Cartea de bucate a Silviei

Jan 22, 2026By

Mărturisesc că nu gătesc decât foarte rar și preparatele mele, din fericire, le mănânc singur. Obișnuiam să iau prânzul în sala de mese a spitalului Soroka, dar după ce ea a fost distrusă de o rachetă iraniană, în iunie 2025, am început să cumpăr mâncare gătită de la diferite restaurante populare. Zilele trecute, fiica mea mi-a dăruit un album cu rețetele culinare ale fostei mele soții, Silvia, care s-a stins din viață în urmă cu doi ani. A trecut mai bine de o lună până l-am deschis. Pe fiecare pagină se află câte o rețetă. Silvia gătea bine și prepara o gamă largă de bucate. E adevărat că la începutul căsniciei au fost și preparate pe care le-am boicotat. Pentru mine, mâncărurile se reduceau la supă de carne, șnițel, chiftele, sarmale și, bineînțeles, prăjituri. Supa de tarhon o vedeam ca pe o pedeapsă, dar celorlalți membri ai familiei le plăcea. La sfârșitul săptămânii, când meniul includea supă de tarhon, Silvia făcea special pentru mine și supă de carne. Și pe parcurs, supa de tarhon a devenit una din supele mele preferate. Ciorba ei de fasole cu ciolan afumat și ciolentul ei erau adevărate opere de artă culinară. Supa de chimen, dacă o țineți minte, era pedeapsa pentru tulburările digestive provocate de fructele verzi, nespălate, pe care le găseam în grădina casei unde am copilărit. Silvia a găsit diverse metode să o amelioreze și, încet-încet, ea a devenit supa mea preferată.Read more…

Jan 22, 2026 8 comments

Rădăcinile imnului Hatikva: poetul Naftali Herz Imber și Casa Oliphant din Haifa

Jan 22, 2026By

Casa Oliphant, unde a trăit și poetul Naftali Herz Imber, autorul versurilor imnului Hatikva, se află pe bulevardul Ben Gurion nr. 16, în Colonia Germană din Haifa. Casa Oliphant este un exemplu reprezentativ al arhitecturii templerilor: o clădire cu acoperiș de țiglă în două ape și un fronton caracteristic. Deasupra intrării este gravat, în limba germană, un verset din Psalmi: „Fericiți cei ce păzesc judecata, cei ce fac dreptate în orice vreme.” Clădirea a fost construită în anul 1870 de un tâmplar înstărit, membru al comunității templere, care a locuit în ea până în 1881. Un an mai târziu, casa a fost cumpărată de L. Oliphant. Laurence Oliphant a fost scriitor, membru al Parlamentului britanic, diplomat, jurnalist, mistic și un fervent susținător al sionismului. Începând din 1882, el a locuit în această casă împreună cu soția sa, Alice, și cu secretarul său, Naftali Herz Imber. Familia Oliphant își petrecea lunile de vară la Daliyat el-Carmel, într-o vilă construită de Laurence Oliphant în anul 1884. Astăzi, clădirea adăpostește Beit Yad LeBanim, Casa Memorială a comunității druze… Naftali Herz Imber s-a născut în anul 1856, într-un târg din regiunea Galiția (Polonia), într-o familie modestă. Încă din copilărie s-a remarcat prin talentul său excepțional și la vârsta de 18 ani publica deja poezii în presa idiș și germană. În timpul peregrinărilor sale prin Europa și Balcani, l-a întâlnit pe Laurence Oliphant la Constantinopol în 1881. Acesta i-a propus să-i devină secretar și să plece împreună în Țara Israelului.Read more…

Jan 22, 2026 9 comments

Când planetele se aliniază… (Partea a treia)

