Azi mi-am cumpărat de la piaţa din cartier un buchet de liliac şi venind cu el spre casă un coleg m-a întrebat “Ce tufă ai jumulit?”. A ascultat cu vădită suspiciune răspunsul meu justificativ în care îi dădeam şi amănuntul că buchetul mă costase 10 lei şi bătrânelul mi-a spus că le culesese de dimineaţă din grădina lui, ca apoi să conchidă: „Nimeni nu culege liliac, toată lumea îl fură…”Adevărul-adevărat este că şi eu am fost ispitită de nenumărate ori să mă caţăr şi să rup câteva dintre crengile de liliac revărsate peste garduri, dar nu m-am încumetat nici în vremurile mai “sprintene”, de odinioară, când furatul liliacului era la ordinea…nopţilor de mai ale Clujului năpădit de tufele împovărate de ciorchinile florilor albe şi lila.

Îmi place să mă plimb pe străzile tihnite ale Clujului, la îngemănarea lui april şi mai, iscodind îmbobocirea tufelor de liliac străjuitoare ale vechilor garduri sau ascunse în adâncul grădinilor, dar şi ale celor stinghere rămase – prin miracol – printre cohortele de blocuri. Aştept cu sufletul la gură înflorirea lor în nenumărate nuanţe …”liliachii” sau albe precum nămeţii, le aspir parfumul îmbătător şi mă impregnez de romantism. Mă năpădesc amintirile nopţilor cu serenade ale …”zăpezilor (liliacului) de altă dată” …Şi mă simt norocoasă să locuiesc tocmai pe strada Donáth, devenită faimoasă şi datorită unei melodii – puţin desuetă şi sirpoasă , dar …încântătoare – care începe cu versurile “A Dónáth úton nyílnak már az orgonák” (Pe strada Donáth liliacul înfloreşte).

https://www.youtube.com/watch?v=Dz_2q1VOnvg

Pe vremuri liliacul înflorea de-a lungul întregii străzi, între timp invadată de blocurile mai multor reprize de construcţie socialistă, însă tufele au supravieţuit în grădinile tronsonului de case salvate din calea buldozerelor şi pe coama dealului, de unde ne dăruiesc policromia nuanţelor de mov şi înmiresmarea aerului răcoros din zori sau din seară.

Mă bucur că în zilele binecuvântate de înflorire a liliacului, mă pot împărtăşi din splendoarea şi parfumul florilor aplecate peste gard, pradă trecătorilor dintre care unii nu pot rezista ispitei de a rupe câteva ramuri…Şi sunt încredinţată că florile se îmbie la cules tocmai pentru a aduce un strop de romantism în vazele unde vor poposi. Un balsam de care avem atâta nevoie, în acest răstimp zbuciumat.

Andrea Ghiţă