Cred că am mai povestit că părinții mei s-au cunoscut pe vremea când erau colegi la Facultatea de Medicină din Timișoara. Amândoi au fost medici pediatri. Tata a fost nu numai un medic foarte bun, ci și profesor și chiar diriginte la Școala Sanitară, dar adevărata lui pasiune a fost muzica. În 1951, când părinții mei s-au căsătorit, era mare sărăcie și singura zestre pe care a primit-o mama a fost… un aparat de radio. Era un vechi Telefunken negru pe care l-am mai apucat și eu. Avea un singur difuzor, dar sunetul era excelent. Și într-adevăr, de când mă știu, în casa noastră răsuna muzica clasică. Tata era o adevărată enciclopedie muzicală. Din 1956, de când ne-am stabilit la Arad, părinții mei mergeau în fiecare săptămână la concert și mama mi-a povestit că a fost o perioadă în care tata obișnuia să scrie cronici muzicale la ziarul local, Flacăra Roșie. Dar pe atunci eu eram copil, nu citeam ziare „pentru oameni mari” și parcă nu mi-l puteam închipui pe tata în postură de ziarist, până când…Read more…
Muzica etnică văzută prin prisma unui amator
Nu sunt muzicolog, nici măcar amator și cunoștințele mele muzicale sunt limitate, dar îmi place muzica și cândva am “zdrăngănit la troacă”, cum numea milițianul Țaplicu din Marghita cântatul la chitară. Cântam și într-o formație ad-hoc, ca să câștig ceva bani pe la nunți, în satele din jurul Marghitei. Îmi plăceau toate genurile de muzică, dar mai ales muzica pop și clasică. Se spune că aveam și o voce plăcută, până când, pe la 30 de ani, am început să sufăr de rinită alergică și sinuzită cronică, care mi-au cauzat o voce nazonantă. Cât despre muzica etnică sau folclorică, incorect numită populară, îmi plăceau mai ales cântăreții mai vechi, cum a fost Maria Tănase cu vocea și interpretarea ei deosebită, muzica țigănească română și maghiară și muzica sud-americană, pe care o cântam și cu formația noastră: Oscar, Radu, Mihály și Tibi, fratele lui Oscar.Read more…
Aznavour – un erou al timpurilor mele
Mai aveam vreo 10 minute de așteptat, timp în care am încercat să găsesc un numitor comun între cei care își petreceau dimineața de vineri într-o sală de teatru… pentru a viziona un film. De data aceasta nu mă postam printre cei mai vârstnici spectatori. Mai toți, femei și bărbați, păreau (și cred că chiar erau!) bine trecuți de vârsta la care omul folosește diminețile de vineri pentru ultimele cumpărături înainte de weekend, sau / și pentru curățenia casei, neglijată în timpul săptămânii din motive ușor de înțeles.Și cum ne-a învățat marxism-leninismul, nimic nu e întâmplător. Dacă nu aveai cel puțin 70 ani, nu aveai ce căuta la o manifestare culturală despre Charles Aznavour. Anul trecut, doi regizori, Mehdi Idir și Fabien Marsaud (cunoscut mai ales ca… Grand Corps Malade!) au făcut un film despre cel pe care președintele Emmanuel Macron l-a denumit în fața sicriului deschis ”una din cele mai importante figuri ale Franței, cel care a fost pentru milioane de oameni un balsam, un remediu, un sprijin… Timp de zeci de ani el ne-a făcut viața mai dulce și lacrimile mai puțin amare…”Read more…
Însemnările unui filatelist meloman Franz Liszt
Franz (Ferenc) Liszt s-a născut în 1811 la Doborján (Ungaria), azi Raiding (Austria). Adam Liszt a fost în serviciul prinţului Nicolas Eszterházi. Palatul din Eisenstadt a fost vizitat de mulţi muzicieni celebri. Adam Liszt era un violoncelist amator talentat. Franz a început să compună la opt ani şi primele lui apariţii ca pianist au fost la Sopron şi Pozsony (azi Bratislava). Tânărul pianist i-a impresionat pe magnaţii unguri, care au strâns bani pentru a-i sprijini educaţia muzicală. Tatăl l-a luat pe Franz la Viena, pentru a primi lecţii de pian de la Carl Czerny, un fost student al lui Beethoven. Băiatul a primit şi lecţii de compoziţie de la Antonio Salieri, directorul muzical al Curții Vieneze. Read more…
Mario Lanza şi André Rieu, mesageri de top ai muzicii clasice
Atât Mario Lanza (1921-1959), cât şi André Rieu (n. 1949) s-au dedicat popularizării muzicii clasice. Încă înainte de epoca internetului și chiar înaintea primului nostru televizor (Rubin), pe care l-am primit de Bar Mițva, îmi amintesc că tatăl meu, odihnească-se în pace, cunoștea și chiar cânta unele arii din operele lui Verdi și Puccini. Tatăl meu era autodidact în multe domenii – așa a învățat contabilitatea pe când era încă tâmplar. De unde cunoștea tata aceste arii? Aveam acasă un pick-up, dar nu aveam acces la discuri de calitate. Mai târziu au apărut discuri românești cu Nicolae Herlea, Ion Piso și alți cântăreți de operă valoroși din România. Tata a cunoscut muzica de operă ascultând radio. Pe vremea aceea se transmiteau mai ales arii și mai puțin opere întregi. Tata avea o voce deosebită de bariton. De la el, dar și de la mama z.l., am moștenit pasiunea pentru muzica de operă. După pensionare, tata s-a familiarizat cu computerul. Avea obiceiul să asculte muzică de operă, dar și muzica orchestrei conduse de André Rieu.Read more…
Muzeul Mozart din Praga