Jan 22, 2026By

Pușa emana atâta căldură şi prietenie, încât m-am simţit imediat în largul meu. A doua zi dimineaţa, cum ea era cam matinală de felul ei, când m-am sculat, micul dejun era deja pregătit cu gust, totul era pe masă, în afară de ceea trebuia servit cald, cum ar fi cafeluţa. Nu ştiam, dar am aflat foarte repede că Pușa găte foarte bine și era rapidă și eficientă în tot ce făcea. În plus, avea nişte idei cam arhaice, cum că bărbatul nu are ce căuta în bucătărie. După zeci de ani în paradisul feminist canadian, am învăţat că bărbaţii sunt doar un instrument ocazional folosit pentru procraere, dar membrii cei mai utili şi respectaţi în societate sunt, bineînţeles, femeile. Cel puţin am râs bine, am făcut ”haz de necaz” și de multe alte lucruri, doar crescusem și eu în România. Pe scurt, sejurul meu cu Pușa a început cu dreptul şi am înţeles amândoi că lucrurile între noi au potenţialul să evolueze rapid şi foarte bine. Mai era încă un lucru foarte delicat – eu eram relativ proaspăt în faza de recuperare psihică și emoţională după pierderea bruscă şi brutală a familie mele. Având o inteligenţă emoţională superioară, Pușa a reuşit să mă menţină pe linia de plutire mai bine decât o armată de psihoterapeuţi. Influenţa ei a fost extraordinară. Îmi părea rău s-o împovărez cu problemele mele, dar ea a rezolvat şi această dilemă, spunând că oricum ea considera problemele mele ca fiind și ale ei și dacă accept, ea va continua să-mi dea sprijin și în continuare. Ca urmare a acestui talent al ei, ne-am apropiat mult mai repede unul de celălalt.Read more…

Jan 22, 2026 16 comments

JOI. UN AN. IANUARIE (II)

Jan 22, 2026By

Peter Rosenthal a mai publicat sporadic în revista Baabel, cel mai recent fiind romanul autobiografic În capcana timpului, apărut în foileton în 2022.  Peter este „medicul-condeier” prin excelență.  Și când a primit un post, o dată pe săptămână, în zilele de joi, la o clinică de psihiatrie în celălalt capăt al orașului Köln, i-a venit o idee: să consemneze, timp de un an, întâmplările mărunte din zilele de joi, scenele inedite la care a fost martor, impresiile, ideile, stările de spirit…  Așa s-a născut culegerea de proză scurtă intitulată Donnerstags [Joi], apărută în decembrie 2025 la editura Parasitenpresse. Traducerea din limba germană îmi aparține.  Versiunea română, pe care o publicăm în foileton în Revista Baabel, apare aproape simultan cu cea originală, cu aprobarea editurii.  În această ediţie continuăm cu următoarele două zile de joi din ianuarie. Hava OremRead more…

Jan 22, 2026 2 comments

Lipsa mondială de medici

Jan 15, 2026By

Medicina este destinată vindecării bolnavilor cu cel mai înalt standard de tratament. Ea cere compasiune față de suferințele pacienţilor, perseverență și condiții prielnice consultaţiilor și tratamentelor medicale. Dar toate acestea necesită medici, cadre medii și personal paramedical auxiliar. Cererea de personal medical și mai ales de medici este în continuă creștere. Întreaga lume duce lipsă de medici, însă cu diferențe semnificative între diferite țări. În 2023, în Israel numărul medicilor la 1000 de locuitori era mai mic decât media din țările OECD (Organisation for Economic Co-operation and Development) – 3,5 față de 3,7. România are mai mulți medici decât Israel relativ la numărul locuitorilor (3,7 la 1000), dar mai puțini decât media în EU de 4,3 la 1000. Chiar și în EU se vorbește despre o lipsă de 1,2 milioane de medici, asistente și moașe. Lipsa de medici este simțită în special în Italia. Deși în statistica OECD din 2023, Italia avea printre cei mai mulți medici (5 la 1000 de locuitori), numărul lor scade continuu, pe de o parte datorită îmbătrânirii lor și pe de altă parte pentru că mulți emigrează în țări care le oferă condiții mai bune și salarii mai mari. 131.000 de medici au părăsit Italia între 2000 și 2022. Un fenomen asemănător are loc în America Latină: 75% dintre medicii licențiați local practică medicina în Spania.Read more…

