Amintiri din Catalonia

Am început vizita coborând celebra arteră pietonală Las Ramblas din dreptul teatrului Liceum, unde era plasat hotelul nostru, spre portul turistic. Pitoreasca stradă, lungă de aproape doi kilometri, este înconjurată de magazine cu suveniruri, restaurante, baruri şi multe vânzatoare de flori, fiind supra-aglomerată de o lume cosmopolită sosită din cele patru puncte cardinale, în majoritatea tineret. Ajungem la marea piaţă situată la malul Mediteranei şi imortalizăm giganticul monument Colon, memorialul marelui explorator Cristofor Columb..Read more…

În vizită la Moby Dick

La European Cafeteria Tia Maria, unde îmi beam cafeaua la New Bedford, Massachusetts, a intrat un om masiv și bărbos și s-a așezat lângă masa mea. A cerut un ceai și rom separat, a turnat alcooholul în ceai, după care s-a uitat împrejur.
– Ce scrie în ziar? – m-a întrebat uitându-se la mine. Toate-s bune și frumoase, nu-i așa? M-am săturat să-l mai citesc, îmi ajunge să văd știrile o dată pe zi la televizor. Mă numesc Ralph, se prezentă, și sunt pensionar.
Pesemne că avea chef de vorbă, dar eu stăteam la îndoială dacă să mă angajez în discuție sau nu.
– Nu arăți ca unul din partea locului, continuă el.
– Da, ai dreptate.
– Ai auzit de Moby Dick?
– Am citit cartea demult, cu ani în urmă și nu-mi aduc aminte decât foarte vag.
– Știai că acțiunea cărții începe chiar aici, la New Bedford?
– Nu, i-am spus.Read more…

Consemnări de azi și de ieri

Când veți arunca ochii pe acest articol, va fi ultima zi a sărbătorii de Pesach dar și Joia Mare în care creștinii ortodocși încep pregătirile pentru sărbătorile pascale. În tot acest răstimp și încă cine știe cât, vom sta în „izolare voluntară” privind cu interes, îngrijorare și nedumerire informațiile zilnice de la ora 13.00, ale Grupului de Comunicare Strategică. De altfel, ziua în care veți arunca ochii pe acest articol, coincide cu împlinirea unei luni de izolare pentru noi. În lipsa unei perspective ”strategice” încerc să trag concluzii logice din cifrele publicate de Worldometer care este un comunicat on-line zilnic al OSM (Organizația Mondială a Sănătății). M-am uitat la statisticile referitoare la insulele pe care le-am vizitat în februarie când încă pandemia era în fașă. Ciudat. Am poposit (câteva ore) pe șapte din cele câteva zeci de insule și insulițe care alcătuiesc grupul insulelor ”spre vânt”, din arhipelagul Antilelor Mici. Viața insulelor va fi și ea afectată câtva timp, fără îndoială. Dar oamenii insulelor, partenerii sau guvernanții lor, folosind experiența istorică și natura generoasă, vor găsi cu certitudine soluții de supraviețuire. Așa cum au găsit de-a lungul câtorva secole agitate, folosind curajul, ingeniozitatea și voința unor întreprinzători, printre care și câțiva evrei.Read more…

Impresii andaluziene

În cronicile vechi de familie se menționa că am descins dintr-un trib de evrei nomazi ce aveau o vastă experiență în pornirea pripită în călătorii. Adesea erau nevoiți să-și împacheteze bunurile în mare grabă și să plece în lumea largă. După cum relatează scripturile, o dată chiar, nici nu au mai avut timp să lase aluatul de pâine să crească cum se cuvine. De multe ori, strămoșii și-au schimbat locul de reședință din cauza circumstanțelor nefaste, ca foametea, seceta sau pentru că șeful era prea dur și sindicatele inactive. Uneori erau urmăriți de inchizitori, alteori de cazaci, situații care ii îngrozeau peste măsură, încât preferau să se mute în zone mai pașnice…Poate din această cauză eu sufăr incurabil de dromomanie. Pulsează în mine o dorință constantă de rătăcire, pe care nici măcar restricțiile epidemiologice actuale nu le pot suprima. Iată motive suficiente pentru a porni într-o noua călătorie, de această dată spre Spania.Read more…

