Cel de al 111-lea primar al New Yorkului

Primarul proaspăt ales, Zohran Mamdani, care își va începe activitatea la 1 ianuarie 2026, este cel de al 111-lea în această funcție, de la Thomas Willett încoace, cel dintâi ocupant al acestui post, în1665. De-a lungul anilor, New York-ul a fost poreclit în mai multe moduri, ca de pildă: Gotham, Orașul care nu doarme niciodată, Orașul Imperiu, atribuindu-i-se şi cunoscuta butadă: “City so nice, they named it twice”. Cu toate acestea, numele cel mai înrădăcinat în imaginația publicului rămâne “Big Apple”. Progresul major în domeniul politic sau economic poate inspira alte calambururi, mai ales în rândul jurnaliştilor creatori de titluri cât mai şocante. Cei de la New York Post par să fi fost mai consecvenţi în ceea ce priveşte titlurile ingenioase și ireverențioase de pe prima pagină. După actualele alegeri pentru primăria New Yorkului, New York Post a găsit un titlu de răsunet, glosând pe marginea celei mai cunoscute porecle a oraşului: The Red Apple… Noul primar al New York-ului, născut în Uganda din părinți indieni expulzați de Idi Amin și având o diplomă în studii africane, era practic necunoscut înainte de a-și lansa campania electorală. Cum se explică oare acest rezultat? Au contribuit, fără îndoială, o serie de factori, dintre care mulți sunt legați de presiunile economice cu care se confruntă generațiile tinere. Eu cred, însă, că este greu de ignorat legătura dintre victoria sa categorică și valul alarmant de antisemitism care a izbucnit în campusurile universitare.Read more…

Fotografie de familie. Crasna 1946

De curând, Herşi, vărul meu de al doilea din New York, mi-a trimis pe WhatsApp, o fotografie veche, cu următorul text (l-am tradus din engleză): Trecând în revistă fotografiile părinților, pe care nu am avut până acum puterea să le privesc, am găsit una pe care cred că ai aprecia-o și tu. Nu am înţeles textul maghiar de pe verso, m-aş bucura dacă mi l-ai traduce.” Spre uimirea mea, în centrul fotografiei sepia, ca nişte oaspeţi de onoare se află părinţii mei, foarte, foarte tineri şi alături de ei o fetişcană. În spatele lor, în picioare, la stânga şi la dreapta, câte un cuplu tânăr, iar în mijloc o femeie cu batic, de vreo treizeci-patruzeci de ani. Textul de pe verso, scris frumos de mână, sună (în maghiară): “Îţi expediem cu bucurie această mică fotografie de familie, în speranţa că ne vom revedea cât de curând. Eszter şi Smáji, Crasna, 9 XII, 1946”. Am privit cu luare aminte fotografia şi am recunoscut persoanele din instantaneul surprins în faţa casei din Crasna, în 1946. Mi-am dat seama cine sunt pentru că le-am cunoscut şi eu, cu vreo 35-40 de ani mai târziu decât momentul surprins de obiectivul aparatului de fotografiat.Read more…

Terra cognita (incomplet, după cum se va vedea)

La întrebarea: „Cunoști acest petec de țară?” răspunsul meu este: „Îl cunosc, dar nu aprofundat”, cu toate că în ultimii 23 ani l-am vizitat de zeci de ori, cunosc acolo o mulțime de lume, am fost în colțuri îndepărtate, locuite și nelocuite și – on top of everything – vorbesc perfect limba locului. Am și scris nu o dată despre acele locuri. Da, este Republica Moldova, doar că eu mă încăpățânez s-o numesc Basarabia. Dar s-o luăm de la început. La Galați nu am fost niciodată. Știam că e pe Dunăre, că are (adică avea!) un imens combinat siderurgic și… cam atât. Dar spre sfârșitul anilor 1990 (de unde puteam eu să știu?!) la Galați a luat ființă o facultate de medicină ca parte integrantă a Universității ”Dunărea de Jos”. Corpul profesoral pare să fie nu numai pus la punct din punct de vedere al învățământului modern, dar în urmă cu an a inițiat un congres de anestezie și terapie intensivă, iar anul acesta, la cea de a doua ediție, am participat ca lector. Deci, am plecat cu avionul la București, apoi cu mașina la Galați și am petrecut patru zile pline pe malul Dunării. Dar asta a fost doar primul popas, pentru că ”spionii” au dat de veste celor de dincolo de Prut, iar ei au decis să profite de ocazie (pe mine nu prea m-au întrebat!) și, a doua zi după terminarea congresului, la ora 11.30, o mașină cu șofer m-a luat de la hotel direct la Chișinău, 235 kilometri. Read more…