Jan 15, 2026 45 comments

Dr. Jakob Rosenfeld, general în armata lui Mao

Jan 8, 2026By

În 28 august 2025, ziarele din Israel relatau despre o festivitate care a avut loc la Muzeul Soldaților Evrei din al Doilea Război Mondial (lângă intersecția Latrun): ambasadorul Chinei în Israel a înmânat o medalie nepotului unui anume Dr. Jakob Rosenfeld, originar din Viena și înmormântat la Tel Aviv, pentru activitatea lui deosebită în China, în războiul împotriva invadatorilor japonezi, apoi în războiul civil și, în sfârșit, la întemeierea Republicii Populare Chineze.  Povestea lui este absolut incredibilă…  Dar poate că nu e chiar atât de incredibilă, pentru că cel puțin o parte a biografiei lui îmi amintește de cea a unchiului Siegfried (de fapt, unchiul mamei mele) despre care am mai povestit. Dr. Jakob Rosenfeld (1903 – 1952) era originar din Lemberg, Galiția (azi Lviv, Ucraina), dar încă din copilărie a trăit la Viena.  Tatăl a fost ofițer în armata austro-ungară, apoi a lucrat ca pălărier. Jakob Rosenfeld a absolvit medicina la Viena în 1928 și s-a specializat în urologie.  De la început avea convingeri social-democrate și după lovitura de stat din 1933 a fost arestat și dat afară din spitalul unde lucra; în continuare și-a deschis un cabinet particular.  Și mai rău avea să fie după anexarea Austriei: Dr. Rosenfeld nu era numai social-democrat, ci și evreu, drept pentru care a fost deportat întâi la Dachau și apoi la Buchenwald, dar, printr-un miracol, a fost eliberat în iunie 1939, cu condiția să părăsească țara până în două săptămâni.  Fratele său mai tânăr, Josef, a reușit să obțină vize de la consulul general al Chinei, Ho Feng-shan, și au plecat împreună la Shanghai.  Acolo doctorul și-a deschis un cabinet de urologie și ginecologie în Concesiunea Franceză.Read more…

Jan 8, 2026 18 comments

A apus vremea scrisorilor?

Jan 8, 2026By

Am păstrat semnul întrebării la sfârşitul titlului, deşi este evident că de o bună bucată de vreme lumea nu mai scrie scrisori, ci e-mailuri, iar acest trend pare ireversibil. Dimensiunea acestei schimbări a fost ilustrată limpede, de-a dreptul şocant (cel puţin pentru mine), de o ştire recentă preluată de presa internaţională: Danemarca este prima ţară care desfiinţează serviciul de distribuire a scrisorilor din cadrul poştei naţionale PostNord. Serviciile poştale daneze au o vechime de peste 400 de ani (funcţionează din 1624), însă în ultimele două decenii distribuirea scrisorilor „fizice” s-a diminuat cu aproximativ 90%, devenind complet nerentabilă. Ultimele scrisori au fost livrate la 30 decembrie 2025, iar cele circa 1000 de cutii poştale roşii, cu însemnele companiei, au fost demontate şi puse în vânzare, la preţuri cuprinse între 1550 şi 2000 de coroane daneze (aproximativ 200–270 de euro). Bănuiesc că graba cu care au fost demontate nu a fost motivată doar de dorinţa de a le valorifica, ci şi de necesitatea de a evita situaţiile neplăcute în care cetăţeni neinformaţi ar fi continuat să expedieze scrisori care nu mai aveau cum să ajungă la destinaţie…Read more…

Jan 8, 2026 18 comments

Rob Reiner – originile şi moştenirea sa

Jan 8, 2026By

În ultimele săptămâni, vestea morții tragice și violente a lui Rob Reiner, actor, regizor și producător de film și televiziune, și a soției sale, Michelle Singer, vestită artistă fotografă, a zguduit nu doar lumea artistică americană, ci i-a șocat chiar și pe oamenii simpli care i-au văzut filmele de-a lungul timpului. Ecoul morții lui Rob Reiner, resimțită ca o tragedie simbolică a continuității, marchează mai mult decât dispariția unui artist. Ea este privită și ca închiderea unui cerc cultural: generația de aur a umorului evreiesc american, născută din exil, transformată în spectacol și livrată Americii ca un dar ironic. Rob Reiner s-a născut în anul 1947, la New York, într-o familie de artiști. Tatăl lui era Carl Reiner, o adevărată legendă a comediei, scriitor, regizor și actor, cunoscut pentru The Dick Van Dyke Show și pentru parteneriatul cu Mel Brooks, pe care Rob îl considera principalul său mentor. Iar mama sa era actriță și cântăreață de jazz. Rob a fost cel mai mare dintre cei trei copii. Ceilalți au fost Annie Reiner, poetă, dramaturg și psihoterapeut, și Lucas Reiner, pictor, fotograf și, ocazional, actor și regizor.Read more…

