Am văzut în articolul trecut că împăratul Germaniei, Wilhelm al II-lea, însoțit de soția sa, împărăteasa Augusta Victoria, a făcut o vizită oficială la Ierusalim în toamna anului 1898, iar Herzl a profitat de ocazie pentru a-i cere sprijinul în proiectul de a crea un stat evreiesc modern în Palestina otomană. Au trecut de atunci 126 de ani, o perioadă foarte lungă, dacă ne gândim că Ierusalimul nou, cel din afara zidurilor cetății, abia dacă are ceva mai mult de un secol și jumătate. În aceste condiții m-am întrebat în ce măsură mai există locuri care amintesc de evenimentele din 1898. Și în mod surprinzător mai există chiar foarte multe. Breșa din zid făcută cu ocazia intrării triumfale a cuplului imperial în Orașul Vechi există și astăzi. Unii disprețuiesc trufia împărătesei care a dispus să se dărâme zidul pentru ca ea să poată intra cu trăsura. Dar nu e chiar așa. Poarta Jaffa, ca toate porțile medievale, nu a fost făcută pentru comoditatea trecătorilor, ci pentru apărare. Trecerea este îngustă și cotită, ca un tunel în formă de L, astfel ca dușmanul care încearcă să o ia cu asalt să se lovească de un perete. Chiar dacă împărăteasa ar fi coborât din trăsură, breșa în zid tot trebuia făcută, pentru că un alai de sute de persoane nu ar fi încăput pe poartă. Ea folosește până astăzi ca intrare pentru mașini.Read more…
URSS 1989. O aventură nouă
Proiectul meu s-a dovedit mai puțin robust decât credeam și prezența mea la uzina din Brejnev a fost amabil solicitată. Proiectul de modernizare a durat câțiva ani și a implicat patru țări, așa că reapariția mea în comunitatea străinilor nu a stârnit surprize. Dar mă grăbesc. Aterizarea la Moscova părea lipsită de evenimente — It’s déjà vu all over again!, cum spunea Yogi Berra. Mă însoțea un coleg de la principala firmă contractantă. Ne-a întâmpinat aceeași escortă Intourist, am stat la același hotel și a doua zi am prins un zbor târziu spre Brejnev. Am ajuns la 2 noaptea. O dubă ne-a lăsat în fața aceleiași clădiri ca anul trecut. În timp ce mă îndreptam spre intrare cu bagajele în mână, o umbră a ieșit din întuneric și mi-a întins ceva, apunând în grabă: – Știu că au adus ”Sibirskaya” pentru barul străinilor. Cumpără-mi, te rog, o sticlă, iată banii. Pentru o secundă am înghețat, apoi m-am prefăcut că nu înțeleg rusa și am intrat. În timpul perestroikăi, autoritățile au încercat să reducă alcoolismul endemic din Uniunea Sovietică. Producția de vodcă a fost redusă și s-au aplicat restricții la cumpărare. Dar, din cauza prejudiciului adus economiei, măsura nu a durat mult. Sărmanul om, care stătea noaptea în așteptarea unei șanse la o sticlă, mi-a adus aproape realitatea socială.Read more…
Prima mea călătorie în străinătate
Impresii de la prima ieşire a autoarei în străinătate, curând după război. O călătorie în Germania Democrată, încă plină de năluca războiului care se vedea la Berlin, Weimar, Buchenwald.Read more…
Implicat în conflictul anglo-irlandez…la Willoughby-Ohio !