Vreau să-i mulțumesc lui Frideric Grosz – articolul său despre Beethoven în Ungaria mi-a sugerat să scriu despre un lucru care mă urmărește de multă vreme. Era în 1988, cu un an înainte de revoluțiile din Europa „comunistă”. Sub pretextul unui congres am reușit să vizitez Praga împreună cu soțul meu. Nu a fost simplu, Israelul și Cehoslovacia nu aveau legături diplomatice, pașapoartele participanților la congres au fost trimise la Paris pentru a primi vize… dar s-a aranjat. Soțul meu, care este mare meloman, a ținut să vizităm Muzeul Mozart, cu toate că se afla destul de departe de centrul orașului. Am luat metroul, apoi tramvaiul… și nu ne-a părut rău! Ceea ce în zilele noastre este cartierul Smíchov, pe vremea lui Mozart era o zonă rurală, cu dealuri acoperite de vii. Pe la mijlocul sec. al XVIII-lea devenise „la modă” și din ce în ce mai mulți orășeni înstăriți își făceau acolo reședințe de vară, mai ales că nu era prea departe, se putea ajunge în mai puțin de o oră cu trăsura. Read more…
Alma Deutscher
Alma Deutscher a apărut deja în Baabel, Hava Oren a scris despre ea articolul intitulat „O fetiță cu codițe”. Pe atunci mai purta, într-adevăr, codițe și avea fața și ochii luminați de bucuria de a cânta la pian, la vioară, de a compune și de a improviza. Ea cânta încă dinainte de a vorbi, talentul ei pentru muzică este cu totul ieșit din comun, un adevărat copil-minune. Când ajung la maturitate, mulți copii-minune stagnează sau chiar regresează, dar nu Alma! De aceea aș dori să continui povestea ei după vârsta de 15 ani, unde se oprește povestea Havei Oren, îndrăgostită la fel ca mine de Alma și de muzică. Compozițiile ei amintesc într-un fel de cele de acum 200 de ani, este o muzică frumoasă, plăcută, în contrast deplin cu o mare parte a muzicii moderne și acest lucru nu a trecut neobservat.Read more…
Juriul Premiului Nobel pentru Literatură 2020 a optat pentru poezie
De obicei, după stabilirea laureatului, comunicatele oficiale transmise de juriul Premiului Nobel pentru Literatură sunt destul de laconice și de ”generaliste” (adică s-ar potrivi mai multor premianți). Mesajul transmis, în cazul lui Louise Elisabeth Glück, nu face excepție: ”… pentruRead more…
Conexiuni spirituale Enescu – Bartók
George Enescu și Béla Bartók, doi muzicieni reprezentativi ai secolului XX, aparent foarte diferiți, au totuși afinități spirituale și artistice semnificative. Anul acesta se împlinesc șaptezeci de ani, respectiv șaizeci, de la moartea celor doi geniali artiști, amândoi sfârșind în exil, departe de patria pe care au iubit-o, săraci, uitați, însingurați. Bartók și Enescu s-au născut în același an, 1881, primul în Sânnicolau Mare, pe atunci în Imperiul Austro-Ungar, celălalt la Liveni, în Moldova. La amândoi s-a remarcat încă din primii ani ai copilăriei un talent ieșit din comun pentru muzică. Micul George, fermecat de taraful de lăutari, a cerut insistent părinților o vioară. Primele trei lecții de vioară le-a primit de la lăutarul Lae Chioru, apoi părinții l-au dus la un profesor renumit din Iași, Eduard Caudella. După trei ani, profesorul, depășit de calitățile excepționale ale elevului, a sfătuit părinții să investească mai mult în educația fiului lor. La vârsta de șapte ani, George a fost primit la Conservatorul din Viena, iar la doisprezece ani și-a continuat studiile la Paris, obținând premii și distincții prestigioase. Béla a dovedit și el de la o vârstă fragedă un talent ieșit din comun pentru muzică. La patru ani, a primit primele lecții de pian de la mama sa, ea însăși o foarte bună pianistă și muziciană. În 1888, după moartea tatălui, familia a trecut prin dificultăți financiare, mama fiind nevoită să se mute întâi la Vinogradov iar apoi la Bratislava unde tânărul Béla a primit lecții de pian și compoziție de la renumitul Laszlo Erkel. Béla Bartók își-a desăvârșit studiile la Academia Regală din Budapesta, fiind foarte apreciat ca pianist și compozitor. A fost distins cu premii și a apărut adesea ca solist. Tot aici l-a cunoscut pe Zoltan Kodaly de care îl va lega o strânsă prietenie și o fructuoasă colaborare ca folclorist și etnomuzicolog.Read more…
Cântăm în memoria martirilor Holocaustului
În urmă cu un an, la 26 ianuarie 2020, la Şimleu Silvaniei, la ceremonia de comemorare a victimelor Holocaustului, formaţia klezmer MAZEL TOV a Comunității Evreilor din Cluj, dirijată de Vasile Socea, a lansat CD-ul cu muzică de holocaust înregistrată sub titlul «Să păstrăm memoria vie ». Vremurile pe care le trăim acum, cu fețele acoperite de măști, izolați, cu restricții privind socializarea, nu permit să se organizeze evenimente de anvergură, vesele sau solemne; spectacolul prezentat la Şimleu Silvaniei a fost penultima ieșire la rampă (ultima fiind programul dedicat întâlnirii cu prietenii armeni, cu prilejul sărbătorii de TU BIŞVAT de anul trecut) a klezmerilor clujeni. Totuşi, adaptându-ne acestor vremuri neobişnuite, de pandemie, cu ocazia Zilei Internaţionale a Comemorării Victimelor Holocaustului, formaţia MAZEL TOV restrânsă a înregistrat un buchet de melodii culese din muzica născută în acea perioadă sau dedicată momentului comemorării. Read more…