Jan 8, 2026 8 comments

La răscruce de ani

Jan 8, 2026By

Mi-am petrecut vacanţa de Crăciun la Berlin. Un zbor relativ scurt, de patru ore și jumătate, și iată-mă ajuns pe Aeroportul Berlin Brandenburg. Adresa hotelului era ușor de ținut minte: Budapest Strasse. Am luat un taxi. Prietenii din țară mi-au atras atenția asupra pericolului utilizării serviciilor Uber, populare în toate țările europene. Despre ce pericol e vorba? Majoritatea șoferilor acestui serviciu sunt imigranți din țările arabe și, în constelația politică actuală, e mai bine să te ferești de ei. Ca atare, am ales varianta taxiului. Pe șoferul care m-a dus la hotel îl chema… Muhamad. Drumul a decurs în liniște până la începutul străzii unde se afla hotelul. — Ești obosit, domnule? mi s-a adresat șoferul. — Și pe mine mă obosește zborul cu avionul, a spus Muhamad. Recent mi-am vizitat rudele din Palestina; după călătorie am dormit o zi întreagă. — Unde stau părinții tăi? — La Haifa, mi-a răspuns șoferul. Am tăcut o bucată de vreme, după care i-am spus: — Și eu sunt din Israel, ca și părinții tăi, care stau în Israel, la Haifa, nu în Palestina.Read more…

Jan 8, 2026 6 comments

Miniatură cu tata

Jan 8, 2026By

Tatăl meu a fost omul cu firea cea mai senină pe care și-o poate cineva imagina. Ceea ce îl caracteriza mai presus de orice era bunăvoința, buna intenție și înțelegerea pentru oameni, cu nevoile lor, cu necazurile și grijile de care are parte fiecare. M-a învățat relativ puține lucruri, dar erau lucruri esențiale. M-a învățat să nu-mi fie frică de nimic, niciodată – ceea ce desigur că nu am putut aplica întotdeauna, dar îndemnul lui a fost puternic, de neuitat și nu o dată benefic. Tata m-a mai învățat să acord credit omului pe care îl văd supărat și agresiv, să înțeleg că aceste stări nu sunt despre mine, ci sunt despre el și despre necazurile de care omul se lasă copleșit. El se străduia să înțeleagă oamenii și să găsească explicația favorabilă lor – asta este bunăvoință pură. De altfel, era și extrem de sensibil și empatic și privea lumea printr-o lentilă a bunei intenții neabătute.Read more…

Jan 8, 2026 14 comments

JOI. UN AN. IANUARIE (I)

Jan 8, 2026By

Peter Rosenthal a mai publicat sporadic în revista Baabel, cel mai recent fiind romanul autobiografic În capcana timpului, apărut în foileton în 2022.  Peter este „medicul-condeier” prin excelență.  Și când a primit un post, o dată pe săptămână, în zilele de joi, la o clinică de psihiatrie în celălalt capăt al orașului Köln, i-a venit o idee: să consemneze, timp de un an, întâmplările mărunte din zilele de joi, scenele inedite la care a fost martor, impresiile, ideile, stările de spirit…  Așa s-a născut culegerea de proză scurtă intitulată Donnerstags [Joi], apărută în decembrie 2025 la editura Parasitenpresse.  Traducerea din limba germană îmi aparține.  Versiunea română este publicată aproape simultan cu cea originală, cu aprobarea editurii.  “5 Ianuarie. VIOLET Deasupra râului totul era cenușiu și mohorât și poate tocmai de aceea mi s-a întipărit în minte ciripitul vesel al coloniei de papagali de la capătul podului.  Mama cu părul roșu ca focul și fetița care ședea în spatele ei pe bicicletă s-au oprit în fața copacului cu papagali să privească spectacolul…”Read more…

Jan 8, 2026 3 comments

Când planetele se aliniază… (Partea a doua)

