Prima parte a interviului cu profesorul universitar Ber Kotlerman, şeful Centrului de Studii Rina Cotta de la Universitatea Bar Ilan a fost publicat în numărul trecut. Captivanta discuţie despre condiţia de „birobidjaner” a ocupat practic tot timpul pe care (din motive obiective) profesorul Kotlerman l-a putut acorda interviului şi nu apucasem să aflu nimic despre viaţa culturală şi politică din Birobidjan şi nici despre legătura interlocutorului meu cu limba idiş care avea să-i marcheze cariera. Profesorul Kotlerman mi-a propus să preiau interviul pe care l-a acordat jurnalistului Pavel Lvovski, de la revista Еврейский журнал (Magazin evreiesc). Am ales câteva fragmente relevante din acest interviu amplu, tradus din limba rusă de dr. Judit Bartalis-Bán, cadru didactic la Universitatea Babeş-Bolyai. Dacă cineva din Birobidjan era dornic de cultură… …Trebuia să aștepte sosirea Teatrului Muzical Evreiesc de Cameră. La început era de la sine înțeles că TMEC va funcționa în Birobidjan: au construit o clădire impozantă pentru filarmonică, chiar și o casă pentru actori. Dar teatrul a rămas la Moscova. Regiunea Autonomă Evreiască e mică, pe un teritoriu mai mare ca cel al Israelului trăiesc sub de 200.000 de oameni, acum și mai puțini. La mijlocul anilor 60 în Birobidjan s-a înființat Teatrul Popular Evreiesc. O parte din actori, inclusiv directorul artistic, Moishe Bengelsdorf, activaseră înainte la Teatrul Evreiesc de Stat din Birobidjan care a fost desființat în 1949 – oficial din motive financiare, dar acesta a fost un pretext: în acele locuri funcționau mai multe teatre naționale (iacut, tuvan, altaic) și ele nu au fost închise.Read more…