În pauza de lunch, cu puţin înainte de plecare, ne îndreptăm spre micul restaurant din vecinătate. Dintr-o eroare regretabilă depăşesc intrarea în parcarea localului şi colegul cu care eram începe să urle la mine ca să întorc imediat. Încetinesc şiRead more…
O întâmplare din prima mea călătorie în SUA și Canada
Am fost de mai multe ori peste ocean și fiecare călătorie a avut farmecul ei. Au fost vreo 5-6 cred și din toate mi-au rămas amintiri deosebite, dar ce mi s-a întâmplat la prima nu pot uita. Mă întreb și acum cum m-am descurcat singură, cu puținele mele cunoștințe atunci de limbă engleză, într-o lume străină, care atunci mi se părea imensă. Azi, prin posibilitățile noi de comunicare, lumea cea mare s-a micșorat mult; tot ce mi se părea atunci departe e mai aproape și mai puțin străin ca atunci când m-am aventurat în SUA și Canada ca să-mi cunosc rudele. Este o întâmplare veche de peste 40 de ani și e foarte posibil că acum aceste amintiri mi se par nostime și inedite. Era cu mult înaite de decembrie 1989 și o astfel de călătorie părea o adevărată aventură. Read more…
Gelal Bey – Scene din viaţa dobrogeană de altădată
Gelal Bey, fiu de Paşă, moştenitor al unei însemnate averi răspândită prin Megidia, Murfatlar şi Kiustengé (denumirea turcească a Constanței), primise educaţia şi instrucţia la Stambul, pregătindu-se pentru cariera consulară. La cursurile serale de literatură franceză, patronate de Ambasada Franţei, făcuse cunoştinţa tatei, unde se înprieteniră. Se căsătorise cu fiica unui mare demnitar delà Curtea Imperială, frumoasă femee brună cu ochi focoşi, figură rotundă, gât plinuţ. Latiffé Hanum, soţia sa, îşi plimba languros trupul învelit în mătăsuri diafane, fără yaşmak la faţă, ceiace stârnia nemulţumirea coreligionarilor mai fanatici, care nu se împăcau cu acest sacrilej, nerespectarea „Namehramului” (secretul feţei). Se căsătorise cu fiica unui mare demnitar delà Curtea Imperială, frumoasă femee brună cu ochi focoşi, figură rotundă, gât plinuţ. Latiffé Hanum, soţia sa, îşi plimba languros trupul învelit în mătăsuri diafane, fără yaşmak la faţă, ceiace stârnia nemulţumirea coreligionarilor mai fanatici, care nu se împăcau cu acest sacrilej, nerespectarea „Namehramului” (secretul feţei). Read more…
În căutarea Bucureștiului de odinioară
Alex mi-a fost coleg de liceu în urmă cu… (Mai bine să nu fac socoteala!!) Drumurile noastre s-au despărțit imediat după bacalaureat, când fiecare a luat o în altă direcție: el spre facultatea de construcții și eu spre medicină. Ani de zile ne-am revăzut doar întâmplător, când eram invitați la aceeași sindrofie, sau la vreo nuntă a unui cunoscut comun. Știam că se căsătorise, că avea doi copii și că emigrase în Israel cam cu un an înaintea mea, cu tot familionul, bunici, părinți și copii. Au trecut mai multe decenii până când soarta ne-a adus din nou împreună, invitați la un prieten comun, într-o sâmbătă, la o masă copioasă cu tot ce amfitrionul (și el de origine română) preluase de la cei printre care crescuse, adică ciorbă de fasole afumată, mititei, sarmale în varză, etc. La masă Alex și cu mine ne-am așezat unul lângă celălalt, am depănat amintiri de tot soiul. De atunci ne vedem din când în când. Vorbim de toate și despre toate și trebuie să recunosc că nu aducem în discuție, aproape deloc, aspecte ale existenței noastre comune în lumea pe care amândoi am părăsit-o în urmă cu zeci de ani. Dar telefonul pe care l-am primit acum vreo două săptămâni era oarecum deosebit de celelalte convorbiri pe care le aveam cu el: – M-am întors acum câteva zile din București… Când vii pe aici?Read more…
Prințesa Carpaților – prima ardeleancă din peninsula iberică