De data aceasta fără pușcă pe umăr…

Pentru cine nu mă cunoaște bine, încep cu o mărturisire: eu sunt un om ordonat (pe cât posibil). De exemplu, eu notez în calculator fiecare călătorie în străinătate, un obicei bazat pe obsesia individului care timp de zeci de ani n-a avut cum să viziteze o țară vecină. De zeci de ani îmi doresc să mă urc în mașină, s-o iau spre nord și în câteva ore să ajung la Beirut, într-o după-amiază de duminică primăvăratică, și să beau o cafea turcească într-o cafenea din centrul orașului căruia până nu de mult i se spunea ”Parisul Orientului Apropiat”. Până una-alta, mi-am pus pofta-n cui. Aici trebuie să fac o corectură care să explice și titlul. De fapt, de-a lungul a aproape două decenii eu am fost în țări arabe, în Liban, în Siria și în Iordania. Nu ca vizitator, sau turist, sau ca participant la vreun congres, ci ca medic militar, cu arma în mână, îngrijind răniți, și tot timpul cu speranța să ajung acasă, dar nu cu picioarele înainte… Și ăsta numai turism nu este! Ei bine, ”tradiția” a fost încălcată!Read more…

Impresii canadiene (partea I)

Cele trei săptămâni pe care le-am petrecut în Canada au reprezentat finalul unui lung proces de conștientizare a mai multor dorințe. Ca să precizez de la început: invitația de a o vizita exista de aproximativ 30 de ani, de când nepoata mea Andreea, soțul ei și cumnata mea, mama Andreei, s-au stabilit acolo. Dar recunosc, ani de zile mi-am spus: dacă mă decid totuși să fac o călătorie atât de lungă, măcar să mă duc la New York, oraș pe care aș fi vrut să-l vizitez. Dar nu am avut condiții, nu aveam la cine să stau și numai costurile cazării mi-ar fi depășit resursele. M-am gândit apoi să combin Canada cu New York, dar s-a dovedit complicat, trebuia să obțin viza americană și ca să stau la New York nu mai mult de două-trei zile (din motivele enumerate anterior), nu merita. Așa că după vreo trei ani de speculații, s-au copt condițiile ”mentale”, m-am decis pentru Canada și cred că am făcut bine. Despre diferitele avataruri ale drumului București – Londra – Toronto și retur nu vreau să scriu acum – am ajuns din nou la concluzia la pomul lăudat să nu te duci cu sacul. Am avut tot felul de probleme cu British Airways, Heathrow este imens și dacă nu aș fi cerut asistență, nu știu dacă aș fi prins legătura cu Toronto. De aceea recomand tuturor celor din „generația de aur” să facă apel la acest serviciu (dar bănuiesc că nu mulți îl cunosc). Este foarte bine organizat și de mare ajutor. Avatarurile mi s-au terminat în clipa în care am ajuns la Toronto și m-am întâlnit cu familia nepoatei mele. Trei săptămâni nu am avut niciun fel de grijă, am fost alintată, iubită, cum nu mi s-a întâmplat din copilărie. Read more…

Despre zahăr şi nu numai…

Tuturor le plac dulciurile, cred că oamenii sunt „programați” astfel.  Dovada: cel mai simplu mijloc de a câștiga încrederea unui copil mic este să-i oferim dulciuri.  (Din păcate și infractorii au descoperit acesta adevăr.)  Dar înaintea perioadei moderne, mulți oameni nu aveau acces la dulciuri decât foarte rar sau chiar deloc, pentru că dulciurile erau foarte costisitoare.  Tot ce exista ca îndulcitor era mierea și fructele, mai ales cele uscate (stafide, smochine, curmale etc.) și, eventual, sucul de fructe concentrat prin fierbere.  Totuși trestia de zahăr se cunoaște de foarte multă vreme… Trestia de zahăr a fost domesticită în urmă cu cel puțin 6000 de ani în Papua Noua Guinee.  Triburile care au populat insulele din Pacific au luat-o cu ei.  Un al doilea centru de domesticire a fost Taiwan.  Mai târziu a ajuns în China și în India.  Dar ea era folosită ca „zarzavat”, ca plantă medicinală și… la îngrășat porcii.  Procesul de extracție a zahărului a fost inventat abia mult mai târziu, în urmă cu vreo 2500 de ani, în India.  (Așa se explică faptul că în multe limbi europene și în arabă, cuvântul pentru zahăr este foarte asemănător, pornind de la sanscritul śárkarā.) Romanii îl cunoșteau, dar era mult mai scump decât mierea și se folosea cel mult ca medicament.  În secolul I e.n., Dioscoride scria: „Există un fel de miere solidă numită sakharon, obținut din trestii în India și în Arabia Felix (Yemen).  Arată la fel ca sarea și cristalele pot fi sparte între dinți.  Dizolvat în apă e bun pentru intestine și stomac, precum și pentru dureri de vezică și de rinichi”.Read more…