Jan 8, 2026By

Prin martie 2022 am primit un e-mail din România. Mă invitau să particip la un mare banchet organizat de Facultatea de Electrotehnică din Timişoara, la aniversarea a 50 de ani de la absolvire. Dintr-o dată în fața mea s-a deschis perspectiva să-mi schimb complet mediul depresiv în care trăiam, să merg în oraşul meu natal, Timişoara, să mă întâlnesc cu foşti colegi și prieteni, să celebrez o aniversare rotundă şi foarte semnificativă, să mai explorez România şi frumuseţile ei, ceea ce nu am făcut suficient când trăiam acolo. În plus, puteam să mai călătoresc prin Europa, unde aveam prieteni peste tot și să fac ceva turism serios. Totuşi, aproape nemărturisit, ştiam că poate o voi putea vedea şi pe Pușa, iubirea mea din tinereţe. Ocazional mai schimbam cu ea e-mail-uri, mai ales de sărbători şi aniversări, şi, în linii mari, amândoi ştiam câte ceva despre viaţa celuilalt. Eu eram într-o căsnicie stabilă și fericită, dar ea era văduvă deja de câţiva ani. Pușa era și ea pe lista de participanţi. Asta mi-a dat o motivaţie în plus – întâlnirea cu foștii mei colegi, după o pauză de 50 de ani, mă atrăgea mai puțin decât să o revăd pe Pușa.Read more…

Jan 8, 2026 20 comments

Al cui medic ești, domnule doctor?!

Jan 8, 2026By

În aparență întrebarea din titlu nu are nicio o noimă. Medicul e doctorul pacientului său, atât. El/ea a învățat să îngrijească pacienți și dacă nu s-a îndepărtat de-a lungul vremii de medicina clinică, asta o va face până când se va considera de-ajuns de vârstnic/ă pentru a înceta să aibă grijă de bolile altora. Și cu toate acestea, ca medic, în fața ta se pune un semn de întrebare: în ce măsură ești răspunzător de sănătatea rudelor şi prietenilor sau obligat să le oferi de fiecare dată sfatul? –”Săptămâna trecută mi-am făcut analizele, ieri au venit rezultatele, poți să arunci o privire și să-mi spui ce crezi? Ți le trimit pe WhatsApp…” Prima reacție este să-l trimiți la medicul de familie, dar o programare se poate primi doar peste o săptămână și el, prietenul tău din copilărie, e îngrijorat și dorește un răspuns cât mai rapid. Uneori răspunsul e ușor de dat, pe baza unor noțiuni însușite pe parcursul studiilor și apoi a practicii curente. Dar nu de puține ori, întrebarea este în afara cunoștințelor tale de medicină generală și atunci ce-i spui prietenului? Că nu știi?! Păi, toată lumea e convinsă că un doctor știe TOT, altminterea n-ar fi doctor! Problema aceasta, cunoscută tuturor colegilor mei de breaslă, cere o analiză mai amănunțită.Read more…

Jan 8, 2026 9 comments

Filme care m-au făcut să plâng

Jan 8, 2026By

Nu sunt multe filme la care mi-au dat lacrimile, dar de trei sunt sigur. Pentru mine, lăcrimarea este atât un mod de ușurare, cât și o formă de exprimare a emoțiilor – uneori chiar a fericirii sau a bucuriei de moment. Acest fapt s-a întâmplat la filme de dragoste, atunci când, în cele din urmă, cuplul de îndrăgostiți se regăsește. Am plâns și din motive profund personale: moartea tragică a părinților mei. Am lăcrimat de bucurie la evenimente deosebit de emoționante, cum a fost momentul în care fiul nostru cel mare a fost distins de două ori dintre cei 15.000 de colegi ai săi sau când celălalt fiu a fost înaintat în funcție pentru merite deosebite la locul de muncă. Desigur, lacrimile pot apărea și din motive banale, de pildă atunci când curăț ceapa, când îmi intră ceva iritant în ochi sau în cazul unei infecții oculare, dar aceasta este cu totul altă poveste. Nu țin minte să fi avut vreodată „lacrimi de crocodil”, așa cum vedem uneori la moartea unui dictator. Plânsul este un fenomen complex, asociat cu stres sufletesc și / sau fizic, de pildă, o durere insuportabilă. El este însoțit de lăcrimare, de o anumită vocalizare (deși unii, ca mine, nu scot sunete când plâng), de modificări ale expresiei feței, ale ritmului respirator și ale posturii corporale.Read more…

