Doina Gecse-Borgovan: LA TUTUN

Tutunul trebuie cules în zori, când pe frunze e încă rouă. Dacă te prinde căldura, nu mai poţi face nimic: frunzele alungite devin lipicioase, se agaţă de tine cu milioane de tentacule nevăzute, iar degetele ţi se năclăiesc cât ai clipi: o mâzgă groasă, cafenie îţi umple mâinile.Ajungem pe câmp şi dispărem între tulpinile înalte, cu flori albe în vârf. Trebuie culese doar frunzele mari, de la baza plantei.

 

Ne trezim cu noaptea-n cap. În jur de patru şi jumătate. Când ieşim în curte, răcoarea e incredibil de plăcută. Mă zgribulesc uşor, în capoţelul portocaliu de stambă. Rândunelele sunt mult mai harnice decât noi. Stau înşirate pe cablul de curent şi ciripesc cu sârg. Pornim tăcuţi spre câmp: mătuşa, vărul meu şi cu mine. Îmi place să umblu cu tălpile goale prin praful gros de pe uliţă. Ieşim la şosea, iar asfaltul e călduţ, după dogoarea ultimelor zile.

Tutunul trebuie cules în zori, când pe frunze e încă rouă. Dacă te prinde căldura, nu mai poţi face nimic: frunzele alungite devin lipicioase, se agaţă de tine cu milioane de tentacule nevăzute, iar degetele ţi se năclăiesc cât ai clipi: o mâzgă groasă, cafenie îţi umple mâinile.

Ajungem pe câmp şi dispărem între tulpinile înalte, cu flori albe în vârf. Trebuie culese doar frunzele mari, de la baza plantei.

Pentru ca timpul să-mi treacă mai uşor, îmi imaginez că sunt o plasatoare care strânge biletele de la votul publicului, la emisiunea ”Cu mască şi fără mască”. Cea de sâmbătă seara, prezentată de Silviu Stănculescu. Adresez pe mormăite întrebări fiecărei plante: bună seara, doamnă, domnule! Cu cine votaţi: Cu Dem Rădulescu sau cu Draga Olteanu Matei? Văru-meu s-ar strica de râs dacă m-ar auzi. Noroc că e somnoros şi nu mă bagă-n seamă.

Am un şorţ legat la brâu şi în el adun teancurile de frunze. Când nu mai am loc în poală, fug la capătul rândului, unde aşteaptă un coş de nuiele şi mai multe bucăţi de pânză care vor deveni boccele.


 

 

Ne-am mişcat rapid. Pe când soarele e sus suntem gata. Fiecare primeşte o boccea, în funcţie de cât poate să ducă. Noroc că n-avem mult de mers. Satul nu e mare deloc şi casa noastră, aproape. Dacă te urci în vârful celui mai înalt deal, poţi să vezi Dunărea cum coteşte la dreapta, grăbindu-se pre Tulcea. Pe malul celălalt se zăreşte Galaţiul.

Treaba încă nu s-a terminat. Urmează partea cea mai grea: trebuie să înşirăm tutunul frunză cu frunză şi să-l atârnăm la uscat.

Ne aşezăm toţi trei turceşte sub umbrarul de vie. Fiecare are andreaua lui. Un fel de ac uriaş şi plat, cu o ureche la capăt, prin care se trece sfoara, lungă cât să ajungă de la un stâlp la altul al prispei. Andreaua mea e mai mică, să o pot manevra mai uşor. Ne acoperim bine cu bucăţi de pânză: începe să se facă cald, iar frunzele devin lipicioase şi mâzgoase.

Andreaua ţinută sub braţ trebuie să străpungă exact centrul nervurii, iar frunzele se aşează obligatoriu una peste alta, cu nervura în sus. Altfel, cei de la CAP or să refuze ”marfa”.

Ne prinde amiaza cu andrelele sub braţ. În casă merge radioul, fixat pe programul unu. E din ce în ce mai cald şi împung cu duşmănie. Mirabela Dauer cântă de zor: Sunt obosită şi-i cald şi trist afarăăăă… Rândunelele s-au ascuns şi ele pe undeva. Se aude numai uguitul unei turturele. La început am mai vorbit, dar acum lucrăm în linişte. Din când în când, vărul-meu răbufneşte scurt: off, nu se mai termină odată!! În sfârşit, mătuşa se ridică. Pe jos au mai rămas câteva frunze ofilite. Oare găinile le mănâncă?

În faţa prispei s-a ridicat o perdea de tutun pus la uscat. Peste câteva zile o să capete o culoare aurie, o să înceapă să foşnească şi chiar o să miroasă frumos.

Nu mă gândesc decât cum să scap de mâzga groasă, care aproape nu mă lasă să-mi strâng pumnii.

Ne spălăm şi ne frecăm mâinile îndelung cu apă încălzită la soare, cu Dero şi cu o periuţă tocită. Nu-mi mai simt buricele degetelor.

La prânz, compot de corcoduşe, rece din cămară. E atât de cald, că nici nu te duce gândul la mâncare.

Până când tutunul înşirat astăzi se usucă şi este dus în samalâc, avem câteva zile de linişte. În care pot să-mi văd în tihnă de Winnetou. Am ajuns la volumul trei şi sper să termin toată seria până la sfârşitul vacanţei, când mama şi tata vin să mă ia acasă.

 


Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *