În urmă cu un an, la 26 ianuarie 2020, la Şimleu Silvaniei, la ceremonia de comemorare a victimelor Holocaustului, formaţia klezmer MAZEL TOV a Comunității Evreilor din Cluj, dirijată de Vasile Socea, a lansat CD-ul cu muzică de holocaust înregistrată sub titlul «Să păstrăm memoria vie ». Vremurile pe care le trăim acum, cu fețele acoperite de măști, izolați, cu restricții privind socializarea, nu permit să se organizeze evenimente de anvergură, vesele sau solemne; spectacolul prezentat la Şimleu Silvaniei a fost penultima ieșire la rampă (ultima fiind programul dedicat întâlnirii cu prietenii armeni, cu prilejul sărbătorii de TU BIŞVAT de anul trecut) a klezmerilor clujeni. Totuşi, adaptându-ne acestor vremuri neobişnuite, de pandemie, cu ocazia Zilei Internaţionale a Comemorării Victimelor Holocaustului, formaţia MAZEL TOV restrânsă a înregistrat un buchet de melodii culese din muzica născută în acea perioadă sau dedicată momentului comemorării. Read more…
Cum era de aşteptat, în primele zile ale acestui nehotărât iunie, cam cu o oră înaintea concertului dedicat Zilei Internaţionale a Copilului sub genericul Corul de Copii Radio, avându-i ca dirijor pe Răzvan Rădos şi ca pianistă pe Magdalena Faur, strada General Berthelot şi cele din împrejurimi au fost inundate – la propriu – nu doar de buchete de flori, de zumzet ori de voioşia din zâmbet de copil, ci de speranţe, bucuria revederii, strângeri de mâini şi atente priviri de foşti copii (părinţi, bunici, rude…). Afişul îi anunţa şi pe invitaţi: Corul de copii şi tineret “Maestra” – dirijoare Elena Radu, “Corul de Băieţi Radio” – dirijor Liviu Ofiţeru, “Vocea mâinilor “– corul de copii cu deficienţe de auz al Liceului Tehnologic Special nr. 3, dirijoare Marieta Negru şi “Atelierul Şcoala de Cor”. Practic, vorbim despre oameni-instituție la cârma evenimentul care aliniază astfel o constelație de mentori cu viziuni complementare: rigoarea și energia lui Răzvan Rădos, sensibilitatea pianistică a Magdalenei Faur, versatilitatea lui Liviu Ofițeru, expresivitatea modernă a Elenei Radu și devotamentul terapeutic al Marietei Negru. Evident, m-am întrebat unde ar trebui căutate rădăcinile profunde ale acestui eveniment-manifest din 6 iunie, concert care – aşa cum ne-a transmis-o Răzvan Rădos – are ca ţintă înstăpânirea, din acest an, a unei tradiţii la început de iunie. Răspunsul mi-a venit aproape instantaneu: ele nu apar în zbor de nicăieri; sunt rezultatul unei convergențe organice între istoria instituțională a Radiodifuziunii, avangarda pedagogiei muzicale românești și curentele de emancipare socială prin artă. Dacă desfacem firele acestui uriaș nod cultural, identificăm patru rădăcini posibile din care se hrănește unicitatea acestui concert.Read more…
Din multitudinea de excelenți muzicieni din Volendam (Olanda), am ales câteva personalități, interpreți ai formației BZN, care au dominat muzica olandeză (și fără îndoială cea europeană) vreme de patru decenii. În primul rând, îl amintesc pe solistul Jan Keizer, membru al formației BZN (Band without a name) din 1974 până în 2007, când formația și-a încheiat activitatea. Cariera lui poate fi împărțită în trei perioade principale: 1. Jan Keizer şi Anny Schilder (1974 – 1984). Duet cu solistă Anny Schilder (n.1959). Ea este o olandeză tipică, blondă, cârnă, cu buze cărnoase. El un viking nebărbierit cu un permanent zâmbet cuceritor. Din perioada amintită au rămas neuitatele melodii *Don’t say goodbye”, Oh me oh my” și mai ales “The clown”.Read more…
Nu-mi prea place să evoc trecutul. S-a întâmplat, este firesc, a fost o parte a dezvoltării mele, dar prefer să trăiesc în prezent și, în ciuda vârstei, îmi mai fac planuri de viitor, din păcate, cam modeste, fizic nu mai pot să mă angajez la aventuri îndrăznețe, dar le caut pe cele ce mi se potrivesc. Norocul meu este că starea creierului este acceptabilă și îl pot folosi la activități intelectuale, de exemplu să scriu articole. Recunosc, multe lucruri le-am uitat, de fapt, am uitat numai detaliile, știu că au fost, văd în mintea mea figuri, imagini, fețe, dar numele le-am uitat. În sfârșit, de-ale bătrâneții… Dar există momente, personaje, evenimente care m-au impresionat atât de puternic, încât mi s-au întipărit în minte și îmi face plăcere să le evoc, aș vrea să le mai revăd. Oare e bine? Nu știu. Încerc să-mi analizez o experiență recentă și să trag o concluzie. În tinerețe am avut o mare slăbiciune: îmi plăcea să-l ascult pe Bobby Solo, cântărețul italian cu o voce catifelată, mângâietoare, cu totul specială. S-a spus că îl imita pe Elvis Presley, dar acesta nu era printre favoriții mei. Poate că ar fi trebuit să-mi placă originalul, nu copia, dar mie îmi plăcea Bobby Solo.Read more…