Jan 8, 2026 22 comments

Intervenția americană în Venezuela – un precedent periculos

Jan 4, 2026By

2026 nu a început cu speranța către mai bine, dorința miliardelor de oameni de pe planetă care au întâmpinat cu lumină, strălucire, focuri de artificii sosirea noului an, ci cu o acțiune neașteptată. Răpirea cuplului Maduro de către forțele militare americane sau ”extragerea” lui, cum a fost anunțată, el, președintele Venezuelei, acuzat că a fraudat alegerile, deci nerecunoscut de numeroase țări, iar ea, fostă procuroare, deputată în Adunarea Națională și primul consilier al soțului ei, nu a fost salutată cu unanimitate de opinia publică mondială și nu este vorba numai de țările prietene, aliate ale Venezuelei lui Maduro. În contextul încălcării în ultimii ani a acordurilor și legislației internaționale, evenimentele din Venezuela adaugă un precedent pentru a nu se continua acest demers periculos. Nimeni sau foarte puțini l-ar considera pe Nicolas Maduro nevinovat. A subminat democrația incipientă și fragilă a Venezuelei, cu o istorie plină de conflicte interne, încercări de lovituri de stat, dictaturi de toate felurile. A reușit performanța să transforme o țară cu imense bogății – pe locul doi ca rezerve mondiale de petrol, într-o țară unde 75% din populație trăiește sub pragul sărăciei.Read more…

Jan 4, 2026 43 comments

La mulţi ani! – urarea noastră diferită

Dec 31, 2025By

Până în clasa întâia primară ştiam româneşte doar să salut şi să spun „da” şi „nu”. Cred că aveam vreo cinci ani când, de Anul Nou, mama m-a învăţat ce să le spun celor cu care ne vom întâlni. „Dacă vorbesc ungureşte, le spui Boldog Új Évet!, iar dacă vorbesc româneşte, An Nou fericit! sau La mulţi ani!”. Am învăţat ambele urări şi le-am rostit plină de elan şi importanţă. Au trecut decenii de atunci şi, în mod interesant, abia acum mi-a atras atenţia faptul că cea mai populară urare românească de Anul Nou este complet diferită de toate celelalte din spaţiul european şi nu numai. Din exemplele date în articol reiese limpede că urarea noastră românească diferă de toate celelalte. Ea nu se referă explicit la anul care urmează şi nici la calitatea lui, ci la ani, în general. Dar care este sorgintea acestei urări? Cel mai probabil, expresia La mulţi ani! provine din latinescul ad multos annos, care în Antichitatea romană era o aclamaţie adresată oamenilor de rang înalt. De pildă, apare în Historia Augusta[3] la întronarea lui Severus Alexander, când senatorii i se adresează cu formula: Augustus noster, imperator noster, di te servent, vincas, vigeas, multis annis imperes („Zeii să te ocrotească, să birui, să fii sănătos, să domneşti mulţi ani”)Read more…

Dec 31, 2025 19 comments

Casa uitată din Catskills. Povestea cântecului White Christmas și misterul lacului Lew

Dec 25, 2025By

Adesea se întâmplă să ascultăm melodii mai scurte sau mai lungi, pe unele le și fredonăm fără să ne amintim unde le-am auzit prima dată și cu ce ocazie, și ne bucurăm ca niște copii când le auzim acolo unde nu ne așteptăm – sau, din contră, ne enervăm, atunci când le auzim prea des: în magazine, în metrou și chiar ca sonerie la vreun telefon. Sigur, unele sunt șlagăre aflate în tot felul de topuri, în vreme ce altele sunt foarte vechi, le cântau și bunicii și părinții noștri și practic am crescut cu ele. Unul dintre cântecele pe care le auzim mai peste tot în perioada sărbătorilor de iarnă este White Christmas, scris de Irving Berlin. L-am auzit la București, l-am auzit și la Budapesta, la Varșovia și chiar într-un magazin la Ierusalim. L-am auzit de atâtea ori, încât nici nu m-am mai întrebat cine l-a compus și când. Aveam să descopăr povestea acestui cântec și a compozitorului care a pus în el atâta suflet, prin intermediul soțului meu, producător de televiziune, atunci când acesta lucra la un proiect despre Catskills — un lanț muntos blând și tăcut, aflat la doar câteva ore de New York City.Read more…