Abia s-au potolit valurile făcute de articolului meu nu prea serios despre căutarea metaforică a comorii pe Costa Blanca și am aflat despre descoperirea unei comori cât se poate de reale în apropierea reședinței mele spaniole. Tezaurul are chiar o conotație transilvăneană! Este vorba despre averea unei femei originare din bazinul Carpaților. În mod normal asta nu ar merita o mențiune specială, având în vedere că astăzi în Spania trăiesc aproximativ un milion de cetățeni români. De exemplu Alcalá de Henares, orașul natal al poetului național spaniol, Cervantes, a devenit practic un oraș românesc, cu cca. 50.000 de compatrioți ai noștri. Să ne întoarcem așadar la emigranta transilvăneană despre care vorbeam. Special în cazul ei este că a trăit acum vreo 4.000 de ani și pe vremea aceea, pentru a se stabili la marginea vestică a Europei, a trebuit să facă o călătorie extrem de dificilă. Era cu peste două milenii înainte ca drumurile romane să faciliteze călătoriile în interiorul imperiului. Cu alte cuvinte, nu era o femeie plecată din Dacia în provincia romană Tarraconensis, poate nici măcar nu vorbea o limbă indo-europeană când îi întreba pe localnici pe unde s-o ia. A fost cu mult înainte ca grecii să colonizeze această coastă, înainte ca Hannibal să-și conducă turma de elefanți până în Italia și cu peste două milenii înainte ca Traian să-și alcătuiască propria colecție din comorile jefuite ale Daciei. Nu știm cum se numea această doamnă…Read more…
Experiența nepaleză II
În ultima zi a șederii la mânăstirea despre care am scris în numărul trecut, ni s-a permis să asistăm la o lecție de Shanti (evocă liniște, pace, calm mental) ținută de câțiva elevi și îndrumători ai acestei școli. Timp de o jumătate de oră am asistat la un fel de rugăciune, total copleșiți de efectele sonore create. Se auzeau incantații ritmice murmurate cu voci foarte joase, recitate succesiv sub forma unui dialog de către două grupuri aflate fiecare în două colțuri opuse ale sălii imense a templului. Din când în când, două instrumente de suflat, un fel de trâmbițe, tulburau armonia cu stridența lor, iar peste toată această vibrație se auzea câte o lovitură puternică și profundă de tobă mare. La început, amestecul de sonorități mi-a produs o senzație de disconfort, dar pe măsură ce mă lăsam purtată fără opreliști și fără împotrivire de această vibrație, am fost de-a dreptul copleșită. Am trăit foarte intens sentimentul că aparțin universului, că sunt o parte infimă dintr-un întreg nedeterminat temporal sau spațial.Read more…
Război și pace la San Francisco
Am ajuns la San Francisco atunci când războiul din Gaza era în toi. Tratativele pentru eliberarea ostaticilor și pentru pace nu progresau, Israelul era izolat, drapelul israelian nu era arborat nici măcar la marile hoteluri din oraș. (Am văzut unul singur în geamul unui apartament de pe Lombard Street.) Am hotărât să nu mai urmăresc știrile nici la televizor și nici pe internet. San Francisco, orașul cel mai liberal din lume, m-a cucerit la prima vedere. Ieșind din hotel, am ajuns direct în Union Square care ne-a întâmpinat cu un soare strălucitor și un cer albastru, cu umbrele multicolore, cu mese și scaune care nu aparțineau niciunui restaurant, cu muzică sud-americană, cu oameni care dansau salsa și o cafenea cu prăjituri extraordinare. Străzile cu urcușurile și coborâșurile lor abrupte mă cam speriau. Ne-a salvat însă funicularul („Zdrăngăneala”, cum i-am pus numele, din cauza zgomotului și a hurducăturilor, cu toate că nu făcea mai mult de zece mile pe oră). De fapt, și el face parte din atracțiile orașului. Mulțimea pestriță de pe stradă, venită din toate colțurile lumii, nenumărații turiști, hippies, boschetari, ofereau un spectacol inedit.Read more…