Școala mea din Arad

Dintotdeauna am susținut că școala mea era cea mai bună și cea mai frumoasă din lume.  Știu, de obicei amintirile idealizează realitatea, dar spuneam același lucru și atunci când eram elevă.  Am fost cu adevărat norocoasă – și poate nu numai eu, ci Aradul însuși, care se bucură de școli remarcabile. Clasele primare le-am făcut la „Școala pedagogică”, azi Colegiul Național Preparandia – Dimitrie Țichindeal.  E adevărat că deasupra intrării principale era menționat anul 1812, dar pe vremea aceea asemenea amănunte nu mă interesau.  Nici nu învățam în clădirea centrală, ci într-o căsuță cu numai patru săli de clasă, aflată în curte – era „laboratorul” viitorilor învățători, dar pentru noi era o școală ca oricare alta, doar că uneori veneau studenți, se așezau în ultimele bănci și asistau la lecții.  Abia mult mai târziu am aflat că aceasta era urmașa „Preparandiei”, prima școală pedagogică română din Transilvania și, de fapt, una dintre primele din lume! Dar cea pe care o consider cu adevărat „școala mea” este Liceul Ioan Slavici, astăzi Colegiul Național Moise Nicoară.  Până astăzi, când mă prezint unui arădean sau fost arădean, adaug cu mândrie „Moise Nicoară, promoția 1971”.  Și într-adevăr, a fost un salt cât se poate de semnificativ.  Întreaga atmosferă s-a schimbat.  Read more…

Nomen est omen?

„Străduiește-te până când nu mai trebuie să te prezinți.” „Lasă ca succesele tale să-ți fie cartea de vizită.” „Fă ca realizările să vorbească în numele tău.” Sunt multe fraze cu același mesaj șu ele m-au deranjat mereu. Cred că oricine a avut norocul să-l vadă vreodată pe Johnny Cash pe scenă știa foarte bine în prealabil cum se numește bărbatul acela cu vocea de o sonoritate absolut unică și cu chitara în mână – și totuși, de fiecare dată el zâmbea politicos și se adresa publicului cu: „Salut. Eu sunt Johnny Cash.” Era un act de respect față de cei care îl ascultau, un semn că dincolo de toate albumele de platină, dincolo de statutul de legendă vie și dincolo de potopul de premii și distincții obținute, era un om care nu se considera deasupra normelor sociale. Pe de altă parte, așa cum am explicat odată unei prietene, în această lume există mulți oameni care poartă nume similare. Eu am lucrat mai mulți ani în aceeași redacție, în același birou, cu doi bărbați care aveau același nume și același prenume, deși nu erau înrudiți în niciun fel. Ca urmare, unul dintre ei, cel mai tânăr, și-a ales o inițială în fața numelui, pentru a se diferenția de tizul său mai în vârstă… – Da, dar niciunul nu era cu adevărat celebru, nu-i? – se încăpățâna prietena mea, căreia îi plac frazele pe care le-am menționat în introducereRead more…

Asociația profesională clujeană Poalei Țedek

Curând după întemeierea Imperiului Austro-Ungar, în 1867, evreii au fost emancipați prin Legea XVII, devenind cetățeni cu drepturi egale, civile și politice. De atunci, populația evreiască a Clujului a sporit an de an, astfel între 1900 și 1941, numărul a crescut de patru ori, iar ponderea în totalul populației cu 60%. Creșterea a continuat și în perioada interbelică, când Clujul a devenit parte integrantă a României Mari. În paralel a sporit și aportul evreilor la dezvoltarea economică și socială a urbei. Așa se explică numărul și ponderea mare a evreilor clujeni în economie și în profesiile liberale. În anul 1939, în județul Cluj, în proprietate evreiască se aflau cca 50 de întreprinderi industriale (uzine, fabrici, ateliere), 450-500 de ateliere de mici meseriași și întreprinzători, peste 60 de magazine în zona centrală a orașului, numeroase restaurante, cârciumi și băcănii. (1, 2) Numai pe teritoriul orașului Cluj am identificat peste 400 de ateliere unde se practicau cca 30 de meserii ca: croitori / croitorese, blănari, modiste, pălărieri, pantofari, bijutieri, ceasornicari, instalatori, mecanici, tinichigii, tâmplari, tapițeri etc. Numărul persoanelor angrenate în aceste activități a crescut continuu, ajungând la câteva mii. La începutul secolului XX, odată cu numărul mare de meșteșugari și diversificarea activității lor, au apărut probleme legate de lipsa unor servicii de asistență socială în caz de boală, accidente de muncă, pierderea capacității de muncă, bătrânețe, pierderea familiei, imposibilitatea de a-și duce traiul singur, toate pe fondul unei situații financiare modeste. Read more…