Muzica ușoară românească are rădăcini multiple în folclorul românesc, cel al minorităților și al popoarelor vecine, în muzica jazz și în muzica ușoară europeană și americană. Și muzica romilor și cea evreiasca și-au pus amprenta pe muzica ușoară românească. Ea a început să se dezvolte și să fie popularizată în ultimele decenii ale secolului al XIX-lea prin radio și discuri. La început discurile erau făcute din cauciuc tare, apoi din șelac (rășina produsă de o insectă care trăiește în copaci, în orient) și ascultate la gramofon. După 1940, discurile au fost fabricate din polivinil clorid – PVC și ascultate la patefon. Începutul secolului XX în România a fost o perioadă de destindere, în care compozitorii, textierii și cântăreții evrei au avut oportunitatea de a se evidenția în muzică în general și în muzica ușoară în special.Read more…
Chiar așa se și întâmplă la Opera Israeliană din Tel Aviv-Yaffo, instituția care a transformat vacanțele elevilor în intersectări ale propriilor stagiuni, fiecare dintre acestea purtând o amprentă specifică, din rațiuni de ordin artistico-educațional-economic. Aici funcționează cu adevărat piața spectacolelor pentru copii și familie din Israel, concentrată masiv în perioada vacanțelor școlare, în special în timpul sărbătorilor de iarnă (Hanuka), primăvară (Pesach) și vedeta tuturor, Vacanța-de-peste-vară. Suma acestora se constituie într-o generoasă plajă temporală pentru o industrie teatral-muzicală unică prin amploarea sa economică și vizuală. În ultimul deceniu (2016–2026), pe scena Operei din Tel Aviv-Yaffo (Shlomo Lahat Opera House), acest sector a fost marcat de o strategie artistică duală: pe de o parte, megaproducții muzicale de anvergură pe Scena Mare, iar pe de altă parte, mini-opere originale și adaptări pentru copii din repertoriul clasic produse în cadrul programelor sale de tineret (Children’s Opera Hour / Meitar Opera Studio). Scena mare a găzduit sau a co-produs spectacole de teatru muzical de anvergură, create special pentru publicul larg, identificabile ca megaproducții originale și musicaluri de familie.Read more…
Jérôme Robert este cel mai solicitat acordeonist francez din generația sa. A urcat pe scenă la 8 ani.La vârsta de 17 ani, după promovarea bacalaureatului, Jérôme a decis să înființeze a mică orchestra cu tatăl sau, care era cântăreț. Urmează succesul și calendarul cu programări se umple cu viteză. Azi, Jerome își programează spectacolele cu 2 ani în avans și efectuează în medie 150 de baluri pe an. Eleganța lui Jérôme, clasa sa, simțul înnăscut al scenei, fără a uita discreția și modestia sa, îl fac principala vedetă a balului din Franța. Jérôme declară că a realizat 2500 de spectacole în ultimii 15 ani și speră că va continuă mult timp… Succesul balurilor lui Jérôme, a fost o reacție firească a vârstei a treia, la exclusivitatea discotecilor destinate numai celor foarte tineri! Multe compoziții ale lui Jérôme au devenit celebre la balurile populare din Franța. Pentru cititorii Baabel recomand în primul rând melodia Adios Dolore care a depășit cu mult un million de vizualizări pe Youtube, Merci Merci, Tristana, dar și dansul “în linie” La MarianaRead more…
“Nothing is more beautiful than a guitar, except, possibly two.” (Nimic nu sună mai frumos ca o chitară – decât poate două chitare) – Frédéric Chopin. Spre deosebire de vioară și poate de pian, chitara nu este omniprezentă în marile orchestrații sau simfonii, poate cu excepția piesei Concierto de Aranjuez a compozitorului Joaquin Rodrigo, unde și orchestra, nu numai chitara, au un rol important în crearea unei muzici feerice. Cu alte cuvinte, personalitatea chitarei clasice iese în evidență în solouri și majoritatea pieselor celebre compuse pentru chitara clasică sunt pur solouri. Spre deosebire de chitara clasică, chitara jazz sau rock servește nu numai ca instrument pentru solouri, ci și pentru acompaniament, alături de alte instrumente. În acest articol doresc să dezvolt un subiect care mi s-a părut inedit, cel al flexibilității muzicii interpretate pe chitară. Printre altele, mi s-a părut interesant cum se poate interpreta pe o chitară electrică muzică compusă pentru chitara clasică, orchestră sau alt instrument și vice-versa, cum se poate interpreta muzică rock compusă pentru chitară sau o întreagă orchestră rock, inclusiv partea vocală, pe o chitară clasică.Read more…
