Refugiați de Corona în Dubai
Vremea rece, umedă și cenușie de noiembrie elvetică ne-ar fi pus oricum în căutarea unui refugiu mai cald. Dar al doilea val al pandemiei de Covid19 care bântuie pe la noi a fost un motiv în plus să fugim din patria noastră de pe versantul nordic al Alpilor. De sărbători ne-am fi dorit să facem o vizită la fiica și nepoții din Israel. Dar în zilele noastre, vizitele unor turiști din țări „dubioase”, ca de exemplu Elveția, sunt foarte rău văzute acolo – cu alte cuvinte ele sunt total blocate. Reflexul de a evada, care după milenii de persecuție a devenit o trăsătură esențială a tribului nostru, s-a manifestat în cazul meu printr-un alarmism cu totul exagerat, suflându-mi la ureche: „Lasă-ți cortul și caută-ți un loc sigur, la adăpost de virus! Ajuns acolo, instalează-te într-un hotel de cinci stele, all-inclusive dacă se poate, și așteaptă să treacă urgia.” Știu din experiență că trebuie să ai încredere în ceea ce îți spune intuiția, la urma urmei ea a salvat pe mulți dintre venerabilii mei strămoși când erau la ananghie – cea mai bună dovadă este însuși faptul că exist. Ei s-au descurcat chiar fără Internet, nu ca mine. Așa că am profitat de ocazie să caut un locșor ferit, unde să-mi pierd urma pentru o vreme. Alegerea destinației nu a fost prea dificilă, din simplul motiv că aproape toate țările lumii au statistici de Covid mai bune decât Elveția și prin urmare nu te lasă să intri. Dar sunt și câteva excepții, cum ar fi Antarctica, Maldivele, Egiptul și Emiratele Arabe Unite…Read more…
Noul Nonsensicon Explicativ al Limbii Române
Mărturisesc că am avut emoții trimițând textul “Pană de inspirație” spre redactare. Mă temeam că voi fi victimă pe altarul iubirii nereproșate sau a violenței corporale. Surprinzător, nici urmă de apostrofare din partea ecologiștilor și monogamiștilor înfocați, asociațiilor anti-alcool, feministelor și oamenilor de știință care au tras un semnal de alarmă privind pericolul jucăriilor de plastic pentru copii. Din fericire nu s-a întâmplat nimic de acest gen, în afara de plângeri elocvente in legătură cu penele pasării care își dă sufletul subimpulsul violent al vânătoriței. Pentru a compensa starea de panică ce a cuprins cititorii la gândul că eu nu voi mai putea scrie articole de seamă despre defecțiuni tehnice si obiecte cu pene, trimit un link pe această temă: Aria „Es ist das höchste der Gefühle“ („La apogeul sentimentelor”) de J.E. Schikaneder în „Flautul fermecat” al lui Wolfgang Amadeus Mozart: https://youtu.be/87UE2GC5db0. În orice caz, comentariile privind „pana de inspirație” necesită o dezbatere mai aprofundată al subiectului. Dragul nostru GBM, marele maestru al ambelor forme ale penelor, anume acelor de scris și celor reprezentând avarii literale în reviste online, declara înspăimântat că se creează o atmosferă intelectuală.Read more…
Pană de inspirație
Cuprins de furia elanului creator şi plin de entuziasm lingvistic, orgoliosul scriitor de proză satirică se așază cu cele mai bune intenții în fața laptop-ului, pentru a-şi surprinde cititorii cu o satiră spectaculos de amuzantă. Ar vrea sa compună o piesă literară realmente bună, cu o subtilă critică la adresa societății, dar mai ales una distractivă. Literatul rutinat începe prin pregătirea celui mai bun ambient de creație pentru ficțiunea poetică. Mai intâi coboară jaluzelele până la jumătatea geamului, dozând atent fluxul de lumină, nici prea mult şi nici prea puțin, căci umbra dată de legănarea ușoara a plopilor de afară i-ar distrage atenția de la iminentul act de creație. Își potrivește spătarul scaunului. Această piesă de mobilier nu este chiar atât de incomodă, încât sa facă munca o tortură, dar nici atât de confortabilă, încât să transforme obișnuitele lui pauzele de gândire într-o moțăială apatică. Mireasma fructelor de măceș din cana de ceai din dreapta laptop-ului aștepta să-şi aducă contribuția la stimularea şi dezvoltarea imaginației sale, extrem de sofisticată artistic. Acum își potrivește posteriorul pescaunşi se așează plin de speranță şi avânt la lucru.Read more…
Darul identităților multiple
