În decembrie 1966 era publicat în Monitorul Oficial Decretul 770 , privitor la „reglementarea întreruperii cursului sarcinii”, fără ca în paralel să se fi introdus vreo măsură alternativă de planning familial. În acest fel se limita drastic dreptul femeii de a dispune de propriul corp, de a decide asupra propriei existenţe. În următorii 23 de ani (până la abrogarea Decretului 770/1966 care s-a petrecut în decembrie 1989) statul s-a amestecat, practic, în viaţa intimă a cuplurilor şi a supravegheat strict femeile (cu vârsta sub 40 de ani) pentru a depista dacă erau gravide sau ba. În acelaşi timp erau deferite instanţelor de judecată atât persoanele care efectuau sau mijloceau întreruperile ilegale de sarcină, cât şi femeile care se supuneau acestei intervenţii riscante, pentru simplul fapt că nu aveau altă alterantivă de a scăpa de o sarcină nedorită. Decretul de tristă faimă – de altfel singurul care a devenit substantiv comun, dând naştere şi cuvântului derivat „decreţei” care defineşte copiii născuţi ca efect al acestui act normativ – a influenţat dramatic existenţa multor femei, dar şi a multor medici. Anul 1974. Tatăl meu avea 67 de ani. Fusese ginecolog la Spitalul Județean din Lugoj, cu titlul de medic primar ginecolog-obstetrician, dar la vârsta de 60 de ani a fost pensionat cu forța. Avea voie să lucreze doar la Fabrica de Textile ITL din oraș, unde la nevoie examina femeile bolnave și executa în mod obligatoriu și periodic trierea femeilor pentru a verifica dacă sunt gravide, cu sau fără acceptul acestora – legea contra avorturilor obliga pe fiecare ginecolog la această procedură înjositoare. Femeile gravide veneau în număr mare să ceară ajutorul medicilor pentru avort. Unele îi implorau pe medici…Read more…