Cunosc foarte bine acest drum, l-am făcut de nenumărate ori. Dar în acest an parcă am avut răgazul, ca niciodată, să privesc cu ochii mai critici gările cunoscute și să trag niște concluzii care m-au întristat mult. La București unicul vagon de clasa întâi era aproape plin; până la Iași s-a golit vizibil, ceea ce e normal. Dar de la Ploiești încolo, nu a mai urcat aproape nimeni, nici măcar la clasa a doua. Oare nu se mai călătorește cu trenul? E adevărat, avionul e mult mai ieftin, poate de aceea oamenii nu mai merg cu trenul. Merg mai ales bătrâni ca mine, pensionari, care au gratuitate, costul fiind achitat de casa de pensii. Și totuși era în preajma vacanței de Crăciun. Unde sunt elevii, studenții care și ei călătoresc gratuit? Numai bunicii mai călătoresc? Și gările unde ne-am oprit mi-au dat mult de gândit. Am văzut la TV o serie de emisiuni interesante despre gările din țară, despre istoricul lor și oamenii care au contribuit la clădirea lor. Dar despre gările de pe traseul meu, pe care le cunosc de atâția ani, nu s-a spus nimic. Gările mi s-au părut mai triste ca oricând. De la Râmncu Sărat încolo, la Buzău și Focșani, nu a mai urcat nimeni, nici măcar pensionarii.Read more…
America văzută prin ochii mei
Citind amintirile din America, publicate în numărul trecut de Tiberiu Ezri, m-am gândit că am și eu amintiri din America și sunt cum nu se poate mai diferite! În perioada 1982-1984 soțul meu a făcut postdoctoratul în America. Am petrecut cu el un an și jumătate în Urbana, Illinois. Însăși plecarea a fost o aventură. În 1982 soțul meu a participat ca rezervist la Războiul din Liban, era sanitar într-o unitate de artilerie. Războiul a început în iunie, noi am plecat la sfârșitul lui august, iar între una și alta el a fost de două ori concentrat. Cu două săptămâni înainte încă nu știam dacă plecăm sau nu. Trebuia să găsim chiriași pentru locuință, trebuia să ne pregătim pentru o ședere îndelungată. Fiica noastră, Dina, avea trei ani și jumătate. A fost aproape o minune că totul s-a rezolvat la timp. Îmi amintesc de parcă ar fi fost ieri. Războiul a început în 6 iunie, într-o duminică, dar cu câteva zile înainte era deja clar că se pregătește ceva. În noaptea de joi spre vineri ne-au bătut la ușă câțiva soldați (încă nu aveam telefon) și l-au luat cu ei pe soțul meu. Vineri, la spital, ni s-a cerut să facem ore suplimentare, să pregătim rezerve de soluții pentru perfuzie, cremă pentru arsuri – pe atunci toate acestea erau de producție proprie. O vecină a luat-o pe Dina de la grădiniță, iar eu am lucrat până la epuizare. Între timp nu aveam nicio veste de la soțul meu și mă perpeleam de neliniște…Read more…
Nomen est omen?
Acum câteva săptămâni am avut o discuție în contradictoriu cu o fostă colegă de liceu care a insistat să mă convingă că numele face parte din identitatea fiecăruia și ca atare este foarte important să ne ținem cu dinții de el, dacă trebuie. A adus exemple din teoria lui Dale Carnegie, care susține că primul și cel mai important ingredient din rețeta succesului este reținerea numelor celor din jur și asocierea oricărei sugestii, propuneri etc. cu numele persoanei căreia ne adresăm. (Secretele succesului. Cum să vă faceți prieteni și să deveniți influent. Curtea Veche Publishing, 2019: “Numele unei persoane este un lucru foarte important pentru ea – este o întruchipare a identității acelei persoane. Ține minte numele oamenilor și folosește-l, astfel îi vei face să se simtă importanți.”). Pentru mine numele este pur și simplu o etichetă, un mod de a clarifica cui ne adresăm când vorbim și oricine e binevenit să-mi zică cum vrea, atâta timp cât nu o face cu intenția de a mă jigni. Nu cred că identitatea mea ar avea câtuși de puțin de suferit dacă cineva mi-ar pronunța greșit numele, dacă o face cu un zâmbet amabil și cu o voce prietenoasă. Dacă dorește să mă strige folosind un șir aleatoriu de sunete din orice limbă, eu îi voi răspunde cu un surâs și-i voi acorda atențieRead more…
Șampania – o licoare fermecătoare