Evreii ca potentați ai regimului comunist din România

Din cauza lipsei de cadre de la începutul regimului comunist, conducerea superioară de partid și de stat a recurs la serviciile minorităților naționale oprimate în timpul regimului carlist și fascist, în special a celei evreiești. În marea lor majoritate, evreii erau ştiutori de carte, mulţi trăiau în mediul urban, cunoșteau limbi străine și înainte de toate suferiseră crunt, mai ales în timpul regimurilor legionar și antonescian. Partidul Comunist se putea baza pe loialitatea, ba chiar entuziasmul lor cu privire la instaurarea unui nou regim politic care promitea deplina egalitate a cetățenilor. Voi trece în revistă câteva personalități conducătoare din această categorie, chiar dacă în cazul primilor doi există dubii cu privire la originea evreiască a acestora.Read more…

Perla

Doar noi doi mai rămăseserăm să ne spălăm pe mâini și să mergem la masă, unde ne așteptați de un grup mare de prieteni. Am dat drumul la robinet și apa a început să facă zgomotul cunoscut. Dacă închideam ochii, m-aș fi putut închipui în mijlocul naturii, stând lângă un izvor. Și asta, pentru că el era foarte aproape de mine. Poate de aceea sunetul apei ne atrage și dorim să-l ascultăm. Apa robinetului susură ca oricare apă curgătoare, liberă să plece la drum, fără să-i pese de obstacolele pe care le va avea de înfruntat. Vrea să câștige doar bătălia cu natura, neștiind că ea însăși e natură. Cel mai ușoară îi va fi trecerea printre pietre. Va aluneca, netezindu-le puțin, le va îmbrățișa și va pleca mai departe. Lucrurile moi, fără consistență, îi vor da de furcă, ele vor încerca s-o oprească din drum și să o supună, dar vor reuși numai cu apa molcomă. Apa impetuoasă, odată scăpată din strânsoarea moliciunii, nu-și va mai aminti nimic și va merge mai departe. Nu voiam să prelungesc spălatul pe mâini, așa că nu am închis ochii. Mi-am pus mâinile sub jet și din acel moment am început să trăiesc iubirea, pentru că el mi-a luat fața în mâini și m-a sărutat, exact cum săruți un copil drag. Aveam mâinile „legate” și n-am putut răspunde în niciun fel, folosindu-mi brațele. Așteptam demult acest răspuns la o întrebare pe care nici nu i-o pusesem. Apropierea aceea a buzelor lui pe obrazul meu, odată cu susurul apei, a fost totul. Eu îl iubeam platonic, iar el nu-mi arătase până atunci vreun sentiment.Read more…

“Bolile” fotbalului contemporan

Ajung două picioare puternice și doi neuroni (unul pentru fiecare picior) și milioanele curg… Încă din copilărie sunt mare amator de fotbal. La sfârșit de săptămână mergeam la toate meciurile echipei locale, Bihoreana Marghita. Pe-atunci mai exista fotbalul amator, adică fotbaliștii lucrau în meseriile lor și după meci câștigau câte o mică tantiemă în bani sau pălincă. Pe atunci UEFA însemna Uniunea Europeană de Fotbal Amator, dar acum A din abreviere vine de la Associations. Au fost patru turnee pentru echipe naționale de amatori în Europa: în 1967 a câștigat Austria, în 1970 Spania, și în 1974 și 1978 Iugoslavia. Cred că fotbalul amator avea farmecul lui și la echipele de club și la naționale. Jucătorii erau devotați echipei, nu ca astăzi, când în unele echipe, chiar și naționale, aproape că nu mai există jucători localnici. Bineînțeles, mottoul pe care l-am ales este exagerat. Sunt mulți fotbaliști talentați care au viziune tactică pe teren, se antrenează serios, ascultă cu atenție și aplică pe teren instrucțiunile antrenorului, chiar dacă au salarii foarte mari cu contract asigurat pe o anumită perioadă de timp. Unii însă, după ce “prind momeala”, adică banii, lenevesc, se plafonează și își pierd motivația. Lor li se potrivește mottoul de mai sus.Read more…