La data la care George Enescu se îndrepta spre tematica biblică, aceasta era foarte slab reprezentată în componistica românească. Nici mai târziu nu vom înregistra răsunătoare succese pe această direcţie, deşi unele titluri s-au impus în special pentru că la miez de secol XIX, la unison, creatorii români (unii românizaţi la distanţă de una ori mai multe generaţii) şi etnicii evrei îşi asumaseră ca datorie de onoare principiile emancipării culturale; se îmbinau astfel gustul tematicii romantice şi datele infuzate de curentul Haskala, conjugare evidentă la întreaga dimensiune cultural-literar-muzicală europeană. Se promovau idealurile esteticii romantice şi un tip special de dialog cultural în care temele specific evreieşti să fie prezente fără a forţa nota, împletite sub diverse generice şi niveluri de adresare unui public eterogen, mult prea puţin format în spiritul exigenţelor teatrelor muzicale din centrul şi vestul Europei. Privind din perspectiva noastră, recitirile literar-mitologice şi cele pe tematică biblică nu au reprezentat decât începutul căutărilor, al treptelor ce vor consolida ideea Oedipe-ului de mai târziu.Read more…
În ultimii ani de viață sănătatea lui Beethoven s-a deteriorat considerabil. Schimba multe locuințe, atât în Viena cât și în împrejurimile ei: Mödling, Baden, Nussdorf și Heiligenstadt, locuri unde a scris și a compus. 15. Pe cealaltă parte a străzii locuiau Stephan von Breuning şi fiul său Gerhard, prieteni apropiați încă din Bonn. Ei l-au ajutat mult pe Beethoven în fazele finale ale bolii sale. loc în martie 1826, cu Cvartetul Schuppanzigh.Read more…
Am fost la Napoli de trei ori. Prima oară doar în trecere, în drum spre Pompeii, și la prima vedere nu ne-a făcut o impresie prea bună. Muncitorii de la primărie erau în grevă și orașul era plin de grămezi uriașe de gunoi. Dar la doua și la a treia vizită, Napoli ne-a vrăjit, cu toate că nu are un nume prea bun, din cauza unor mahalale sărăcăcioase și a Camorei, Mafia napolitană. Clădirile masive ale orașului amintesc de o istorie opulentă, deși ele au nevoie urgentă de renovare. La Teatro San Carlo am văzut o splendidă interpretare a operei Carmen, sub bagheta dirijorului indian-israelian Zubin Mehta. Merită vizitat bogatul muzeu arheologic, cu multe exponate din Pompeii și Herculaneum. La Napoli am vizitat și uriașul adăpost subteran, unde se refugiau locuitorii în timpul bombardamentelor din cel de-al Doilea Război Mondial. Marele bazar care traversează centrul orașului trece pe lângă zeci de biserici și monumente. Merită de făcut excursii organizate la Pompeii și la Herculaneum și pe muntele Vezuviu care fumegă și acum. Nu departe de Napoli, coasta Amalfi și insula Capri sunt și ele meleaguri fermecătoare. Dar cea mai puternică impresie ne-au lăsat-o pizza deosebit de gustoasă și mai ales muzica napolitană.Read more…
În memoria poetei trecute în nefiinţă în 15 aprilie 2014… – E timpul să-nviem, mi-au spus culorile Ieşite din fabulă, dungi şi fîşii. Ne-au omorît elegantele, florile, Pozele din cartea de copii… Pîn-aici bine. Dar albastrul ciupit De-o vehemenţă preaRead more…
Am parafrazat o afirmație a lui Tudor Vianu (referitoare la Eminescu) nu pentru a şoca, sau a face comparaţii de natură stranie în artă, ci pentru a sublinia rolul important pe care l-a jucat un violonist evreu maghiar în cultura muzicală europeană. Din păcate multele decenii trecute au așternut un strat fin de uitare peste numele său în conștiința publică. Dacă ne întrebăm care este legătura între compoziţii îndrăgite, ca de pildă Concertul în Re major pentru vioară și violoncel, de Brahms, concertele pentru vioară compuse de Dvořak, Brahms, Schumann sau Bruch, cu evreii maghiari din secolul al XIX-lea, numai melomanii interesați în mod special de acești compozitori vor răspunde cu ușurință: Joseph Joachim, cel care a fost considerat cel mai mare violonist al acelui secol, aproape o reîncarnare a lui Paganini. Joseph Joachim s-a născut în 28 iunie, 1831, în satul Köpcsény (Kittsee) din Burgenland, Austria, într-o familie de evrei maghiari. A fost un adevărat copil-minune, la numai 12 ani a interpretat Concertul pentru vioară în Re major, de Beethoven, sub bagheta lui Mendelssohn. Chiar dacă în mod normal apariția copiilor-minune cu orchestra filarmonică din Londra nu era acceptată, dirijorul a insistat ca protejatul lui să urce pe scenă. Abia cu această interpretare, lucrarea în prealabil aproape necunoscută a intrat în repertoriul standard al muzicii simfonice.Read more…
Site-ul baabel.ro foloseste cookies pentru a oferi un maxim de performanta experientei tale aici. Cookie-urile sunt pentru autentificare, statistici trafic Pentru a continua te rugam sa dai click pe ACCEPT, in caz negativ pe REFUZ