În societatea modernă s-a format obiceiul de a sărbători evenimente speciale, ocazii festive, sau aniversări cu un pahar de șampanie – sau măcar de vin spumant. Deși poate am prefera un vin bun, șampania produce o atmosferă festivă specială, ceva care aparține organic unei sărbătoriri. Sarbatorirea cu un pahar de șampanie ne provoacă emoții: sunetul destupării sticlei (poc!), susurul șampaniei turnate în pahare, spuma, bulele de bioxid de carbon din șampanie și paharele speciale în care o bem. De fapt, șampania este un vin spumant care se prepară în regiunea Champagne din Franța.(1) Țările Uniunii Europene rezervă în mod legal și strict numele de șampanie spumantelor produse în zona Champagne.(2). Există și alte vinuri spumante de calitate cum ar fi Crémant (produs prin aceeași tehnologie ca șampania, dar în alte regiuni ale Franței). Crémant este un spumant fin, cu puțin conținut de bioxid de carbon. Care este deosebirea dintre șampanie și vinurile spumante și după ce criterii definim un vin, inclusiv pe cel spumant? Răspunsul la prima întrebare mi se pare mai simplu, dar cred că la a doua mi-ar fi greu să dau un răspuns exact chiar daca aș fi oenolog sau somelier.Read more…
Povestea din spatele unor filme celebre
Cultura americană este cunoscută marelui public, în special din filme și seriale. Voi aminti două: Dirty dancing și serialul The marvelous Miss Maisel care poate fi văzut pe platformele de streaming. Sigur că mai sunt și altele, dar eu mă voi referi doar la acestea care sunt cunoscute unui număr mai mare de oameni. Povestea din spatele acestor filme începe în anii ’50, iar eu, ca nou venită în America, aveam să aflu despre ea de la soțul meu, Harris Salomon, care este președintele companiei Atlantic Overseas Pictures și produce un documentar despre renumitul Grossinger’s Country Club din Munții Catskill, New York. Premiera va avea loc în această iarnă, la festivalul de film Sundance. Hotelul Grossinger’s a inspirat locația pentru celebrul film Dirty Dancing. Recent am avut privilegiul să particip la cel de-al doilea festival anual Borscht Belt, care a avut loc în Ellenville, New York. Această experiență mi-a oferit o perspectivă fascinantă asupra unei ere demult apuse, dar încă vie în amintirile multor americani. Ca nou venită și ca persoană născută în Europa, această incursiune în istoria Borscht Belt a fost nu doar o experiență culturală captivantă, ci și o oportunitate de a reflecta asupra diferențelor dramatice dintre viața evreilor americani și cea a coreligionarilor lor din Europa care, în a doua jumătate a secolului XX, încercau să își revină după Holocaust, iar unii căutau să părăsească țările de estul Europei în care se instalase regimul comunist și să înceapă o viață nouă pe alte meleaguri.Read more…
Paris 13
Nu e după cum vrea omul, ci după cum vrea Domnul! Am ajuns să reconfirm adevărul acestui crâmpei de filosofie a vieții. Am petrecut patru săptămâni de vacanță în Franța: una la Paris și trei la Dinan, în Bretania. La Paris ghidul nostru a fost unul din nepoți… Eram doi bunici fără griji, fără stres. La Vie en Rose, vorba cântecului, iar eu eram din nou îndrăgostită de Paris. Dar Vine o zi, vorba unui cântec de pe meleagurile noastre, 19 iulie 2025, când ne propunem să vizităm, fără ghid, celebrul cimitir Père-Lachaise. Am promis să ne descurcăm, aveam telefoane mobile unde țineam toată știința de pe Pământ, de la origini până în prezent, și ceva chiar din viitor. Harta tipărită pe hârtie și-a trăit traiul, și-a mâncat mălaiul! Am luat metroul, linia 6. Fiind sâmbătă, nu era aglomerat. A fost o încântare să admirăm zone întinse din Paris, traversate de metrou pe distanțe generoase și la suprafață, nu numai în subteran, ca la București. Vagoanele sunt noi, moderne, nu ca cele pe care le știam și care acum se văd prin muzee. La trecerea spre linia 2, unde doream să ajungem, drumul era labirintic și plin de călători, fiecare cu treburile lui. Am găsit o garnitură de metrou chiar în stația liniei 2 și, printr-un salt tineresc, am pășit în vagon. Îmi voi aminti mereu acel salt! Am găsit două locuri libere alăturate și mi-am strâns în mână gentuța unde aveam biletele de metrou, cartea de identitate, un portofel mic pentru mărunțiș și… și… Telefonul! Read more…