Din ”frumusețile” lumii libere

Timp de 12 ani am practicat medicina într-o țară în care libertatea era o noțiune des amintită în presă, radio și televiziune, și mai deloc în viața de toate zilele. Mi-am îngrijit pacienții așa cum am crezut că e mai bine și, ca să fiu sincer, am fost mulțumit de ceea ce făceam, exact în măsura în care nu mă așteptam să fiu adulat de cei care se aflau în grija mea și nici de aparținătorii lor. Da, îmi plăcea un cuvânt de mulțumire și nimic mai mult. M-am simțit respectat și mi-a fost de ajuns. mă aflam, pentru prima oară în existența mea, într-o atmosferă liberă, în care pericolul nu vine niciodată dinăuntru, iar de cel din afară știam că are cine să se ocupe. Dar tot obiectivismul meu, toată dorința de a privi lucrurile cu un ochi obiectiv, de a accepta aspectele negative ale societății în care trăiam și a mă bucura că nu voi fi înmormântat pe Șoseaua Giurgiului, totul s-a destrămat atunci când am dat cu ochii de violența, agresivitatea față de personalul medical. Căci despre asta e vorba în cele ce urmează.Read more…

Cum și când devii cititor

Fiul meu va absolvi clasa a opta la vară. Pe măsură ce se apropie examenul de capacitate cresc anxietatea mea și emoțiile lui. Ultimii doi ani, cu pandemie, școală online, iar acum și cu un război în vecini, n-au fost tocmai potriviți pentru studiu. Capacitatea de concentrare i-a scăzut și nici n-a descoperit încă rostul școlii, astfel încât să aibă o motivație interioară care să-l împingă spre studiu. Niște fotografii trimise săptămâna trecută de un fost coleg de gimnaziu m-au făcut să-mi amintesc de perioada în care mă pregăteam la rândul meu pentru admiterea la liceu. Ne-am regăsit cu bucurie 21 de foști colegi, plus diriga, profesoară de matematică, un om bun, cald și generos care în cei patru ani de școală medie ne-a fost ca o mamă. După examenul de admitere la liceu, ne-am împrăștiat care încotro, dar am rămas cu impresia că cei mai buni prieteni ai mei au fost colegii din școala generală. Pentru că ne-am format împreună, am crescut împreună, am trăit prima dragoste împreună, am citit cărți împreună.Read more…

Moshe Krausz și „Casa de sticlă”

Despre Rezső / Rudolf / Israel Kasztner s-a discutat în repetate rânduri în revista Baabel și pe bună dreptate: avocatul clujean a salvat 1684 de evrei din Budapesta din ghearele naziștilor.  Și totuși a rămas un personaj controversat – i s-a reproșat că a colaborat cu naziștii, că a ascuns cu bună știință evreilor soarta care îi aștepta și i-a salvat în primul rând pe oamenii care îi erau apropiați.  Nici până astăzi istoricii nu sunt de acord dacă a fost erou sau trădător.  Există desigur multe argumente împotriva lui Kasztner, dar eu propun două argumente în favoarea lui.  Criticii lui ar trebui să se întrebe dacă, fiind puși în aceeași situație, ar fi procedat altfel și cu mai mult succes.  Mai mult, în Talmud scrie că „cel care salvează o singură viață salvează o lume întreagă”, astfel încât prin acțiunea lui și-a răscumpărat desigur păcatele. Kasztner nu a fost însă singurul care a încercat să salveze evrei din Budapesta în timpul Holocaustului.  Diverși diplomați ai unor țări neutre au contribuit și ei la salvarea evreilor – cei mai cunoscuți sunt elvețianul Carl Lutz și suedezul Raoul Wallenberg, dar poate că niciunul dintre ei nu ar fi realizat mare lucru fără ajutorul lui Miklós Moshe Krausz.  Și totuși, în Israel numele acestuia din urmă este foarte puțin cunoscut.  Amănuntele au început să iasă la iveală abia în 2014, odată cu publicarea cărții Între Krausz și Kasztner – Lupta pentru salvarea evreilor din Ungaria, scrisă de Ayala Nedivi.Read more…

Otto Heinrich Warburg – Un “Mischling” cruțat de Hitler

Când mai aveam rude la Beer Șeva, treceam adesea pe lângă orășelul Kiriat Malahi și apoi pe lângă satul Kfar Warburg. Mă întrebam de unde vine numele acestui sat, dar nu m-am interesat, fiindcă pe-atunci încă nu era internet…Otto Heinrich Warburg a fost unul dintre cei mai importanți fiziologi ai primei jumătăți a secolului XX, datorită cercetărilor revoluționare în domeniul metabolismului celulelor canceroase și a rolului nefast pe care îl joacă glucoza în alimentarea acestora. Studii recente confirmă în mod indirect teoria lui Warburg despre legătura dintre carbohidrați, obezitate și cancer. Cum scopul acestui articol nu este o dezbatere științifică asupra teoriei propuse de acest savant genial, cititorii curioși să afle mai multe despre studiile științifice ale lui Warburg sunt invitați să facă în acest scop o incursiune în Google.  În cartea sa publicată anul acesta, intitulată Ravenous: Otto Warburg, the Nazis, and the Search for the Cancer-Diet Connection (Lacom/vorace/avid: Otto Warburg, naziștii și căutarea legăturii dintre cancer și dietă), autorul Sam Apple descrie personalitatea complexă, “compromisă moral”, a savantului, precum și tematica studiului pentru care a primit premiul Nobel în fiziologie-medicină.Read more…

Cu o floare nu se face primăvară

În anii copilăriei, martie însemna pentru mine mereu zâna cea blândă care a adus adierile cu parfum de pământ umed și boboci, muguri de un verde neon și dorința sălbatică de viață printre munții care străjuiau orășelul unde trăiam. Dar eu ascultam întotdeauna cu stupoare vorba: cu o floare nu se face primăvară. Azi, când ne amenință tot felul de vijelii mai puțin concrete, când gerul și grindina par să distrugă toate florile din inimi, eu încerc să trezesc în sufletul meu credința naivă, atât de pură a copilăriei: că avem nevoie doar de o singură floare. Orice s-ar întâmpla, avem nevoie de o floare, de prima floare a credinței încăpățânate că omul, omenia, valorile spiritului vor face iar primăvară în lume. Azi, când ne amenință tot felul de vijelii mai puțin concrete, când gerul și grindina par să distrugă toate florile din inimi, eu încerc să trezesc în sufletul meu credința naivă, atât de pură a copilăriei: că avem nevoie doar de o singură floare. Orice s-ar întâmpla, avem nevoie de o floare, de prima floare a credinței încăpățânate că omul, omenia, valorile spiritului vor face iar primăvară în lume.Read more…