Când cineva afirmă că „se caută pe sine însuși”, nu-mi pot stăpâni un zâmbet. Această căutare de sine mi-o imaginez cam așa: individul copleșit de îndoieli descoperă la un moment dat că nu mai știe cine este, pornește în căutări, deschide disperat toate sertarele… Și deodată, într-un moment de inspirație, descoperă cu uimire că se află în propriul său trup! Să se fi văzut în oglinda din baie? Pe scurt: o tâmpenie! O fi așa, n-o fi, dar nu este nici chiar atât de simplu cum apare în imaginația mea hiperrațională. De când mă știu soarta m-a dăruit cu o serie întreagă de identități lingvistice, etnice, socio-culturale… În asemenea condiții siguranța de sine este practic exclusă. Încă din copilărie mă deprinsesem să trec instantaneu de la o identitate la alta, în funcție de situația în care mă aflam și cu cine aveam de-a face. Eram ca Zelig, protagonistul filmului cu același nume al lui Woody Allen. Nu e de mirare că Zelig a apărut în mediul intelectual evreiesc din Manhattan. Nu pot să-mi închipui un grup etnic mai potrivit schimbărilor continue de identitate ca evreii așkenazi, neurotici, care trebuie să se afirme într-o majoritate diferită, uneori chiar ostilă. Ei bine, Oradea copilăriei mele nu era chiar New Yorkul marelui cineast, dar se pot găsi totuși anumite paralele.Read more…
Despre semnificația simbolică a tăițeilor cu varză
Aproape totul pe lume este bipolar. Globul pământesc are doi poli, la fel bateriile electrice, chiar şi magnetul de pe ușa frigiderului are un pol nord şi unul sud. Antagonismul fenomenelor contrarii nu se limitează numai la procesele fizice. Lumea însuflețită este și ea plină de perechi contrastante – este destul să ne gândim la stângaci şi dreptaci, sau la cele două sexe biologice: unul masculin şi celălalt inteligent… Chiar în sufletul omului coexistă stări total contradictorii, dispoziția psihică schimbându-se uneori brusc de la bucurie extremă la tristețe cumplită. Da, există astfel de tipologii psihice, numite chiar bipolare. Mai puțin dramatice, dar totuşi determinante în viața noastră sunt diferențele de gust. În acest context aș vrea să mă refer la dualismul politic și culinar care a apărut în cadrul vechii monarhii dunărene și ale cărui repercusiuni se fac simțite până și în propria mea familie. Nu e vorba de preferințele pentru cafea sau ceai, nici măcar de alegerea între mâncarea vegană și cea gustoasă. Nu, este vorba despre cele două variante de tăiței cu varză.Read more…
Amintiri dureroase din Cighid
După răsturnarea regimului comunist în 1989, denumită în mod eronat „Revoluție”, un val uriaș de ajutorare s-a revărsat cu promptitudine din Europa de Vest asupra României, o țară zdruncinată din temelii, aflată încă în faza de descoperire de sine și reorganizare. Oficialități, organizații de caritate bisericești, dar și persoane private au sărit în ajutor, trimițând asistență materială țării aflate în dificultate. Numeroasele acțiuni de solidaritate au fost însoțite de jurnaliști și echipe ale televiziunilor occidentale, pentru a documenta relațiile sociale precare din societatea postcomunistă. Cu cât mai dramatice erau reportajele despre adevărul brutal, cu atât mai multă faimă își făceau posturile de televiziune. Acest fenomen declanșa la rândul său valuri de solidaritate. Luni, chiar ani de zile, transmisiunile „Documentarelor Groazei” atrăgeau o adevărată industrie de ajutorare. Cel mai spectaculos reportaj despre dezastrul de pe vremea aceea s-a filmat la Cighid, într-un cămin pentru copii abandonați. Copiii sufereau de diverse handicapuri fizice și psihice și vegetau în această instituție în condiții grotești, greu de suportat. Imaginile înregistrate acolo au făcut înconjurul lumii. În film se derulau secvențe din dormitoarele murdare, umplute până la refuz de gunoi şi fecale, în care copiii de toate vârstele, apatici, numai piele și os, stăteau chirciţi în paturi cu gratii. Nu-ți venea să-ți crezi ochilor! Totul se petrecea în arealul unei foste moșii pe care eu, telespectatorul luat prin surprindere, l-am recunoscut ca pe un loc pe care-l cunoşteam.Read more…
Legendarele partide de rummy ale doamnelor orădene de odinioară
Doamnele respectabile din comunitatea maghiaro-evreiască se întâlneau cu regularitate la câte o partidă de Rummy întruna din casele lor particulare. Acolo se aduna societatea cea mai selectă, iar clinchetul vesel al pietrelor multicolore nu era decât un pretext. Scorul final nu avea mare importanță, mult mai mult conta plăcerea de a participa și atmosfera creată în această societate aleasă. Jocul era desigur prilej de distracție, dar și fundal pentru desfășurarea unei complexe dinamici de grup dintre cele patru sau mai multe participante. Gazda responsabilă de evenimentul respectiv punea la dispoziție nu numai sufrageria și ustensilele de joc, ci și talentul ei culinar. Platouri cu mici gustări apăreau pe mese, discret, fără a intra în conflict cu piesele jocului. Când doamnele soseau rând pe rând, salonul se înviora de culorile costumelor „de ocazie” purtate mai rar, care emanau un miros de parfum amestecat cu naftalină. Apoi începea un ritual al complimentelor tipic feminine. Doamnele nu mai pridideau a se minuna și a lăuda una pe cealaltă – așa se alimenta moralul înainte de joc și se încălzea atmosfera. Read more…