TRUNCHI DE COPAC – TORTUL BUNICII MELE

Bunica mea de la Arad, Omutti sau Helus néni (tanti Helus) cum era cunoscută în oraş, era o gospodină nemaipomenită. ştia să gătească feluri sofisticate care nu numai că erau bune, dar şi frumoase, avea răbdare să le orneze. îmi dorisem foarte mult să am şi eu un tort trunchi de copac, şi într-o zi Bunica ne-a a făcut un mic trunchi de copac, cred că nu mai mult de două porţii, pentru mine şi fratele meu, ornându-l cu nişte ciupercuţe rosii cu puncte albe, bănuiesc din marţipan. Niciodată de atunci nu am mai mâncat un astfel de tort?Read more…

CARTOFII de JOI, din CASA MĂTUŞII mele, LENKICE

Nuanţele de roşu din farfuria de faianţă, aroma chimionului şi cepei peste care sfârâia uleiul fierbinte de floarea soarelui, gustul laptelui acru preparat în casă se îngemănează în memoria mea cu imaginea idilică dintr-o seară de vară timpurie, la Dej Triaj. Abajurul lămpii ne învăluia într-o lumină caldă şi calmă pe toţi trei: unchiul meu Laci – tânărul şi chipeşul inginer de căi ferate stagiar-, soţia lui, Lenkice, care încă nu împlinise 19 ani şi cu mine, tronând între ei, la vârsta de şase ani, beneficiind din plin de statutul de nepoţică sosită în vizită.Read more…

PRĂJITURĂ ”RELI” cu IAURT, FRUCTE şi BRÂNZĂ de VACĂ

Cine şi-ar fi imaginat că fetişcana zveltă, isteaţă şi zvăpăiată – încă liceană când am cunoscut-o – pe care viaţa nu avea s-o răsfeţe prea tare, se va  dovedi o gospodină atât de bună, de primitoare şi afectuoasă ? Am petrecut foarte multe sărbători în casa ei, dar şi atunci când eram invitaţi acasă la Mama soacră, majoritatea aperitivelor erau tot de resortul cumnatei mele. Niciodată nu am să uit sărbătorile de Paşti când – fiind  în schimbul trei la fabrică – a vopsit ouăle pascale între analizele a două şarje succesive de probe de ceramică. (Să ne amintim că pe atunci se lucra de Paşti şi de Crăciun, iar ouăle, la fel cu uleiul, zahărul, untul şi carnea, erau produse greu de găsit şi numai pe cartelă). Întotdeauna ouăle roşii vopsite de ea erau minunate, vădindu-i îndemânarea la desen şi potrivitul culorilor (moştenite de la Mama).Read more…

FASOLE „BULGĂREASCĂ”

Ne-a plăcut mult la Sofia, am vizitat o mulţime de obiective turistice de la Sofia şi Plovdiv şi ne-am îndopat cu dulceaţă şi sirop de trandafiri. Ne-a mirat mult cumpătarea bulgarilor. Gazdele noastre mâncau mult mai puţin decât eram noi obişnuite în Ardeal. Carnea lipsea aproape complet din meniul „bulgăresc”, în schimb mâncam multă telemea foarte gustoasă, ardei cruzi şi copţi, iar strugurii cu boabe imense şi dulcierau nelipsiţi de la mese. Dar cel mai mult şi cel mai mult mi-a plăcut ghiveciul cu boabe de fasole crudă, pe care l-am numit „fasole bulgărească”Read more…

Andrea Ghiţă: CREMA de CAFEA a BUNICII MELE

În fiecare marţi Bunica mea (adoptivă), Erzsi, se întâlnea cu prietenele ei, trei la număr: Cicus néni, Irmus néni şi Margit Kovács. Adică o dată pe lună, marţi după amiaza, venea rândul ei să le invite în căsuţa de pe strada Kodály (astăzi Sinaia) numărul 16, unde Bunicii mei închiriau o cameră-bucătărie, fără apă curentă, dar cu o grădiniţă plăcută, străjuită de un nuc umbros. Respectiva după amiază de marţi era pregătită pe îndelete, încă de luni dimineaţa când ne apucam de dereticat. Mie îmi revenea ştersul prafului, pe care-l efectuam cu râvnă, scuturând de zor cârpa pe geam, ca să observe şi vecinii de câtă hărnicie dădeam dovadă. Bunica făcea ordine în camera mobilată cu piese Biedermeier – desperecheate, aşa cum scăpaseră din război – şi apoi ne aşezam comod în fotoliu să decidem împreună desertul pe care avea să-l servească prietenelor ei.Read more…