Dec 25, 2025 8 comments

„Sărbătoarea Sărbătorilor” – un eveniment cultural major la Haifa

Dec 25, 2025By

Unul dintre evenimentele cel mai strâns asociate cu perioada sărbătorii Hanuka la Haifa este festivalul „Sărbătoarea Sărbătorilor” (Holiday of Holidays), care are loc în fiecare decembrie încă de la începutul anilor ’90. De-a lungul anilor, festivalul a devenit un reper important în calendarul cultural al orașului și o expresie clară a caracterului său multicultural. Ce este „Sărbătoarea Sărbătorilor? Festivalul a avut loc pentru prima dată în decembrie 1993, un an în care Hanuka, Crăciunul și una dintre sărbătorile musulmane au avut loc într-un interval de timp foarte apropiat. Această coincidență a dat naștere ideii unei celebrări comune a luminii, culturii și identității. De atunci, festivalul a devenit o tradiție anuală, chiar și în anii în care nu există o suprapunere completă a datelor sărbătorilor.Read more…

Dec 25, 2025 14 comments

Mama mi-a promis vise frumoase

Dec 25, 2025By

De la vârsta de șapte-opt ani știam că părinții mei au trecut prin iadul lagărelor de concentrare naziste, bunicii mei din ambele părți, la fel ca și frații lor, au pierit la Auschwitz, rudele mele din România s-au redus la un unchi (fratele mamei), o mătușă și o verișoară. La întrebările mele din acea perioadă cu privire la holocaust, mama îmi spunea că nu trebuie să mă tem și mi-a promis o viață frumoasă și vise frumoase. Am avut părinți atenți și iubitori care au făcut totul pentru ca mie să-mi fie bine, am avut o viață bună, dar holocaustul (pe atunci nu îi cunoșteam semnificația și proporțiile) mă obsedează până astăzi și nu fără motiv. Părinții mei credeau în ideologia comunistă și îmi spuneau că adevărata egalitate între oameni se poate înfăptui doar în comunism. La întrebările mele repetate în legătură cu holocaustul, mama îmi răspundea de fiecare dată la fel: – În zilele noastre e imposibil să se repete, dar dacă totuși se va întâmpla, n-o să te las să treci prin ce am trecut eu. Această frază a mamei mele mă urmărește încă din copilărie. A venit 7 octombrie 2023, când 1200 de israelieni au fost măcelăriți de hoardele de hamasnici îndoctrinați de o ideologie criminală. Mi-au revenit în minte cuvintele mamei despre posibilitatea unui nou genocid al evreilor. Din păcate, nu a avut dreptate. Și eu, la rândul meu, am crezut în dictonul Never Again. Bineînțeles că în zilele noastre el și-a pierdut total înțelesul!Read more…

Dec 25, 2025 43 comments

Ceramica de Mata Ortiz

Dec 25, 2025By

Cine a citit articolul meu despre ceramica armeană din Ierusalim știe deja că această formă de artă mă atrage în mod special.  Nu e de mirare, așadar, că atunci când prietenul meu Danny, pictorul, m-a invitat la o conferință despre ceramica de Mata Ortiz, am acceptat cu plăcere, cu toate că habar nu aveam la ce să mă aștept.  Au trecut de atunci vreo 15 ani, multe amănunte le-am uitat, îmi amintesc însă perfect surpriza și delectarea cu care am urmărit-o.  Conferențiarul a fost în Mexic, chiar în satul Mata Ortiz, a prezentat zeci de fotografii proprii și a povestit totul cu foarte multă însuflețire – se vedea că el însuși era încântat de ce văzuse.  Eu pot să încerc doar să recreez povestea din amintire și pe baza datelor aflate pe internet.  Și povestea este într-adevăr captivantă. Pe mine m-a impresionat migala, precizia, formele elegante și estetica deosebită a pieselor.  Modelele sunt tradiționale și totuși, creațiile sunt cât se poate de moderne.  Dacă ar fi fost făcute de un artist, aș fi spus că e genial – dar nu este opera unui artist, ci a multora, mai exact a unui sat întreg din nordul-vestul Mexicului, la vreo două ore de drum de granița cu Statele Unite.  Într-un sat de 2000 de locuitori, peste 400, bărbați și femei, sunt meșteri olari.Read more…

Dec 25, 2025 3 comments