Anul trecut s-a stabilit în Israel un evreu din Irak, probabil ultimul ole hadaș (nou venit) din această țară. Numele lui este Imad Levi. În Irak, între cei peste 30 de milioane de musulmani, au mai rămas doar câțiva evrei, foarte ușor de numărat, și anume cinci bărbați și o femeie, care este și șefa acestei mici comunități. Până la venirea lui în Israel, Levi era și rabin și șohet (un om specializat în sacrificarea rituală de animale și păsări pentru carne) și conducător al comunității. Tot el ajuta la soluționarea oricărei probleme rituale evreiești. El a crescut în Bagdad și mai ține minte comunitatea numeroasă și înfloritoare, de mii și mii de evrei din acest oraș și din toată țara. Majoritatea evreilor au plecat în anii 1950-51, în mod clandestin, conduși de emisari israelieni și trecând prin Iran, care era pe atunci o mare prietenă a Israelului; destul de mulți au rămas însă în Irak. În anii ꞌ70 situația lor s-a înrăutățit și ca urmare numărul lor a scăzut treptat. Evreii plecau pe ascuns, care cum putea, unii în Israel, alții în alte țări. Imad Levi a povestit că demult dorea să vină în Israel, dar era urmărit și controlat de autorități.Read more…
Povestea porumbului
Porumbul (la fel ca roșiile, cartofii, etc.) este originar din America – asta știe fiecare copil, presupun. Dar știe cineva mai mult? O scurtă documentare pe internet m-a făcut să mă îndoiesc. Eu cred că în țara unde mămăliga este considerată mâncarea națională, povestea porumbului merită să fie cunoscută mai îndeaproape. Elucidarea istoriei grâului a fost relativ simplă după ce s-a identificat strămoșul lui sălbatic. Dar porumbul a dat multă bătaie de cap cercetătorilor. Nimeni nu a găsit vreodată o plantă sălbatică asemănătoare cu porumbul, de aceea multă vreme s-a presupus că strămoșul sălbatic al porumbului ar fi dispărut. Totuși cercetări genetice au arătat că strămoșul porumbului este o plantă sălbatică foarte răspândită în Mexic, numai că… ea nu prea seamănă cu porumbul! Localnicii o numesc teosinte sau „grăunțele zeilor”. Poate că nu e o coincidență… Teosinte arată ca o tufă, cu multe ramuri laterale. Mai important e faptul că nu are știuleți. Cele 5-12 semințe (față de vreo 500 pe un știulete de porumb) sunt înșirate pe un fel de „spiculeț”. Când e copt, acesta se dezintegrează, iar semințele se împrăștie, ceea ce face culesul foarte anevoios. Mai rău, fiecare sămânță e învelită într-o coajă lemnoasă. E posibil ca oamenii preistorici să fi ales o plantă atât de puțin promițătoare pentru a o domestici?Read more…
Primii șapte ani
Șapte ani de existență a revistei BAABEL, mii de articole publicate, (cred) peste o sută de colaboratori, cu toții angrenați în acestă activitate literară-publicistică și probabil mii de cititori. Și după această trecere în revistă, (foarte posibil) inexactă, două întrebări se cer a fi puse. Prima se referă la motivul care îi face pe toți acești prieteni să colaboreze la o apariție electronică, fiecare împins de la spate, cred eu, de cel puțin o cauză demnă de invidiat. Îmi închipui că unii se delectează în a-și publica ideile, gândurile și mai ales comentariile legate de viața de toate zilele, pe care fiecare o duce în colțișorul său de lume, mai ales când ajunge la concluzia că evenimentele care se deapănă în jurul său merită a fi prezentate și altora, cu scopul de a fi discutate, dezbătute, întoarse pe toate fețele, mai ales atunci când eseul lor primește comentarii ale cititorilor. Pentru că presa electronică oferă fiecărui cititor ocazia de a-și exprima părerea despre cele citite, on line. Această activitate duce uneori (poate prea rar) la adevărate dezbateri, conflicte de păreri, dar după părerea mea acest aspect dă savoare revistei și satisfacție autorului… La cea de a doua întrebare, la care eu nu am răspuns și mă îndoiesc că cineva are o imagine cât de cât clară. Cine deschide poșta electronică, cine intră pe Google și caută Revista BAABEL? Cine ne citește? Read more…
Boris Johnson –un brexitist pur și dur
Dacă cineva credea că până la urmă Marea Britanie se va răzgândi și va renunța la Brexit, s-a înșelat. Alegerea lui Boris Johnson în fruntea Partidului Conservator, alegere prin care el devine premierul Marii Britanii, înclină balanța mult către decizia părăsirii de către britanici a Uniunii Europene. Iar plecarea cu orice preț la 31 octombrie, chiar fără acord, este opțiunea cea mai rea. Alegerea lui Johnson face parte dintr-o tendință politică ciudată care se manifestă în Europa și Statele Unite. Personaje mai ”colorate”, mai ieșite din tipic, care în discursul lor îmbrățișează și susțin populismul, sunt bine văzute și simpatizate. Discursul lor ”place”, chiar dacă nu este adevărat. Este plin de promisiuni frumoase, de cele mai multe ori neîndeplinite, sau dacă da, cu consecințe nefaste. Johnson face parte din marea familie a lui Trump, Salvini, Orban și alții. Așa cum am scris în titlu, Johnson este un brexitist pur și dur, iar noul său cabinet este înțesat de persoane care gândesc ca el. Este firesc, are nevoie de sprijinitori pentru politica sa. În primul său discurs în Camera Comunelor el a promis ”un viitor de aur” pentru britanici, ”recâștigarea măreției Marii Britanii”. Numai că britanicii cei mai raționali, analiștii politici și economici care se ocupă de multă vreme de diferitele variante ale Brexitului, sunt unanimi în părerea că un Brexit fără acord, acel ”no deal”, va avea cel puțin în prima etapă consecințe nefaste pentru Marea Britanie.Read more…